Sfârşitul unei ere
Sep 24th, 2011 by admin
Iranul a intrat într-o perioadă post-totalitară cu repercursiuni globale importante. Schimbarea balanţei de putere în interiorul statului iranian este din ce în ce mai evidentă. Actualul preşedinte Ahmadinejad nu mai reprezită pe nimeni. Se îndreaptă cu paşi repezi spre lada de gunoi a istoriei. Ceea ce spune el de la tribuna ONU este lipsit de relevanţă. A făcut o ultimă încercare de a-şi mai spăla propria imagine internaţională. Înaintea plecări la New York, a acordat un interviu ziarului The Washington Post, în care liderul de la Teheran anunţă eliberarea a doi cetăţeni americani ca un “un gest de bună credinţă şi unul umanitar “. Shane Bauer si Josh Fattal, ambii în varstă de 29 de ani, au fost arestati, în urma cu doi ani, în timp ce faceau caţărări pe un munte de la graniţa Iranului cu Irakul. În august, anul acesta, au fost condamnaţi la opt ani de închisoare pentru spionaj, în urma unui proces care a stărnit mânie în rândul americanilor.
Regimul clericilor de la Teheran nu a îmbrăţişat niciodată principiile democratice. Represiunea a fost singurul element de sprijin al menţinerii la putere. Regimul este unul singular, diferit chiar de cel al Siriei. Din aceste condiţii a luat naştere Mişcare verzilor care a scos la iveală minciuna sistematică practicată de regimul de la Teheran. Eforturile depuse de opoziţie, de la alegerile prezidenţiale din 2009, au subminat în permanenţă durabilitatea regimului. Ca şi în fosta Uniune Sovietică, regimul teocratic are nevoie de mai mult de forţa brută pentru a supravieţui. În acest context desprins parcă din cărţile “Ferma animalelor”sau 1984, ale lui Orwell, discursul conducătorului suprem, ayatollahul Ali Khamenei este semnificativ: ” La sfârşitul anului avem alegeri . . . toata lumea trebuie să fie vigilentă în scopul de a păzi alegerile ca un dar al lui Dumnezeu“. Deşi Republica Islamică a oferit torţionarilor săi iluzia confortabilă de moralitate, spunând că actele lor brutale au fost concepute pentru a susţine o republică virtuoasă, Khamenei şi Ahmadinejad supraveghează o elită dezbinată ce luptă împotriva ei însăşi.
Orientul Mijlociu se află în pragul celor mai mari trasformări de la preluarea independenţei din mâinile regimurilor imperiale. Rusia şi China două mari puteri au înclinat balanţa spre sancţiuni. Compania rusească de armament Rosoboronexport, a returnat Teheranului avansul primit pentru livrarea sistemelor de apărarea antiaeriană S300. Din păcate ţările arabe din zonă sunt preocupate cu propriile măsuri de stabilitate a sistemelor pe care le conduc şi au devenit reticente la a izola Teheranul. Opţiunea militară, care nu a fost bine primită în Vest, este încă departe de a se realiza.
Care este atunci una din soluţiile actuale? Mişcarea verzilor.
Mişcarea verzilor a trecut graniţele discursului de salon, a ieşit în stradă şi a rupt disciplina socială, prin acte de sfidare de zi cu zi, întreruperea lucrului, protestele studenţilor şi denunţările prin intermediul mass-media sociale. Primăvara arabă şi Mişcarea verzilor sunt strâns legate ideologic. Himera unei soluţionări diplomatice a situaţiei de la Teheran încă orbeşte cancelariile Occidentale. Singura soluţie este una internă a propriilor cetăţeni. Acolo trebuie Occidentul să se implice.O Primăvară arabă la Teheran.Se poate…şi a venit timpul!
