Alexandru Grumaz

 

 

 

 

 

 

 

În fiecare an, de Ziua Independenţei, americanii celebrează acţiunea curajoasă a fondatorilor naţiunii,  din 4 iulie 1776, când acestia au semnat Declaraţia de Independenţă

 Congresul Continental, răspuns la Legile Coercitive

Tratatul de pace de la Paris din 1763 a consemnat pierderea de către Franţa a posesiunilor sale din America. Se încheiau astfel cele patru războaie dintre Anglia şi Franţa – trei purtate în Europaşiunul în America, toate, pentru supremaţia în coloniile Americii de Nord. Cel de-al patrulea război fusese declanşat de un foc tras în pădurile din valea fluviului Ohio, de către un detaşament condus de locotenentcolonelul George Washington, trimis să asigure securitatea lucrărilor Companiei Ohio.

      Avântul economic din colonii, din anii războiului, a fost urmat de o perioadă de recesiune, care a dus la stagnarea comerţului, creşterea nivelului  datoriilor şi, implicit, a sărăciei fermierilorşimeseriaşilor. La acestea s-au adăugat măsurile adoptate de Parlamentul britanic în 1764 (Legea zahărului)şi1765 (Legea timbrului), ce loveau toate păturile socialeşigenerau o nemulţumire generală. În martie 1766, după luni de protesteşiembargo asupra bunurilor provenite din Anglia de către colonişti, Parlamentul britanic a abrogat Legea privind taxa de timbru. Iar coloniştii au acceptat tacit dominaţia britanică, până la adoptarea de către Parlament a Legii privind ceaiul, în 1773, act normativ ce proteja de la faliment Compania Indiilor de Est, prin reducerea majoră a impozitului asupra ceaiului şi cedarea monopolului asupra pieţei americane. Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat. Patrioţii militanţI din Massachusetts au declanşat Boston Tea Party, act de revoltă în urma căruia ceaiul britanic în valoare de aproximativ 18.000 de lire, aflat pe trei nave britanice ancorate în port, a fost aruncat în apele estuarului Boston. Scandalizat de eveniment, în 1774, Parlamentul britanic a adoptat Legile coercitive, prin care interzicea comerţul maritim în Boston, stabilea oficial un regim militar britanic în Massachusetts, conferea autorităţilor britanice imunitate penală în Americaşiimpunea coloniştilor obligaţia să găzduiască trupe britanice. Ca răspuns, reprezentanţii coloniştilor s-au reunit în cadrul primului Congres Continental, pentru a lua în considerare o rezistenţă unită în faţa britanicilor. Cu participarea a 55 de delegaţi (avocaţi, negustori, plantatori, funcţionari şi meseriaşi), lucrările acestuia se ţin între 5 septembrieşi26 octombrie 1774, la Carpenters Hall, în Philadelphia. Adoptând o politică generală pentru obţinerea retragerii „legilor represive”, întrunirea se transformă într-un organ al puterii. La Congres, participăşicolonelul George Washington. Îmbrăcat în ţinută militară, reprezintă statul Virginia,şieste descris de Roger Atkinson ca „un om reţinut, sensibil şi puţin vorbăreţ, dar calm şi eficient la lucru, asemenea unui episcop ce oficiază”.

