Newt Gingrich vrea o Americă reformată
Dec 14th, 2011 by admin
Interviu cu jurnalistul Ioan Petrescu pentru portalul online Arena Moldova
În timp ce la Moscova, Vladimir Putin se vede ca şi întors, din luna martie, anul viitor, pe scaunul prezidenţial de la Kremlin, peste Ocean pare a se profila o confruntare finală, în alegerile pentru jilţul suprem, de la Casa Albă, din noiembrie 2012, între Barack Obama şi Newt Gingrich. Despre şansele acestuia din urmă am purtat un dialog cu generalul în rezervă Alexandru Grumaz, absolvent al Universităţii Naţionale de Apărare, din Washington D.C., ex-diplomat român la Shanghai.
Discursul politic de tip flip-flop
Ion Petrescu: - Ce semnificaţie reală are declaraţia politicianului american Newt Gingrich, conform căreia este sigur de nominalizarea sa drept candidat al Partidului Republican, la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2012, în SUA ?
Alexandru Grumaz: – Am să încep răspunsul la această întrebare cu o întâmplare petrecută pe timpul studilor mele, la Universitatea Națională de Apărare, în 1997. A fost o zi însorită de primăvară aceea în care, în aula Abraham Lincon, plină de studenții universității, președintele Camerei Reprezentanților, de la acea vreme, Newt Gingrich, a ținut un discurs despre rolul învățământului în America. A fost prima mea întâlnire cu profesorul de istorie, atunci deputat, Newt Gingrich. La finele expunerii, a urmat sesiunea de întrebări. În acest context am dorit să ştiu șansele României, de aderare la NATO, cu prilejul summitului de la Madrid. Gingrich mi-a răspuns că România are aceleași șanse ca toate celelalte țări est-europene, de a accede în Alianță. Totul este o chestiune de timp și de îndeplinire a reformelor democratice. Peste ani ne-am reântâlnit în România, la Cercul Militar din Bucureşti, cu ocazia altei expuneri susținute acolo, la invitația ministrului apărării, din acel moment, Ioan Mircea Pașcu. Atunci a vorbit despre rolul presei într-o societate democratică. Revederea cu fostul deputat american a fost marcată de un dialog despre îndeplinirea, de către Ministerul Apărării Naţionale, a obiectivelor fixate prin Parteneriatul pentru Pace. În aceste împrejurări m-a onorat cu un autograf, pe care l-am primit pe cartea sa To Renew America:To general Grumaz thank you for serving your country and for serving freedom, your friend Newt Gingrich/ Generalului Grumaz, cu mulţumiri pentru serviciul adus ţării dumneavoastră şi pentru serviciul adus libertăţii, prietenul dumneavoastră Newt Gingrich.
Dar să revenim la întrebarea vizând declaraţia politicianului american în interviul acordat lui Jake Trapper. Încrezător în propriile resurse și sprijinit de sondaje, Newt este un insider, așa cum sunt numiți la Washington cei care au ani buni petrecuți în structura politică de acolo, din 1979 până în 1999. În 1995 a devenit Președintele Camerei Reprezentanților. Dacă rememorăm candidații la fotoliul de la Casa Albă, de-a lungul anilor constatăm că, de fiecare dată când GOP/Partidul Republican a propus insiders nu a câștigat alegerile prezidențiale! Avem ca exemple, în acest sens, pe John McCain și pe Bob Dole, care au pierdut alegerile în fața lui Barack Obama și respectiv Bill Clinton. Rememorând opiniile exprimate de-a lungul timpului de Newt Gingrich, putem constata că acestea ating subiecte de la taxe la politica asupra avorturilor, de la afacerile militare la politica externă, înscriindu-se ca soluții în zona de politică conservatoare a Partidului Republican, deși, un procent redus, devoalează şi opinii personale ale candidatului. Tocmai aici au reacționat vehement oponeții lui, motivând opinii de la o extremă la alta, în ceea ce privește, spre exemplu, schimbările climaterice. Politicienii americani numesc acest tip de discurs politic flip-flop. Acum, în alocuţiunile sale evocă două tipuri de programe medicale și două tipuri de