Membership
Apr 6th, 2011 by admin
Revoluţiile din Orientul Mijlociu au măturat guverne care erau la putere de zeci de ani. Ultimul pe această listă fiind guvernul lui Laurent Gbango din Coasta de Fildeş care deşi a pierdut alegerile prezidenţiale a continuat să rămână la putere. Întrebarea care se pune cum de au rezistat atâţia ani acestea? Oare instituţiile internaţionale nu au avut pârghiile necesare să învingă aceste guverne despotice?
Dacă citeşti ultimele rezoluţii ale ONU sau ale altor instituţii internaţionale precum Banca Mondială tragi concluzia că acestea au fost dintotdeauna de partea activiştilor pentru democraţie din ţările arabe şi nu numai. Secretarul General al ONU Ban Ki-moon a ofertat Egiptul pentru consultanţă în ceea ce priveşte constituirea instituţiilor guvernamentale după criterii democratice. În Coasta de Fildeş când Laurent Gbango n-a demisionat, după pierderea alegerilor, Banca Mondială a îngheţat programul de împrumuturi iar Consiliul de Securitate a cerut respectarea rezultatelor alegerilor.
Consensul cu privire la recentele instituţionalizări ale democraţiei în ţările arabe este dat de situaţia unică prin care acestea trec şi nu este un fenomen permanent. Rapiditatea cu care au fost aprobate protestele revoluţionarilor arabi, ale căror mişcări au fost înecate în sânge de regimurile de la putere, a dus la găsirea consensului. De fapt dorinţa Băncii Mondiale de a îngheţa fondurile este o excepție de la regula de a nu se amesteca în politica guvernelor din ţările respective. Este uzual ca instituţiile internaţionale să păstreze „liniştea” când vine vorba să pledeze pentru democraţie în statele care sunt membre ale acestor instituţii. Timp de ani Egiptul şi Tunisia au beneficiat de linii de creditarea de la Banca Mondială.
Agnosticismul a fost legea de bază a universalităţii participării acestor ţări ca membre ale organizaţiilor respective. Însăşi construcţia acestor instituţii a avut la bază greşelile efectuate la constituirea Ligii Naţiunilor, pentru care caracteristica esenţială era instabilitatea calităţii de membru. La constituirea Ligii unele din marile puteri au lipsit. URSS-ul lui Stalin a fost, în schimb, membru fondator al ONU. Atunci s-a schimbat întreaga filozofie de constituire a organizatiilor internationale. După Războiul Rece instituţiile internaţionale au marșat pe rolul „bunei guvernări” şi pe mai multă democraţie în ţările de contact. Numărul mare de state nedemocratice, ascunse în spatele ligilor de neutralitate, precum statele arabe, au limitat acţiunile instituţiilor internaţionale. Valul actual de revoluţii implică şi o reformare a instituţiilor internaţionale inclusiv a Adunării Generale a ONU.
Democraţia trebuie să devină un element de responsabilitate internaţională. Este o chestiune de excludere a membrilor nedemocrati. Orice ajutor trebuie condiţionat de un pachet elementar de aplicare a regulilor democratice. Numim acest lucru „Membership for democracy” la fel cum am numit „Parteneship for Peace”cand Estul a aplicat pentru admisia sa în NATO.
