Ankara… o capitala centrala pentru lumea musulmana?!
Jun 15th, 2011 by admin
În Turcia, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării al premierului Recep Tayyip Erdogan a obţinut o victorie lejeră la alegerile din 12 iunie, asigurându-şi a treia legislatură consecutivă, potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 99% din voturi. Partidul Justiţiei şi Dezvoltării va putea să formeze singur Guvernul, întrucât deţine majoritatea absolută în Parlamentul cu 550 de locuri, obţinând 326 de mandate. De remarcat că partidul lui Erdogan nu a obţinut 2/3 din mandatele parlamentare care i-ar fi permis o „majoritate calificată” în Parlament şi astfel ar fi putut modifica, fără o înţelegere prealabilă cu opoziţia şi realizarea unui referendum, Constituţia moştenită de la militari după lovitura de stat din 1980.
Imediat după anunţarea rezultatelor sarabanda declaraţiilor a şi început. “Astăzi, încă o dată, democraţia, voinţa naţională au câştigat“, a declarat Erdogan adresându-se mulţimii formate din câteva mii de persoane care purtau steaguri ale partidului. Afişându-şi încă o dată simpatia faţă de lumea musulmană şi în special faţă de cauza palestiniană a declarat cu acest prilej „cu noi au câştigat şi Gaza, Palestina şi Ierusalimul“.
Partidul Republican al Poporului, principala forţă de Opoziţie s-a clasat pe locul al doilea cu 25% din voturi, urmat de naţionalişti, cu 13% (35 de parlamentari-ceea ce le va permite să-şi organizeze un grup parlamentar, minimum necesar fiind de 20 de parlamentari). Partidul kurzilor Pace şi Democraţie (BDP) a câştigat numai 6% şi nu a intrat în Parlament pragul minim fiind de 10%.
Obiectivul principal al administraţiei Erdogan este modificarea Constituţiei. Erdogan a promis imediat după anunţarea rezultatelor preliminarii că va căuta “cel mai vast consens” cu opoziţia şi societatea civilă turcă, pentru “redactarea unei noi Constituţii liberale demne de Turcia“.
Premierul Erdogan a venit la putere în 2002. Partidul său AKP a câştigat 325 de locuri din 550 pe care le are parlamentul turc, Erdogan devenind pentru a treia oară prim-ministru al Turciei. AKP ar fi avut nevoie de 367 de voturi pentru a putea convoca referendumul naţional de schimbare a Constituţiei fără acordul opoziţiei.
Preşedintele UE, Herman Van Rompuy şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au felicitat pe premierul Erdogan într-o declaraţie comună, şi au declarat că : „rezultatele alegerilor au deschis calea de a întări instituţiile democratice în Turcia, precum şi de a moderniza în continuare ţara, în conformitate cu valorile şi standardele europene“.
De asemenea cei doi au adăugat că Europa a rămas „angajată pentru intensificarea dialogului şi a cooperării cu Turcia în beneficiul cetăţenilor noştri şi a regiunii noastre”
Partidul Republican al Poporului (CHP), grupul principal de opoziţie, a primit 25 la suta din voturi, cu un câştig de 4% faţă de alegerile precedente din 2007 unde a câştigat 21%. Liderul opoziţiei Kemal Kilicdaroglu a spus susţinătorilor: „Dorim tuturor succes în primul rând partidului de la guvernare AKP, dar trebuie să ne reamintim cu toţii că acum există un partid puternic de opoziţie” Liderul opoziţiei Kilicdaroglu Erdogan a acuzat actuala administratie de subminarea democraţiei prin monopolizarea puterii şi a folosirii serviciilor în vederea controlului asupra rivalii politici: „wiretapping gouvernment”. Guvernul lui Erdogan se mai confruntă, de asemenea, cu critici privind regizarea unor fapte de corupţie referitoare la diferiţi jurnalişti incomozi, folosirea disproporţionată a forţei poliţiei în manifestaţiile de stradă, instituirea restricţiilor pe Internet şi nu în ultimul rând restricţiile privind vânzările de alcool în locurile publice.