programe de asistență socială, care să fie propuse în funcție de dorința electoratului, fiind convins că varianta conservatoare va fi cea aleasă. Propunerile din programul electoral conțin idei ambițioase, care merg de la schimbarea arhitecturii guvernamentale, la reducerea puterilor acordate Curții Supreme de Justiție. Newt aduce aminte de sacrificiile făcute de americani în Războiul de Independență, când sub conducerea generalului George Washington, în 1776, 2500 de voluntari au atacat trupele de elită hanseatice staționate la Treton. Soldații au trecut râul înghețat Delaware, în noaptea de Crăciun, 1/3 fără încălțămite pentru iarnă, luptând eroic și obținând o victorie ce a schimbat cursul războilui. Aceștia, spunea Newt, sunt oamenii care au construit America, iar generația actuală va trebui să-i găsească din nou. Cât despre candidați precum Mitt Romney, aceștia abia acum au început să-l ia în serios pe noul lider al cursei. Un lucru aș vrea să mai menționez – faptul că republicanii de astăzi sunt cei mai conservatori politicieni din 1980 încoace. Ei stau acum în fața unei dileme, aceea de a alege între un conservator de conveniență, Mitt Romney, și un conservator de dreapta, Newt Gingrich. Spre deosebire de Newt, Mitt este un republican de centru, care a adoptat o agendă conservatoare. Şi apoi nu are un trecut îndelungat în politica republicană. Acum câteva luni, Newt nu era în cărțile campaniei de nominalizare. Întrebarea este cât va capitaliza pentru a ieși învingător. Conduce detașat în Iowa, Montana și Florida.
Atuurile lui Gingrich
I.P.: Care ar fi asurile din mâneca lui Newt Gingrich, în dialogul final cu Obama, înaintea exprimării voturilor menite a departaja pe cel mai bun dintre ei, în cursa pentru (re)ocuparea postului de preşedinte al SUA?
A.G.: – Campania electorală este la început, iar pe parcurs multe lucruri se vor schimba. Cert este că un președinte american în funcție este greu de învins. Situația actuală este modificată de criza economică prin care lumea trece. Obama se pare că va candida precum Harry Truman în 1948. Republicanii i-au furnizat atunci cheia câștigării alegerilor prin desemnarea lui Tom Dewey, în calitate de contracandidat la fotoliul prezidențial. Republicanii, siguri pe faptul că Truman nu va mai fi reales au nominalizat pe guvernatorul statului New York, ale cărui virtuți erau evidente. Un singur lucru îi lipsea: popularitatea, adică alegătorii nu-l plăceau. Și acum este greu să alegi un contracandidat cu virtuțile necesare și carisma care să-i aducă victoria. Gingrich are atuul că este autorul preluării președinției Camerei Reprezentanților, în 1994, după 40 de ani de dominație democrată. Gingrich are propriile vulnerabilități, dar își impune o autodisciplină caracteristică politicienilor de rasă, asemănându-se în politică, pe undeva, cu Richard Nixon, care a gândit out-of–box în relația cu China. Atuul lui Ghingrich este discursul pe care-l practică, generat de formaţia lui de istoric, dar și viziunea unei Americi reformate. Este un discurs care merge la inima elctoratului. În ciuda acestui fapt, Gingrich nu a reușit să-și creeze o infrastructură pentru alegeri, el obținând rezultatele numai pe baza propriilor resurse și a comunicării cu alegătorii. Apoi, ce propune Newt este revoluționar în soluționarea problemelor Americii pe termen lung. Restructurare și scăderea taxelor, locuri de muncă și un nou sistem de învățământ. Politica externă va fi una în conformitate cu cea pe care republicanii au dus-o de-a lungul timpului și care spune că un război cu Iranul, pentru stoparea programului nuclear, este o opțiune în plan militar, iar Siria are nevoie de un nou regim, asta în cazul când situația de la Damasc nu se va schimba până la alegeri.
Profeţia lui Allan Lichtman
I.P.: - De ce ar vota majoritatea americanilor, în noiembrie 2012, pentru candidatul partidului republican?
