Soldaţi de ocazie !
Aug 25th, 2011 by admin
Va cădea regimul lui Gaddafi? Toate condiţiile sunt întrunite. Incertitudine doar cu privire la cei ce vor conduce Libia. Bucuria nemăsurată în victorie şi sprijinul populaţiei pentru eliminarea Colonelului erodează încet, dar sigur, instituţiile care asigură bunurile alimentare de bază şi serviciile pentru populaţie.
Haosul generează nu numai instabilitate, dar şi apariţia liderilor totalitari, sau izbucnirea unui război civil. Un asemenea final ar fi dezastruos pentru interesele UE sau ale SUA, în primul rând cele economice, legate de extracţia şi exportul petrolului libian şi apoi creşterea numărului de imigranţi spre Europa.
Susţinerea unui efort de stabilitate de către UE, în calitate de lider, în era post Gaddafi, sub umbrela ONU, şi cu sprijinul Ligii Arabe şi a Uniunii Africane ar duce la o soluţie optimă de stabilitate la Tripoli. SUA are mult mai puţine interese în Libia, acestea fiind în primul rând date de contractele petroliere ale companiilor americane Marathon, Hess şi ConcoPhilips.
Şi în aceste condiţii limitate, ca interes, America trebuie să participe la asigurarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Libiei, la restaurarea capacităţilor de extragere şi rafinare a petrolului, la prevenirea instalării celulelor teroriste fundamentaliste pe teritoriul Libiei şi la construirea unui regim democratic la Tripoli. Succesul în aceste zone va fi un exemplu pentru Primăvara Arabă şi va da încredere realizării de reforme, la fel de radicale, în Siria şi Yemen.
Ce se va întâmpla în caz contrar? O nouă mobilizare a forţelor NATO şi o intervenţie militară terestră. Şi totuşi! Scenariile plecării sau prinderii şi judecării lui Gaddafi nu sunt singulare. Liderul libian se poate retrage în zona tribală de unde provine şi de acolo să continue hărţuirea noului regim, prin forţele militare loiale.
Acest scenariu va duce, în mod sigur, la împărţirea Libiei în două state diferite.
Scenariile posibile ale înlăturării lui Gaddafi sunt complexe:
1. dispariţia - eventual fizică – a lui Gaddafi, prin lovitură militară de stat, a acoliţilor săi,
2. negocierea plecării în exil,
3. prezenţa în continuare în Libia a lui şi a copiilor săi, fără a mai juca un rol în viaţa politică a ţării.
Primele două, au ca variante finale, pentru familia Gaddafi, exilul, închisoarea sau exilul politic în interiorul Libiei. Plecarea lui Gaddafi în exil poate deschide cale spre dezordine, dar şi spre stabilirea unei evoluţii democratice pe termen lung a ţării. O continuare a coabitării cu Gaddafi, înseamnă stabilitate internă, dar în acelaşi timp reducerea şanselor de democratizare a Libiei.
Ce este cert? Regimul Gaddafi se va încheia în curând. Stocurile de arme chimice şi cele de arme de distrugere în masă ale regimului, dar şi celelalte echipamente militare (sistemele portabile de lansatoare de rachete –MANPADS- stocurile imense de explozibili, armamentul greu şi cel uşor) trebuie securizate.
Situaţia din Libia este în mare parte similară cu cea din Irak. La fel ca şi Saddam, Gaddafi s-a pregătit, din timp de pace, pentru o invazie militară străină. Acest lucru a implicat, în Irak, pregătirea unei forţe paramilitare de gherilă/ „mişcarea fedainilor”, adică a „oamenilor de sacrificiu”, meniţi să lupte în spatele liniilor inamicului, pentru a crea dezordine. O mişcare similară pare că există şi la Tripoli, fără a avea o denumire asumată public. Aceasta poate ataca sediile administrative blocând funcţionarea acestora şi a unei coaliţii pentru guvernare.
Opoziţia actuală din Libia este multicoloră, alcătuită din ex-membri marcanţi ai guvernului lui Gaddafi, militari şi civili, liberali, islamişti, expatriaţi, berberi, membri din diferite triburi şi jihadişti.
Fragmentarea în diferite aripi nu a apărut, deocamdată, pentru că nu au dobândit puterea. Cum vor fi primiţi liderii CNT în Tripoli? Rămâne de văzut. Odată cu schimbarea lui Gaddafi, divizările etnice, politice, tribale sau regionale pot apărea.
Uciderea ministrului de interne, generalul Younis, după ce acesta s-a alăturat CNT, a generat întrebarea de mai sus. Mulţi libieni au suferit sub regimul Gaddafi. Dorinţa lor de răzbunare este mare. Au fost deja comise astfel de răzbunări în Benghazi. Este un ciclu care va fi greu de oprit. Poliţiştii şi membrii serviciilor de informaţii vor fi, probabil, primele victime ale acestor răzbunări.