Concord

 În primăvara lui 1775, generalul Thomas Gage, comandantul forţelor  britanice din Boston, află de existenţa unor depozite de muniţii şi provizii ale Coloniştilor şi trimite un detaşament să le captureze. În drum spre oraşul Concord, la Lexington, britanicii sunt întâmpinaţi de un grup de voluntari înarmaţi, denumiţi minutemen. Nu se ştie cine a tras primul foc. S-au înregistrat morţi şi răniţi – 273 britanici şi 95 de colonişti. Era 19 aprilie 1775. Începuse Revoluţia Americană. În aceste împrejurări, la 10 mai 1775, la Philadelphia, se deschide al doilea Congres, printre cei 63 de delegaţi, aflându-seşiBenjamin FranklinşiThomas Jefferson. Între timp, Massachusetts înrolase deja 13.600 de voluntarişise adresa Congresului, pentru a susţine că, în condiţiile în care regele anulase patenta coloniei, vechile organe ale puterii nu mai erau legaleşise impunea alegerea unei noi Adunări legislativeşia unui Consiliu pentru guvernarea coloniilor. Congresul aprobă rezistenţa armată a grupului de voluntarişitransformă unităţile constituite ad-hoc ale acestora, ce încercuiseră trupele engleze în Boston, în Armata Coloniilor Unite. Comandant General al acesteia este propus şi ales colonelul George Washington, om de arme cu experienţăşiunul dintre marii fermieri ai Virginiei. Prin aripa sa conservatoare, Congresul a încercat o reconciliere cu Londra, care a refuzat-o însă printr-o Proclamaţie regală, ce punea în afara legii, ca rebeli, pe „supuşii noştri din coloniileşiplantaţiile din America de Nord” şiordona forţelor sale armate „să înăbuşe rebeliunea”. Superioritatea Angliei în oameni, resurse economiceşiputere navală erau evidente. Tunicile roşii aveau să acţioneze însă în condiţii dificile, pe o întinsă arie geografică, de aproximativ 1600×900 kilometri, iar America era lipsită de un „centru nervos urban“, care, odată cucerit, putea să determine soarta operaţiilor militare. În acele zile de vară toridă, Comitetul de securitate din Massachusetts află de planul generalului Thomas Gage de ocupare a peninsulelor Dorchester şi Charleston, ce apărau Bostonul,şiamplasare a unor puternice unităţi de artilerie pe înălţimile Breed HillşiBunker Hill, din peninsula Charleston. În seara zilei de 16 iunie, un detaşament de 1.200 patrioţi ocupă măgura Breed Hill. Pe 17 iunie, în fruntea a 2.200 de soldaţi, generalul britanic Robert Howe atacă frontal poziţiile patrioţilor. Deşi respinşi şi cu mari pierderi, englezii reiau atacul. Rămaşi fără muniţie, voluntarii atacă la baionetă, dar copleşiţi de numărul englezilorşidându-şi seama că rezistenţa nu mai este posibilă, se retrag la ordinul colonelului William Prescott. Americanii pierd 400 de oameni, morţi sau răniţi, iar englezii 1.054. Bătălia de la Bunker Hill a fost considerată ca una dintre cele mai sângeroase ale secolului al XVIII-lea şi a determinat Congresul să adopte un plan de organizare şi dotare a armatei americane, alocându-se două milioane de lire, în moneda ce urma să fie emisă de „coloniile confederate”. Situaţia devine imposibilă pentru Guvernul de la Londra. Regele George al III-lea cere ajutorul ţarinei Ecaterina a II-a şi al principilor germani. ţarina îl refuză, declarând că Trimiterea trupelor ruseşi iese din limitele posibilului, în schimb, din landuri, sunt „închiriaţi” peste 20.000 de soldaţi.

Independenţa

Pe 2 iunie, George Washington preia comanda armatei americane aflată la Cambridge – aproximativ 17.000 de oameni, în mare parte, fără arme, muniţieşiuniforme, lipsuri ce aveau să marcheze întreaga durată a războiului. Washington nu cunoştea şovăiala, fiind mereu în mijlocul oamenilor, suportând greutăţile odată cu ei. În viaţa de campanie, rămânea calmşidistant, asemenea unui aristocrat. Pedepsea cu severitate şi lăuda cu zgârcenie. Ca militar, avea destule de învăţat. Îşi consulta întodeauna subordonaţii, dar îşi asuma răspunderea. Va face erori, va pierde lupte, oameni, forturi, poziţii, dar va şti să înveţe din toate, transformând înfrângerile în victorii. Pe fondul confruntărilor, şi a reorganizării armatei americane, Carolina de Sud adoptă o Constituţie, care instaurează un guvern independent. O urmează Carolina de Nord, Rhode Island şi Virginia, care îşi mandatează reprezentanţii în Congres să ceară adoptarea unei declaraţii, prin care Coloniile Unite devin state absolut libereşiindependente de orice ascultareşisupunere faţă de Coroana şiParlamentul Marii Britanii. În acest context, pe 7 iunie, Richard Henry Lee, delegat din partea Virginiei, propune Congresului o rezoluţie pentru proclamarea independenţei. Congresul amână punerea la vot şi desemnează un comitet, alcătuit din Thomas Jefferson, Benjamin Franklin, Roger Sherman, R. E. LivingstonşiJohn Adams să elaboreze până la 1 iulie Declaraţia de Independenţă. La 2 iulie, Congresul aprobă rezoluţia lui Richard Henry Lee, proclamă oficial Independenţa Statelor Americane şi trece la dezbaterea textului Declaraţiei. Elaborat de Thomas Jefferson, acesta este adoptat pe 4 iulie 1776, de 12 colonii. New York îl adoptă pe 19 iulie. „Noi, reprezentanţii Statelor Unite ale Americii, declarăm prin prezentaşiproclamăm în mod solemn şi public, în numele şi din însărcinarea bravului popor al acestor colonii: coloniile sunt şi trebuie să fie, de drept, state libere ş iindependente”.