A.G.: – Pentru cine vor vota americani este greu de spus acum. Întrebări precum cât de bine se va prezenta economia, sau care va fi rata șomajului la nivel național, cum va arăta sistemul de asigurări sociale, taxele sau sistemul de sănătate, vor fi cele ce vor determina răspunsul final al alegerilor. Dacă Newt Gingrich va fi nominalizat, atunci, în duelul cu Obama va conta cel ce va reuși să atragă independenții. Obama are deja 30% dintre aceștia. De asemenea, performanța economică a administrației Obama va influența în mod decisiv alegerile. Dar Newt gândește în afara regulilor jocului electoral, ceea ce-i poate aduce un surplus de votanți. Preliminariile pentru desemnarea candidatului republican din New Hampshire și Iowa sunt importante. Aici se fac și se desfac şansele candidaților. Acum 6, din 10 alegători republicani, încă pot să-și schimbe opțiunea anunțată deja. Situația realegerii lui Reagan este similară cu cea de acum. Obama poate fi reales la fel ca și Ronald Reagan, în 1988. Cheia va fi la Trezoreria americană (FED), la șeful acesteia Tim Geither. SUA se bazează pe o economie internă puternică și avansată tehnologic, cu o mare capacitate de inovație, iar costurile sistemului de sănătate nu sunt afectate de un dolar slab pe piața financiară. Politica lui Snow, care a fost șeful Trezoreriei, în timpul lui Reagan a fost să oprească inflația, ceea ce face și Geither acum.
În cercurile analiștilor circulă o profeție făcută de profesorul de istorie Allan Lichtman, de la Universitatea Americană din Washington D.C., pe baza unei formule care-i aparține. Astfel, în 1984, a evaluat realegerea lui Reagan, când toate sondajele îl dădeau perdant. În cărțile sale The Thirteen Keys to the Presidency şi The Keys to White House, el analizează posibilitățile unui candidat de a fi ales președintele SUA. 13 teme definesc soluția care anunță viitorul președinte. Predicțiile au fost exacte din 1984 încoace. În 2008 a prezis victoria lui Obama. Actuala predicție se îndrepta spre realegerea lui Obama ca președinte. Dar, până la votul final, mai sunt multe zile calendaristice și multe se pot încă întâmpla. Newt are șansa sa, este carismatic și bun narator, dar va avea nevoie de un staff de campanie profesionist. Şi de bani.
Ostilitatea faţă de Occident
I.P.: – Cu Vladimir Putin la Kremlin şi eventuala prezenţă a lui Newt Gingrich, la Casa Albă, ne îndreptăm spre un nou Război Rece?
A.G.: – Vladimir Putin va fi reales chiar și cu 60% dintre votanți, din primul sau din al doilea tur, dar se va întoarce în scaunul prezidențial. Putin a fost acuzat că ar face un joc dublu, șahul pe mai multe nivele, joc iubit de spionii de pretutindeni. De fapt, strategia lui de guvernare a fost transparentă de la început. S-a înconjurat de oameni în a căror loialitate și disciplină avea încredere – alți agenți secreți, ofițeri de armată, avocați și colegi de pe vremurile petrecute la Sankt Petersburg. Putin vrea să refacă puterea de odinioară a Rusiei, iar asta o poate face atacând Occidentul. Atât timp cât prețul barilului de petrol, sau cel al gazului rămâne ridicat, visteria Moscovei nu va duce lipsă de soluții financiare. De fapt, atitudinea de ostilitate a Moscovei, față de Occident, din timpul conducerii lui Putin, atât ca președinte, cât și ca prim-ministru are o istorie mai nuanțată. Relațiile Rusiei cu Occidentul, în timpul lui Gorbaciov, fuseseră relativ cordiale, până la finele anului 1990. Antagonismele au ieșit la iveală în ultimii ani ai guvernării Elțîn. La început a părut o reacție politică pragmatică, la un nou tip de naționalism rusesc, dar guvernul lui Elțîn dorea întărirea sprijinului maselor populare, prin adoptarea unor politici dure față de Occident. Acest dialog a devenit unul beligerant, când NATO a decis intervenția în Serbia, pentru a opri înaintarea forțelor sărbești spre Kosovo. Elțîn a avertizat că atacul NATO poate duce la o reacție armată din partea Rusiei și la un posibil război mondial (!?). Odată cu venirea lui Putin la Kremlin retorica Rusiei s-a moderat, dar acest lucru nu a durat mult timp. Acum restartarea propusă de președintele Obama se apropie de sfârșit. Scutul antirachetă a produs o nouă reacție violentă la Moscova, cu implicații militare imediate: integrarea radarului din Kaliningrad, enclava rusă la Marea Baltică, în sistemul de prevenire a atacurilor antirachetă. Așa că, la ora actuală, Rusia nu dorește menținerea unui echilibru militar, ci refacerea fostului imperiu al URSS.