Alexandru Grumaz

 

Preşedintele SUA, Barack Obama a chemat Rusia să renunţe la ultimele „rămăşiţe” ale Războiului Rece ce împiedică realizarea unui nou parteneriat global şi „resetarea relaţiilor” între cele două ţări. „You get to decide what cames next”- a spus preşedintele american şi a continuat în cadrul discursului susţinut la Noua Şcoală Economică din Moscova – The future does not belong to those who gather armies on field of battle or bury missiles în ground. The future belong to young people with the education and imagination to create” şi a încheiat prin „The pursuit of power is no longer a zero-sum game- progress must be shared”.

 

În 1961 la întâlnirea din iunie de la Viena, dintre Nikita Hrusciov şi John F Kennedy, întâlnire istorică, necesară în rezolvarea unor probleme globale ale momentului, a generat de fapt noi elemente ale Războiul Rece în Europa elemente ce vor marcat întreaga nostră generaţie. În august 1961, guvernul Est German şi Hrusciov au ordonat ridicarea Zidului Berlinului menţionând că acest lucru fost agreat de Preşedintele Kennedy. A fost oare? Nicidecum. De fapt Hrusciov dorea retragerea trupelor democrate din Berlinul de vest, fapt refuzat de Kennedy, care, în schimb anunţa creşterea cheltuielilor pentru înarmare. Kennedy a acceptat „de nevoie” acţiunea ulterioară a sovieticilor de construcţie a Zidului Berlinului, refuzând să folosească trupele pentru a-l dărâma, evitând astfel un eventual conflict militar devastator. Dar zvonul fusese lansat de est germani, împreună cu sovieticii, la baza lui fiind valul uriaş de refugiaţi, val ce a crescut zilnic la 1000 pe zi în iulie 1961. Ulterior între 1961-1989, 86 de oameni au murit încercând să treacă peste zid. Şi totuşi în 1963 Kennedy a vizitat Berlinul de vest şi a ţinut un discurs celebru „Ich bin ein Berliner”. A fost un moment remarcabil în istoria post război. 1961 a fost un moment de slăbiciune la lui J F Kennedy sau o încercare de a nu exacerba o situaţie de conflict mocnit ce ar fi generat după criza rachetelor o criză cu implicaţii nebănuite?  După întâlnirea lui Kennedy cu liderul sovietic Hrusciov la Viena, confruntarea cu comunismul s-a mutat în noul context al coexistentei competitive si nu al unei intreceri globale ca cea a anilor cei mai duri ai Războiului Rece.    

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Actuala întâlnire de la Moscova ne duce cu gândul la anul 1961, mai ales după zvonurile lansate de surse ruseşti, referitoare la poziţia americană de abandonare a celor două foste ţării sovietice Georgia şi Ucraina (deşi unul din mentorii actualei administraţii americane Zbigniew Brezezinski- fost consilier al preşedintelui Jimmy Carter- aprecia într-un interviu acordat lui Financial Times „că abondonarea celor două foste ţări sovietice ar fi o eroare”). Preşedintele Obama a precizat după întâlnire cu Primul Ministru Putin că: „On areas where we disagree, like Georgia, I don’t anticipate a meeting of the minds any time soon” (din păcate mesajul lui Obama prezentat în faţa   studenţilor la Noua Şcoală Economică din Moscova nu a fost preluat de nici unul din cel 4 canale ale TV oficiale ruse) şi a reiterat „…firm belief that Georgia’s soveregnity and territorial integrity must be respected”

 

Dar să vedem ce s-a resetat şi ce s­-a semnat şi în final ce a însemnat această întâlnire:

