Preţul corect!
Jul 23rd, 2011 by admin
„A auzi tunetul nu înseamnă că ai auzul fin”
Sun Tzu
Preţul corect este o emisiune a anilor 90 foarte populară în Germania şi a cărei franciză a fost preluată şi de o televiziune din România, deşi sponsorii de la acea vreme nu puteau oferi mai mult decât… cafetiere sau fierbătoare, spre deosebire de Mercedesuri sau vacanţe la Saint Tropez, oferite de realizatorii nemţi. Preţul corect înseamnă de fapt evaluarea corectă a unei tranzacţii. Dacă suntem capabili sau nu să evaluam o tranzacţie comercială vom încerca să analizăm mai jos.
Polonezii sunt un exemplu prin ceea ce fac în Europa de azi. Dar poate au fost un exemplu dintodeauna. Neînfricata cavaleria poloneză i-a atacat pe nemţii cu panzere în cel de-al II-lea Război Mondial. În final au fost trecuti prin foc şi sabie şi de sovietici şi de nemţi. La data de 23 august 1939 Germania nazistă şi Uniunea Sovietică au semnat pactul Ribbentrop-Molotov, care a conţinut şi punctul secret privind împărțirea Poloniei în două zone de control: cea germană şi cea sovietică. Pe 1 septembrie 1939 Adolf Hitler a comandat trupelor sale să intre în Polonia iar pe 17 septembrie și trupele sovietice au atacat Polonia. Aşa a început o perioadă în istoria Polonia a cărei urmări sunt evidente inclusiv astăzi.
Considerată cândva o ţară agricolă şi înapoiată, Polonia se transforma rapid într-un centru de putere economică şi militară al Europei Centrale. Polonezii au acum un puternic sentiment pro-european iar relaţiile cu vecinii germani nu mai sunt tensionate cum erau în urma cu caţiva ani. Polonia are o creştere economică de 1,7% pe când Europa se află într-o criză cu accente dramatice în Grecia dar şi cu mişcări sindicale în Spania sau Portugalia. În Italia Sivio Berlusconi este învins de… Giuseppe Verdi! Pe 12 martie a.c. Italia a sărbătorit 150 de ani de la formarea sa ca stat naţional unitar. Cu această ocazie, la Opera din Roma a avut loc un concert omagial cu opera Nabucco de Verdi o lucrare muzicală de excepţie dar şi una cu iz politic, ce evocă sclavia evreilor din Babilon. În Italia, aria „Va Pensiero” este simbolul dorinţei de libertate a poporului, care în anii 1840 – epoca în care a fost compusă opera – asuprit fiind de Imperiul Habsburgic, avea să lupte până la crearea Italiei unite. În momentul când oamenii au realizat că aria „Va Pensiero” era pe cale să înceapă, tăcerea din sală a căpătat o încărcătură de veritabilă fervoare. Puteai să simţi reacţia viscerală a publicului la auzul lamentaţiei sclavilor care cântau „Oh, patria mea, atât de frumoasă, şi pierdută !”. Când Corul se apropia de sfârşit, în public deja se striga: Bis! Publicul începuse să strige „Trăiască Italia!” şi „Trăiască Verdi!” Spectatorii care ocupau balcoanele de sus aruncau hârtii pe care erau scrise mesaje patriotice. Este un moment în care italieni realizează că situaţia economică şi politică nu este din cele mai bune. Cauzele sunt multiple : revoluţiile din Africa de nord care au accentuat fluxurile migraţioniste, pierderea contractelor cu Libia şi relaţiile încordate cu Franţa, proasta administrare a resurselor guvernamentale sau cheltuielile exagerate care au declanşat zilele acestea scandalul referitor la parlamentari. Italienii nu vor să mai acorde credit actualei administraţii. Parlamentul dar şi guvernul italian trec prin momente dificile. Cum se vor soluţiona problemele? Probabil prin alegeri generale, micşorarea ratingul de ţară şi o criză economică şi politică prelungită.
La polul opus o fostă ţară comunistă, Polonia, a profitat de pe urma aderarii la UE şi a globalizării mai mult decât oricare alta. Viaţa politică este liniştită. Premierul Donald Tusk conduce Guvernul cu o majoritate stabilă, iar nationaliştii şi extremiştii nu au mai primit suficiente voturi pentru a intra în Parlament. În ceea ce priveşte politica externă, Polonia are relaţii excelente cu Berlinul şi a început să-şi schimbe şi discursul faţă de Moscova.
În urma cu 20 de ani, Polonia era considerată o piatră la gâtul Europei, o ţară religioasă, dependentă de agricultură şi provincială. De atunci, însă, a intrat într-un proces de dezvoltare pe care nu l-a mai oprit până astăzi.
