„Cazacioc” – noul joc rusesc
Jul 18th, 2011 by admin
Atenţionare: conform Dex cazaciocul este un dans popular ucrainean executat într-un tempo lent la început şi foarte iute spre sfârşit cu multe figuri acrobatice!
Rusia îşi reface influenţa globală utilizând fostele relaţii ale defunctului imperiu sovietic. Că acestea sunt în principal economice este evident mai ales acum, când criza economică se manifestă devastator în unele state europene. Artizanul revirimentului rusesc este fără îndoială primul ministru Vladimir Putin. Cuplul Medvedev-Putin defineşte viitorul Rusiei, reconstruieşte aparatul administrativ şi pe cel de securitate naţională.Ce rămâne din era imperială: ideea de „tatuc” introdusă de Stalin şi tradiţiile leniniste.
În „Noul joc”, Moscova impune reguli noi, în special în spectrul militar, pentru statele vecine, precum Ucraina, Belarus sau Kazakhstan. Moscova şi-a reluat controlul inclusiv în Tajikistan sau Kirghizstan. Rusia a părăsit „şenalul” confruntaţional şi a trecut pe cel care asigură controlul economic. Aceste state de la graniţa cu Rusia nu pot fi în nici un caz membre ale NATO (în mod sigur, cu excepţia, Georgiei), drept consecinţă nu pot avea trupe considerate de ruşi drept ostile pe teritoriul lor şi nici instalaţii logistice de tip militar aparţinând acestora. Noul scenariu asigură controlul vecinilor fară că aceştia să poată drena resurse de la Marele Vecin şi fără că acesta să fie vinovat cumva de starea economică a lor. Statele răman suverane, dar aliniate la deciziile Moscovei. Între aceste state există diferenţe referitoare la evoluţiile economice sau politice, dar şi similitudini.
UE a îngheţat activele a trei companii legate de preşedintele Aleksandr Lukashenko datorită comportamentului dictatorial al acestuia faţă de opoziţie. Sunt comentarii, dar şi speculaţii, în diferite zone politice europene, care admit că economia Ucrainei este în mare suferinţă la fel că cea a vecinului Belarus. Politic, Lukashenko încearcă să înăbuşe opoziţia şi este din ce în ce mai eficient, în a face acest lucru. Omologul său Ianukovici nu este în măsură a se lăuda cu acelaşi tip de succese în faţa opoziţiei, el acceptând dialogul cu aceştia(tema – modificarea Codului fiscal). Ucraina, după eşecul aderării la UE şi la NATO, negociează în prezent cu UE un acord de liber schimb. În relaţia cu FMI Belarus are probleme de credibilitate în schimb Ucraina va primi până la finele anului un împrumut din partea Fondului Monetar International. Asta nu înseamnă că Ucraina este „cristal clear” cu sistemul financiar. Cert este că Rusia se opune negocierii unui acord de liber schimb între UE şi Ucraina. Rusia vrea Ucraina în propriul bloc economic, care este acum, de fapt, o uniune vamală, ce cuprinde Rusia, Belarus şi Kazakhstan. Moscova ameninţă că va majora taxele de export pentru gaz şi petrol pentru Ucraina, fapt pus în aplicare în ţara vecină Belarus, unde a creat o criză fără precedent în sectorul economic. În acest moment Ucraina caută soluţii energetice în alte zone precum Iranul. Astfel, cooperarea în domeniul aviaţiei este relevantă. Ucraina va coopera cu Teheranul în realizarea noului tip de avion de pasageri mediu curier Antonov An-148/158 (18 avioane vor fi construite în Ucraina şi alte 60 în Iran). Balansul Ucrainei, între UE şi Moscova este periculos şi poate provoca derapaje neprevăzute cu consecinnţe geopolitice nebănuite.
Europa depinde de gazul rusesc şi Moscova ştie acest lucru. În acest timp Moscova cere ca Grecia să-şi privatizeze compania de distribuţie gaze DEPA-compamie de stat- (Grecia importa 3,5 miliarde mc din Rusia şi GPL din Algeria). Ruşii au deja un joint-venture cu grecii. Prometheus Gaz S.A. este un joint-venture între ruşii de la Gazprom şi grecii conduşi de Dimitrios Ch. Copelouzos, Chairman & Managing Director of Copelouzos Group şi a fost înfiiţată în 1991.Controlul resurselor aparţinând fostelor state comuniste sau din zona geopolitică de influenţă imediată este o ţintă pentru actuala administraţie rusă.