Consiliul Naţional de Tranziţie/CNT libian are sarcina dificilă de a instala ordinea post-conflict, să menţină unitatea triburilor şi să relanseze economia. Libia extrăgea 1,6 milioane barili/zi de petrol, iar acum producţia de abia se ridică la 50.000 barili/zi de petrol.
Cine conduce guvernul rebelilor libieni?
Mustafa Mohamed Abdul Jalil - şeful CNT, fost ministru al Justiţiei în regimul Gaddafi, a demisionat chiar la începutul revoluţiei, după ce a început să fie folosită forţa împotriva protestatarilor. A cerut o perioadă de tranziţie de 20 de luni până la alegeri, iar CNT să funcţioneze în primele opt luni.
Mahmud Jibril – fost oficial, însărcinat cu dezvoltarea, în regimul Gaddafi, a căpătat experienţă şi şi-a creat multe conexiuni ca reprezentant pentru afaceri externe al CNT.
Ali Tarhuni – ministru de finanţe al CNT. Profesor în SUA şi figură importantă a opoziţiei libiene în exil. S-a întors în Libia pentru a se ocupa de problemele economice, financiare şi cele legate de petrol ale consiliului rebelilor.
Abdul Hafiz Ghoga – vicepreşedinte şi purtător de cuvânt al CNT. Avocat pentru apărarea drepturilor omului. El a fost cel ce a declarat că CNT s-ar putea muta la Tripoli, după căderea regimului Gaddafi.
Shokri Ghanem – a fost premierul lui Gaddafi. Are meritul liberalizării economiei libiene. S-a alăturat rebelilor în mai 2011.
Cine urmează să conducă Libia?
Unul dintre cei deja menţionaţi sau… fiul regelui Idris Mohamed Senoussi, aşa cum anticipam într-un articol de acum câteva luni? Moştenitorul tronului fostului regat al Libiei, Mohammed al-Senoussi, aflat în exil de 23 de ani, a declarat că este gata să-şi slujească ţara, dacă poporul vrea asta.
Concluzii? În termeni militari, acțiunile limitate ale NATO în Libia au fost încununate de succes. Cu toate acestea campania Alianţei arată slăbiciunile membrilor coaliţiei europene. Media rebelilor libieni avertizează asupra drumului lung al reconstrucţiei ţării după 42 de ani de dictatură.
A organiza alegeri după 8 luni este o utopie. După anii de dictatură, fără o constituire firească a partidelor pe scena politică, este greu de imaginat un început de democraţie. Libia pare a fi aidoma Afganistanului sovietic, la preluarea puterii de talibani. După căderea regimului Gaddafi, dezordinea şi instabilitatea se pot amplifica, de aceea UE şi SUA vor trebui să participe la efortul de stabilizare a ţării.
Înfrângerea lui Gaddafi nu înseamnă şi începutul democraţiei în Libia şi nicio schimbare fundamentală a regimului. Urmează o perioadă de tranziţie. Cât timp va avea nevoie CNT de sprijinul forţelor NATO, al UE şi al SUA?…
CNT are o legitimitate scăzută în estul ţării. Oraşul Sirte, dominat de etnicii colonelului Gaddafi, sau oaza Sebha vor da dureri de cap membrilor consiliului!
Este nevoie de un guvern care să evite fracturile şi luptele tribale. Instabilitatea şi lupta pentru putere, în cel de-al treilea stat mare exportator de petrol, va greva asupra preţului acestuia, care va rămâne la valori ridicate, ceea ce va reduce posibilitatea de creştere economică globală.
Ţările membre NATO, care au participat la ofensiva aeriană, s-au asigurat deja că firmele lor vor avea acces la resursele petroliere ale Libiei. Grupul italian Eni este pe prima poziţie urmat BP din Anglia, Total din Franţa, Repsol din Spania şi OMV din Austria. Deşi ţiţeiul libian nu asigură decât 1% din importul american şi firmele de peste Ocean vor fi prezente la împărţirea terenurilor petroliere spre exploatare. Berlinul, care s-a opus unei intervenţii militare, a revenit la sentimente mai bune, acordând un ajutor financiar substanţial CNT, pentru reconstrucţie. Pentru companiile germane se întrevede un potenţial fabulos în reconstrucţia Libiei.
Rebelii, această armată formată iniţial din 1.000 de tineri, cu meserii dintre cele mai diverse, de la şoferi de taxi, frizeri, ospătari, ingineri, la foşti militari sau studenţi, înarmaţi şi antrenaţi de militari din Qatar, care au luat cu asalt regimul Gaddafi, sunt aproape de victorie.
Soldaţii de ocazie, cu dragonul roşu, negru, verde, ca emblemă au învins unul dintre cei mai longevivi dictatori ai planetei. Urmează arestarea Colonelului și judecarea lui. Este o chestiune de ore sau zile. Ce urmează dupăLibia? În mod sigur Siria!