Economic Polonia a crescut mereu folosind mecanismele economiei de piaţă. Polonezii au listat pe bursă cei mai mari jucători din sectoarele strategice ale economiei pentru a le eficientiza. Responsabilii acestora susţin că şi dacă statul rămâne acţionar majoritar la aceste companii, listarea pe bursă aduce performanţa în companie pentru că impune presiunea raportărilor şi aduce transparenţă. Avantajul listării este că forţează managementul să devină transparent, cheltuielile devin publice, sunt create sisteme de raportare în cadrul companiei şi în afara companiei şi bursa premiază sau amendează atingerea sau respectiv neatingerea obiectivelor.
Dar ce se întâmplă când o companie este privatizată cu un investitor strategic care nu listează compania pe bursa locală (cazul BCR în România, unde deşi trebuiau listată nu au fost, rămânând în afara bursei) sau chiar o delistează (cum a procedat Mittal la Sidex sau Renault la Dacia)? Polonezii au reuşit aducerea la cotarea pe bursă a băncii BGZ după îndelungi tratative cu olandezii de la Rabobank, care cumpăraseră pachetul majoritar de acţiuni în 2005, dar nu listaseră banca la Varşovia, aşa cum se angajaseră să o facă.
Ce a adus listarea la bursă a companiilor? În primul rând o concurenţă acerbă pentru preluarea consultanţei în vederea listarii. Companiile precum J. P. Morgan – Marea Britanie; Bank of America – SUA; Societe Generale Conseil Pays Emergents – Franţa; ABN Amro Rothschild – Marea Britanie; HSBC Investment Bank sau PricewaterhouseCoopers – Marea Britanie; BNP Paribas – Franta; Credit Suisse First – Boston, cu ING Barings Limited – Marea Britanie îşi aleg parteneri locali care să asigure competenţa necesară participării la licitaţie. Firme precum Renaissance Capital Limited a oligarhului rus Mihail Prohorov (viitor politician) – deţine 50% din Renaissance Capital Limited-nu există pe piaţa poloneză (Renaissance Capital Limited a avut rolul central în consorţiul de bănci ce a intermediat oferta de privatizare a Petrom).
Ruşii cumpără orice este inclus în strategia lor de recuperarea a Estului.
News Corporation, companie controlată de Rupert Murdoch, a anunţat vineri că a finalizat vânzarea celor 79 de procente pe care le deţinea în cadrul companiilor de publicitate News Outdoor România şi News Outdoor Rusia (News Corporation este o companie globală de media şi divertisment cu operaţiuni în mai multe domenii: programe retransmise pe cablu, divertisment, televiziune, televiziune prin satelit, publishing şi alte domenii), către un grup de investitori ruşi controlat de VTB Capital (un grup al celei de-a doua banca rusească de stat).VTB agresiv ocupă pieşe din estul Europei dar şi din Asia-Hong Kong- unde a căştigat o licenţă de la Hong Kong Securities and Futures Commission care-I asigură intrarea pe piaţa chineză şi atragerea de fonduri de investiţii.
Companiile puternice de consultanţă sunt cele care aduc investitorii. În ele au încredere aceştia. Lipsa de încredere datorată consultantului se traduce printr-o subscriere sub plafon a acţiunilor. Nu preţul este cel care contează la o licitaţie. ”Oferta tehnică – exprimată prin capacitatea dovedită a competitorilor de a livra calitate prin proiecte anteriorare, ar fi trebuit să aibă o pondere mai mare şi să fie evaluată mai riguros la licitaţia organizată pentru selecţia intermediarilor pentru vânzarea pachetului de 9,84% din acţiunile Petrom”, afirmă Răsvan Radu, preşedintele executiv al UniCredit Ţiriac Bank.
UniCredit a participat la licitaţie în consorţiu cu banca americană Goldman Sachs şi, potrivit unor surse de pe piaţă, s-a clasat pe locul al doilea în ierarhia ofertelor financiare. Şi, în final… a avut dreptate preşedintele lui UniCredit Ţiriac Bank. Listarea a eşuat datorită incompetenţei echipei câştigătoare. Cei care a făcut alegerea preţului minim trebuie să răspundă. “S-a mers pe modelul practicat şi la proiectele de infrastructură: preţul cel mai mic, calitate la nivel minim printr-o ofertă tehnică la limita de jos, chiar dacă experienţa ne-a dovedit că este ineficient să te concentrezi doar pe preţ. Repetăm acelaşi model şi ne aşteptăm la rezultate diferite“, comentează Răzvan Radu. Are dreptate!