De remarcat noua viziune a lui Erdogan în ceea ce priveşte complexul militar turc. El a declarat în timpul campaniei electorale că investiţiile pe care le preconizează în industria militară vor face ca Turcia să devină un centru global al producţiei militare. Două investiţii majore sunt planificate: prima implică industria aeronautică turcă (Turkish Aerospace Industries-TAI) care deja a început construcţia unui ansamblu de facilităţi (UMET) pentru proiectarea realizarea şi testarea sateliţilor civili şi militari, centru ce va deveni operaţional în 2012 şi a doua investiţie va fi în co9mpania Aselsan pentru producerea de sisteme radar şi de război electronic.
UMET va produce pentru început un satelit de recunoaşterea denumit GOK-TURK. Două firme italiene vor face parte din acest proiect Telespazio şi Finmeccanica. De reţinut că TAI a fost creată pentru a monta avioanele F-16 produse de Lockheed Martin şi necesare aviaţiei turce. Alte oportunităţi s-au ivit odată cu preluarea asamblării avionului CN-235, avion de transport uşor, proiectat de spanioli. Acum TAI a devenit primul contractor în producerea a 60 de elicoptere de atac italiene T-129 Augusta Westland pentru trupele de uscat turce. TAI va produce şi elicopterul de transport trupe T-70 (în jur de 109 bucăţi) a cărui licenţă este preluată de la firma americană Sikorsky Aircraft (modelul S-70i Black Hawk International). Compania aeronautică mai produce la ora actuală avionul de antrenament KT-1 împreună cu Coreea de Sud. UAV-urile sunt de asemenea în producţia curentă a companiei.
Pentru producerea echipamentele de război electronic a fost desemnată compania Aselsan specializată în general în producţia de echipamente de comunicaţi. Aici se vor produce din 2013 radare pentru apărarea antiaeriană a Turciei.
Turcia sub administraţia Erdogan a crescut economic devenind o putere regională emergentă. Actuala administraţie care a venit la putere în 2002 a pus capăt coaliţiilor haotice, loviturilor militare şi împrumuturilor pe care Ankara le lua de la instituţiile financiare mondiale. De asemenea relaţiile internaţionale ale Turciei s-au divesificat dar în acelaşi timp s-au întors cu faţa la lumea musulmană lăsând încetul cu încetul lumea occidentală în urmă. Ironia este că un partid cu un patrimoniu islamist conduce într-o ţară laică(seculară). Acest partid a făcut din Turcia un centru de putere economică, un jucător influent pe scena mondială, şi mai important, a realizat tranziţia de la o politică semi-autoritară la o nouă ordine politică.
Pentru spectrul politic al Turciei există un consens general că ţara are nevoie de o nouă constituţie. Prezentul document, scris de junta militară în 1982, restrânge drepturile şi libertăţile politice şi individuale importante.
Reformele făcute de guvernul Erdogan între 2003 şi 2004 – care au inclus limitarea capacităţii armatei de a influenta politica, au oferit o marjă de manevră culturală destul de mare pentru minoritatea kurdă şi au deschis calea pentru modificarea Codul Penal pentru societatea turcă au depăşit posibilităţile actualei Constituţii. Treizeci de ani de la lovitura de stat, dorinţa de schimbare a fost clar exprimată în referendumul din septembrie 2010 cu privire la modificările a douăzeci şi şase de articole din Constituţie, modificări care au trecut cu 58% din voturi, în ciuda îngrijorărilor în rândul observatorilor turci sau occidentali că AKP ar putea utiliza unele dintre modificările propuse pentru a diminua forţa democraţiei în Turcia.
Va da dovadă de acelaşi pragmatism noua administraţie, la fel ca în perioada 2003-2007, când a gestionat situaţia politică în Turcia prin intermediul a şapte pachete de reformă constituţională şi a gestionat bine relaţiile cu Statul Major General conducând o coaliţie largă respiraţie politică? Va relua Turcia relaţiile bune pe care le-a avut cu Israelul? Sunt multe întrebări la care ar urma ca noua administraţie să răspundă. Personal cred că Turcia devine pe zi ce trece o putere centrală a Orientului Mijlociu preluând rolul Egiptului şi se îndepărtează de secularism apropiindu-se de lumea musulmană sau mai bine zis de ce a fost odată otomanismul.