1. Barack Obama şi omologul său Dimitri Medvedev au semnat un acord prealabil de reducere a armelor strategice nucleare ce va înlocui acordul START 1 (Strategic Arms Reduction Talks) semnat la 31 iulie în 1991 de George H Bush şi Mihail Gorbaciov tratat ce expiră pe 5 decembrie 2009. Planul prevede reducerea ogivele nucleare de la 2200 la 1500-1675 cît şi a vectorilor de transport de la 1600 la 500-1100 Tratatul denumit SORT va expira în 2012 şi nu include proceduri detaliate de verificare, precum avea predecesorul său acord între cele două părţi;
2. A fost semnat de Ministrul de Externe Serghei Lavrov şi Subsecretarul de Stat Williams Burns acordul privind survolul avioanelor americane care transportă echipamente militare şi non-militare în zona de conflict a Afganistanului. Acordul de survol prevede 4500 de zboruri militare anual (în jur de 12 zboruri zilnice), scutite de taxe. Acordul intră în vigoare în 60 zile de la semnare. Acest acord permite cooperarea cu Kirghistan-ul, cu care SUA a reînoit acordul de utilizare şi extindere a bazei militare de la Manas şi face din Rusia un partener important în războiul din Afganistan;
3. S-a stabilit redeschiderea comisiei de dezvoltarea a relaţiilor bilaterale creată conform acordului Gore-Cernomârdin din 1990, comisie ce  asigura pe agenda iniţială cooperarea în domeniul relaţiile economice, culturale, ştiinţifice etc. Comisia va fi prezidată de cei doi preşedinţi şi condusă de doamna Hillary Clinton şi domnul Serghei Lavrov şi va avea o agendă pe care se vor regăsi teme precum cele legate de energie, combaterea terorismului şi a traficului de droguri dar va consolida şi relaţiile economice şi ştiiţifice dintre cele două state;
4. Preşedintele Obama a fost de acord să discute nu numai despre ogivele nucleare (armele ofensive) dar şi despre cele defensive. Specialiştii din cele două ţări vor discuta despre elementele scutului antirachetă din Polonia şi Cehia şi crearea unui centru comun de schimb al datelor;
5. În domeniul cooperării militare amiralul Michael Mullen şi generalul Nikolai Makarov au semnat un cadru strategic nou de reluare a cooperării militare. În acelaşi timp s-a convenit reluarea activităţii unei comisii înfiinţate în 1992 al cărei scop era descoperirea prizonierilor de război şi a soldaţilor dispăruţi în războiul din Vietnam, în cel de-al Doilea Război Mondial, în războiul din Coreea sau în cel din Afganistan;
6. Extinderea NATO nu a fost un subiect pe agenda discuţiilor
7. În domeniul cooperării nucleare, unde Moscova şi Washingtonul controlează 95% din arsenalul nuclear, cele două părţi doresc să evite intrarea în clubul deţinătorilor a altor ţări precum Coreea de Nord sau Iran. Voinţa preşedintelui Barack Obama de a reglementa reducerea arsenalului nuclear ar duce în final la revizuirea Tratatului de Neproliferare din 1970 cel mai probabil în 2010.

 

Întâlnirea între cei doi preşedinţi şi apoi întâlnirea cu premierul Putin au constituit de fapt o încercare de relansare a relaţiilor dintre cele două state. Rezultatele nu au fost cele aşteptate, multe dezcorduri rămânâd pe masa discuţiilor. Sunt de fapt 3 întrebări la care analişti politici au aşteptat răspunsuri de la summitul desfăşurat la Moscova şi anume: situaţia amplasării scutului atitrachetă în Polonia, determinarea SUA de extindere a NATO în fostele ţări sovietice şi relaţia Rusia SUA referitoare la controlul Iranului. La nici una dinstre aceste întrebări nu s-a dat un răspuns sau s-a stabilit un program concret de abordare.