Competenţa în domeniu listării a fost demonstrată în cazul Fondului Propietatea. Consultantul a avut o ofertă tehnică foarte bună care a adus beneficii listării chiar într-o perioadă de criză (valoarea unei acţiuni la listare a fost de 0,5 ea crescând din prima zi la pestea 0.6). Alegerea consultantului s-a făcut pe criterii de competenţă profesională nu după o listă de preţuri stabilite într-un birou de oameni care “nu ştiu cum arată bursa”. Trebuie să înţelegem că de listare, cel puţin la momentul actual, trebuie să se ocupe specialiştii nu conţopiştii!
Ce implică listarea? Listarea înseamnă o “dezlegare” de sarcinile politice ale managementului companiei respective. Listarea înseamnă cel mai bun consultant care are puterea să explice în centrele financiare precum Londra, Frankfurt, New York sau Zurich valoarea companiilor a căror acţiuni urmează a fi listate. Listarea înseamnă implicare inclusiv a diplomaţiei ţării respective. Apoi când companiile au fost listate, în Polonia, managementul a fost schimbat. Au fost angajate companii de head-hunting care au adus manageri profesionişti. Bineînţeles că salariile acestor manageri au fost stabilite la valori de câteva ori mai mari decât ale primului-ministru iar în continuare a urmat cursul logic de dezvoltare al unei companii listate la vbursă.
Spre exemplu, între 1998 şi 2008, Polonia a încasat 11,4 miliarde de dolari din oferte publice ale companiilor pe bursă, în timp ce statul austriac a încasat 9,3 miliarde de dolari, aproape jumătate din banii încasaţi în urma privatizării companiilor controlate. Continuarea strategiei de privatizare anunţată în 2008 chiar în plină criză au adus polonezilor, în 2009, aproximativ 1,5 miliarde euro iar în 2010 au adus deja 3 miliarde euro, bani care au susţinut creşterea economică. În 2010, statul polonez a obţinut peste 6 miliarde de euro numai din listările făcute, în timp ce statul român a listat până acum doar Transgaz şi Transelectrica, de unde a obţinut în jur de 100 milioane de euro. Numai listarea asigurătorului PZU SA a adus Poloniei 1,4 miliarde euro pentru bursă şi 140.000 de clienţi noi.
Ce înseamnă o listare de succes? În momentul listării marilor companii de stat, foarte cunoscute, devin implicaţi în activitatea companiei şi micii investitori individuali care cumpără acţiuni de pe bursă. În 2010, peste 250.000 de polonezi au cumpărat acţiuni la momentul listării PZU, cea mai mare companie de asigurări din Polonia.Polonia a reuşi să dezvolte o cultură a pieţei de capital. Gândiţi-vă că în fiecare zi sunt sute de mii de polonezi care deschid ziarele ca să vadă ce este nou pe piaţa de capital.
Polonezii au învăţat rând cu rând, propoziţie cu propoziţie de la americani cum să creeze o piaţă de capital şi au reuşit.
Peste 1,4 milioane de polonezi au un cont pe bursă şi tranzacţionează măcar o dată pe an.Principalele cotidiene serioase din Polonia, Gazeta Wyborcza şi Rzeczpospolita, care au secţiuni economice foarte puternice în fiecare zi, au un tiraj mediu zilnic de circa 350.000-400.000 de copii, respectiv 150.000-200.000 de copii. Cel mai mare cotidian specializat în economie, Puls Biznesu, vinde circa 21.000 de copii pe zi.
Polonia a făcut privatizări cu companii din Vest care au peste 100 de ani de piaţă bursieră, nu cu companii din Est care abia au ieşit din comunismul pieţei centralizate, chiar dacă ele sunt conduse de “renumiţi” tehnicieni veniţi de undeva din … Asia sau Oceania.
Ce a însemnat însă privatizarea pentru Polonia?
În ultimii doi ani, Bursa din Varşovia – principalul instrument prin care s-a realizat privatizarea în Polonia – a atras aproximativ 21 miliarde de euro, majoritatea IPO-urilor fiind de stat (13 miliarde de euro în 2009 şi 6 miliarde euro în 2010), sumă similară cu cea împrumutată de România de la FMI. Dacă noi vom plăti dobânzi exorbitante pentru aceşti bani (începând cu 2011 România va plăti către FMI 250-300 milioane de euro), Polonia are, prin intermediul acestor privatizări, acces la o sursă inepuizabilă de finanţare şi care, din punct de vedere al costurilor, este practic gratuită. Bursa de la Varşovia a listat 400 de compani în 2010 an de criză mondială şi are la ora actuală 28 de companii străine listate.
