Un summit fără soluţii
Oct 8th, 2011 by admin
Sfârșitul săptămânii trecute a fost marcat de summit-ul Parteneriatului Estic, proiect drag Poloniei, ce a avut ca locație Varşovia. În acest timp Uniunea Europeană, scufundată în criză, nu se mai gândește la aşa ceva iar ţările din Est, partenere, navighează undeva între dictatură şi democraţie ”originală”. Summitul a fost o încercare, de mică importanţă, pentru Europa. Cele mai multe ţări din Est, cum ar fi Belarus, Azerbaidjan sau Armenia, se află departe de Vechiul Continent, mintal, mai degrabă, decât geografic, precum Polinezia sau insulele Fiji.
Ce este Parteneriatul Estic? O vecinătate privilegiată a UE : comerţ liber, vize eliminate sau mai uşor de obţinut, burse pentru studenţi, sprijin pentru asociaţii şi fundaţii, reforme structurale, sprijin pentru societatea civilă etc.
Liderii, din cele 27 de țări ai UE, s-au întâlnit la Varșovia cu liderii celor 6 țări vecine graniței Uniunii, pentru a relansa Parteneriatul. Responsabilii de la Bruxelles au reuşit să înfăşoare cu grijă proiectul în formule de cooperare, iniţiative pilot, activităţi, piloni, zone, şi alte platforme tematice, totul întărit de diferite fonduri în valoare de mai multe miliarde de euro. În aceste condiții de lux, într-o situație de criză accentuată a Europei, mașinăria Parteneriatului nu a pornit.
A cui este vina? UE poartă partea cea mai însemnată de vină. Parteneriatul început cu doi ani în urmă, la Praga, a fost uitat repede. La Praga liderii europeni veniseră, mai ales, pentru a se fotografia cu noul preşedinte american Barack Obama, invitat de onoare la summit. De fapt pragmaticul președinte american a refuzat următorul summit Europa SUA, ce urma să se desfășoare la Madrid, în toamna aceluiași an, tocmai datorită faptului că europeni deveniseră mari doritori de momente festive și mai puțin de întâlniri cu agende consistente pe masă.
La Praga, vecinii estici ai UE, au apărut doar pe „post de accesorii” la discuţiile axate în principal asupra relaţiilor Europei cu America şi Rusia, prăbuşirii pieţelor financiare, războaielor din Irak şi Afganistan şi schimbărilor climatice. Franţa, Italia şi Spania, nu au pus piciorul la Hrandcany. De altfel, liderii celor trei ţări sprijină o iniţiativă concurentă, cea a țărilor din zona mediteraneană.
Care este situația în țările partenere vecine? În Belarus, după un scurt răgaz, Lukaşenko a reluat metodele folosite de trupele armatei, Spetsnaz, faţă de opoziţie şi a întrerupt „contactul cu Europa”. În Azerbaidjan, Ilham Aliyev şi-a asigurat o preşedinţie de viaţă, pe care a moştenit-o de la tatăl său. Armenia urmează calea Putinismului. În Georgia, Saakaşvili a risipit câştigurile democratice ale Revoluţiei Trandafirilor. În Ucraina, Iulia Timoşenko este arestată fiind la cheremul judecătorilor sub ordinele preşedintelui pro-rus Iuscenko. Moldova, singurul elev conștiincios din grup, este marcat de conflictul din Transnistria şi de toate racilele unei democraţii în formă incipientă, în prim plan având, corupţia generalizată și lipsa de coeziune a clasei politice.
Cine mai concurează pentru această regiune? Rusia, Turcia, Iran şi China care nu au pretențiile UE, ce pune condiţii pentru ajutoarele sale, pentru anumite privilegii, precum deschidere pieţelor sau aderarea la valorile europene, respectarea democraţiei şi a drepturilor omului. Pe de altă parte, lipsa de interes pe care SUA o arată faţă de această zonă a lumii slăbeşte motivaţia ţărilor din regiune de a stabili legături strânse cu Occidentul. Toate aceste elemente despart țările estice din actualul grup de entuziasmul arătat de Polonia, Romania, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia sau Ţările Baltice la începutul anilor 90.
Pentru unele capitale, Moscova rămâne mai aproape decât Bruxelles. Astfel în Ucraina, sprijinul pentru aderarea la UE a trecut de la 65% în 2002 la 51% astăzi. În Armenia şi în Azerbaidjan, nimeni, în afară de o mână de intelectuali pro-occidentali, nu se gândeşte la o aderare la Uniunea Europeană (în Caucaz, majoritatea maşinilor de ocazie provin din Dubai, nu din Germania) iar modelul de prosperitate cel mai cunoscut şi cel mai invidiat este întocmai cel al Dubai-ului.
Cei şase parteneri au o privire critică la oferta Uniunii Europene. Deschiderea comerţului este o ameninţare pentru agricultura locală, lipsită de subvenţii generoase. Moscova continuă să vadă ţările vizate de Parteneriatul Estic ca teritorii din sfera ei exclusivă de influenţă.
Succesul Parteneriatului însă nu depinde de un capriciu al Rusiei, ci de interesul adevărat nutrit de UE. Şi tocmai acesta lipseşte astăzi.
Ce semnificaţie a avut acest summit? Summitul de la Varșovia, unde șase foste state sovietice au participat Belarus, Moldova Ucraina Armenia și Azerbaijan, a avut o semnificație dublă: internă și externă, în primul pentru Polonia, care alături de Suedia sunt ţări fondatoare ale Parteneriatului.
