Libia în conflict – Pax Americana la orizont!
Mar 22nd, 2011 by admin
Să rememorăm evenimentele din Libia. Liga Arabă a fost cea care a aprobat crearea zonei de restricţie aeriană deasupra Libiei. Cei 22 de lideri din ţările arabe care au luat decizia ne transmit un mesaj cu acest prilej:America este încă indispensabilă stabilităţii Orientului Mijlociu lărgit.
De ce a fost rezervată în decizie SUA? Experţii şi politicienii spun că războiul din Irak deşi a scăpat regiune de un dictator feroce a creat în lumea arabă un soi de aversiune faţă de intervenţia militară a Washington-ului şi a aliaţilor acestuia. Administraţia Obama a fost foarte prudentă de această dată cu declaraţiile şi cu decizia privind acţiunile militare în Libia. De fapt la începutul revoltei libiene atât preşedintele Barack Obama cât şi secretarul de stat Hillary Clinton au insistat ca Consiliul de Securitate al ONU sau Europa sau Liga Arabă să preia iniţiativa în rezolvarea conflictului libian. Liga Arabă cu excepţia Siriei, Iranului şi a Algeriei, vecină cu Libia, a cerut intervenţia Consiliului de Securitate al ONU dar şi a americanilor. G8 sau UE au ratat luarea unei decizii în privinţa situaţiei din Libia şi datorită opoziţiei Germania şi a altor state europene. America rămâne conectată în Orient iar ţările arabe a căror legături privilegiate cu Washington-ul le-au adus ani de zile stabilitate în zonă dar şi beneficii militare consideră prezenţa militarilor americani ca o soluţie necesară în rezolvarea acestei situaţii.
Neo-otomanismul Turciei este un factor de îngrijorare pentru ţările din zonă. Sprijinită pe o putere economică care a depăşit cu bine criza, Ankara şi-a întors privire din Vest spre zona adiacentă. Refuzată de ţările europene precum Franţa şi Germania de a fi admisă în cercul select al UE Turcia a început o reconstrucţie a relaţiei ei cu ţările vecine. De fapt premierul Recep Tayyip Erdogan s-a opus ca NATO să intervină spunând că: „noi vedem intervenţia militară a NATO într-o altă ţară extrem de nefolositoare” Dacă ne uităm cu atenţie în istoria recentă a Europe atunci când NATO a declarat zonă de interdicţie a zborurilor aeriene deasupra Bosniei şi a Kosovo turcii au văzut acest lucru ca venind din partea unui partener şi nu a unui competitor. Era vorba de populaţia musulmană majoritară în regiune şi care cândva a făcut parte din Imperiul Otoman. În acest context relaţiile Ankarei cu Teheranul şi programul nuclear iranian dau fiori ţărilor arabe cu populaţie majoritară sunnită.
Tensiunile create de mişcările revoluţionare au transmis fiori reci monarhilor din regiune monarhi de etnie sunnită. Fără acordul Washington-ului, Riad-ul a trimis trupe în Bahrein. Poliţia a tras în manifestanţi în Bahrein iar Teheranul a călcat în picioare Opoziţia verde şi a aruncat în temniţe opozanţii. Soluţia militară nu a fost îmbrăţişată în toate ţările arabe care au avut probleme unele preferând calea reformelor Marocul fiind un exemplu la fel ca şi Arabia Saudită. Victoria lui Gaddafi ar fi un dezastru pentru poporul libian dar şi pentru comunitatea internaţională.
Preşedintele Obama este primul preşedinte democrat care a asamblat o echipă de experţi în totalitate formată din elitele intelectuale americane care au redactat ani de zile, de la J F Kennedy încoace, materiale care devoalau slăbiciunile politicilor prezidenţiale evidenţiind erorile comise în timpul respectivului mandat. Acum aceştia spun: „suntem într-o eră post Americană şi va trebui ca orice decizie pe care o luăm să fie în concert cu cancelariile celorlalţi jucători importanţi în relaţiile internaţionale”.
Care sunt obiectivele intervenţiei militare?
Preşedintele Barack Obama a declarat că intervenţia este una cu scop umanitar pentru a proteja cetăţenii libieni de atacurile trupelor loiale lui Gaddafi. A doua ţintă a lui Obama este implicarea cât mai puţin în conflict, a trupelor americane. Nicolas Sarkozy nu împărtăşeşte în totalitate acelaşi ţel el dorind instaurarea unui nou regim la Tripoli recunoscând deja opoziţia constituită într-un Guvern provizoriu la Benghazi. Franţa şi Marea Britanie vor ca Gaddafi să părăsească putere şi să fie judecat de Curtea Penală Internaţională. Ironia sorţii. Se repetă la indigo scenariul din 2003 când Washingtonul a cerut schimbarea fostului lider irakian Saddam Hussein. Actorii principali, în schimb, sunt alţii. Oricum obiectivele pe care le urmăresc participanţii la alianţa ad-hoc sunt diferite ceea ce nu este de bun augur. Deplasarea de la cerinţa momentului iniţial va crea iritarea. Deocamdată NATO a aprobat directiva de execuţie a embargoului împotriva Libiei în baza rezoluţiei ONU cu numărul 1970. Deja preşedintele Ligii Arabe Amr Moussa s-a declarat împotriva acţiunilor militare deşi iniţial le-a aprobat. Probabil că se pregăteşte pentru campania electorală prezidenţială din Egipt (!?). La ora actuală se impune în primul rând o coordonare comună a acţiunilor militare iar acest lucrul este numai la îndemâna Comandamentului NATO altfel suntem înaintea unui conflict similar cu cel din 1956 de la Canalul de Suez când preşedintele Dwight Eisenhower a chemat Franţa şi Anglia să oprească invazia Egiptului lui Nasser.