     Declaraţia de Independenţă a fost semnată pe 2 august, dar războiul avea să mai dureze încă cinci ani, Anglia refuzând să renunţe la coloniile sale.  Planurile englezilor de cucerire a sudului s-au destrămat odată cu înfrângerea loialiştilor la Moore Creek şi eşuarea debarcării trupelor engleze la Charleston. Eforturile britanice au fost încununate de victorii în nord, obţinute atât de flotă, câtşide trupele de uscat. Congresul s-a mutat la Baltimore şi a dat puteri depline lui Washington, deşi încrederea în victorie se năruise, armata numărând pe atunci doar 3.000-4.000 de soldaţi. Pentru 1777, britanicii planificaseră două operaţii, conduse de generalii Howe si John Burgoyne, primul urmând să atace şi să cucerească Philadelphia, al doilea, să conducă armata din Canada spre Albany, urmând că în jocţiune cu prima armată, să izoleze Noua Anglie. La 12 octombrie, înconjuraţi de forţele generalul Gates, forţele britanice aflate la Saratoga, sub comanda generalului Burgoyne, capitulează însă. Saratoga a înclinat definitiv balanţa victoriei. În plus, în Europa, Franţa, Spania şi Olanda încheie alianţe împotriva Angliei, intrând şi ele în luptă împotriva forţelor britanice.

Liderul

 Washington a avut un rol decisiv în organizarea armatei americane ce a repurtat victoriile de la Saratoga (1777) şi Yorktown (1781), hotărâtoare pentru obţinerea independenţei Statelor Unite ale Americii. În 1783, odată cu semnarea, alături de Marea Britanie, a Tratatului de la Paris, Statele Unite au devenit în mod oficial naţiune liberă şi independentă. Figura lui Washington a marcat epoca, calea aleasă de el după victoria împotriva trupelor britanice marcând viitorul Americii. De-a lungul istoriei, cei ce au condus armateleşiau câştigat şi-au asiguratşiputerea. Spre deosebire de aceştia, Washington a renunţat în mod voluntar la putere, deşi i s-a sugerat să o păstreze, pe viaţă, asemenea monarhilor. Washinghton a preferat să revină la reşedinţa sa din Mount Vernon, pentru a se dedica îndeletnicirii de fermier. În 1787, Washington este ales Preşedintele Convenţiei Constituţionale, ce redactează Constituţia Statelor Unite ale Americii, în vigoareşiazi. În februarie 1789, Consiliul Electorilor îl alege în unanimitate    Preşedintele Statelor Unite, John Adams fiind desemnat vicepreşedinte. În această funcţie, între 30 aprilie 1789şi3 martie 1797, Washington stabileşte tradiţia a două termene prezidenţiale, devenită în 1951, Amendamentul XXII. Îşi aduce un aport important la punerea temeliilor noului stat şi a structurilor sale de putere. Alături de el, pentru contribuţia esenţială la naşterea naţiunii americane, Jefferson, Adams, Madison, Franklin şi Hamilton sunt consideraţi Părinţii Fondatori ai Americii.

      Anul acesta se împlinesc 235 de ani de la semnarea Declaraţiei de Independenţă, iar noi, românii, aparţinând unui stat european, cu tradiţii istorice europene de netăgăduit, suntem aliaţii americanilor. Înainte de 1989, am visat libertatea pe care o oferea America. Acum, visăm împlinirea profesională şi economică de acolo şi, de ce nu, fascinaţia Americii, pe care, mai devreme sau mai târziu, mulţi o descoperă. America a adus pacea în ambele războaie mondialeşia menţinut-o pe timpul Războiului Rece. Asta i-a fascinat pe oameni, pentru care, cel mai important simbol al libertăţii a rămas tot America. God Bless America!

Tags: Carpenters Hall, Congresul Continental, George Washington, Philadelphia, Ziua Independenţei