Semnificația externă. Polonia are ca obiectiv aducerea Ucrainei cât mai aproape de UE. Ucraina este mai puțin izolată decât Belarusul și mai puțin divizată decât Moldova. Detenția fostului prim ministru Iulia Timosenko a încurcat însă planurile Poloniei de a aduce Kievul la masa semnării unor acorduri importante cu UE.
Franța și Germania au abandonat deja partea estică a continentului. Au mari probleme interne care se vor finaliza cu alegeri prezidențiale sau generale, lăsând la o parte problemele grave ale economiei și finanțelor.
Belarusul este la ora actual în degringoladă neștiind încotro s-o apuce. Balanța se înclină spre uniunea cu Rusia deși anul trecut președintele Poloniei, Bronislaw Komoroski, împreună cu ministrul de externe german, Guido Westerwelle, au vizita Belarusul și i-au oferit lui Aleksandr Lukashenko un ajutor de 4 miliarde dolari pentru dezvoltare economică, cu condiția desfășurării unor alegeri libere. Cât de interesat a fost Belarusul de summit s-a remarcat din participare. La Varșovia a fost prezent ambasadorul Minsk-ului în Polonia, Viktor Gaisenok.
Semnificația internă. Summitul vine înaintea alegerilor generale din 9 octombrie din Polonia unde partidul primului ministru Donald Tusk, Platforma Civică, are un ușor avans în fața partidului de opoziție Lege și Justiție. Întâlnirea de la Varșovia creează, ăn aceste condiţii, un plus de imagine actualei administrații.
Ce s-a obținut? Declaraţia summitului Parteneriatul Estic de la Varşovia este una în ton cu rezultatele. Salută eforturile făcute de ţările participante (ca pe timpul Tratatului CAER) fără a le da perspective de aderare.
UE nu este pregătită cu mecanismele necesare pentru a promova democrația de stil occidental în aceste țării şi nici nu are timp pentru aşa ceva.
Parteneriatul Estic a făcut un singur lucru important la acest moment: a plasat problemele estului pe harta politică a UE în condițiile în care Primăvara Arabă a focalizat toate cancelariile europene. De acolo vin principalele probleme ale Europei , în primul rând imigraţia ilegală ce a înspăimântă toată Europa, dar mai cu seamă Spania, Portugalia, Italia, Franţa şi Grecia.
Elitele țărilor din Parteneriatul Estic au o mare problemă: nu sunt entuziaste în raport cu schimbările structurale pe care UE le recomandă în schimbul deschiderii pieței europene pentru produsele acestor state.
Un „prag” în derularea obiectivelor Parteneriatului Estic este însuși fostul patron la zonei Rusia. Rusia prin vocea viitorului președinte, Vladimir Putin, dorește un nou URSS și poate chiar un nou Tratat de la Varșovia, că tot s-au normalizat relațiile cu Polonia.
Actualul premier al Rusiei, care a pus capăt unui „bizar interimar de premier”, este mai interesat de Europa, decât actualul șef al statului, cu toate că politica externă a Rusiei se mută încet spre Pacific. În articolul din Izvestia cu titlul „Un nou proiect de integrare pentru Eurasia,un viitor se naște astăzi”, premierul Putin devoalează noile intenții din al treilea mandat. Și să nu uităm, când vorbim de Putin, ne aducem imediat aminte că a caracterizat prăbușirea URSS drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”.
Putin și-a pregătit două direcții de acțiune: asigurarea dezvoltării Rusiei și evitarea acumulării de obligații internaționale în diverse organisme, pentru a-i permite o evoluție pe arena internațională cu lejeritate. A luat în calcul impredictibilitatea situației internaționale. Va reuşi să refacă imperiul?
După 90 Moscova nu a avut o atitudine pozitivă faţă de fostele state membre ale Pactului de la Varşovia. Dorea numai o relație cu principalele capitale europene-Berlinul şi Parisul. A fost un moment în care a realizat că această politică nu îi duce nicăieri, mai ales când Polonia a introdus veto-ul în negocierea Acordului de Parteneriat si Cooperare. Între timp, Berlinul şi Parisul au convins Moscova că aceasta nu poate articula politici faţă de UE şi NATO evitând statele cu tot mai mare influenţă precum Polonia. Toate acestea tendinţe au convins Moscova să-şi reevalueze politica faţă de Polonia. Iar contextul a devenit favorabil în momentul venirii la putere a guvernului condus de Donald Tusk.
Totuşi Polonia nu este foarte încântată. Nu există încă un nivel de încredere suficient faţă de Rusia.
Singurul progres real realizat la summitul de la Varșovia s-a referit la Acordul de Asociere cu Moldova. Negocierile privind Acordul de Liber Schimb Comprehensiv şi Aprofundat (DCFTA), parte din Acordului de Asociere cu Republica Moldova, ar putea începe la finalul acestui an așa cum se menționează în declarația comună finală din cadrul summit-ului Parteneriatului Estic de la Varșovia.
Urmează alegereile în Polonia și reuniunea grupului de la Vișegrad ce are ca obiectiv repoziționarea țărilor central europene față de problemele crizei europene, în relația cu Rusia și în cadrul NATO.
În rest… pace și prietenie între popoare!