Războiul este în toi şi la graniţa de Nord a Imperiului, în zona Baltică unde preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a promulgat o lege care să diversifice sectorul de livrare a gazelor naturale (din surse diferite). În linie cu al treilea pachet energetic al UE, legea solicită diversificare furnizorilor de energie. Acum, Gazprom furnizează 100% din gazul natural consumat în Lituania.Vilnius devine un caz spre studiu privind situaţia energie în UE şi renunţarea la dependenţa de livrarile ruseşti. Vilnius nu are fondurile necesare unei astfel de acţiuni şi va solicita asistenţă financiară europeană. O cooperare cu Estonia şi Lituania este previzibilă. Ruhrgas firma germană parteneră a Gazprom, care deţine 39% din firma lituaniană Lietuvos Dujos, firma ce controlează reţeaua de distribuţie a ţării, se opune diversificării. Ce va face Rusia? În trecut a închis gazele! Acum va mări preţurile sufocând bugetul Lituaniei dar va diversifica şi planurile de construcţie a noi reţele de gaz în nordul continentului cu sprijinul aliaţilor din UE. Estonia va promulga o astfel de lege în octombrie şi Ucraina încearcă de asemenea o astfel de mişcare.
Astăzi Rusia lui Putin este curtată de Germania şi Franţa. Franţa vinde tehnologie militară pentru marina rusă, iar Germania face investiţii în sectorul militar rusesc. Compania germană Rheinmetall AG, prin preşedintele ei, Klaus Eberhardt a semnat un contract în valoare de 11 400 milioane de ruble (398 milioane USD), pentru a construi la Mulino, în regiunea Nizhni Novgorod un centru de antrenament pentru trupele ruseşti, care va fi operaţional în 2014 (2013 la nivel de companie, iar la începutul lui 2014 la nivel de batalion).
Rusia şi Germania şi-au unit eforturile energetice prin cele două companii Gazprom şi RWE, care au realizat un parteneriat strategic să construiască capacităţi energetice, pe gaze şi cărbune, de-a lungul şi de-a latul Europei. Astfel RWE a obţinul dreptul de reprezentare exclusivă a Gazpromului în Anglia, Germania şi Benelux pe o perioadă de 3 luni.
Rusia doreşte realizarea unei Uniuni Economice a Asiei care să devină operaţională în 2013. Această Uniune poate schimba balanţa economica în Asia, cu influenţe în Orientul Mijlociu şi în Europa.Deşi numele te duce cu gândul la o uniune economică lipsa datelor ne face să presupunem că viitoarea uniune va fi mai mult decât una care să se ocupe cu problemele economice. Ne aflăm de fapt în faţa refacerii fostului Imperiu Sovietic. Uniunea vamală care va intra în funcţiune în 2012 va fi primul pas. Cum a fost cu UE ? Dar cu Napoleon? Cu circa trei secole în urmă, Napoleon Bonaparte a avut o strategie comună pentru ţările Europei. Asta dacă nu ar fi intervenit dezastrul campaniei sale militare din Rusia. Bonaparte se confesa pe aceasta temă, cu regret, într-una din scrierile sale: “Marea cauză pe care o propun reprezintă sfarşitul hazardului şi începutul securităţii. Un orizont nou, lucrări noi, toate pentru bunăstarea şi prosperitatea tuturor. Sistemul european este întemeiat; trebuie doar să fie organizat. Însă, în urma pacii de la Moscova, am rămas fără un congres şi fără o Sfântă Alianţă. În această reuniune a tuturor suveranilor, am fi tratat în familie despre interesele noastre şi am fi avut o altă greutate în faţa popoarelor”. Dacă ideile sale de unire s-ar fi pus în aplicare, Bonaparte ar fi realizat o curte de casaţie europeană care să îndrepte greşelile pentru toţi, aceeaşi monedă sub înfăţişări diferite, aceleaşi greutăţi, aceleaşi legi. Astfel, gândea Napoleon, Europa care ar fi format cu adevarat un singur popor şi fiecare, oriunde ar fi calătorit, s-ar fi gasit tot timpul în patria comună. Acelaşi lucru îl doreşte Rusia pentru fostul spaţiu sovietic. Exemplul cu utilizarea forţei în Georgia nu a făcut decât să avertizeze fostul spaţiu sovietiic că Moscova nu glumeşte iar utilizarea forţei este la îndemână. Integrarea economică va determina una politică şi apoi una militară. De fapt, primul ministru Vladimir Putin spunea că o cooperare în industria de apărare a devenit necesară. Iată finalul pentru „Noul joc”: o Uniune Asiatică similară UE şi una militară similară NATO care să controleze sursele de energie atât pentru Europa cât şi pentru China.
PS: În acest timp al realizării strategiilor energetice Rusia se ocupă şi de ataşaţii militari ai ţărilor membre ale NATO expulzându-l pe ataşatul militar al Olandei ca răspuns la expuzarea unui diplomat rus aflat la post la Haga. Hai sa vedem ce ne va spune intalnirea Medvedev-Merkel?