 

O primă concluzie este că Rusia are o mare problemă cu creşterea în valoare a relaţiei strategice dintre Polonia şi SUA fapt care-i blochează interesele sale în zona est-europeană afectându-i interesul strategic naţional. Nu-şi fac mari probleme cu sistemul de apărare antirachetă ce va fi instalat acolo şi în Cehia dar se ştie că Barack Obama este prins între promisiunile făcute în timpul campaniei electorale de a retrage sistemul atirachetă şi realitatea strategică de a rămâne într-o poziţie slabă în zonă. La acest moment de cumpănă în relaţia transaclantică a venit şi reacţia personalităţilor proeminente ale Europei de est de a nu abandona implicarea americană în această zonă. De fapt în schimbul retragerii din Polonia preşedintele american a cerut sprijinul ruşilor în rezolvarea problemei iraniene, solicitare respinsă de aceştia fapt ce va avea drept una din consecinţe redefinirea poziţiei Israelului în zona Orientului Mijlociu. În actualul context Polonia devine principalul aliat al SUA în Europa de Est. Sistemele de arme livrate către SUA Polonie dând frisoane geralilor ruşi (avioanele F16, sisteme atirachetă etc.).

În al doilea rând, din păcate,  discuţiile nu s-au finalizat cu o soluţie strategică între cele două între cele două părţi. Au fost o serie de acorduri punctuale pe probleme care nu schimbă poziţiile celor două părţi dar care încearcă, cel puţin din partea Rusiei, să indice că orice relaţie cu fostele ţări sovietice din Asia Centrală trece pe la Moscova.

 

Preşedintele Barack Obama are un număr mare de provocări pe lângă cele oferite acasă de criza mondială dar dintre acestea în relaţiile internaţionale Iranul şi Afganistanul sunt pe primul plan şi poate din aceste cauze multe altele nu funcţionează. De aceea relaţia cu Rusia care devine o ameninţare la interesul strategic al SUA în zone diferite ale globului trebuie reaşezată. În noua arhitectura cu puteri emergente în zonele de interes ale SUA, cu noi alianţe care au la bază interesele economice, preşedintele Barack Obama are abilitatea să demonstreze că exercită controlul asupra situaţiei globale. Relaţia transaclantică definită după al Doilea Război Mondial necesită o upgradeare la realităţile actuale. Avem o Europă  unită în plină reformare a instituţiilor comunitare dar şi în plină criză economică. Avem o Europă care nu a „digerat” noul val de ţări integrate iar acestea la răndul lor încă au nostalgia propriului trecut „nereglementat”. Probabil când Europa va avea un preşedinte fie el şi Tony Blair atnuci poate, că noi europenii, vom avea un „număr de telefon” unde să fim sunaţi.

 

Câteva din momentele vizitei ne pot spune mai mult decât acordurile semnate. În prima zi întâlnirea cu preşedintele Medvedeva s-a încheiat cu o confererinţă de presă. Trebuie remarcat modul elegant al răspunsului la problema ridicată de Medvedev referitoare la admisia Rusiei în Organizaţia Mondială de Comerţ  (WTO) aşteaptă de 16 ani. Preşedintele Obama a precizat că „relaţia comercială între SUA şi Rusia se ridică doar la 1% din comerţul mondial,procent similar cu cel de la finele Războiului Rece, valoare de 36 de miliarde USD este similară cu valoarea schimburilor comerciale bilaterale  dintre SUA şi Thailanda o ţară cu o populaţie mult mai mică decât Rusia. Sigur putem acţiona mai bine, dar în acestă ordine, cele două guverne trebuie să facă mai mult în promovarea transparenţei, a responsabilităţilor şi a  impunrii legii”

A doua zi a fost întâlnirea cu premierul Putin descrisă de presă ca un succes dar atitudinea celor doi din timpul breakfast-ului nu a demonstrat acelaşi lucru. Putin, la ceaiul dat la reşedinţa situată în afara Moscovei, a părut neconfortabil şi datorită reacţiilor anterioare pe care Barack Obama le-a avut la adresa lui de „om cu un picior în Războiul Rece”.

 

Problema principală este că interesul celor două ţări nu corespunde la ora actuală. Peste această stare se suprapune incertitudinea securităţii în Europa de est adânc afundată în criza economică şi lipsită de resurse energetice, în faţa unei Rusii tot mai agresive economic şi politic Rusie ce-şi doreşte o reconstrucţie a fostului spaţiu de influenţă şi care caută noi aliaţi. Deja am întors „ceasul” la anii 60 Iranul devenind o Cubă în mijlocul unui continent.