Franklin Templeton administratorul Fondului Propietatea doreşte listarea pe Bursa de la Varşovia a acestuia. În conformitate cu Franklin Templeton, WSE (Warsaw Stock Exchange) a devenit un nod important pentru companiile mari din regiune.Valoarea totală a IPO-urilor pe WSE a totalizat anul trecut 99 miliarde dolari. Volumul şi valoarea de ofertelor publice iniţiale (IPO) este de aşteptat să crească şi în 2011. Beneficiile listării sunt incomensurabile acum. Cu o capitalizare de piaţă de 2,5 miliarde USD, Fondul Proprietatea va fi printre primele 15 companii ca marime din cele 417 în prezent listate pe WSE. Acest lucru ar asigură o vizibilitate mai bună decât fondului decât dacă ar fi listat la Bursa din Londra unde sunt peste 2.000 de companii cu o valoare de piaţă similară sau mai mare. Deoarece fondul este axat pe acţiunile la companiile româneşti relevaţa acestora va fi mai mare pentru investitorii străini. Franklin Templeton are o problemă. Nu este român. Dar are o calitate. Cunoaşte piaţa de capital. Este important.
Cred că noi români trebuie să ne reevaluam câteodată. Noi, ca specialişti în pieţele de capital! Poate că piaţa de capital trebuie reformată?! România în mod sigur nu este reformată! Nu vorbesc de România din 1989. România a reformat multe sectoare. Piaţa este nereformată. Nu trebuie să ceri unor oameni care nu înţeleg mecanismele pieţei s-o reformeze. Auzeam pe cineva, la un post de televiziune, că nu se vinde vara. Dar când? Iarna? Sau poate toamna? Hai mai conaţionali vinzi când ai făcut o ofertă valoroasă fără să introduci tot felul de diletanţi în ecuaţie!
De ce va eşua reţeta poloneză în România?
În momentul acesta se impune aplicarea reţetei poloneze ca soluţie pentru ieşirea României din marasmul economic în care se complace din 1989 încoace.
Dincolo de costurile sociale care le implică această măsură, trebuie luat în calcul elementul politic care, în pragul alegerilor, nu va accepta să-şi rişte poziţiile câştigate acceptând o soluţia propusă de FMI. Asta ar însemna pentru guvernanţi şi întreaga clasă politică să accepte să facă faţă unor mişcări sociale de amploare declanşate de depăşirea limitei de suportabilitate a spiralei preţurilor, escaladarea ratei şomajului, riscul pierderii de sub control a ratei inflaţiei etc.
Pe de altă parte, bursa de la Bucureşti a dovedit că este incapabilă să asigure suportul necesar pentru privatizările solicitate (vezi cazul companiilor româneşti care au preferat să-şi încerce norocul listându-se pe alte burse) şi este mult prea mică pentru a spune că se mai află în vizorul investitorilor mari care dispun de lichidităţile necesare finalizării unor proiecte de privatizare de amploarea. În ianuarie 2010 companiile listate de statul polonez pe bursă reprezentau 85% din capitalizarea totală. La bursa din Viena, companiile privatizate aveau 45% din total în timp ce la Bucureşti ponderea acestor emitenţi era de doar 8%. Fără comentarii!
În plus, soluţia trecerii companiilor de stat sub management internaţional nu este o soluţie decât tranzitorie pentru că există riscul “românizării” rapide a managerilor selectaţi dacă aceştia doresc să facă performanţă într-un sistem economic profund marcat de corupţie şi instabilitate legislativă. Atunci care este alternativa? Probabil „copii” pe care i-am şcolit în afara României.
Miracolul economiei poloneze nu are, însă, legatură cu investiţiile străine, ci mai degrabă cu ingeniozitatea antreprenorilor locali. De fapt, Polonia nici nu mai este un loc în care companiile occidentale să îşi externalizeze serviciile. Polonia are o cultură economică în continuă schimbarea. Atenţia acordată pieţei interne este şi motivul pentru care Polonia nu a intrat în recesiune ca restul ţărilor. Companiile mici şi mijlocii produc în special pentru piaţa internă, aşa că numai 40% din economie este dependentă de exporturi. În plus, cererea foarte mare şi pasiunea polonezilor pentru consum au ajutat ţara să aibă creştere chiar şi în timpul crizei economice.
În Polonia, Constituţia stabileşte clar o limită a datoriei, iar sistemul bancar este controlat foarte strict.
În plus, polonezii nu au fost lasaţi să se împrumute fară limită în monede straine, aşa cum s-a intamplat în alte ţări din regiune, Ungaria sau Estonia, iar Banca Naţională a Poloniei a devalorizat zlotul şi a crescut astfel capacitatea de export a ţării. O alta caracteristică a Poloniei este ca nu se grăbeşte sa adopte moneda unică europeana chiar dacă are o economie puternică şi sanatoasă.
Polonia a preluat în luna iulie preşedinţia Consiliului UE pentru prima data, fiind în sfarşit în poziţia de a discuta cu marii jucatori ai Europei de la egal la egal. România mai are de aşteptat până la preşedinţie! Să sperăm că UE va fi încă o uniune la acea dată şi nu va fi decimată de propriile orgolii.