Pakistanul aliat sau inamic? (II)
Jan 18th, 2012 by admin
Relația Washington-Islamabad
Succese modeste și multă dezbatere în contradictoriu. Pakistanul a acceptat trupelor NATO trasporturile de logistică pe propriul teritoriu, spre Afganistan, a ajutat la capturarea unor seniori Al Qaeda, incluzând-ul pe Khalid Sheik Mohammed, creierul din spatele atacului terorist de 11 septembrie și a aprobat utilizarea bazelor aeriene din Baluchistan pentru decolările dronelor americane în vederea îndeplinirii unor misiuni anti-terorism.
În același timp Pakistanul s-a dovedit necooperant. Țara este unul dintre cei care proliferează tehnologia nucleare. Colaborează/vinde proiecte din domeniu, către Iran sau Coreea de Nord și astea prin rețeaua A Q Khan.
Deși armata pakistaneză a atacat teroriștii Al Qaeda sau Talibani Pakistanezi, a sprijinit, în același timp, rețeaua Haqqani, Talibani Afgani sau Hezb-i-Islami, grupări teroriste care au atacat trupele NATO și au conspirat împotriva Indiei.
Numărul victimelor colaterale, datorate atacului dronelor, a fost cu premeditare exagerat, fiind clară imposibilitatea verificării acestuia. Islambadul nu a permis comadourilor forțelor speciale americane să desfășoare acțiuni împotriva teroriștilor cu sediul în FATA(Zona Tribală Administrată Federal), motivând apărarea suveranității naționale.
Raidul împotriva lui Bin Laden a fost cazul la care Pakistanul a reacționat cu furie, deși trebuia să fie bucuros că cel mai de temut și căutat terorist a fost capturat și omorât. Generalul locotenent Ahmed Shuja Pasha, șeful ISI, a condamnat în fața parlamentarilor pakistanezi, reuniți la Islamabad într-o sediță specială, raidul american de capturare a lui Osma Bin Laden. Ulterior, guvernul a susținut o legislație de revizuire a relațiilor dintre Pakistan și SUA, iar Parlamentul a adoptat-o. Pakistanul putea prezenta acțiunea ca una comună și lucrurile ar fi rămas la fel ca înainte, iar ajutorul nerabursabil acordat de Washington rămânea în vigoare. Din păcate Islamabadul a ales o cale diferită aceea de victimă.
Toate sondajele de opinie făcute de Centrul de Cercetări pentru Presă și Populație Pew au arătat că în Pakistan 17% din cetățeni sunt în favoarea americanilor, 68% dezaprobă raidul care a dus la capturarea lui Oasama bin-Laden, 55% declară că uciderea liderului Al Qaida nu este o sloție bună.
Strategia Washingtonului
Strategia pe termen scurt a Washingtonului în Pakistan nu fucționează. Toate câștigurile au fost făcute cu prețuri ridicate. Elitele civile și militare pakistaneze sunt aliniate la o politică de colaborare cu Washingtonul dar nu vor să folosescă întreaga putere împotriva organizațiilor fundamentaliste islamice prezente în Pakistan. Să nu uităm că asasinul lui Salman Taseer, guvernatorul statului Punjab (cel care a caracterizat ca anacronică Legea blasfemiei) nu a fost supus oprobiului public, ba dimpotrivă, fapta sa a fost salutătă cu mitinguri de simpatie. Acțiune a demonstrat lipsa de unitate a guvernului pakistanez.
În 2011 baza militară navală de la Mehran a fost atacată de teroriști cu sprijinul unui ofițer superior membru al staffului de comandă al bazei. La fel oamenii plătiți să aperea statul pakistanez, de fapt în trădează fără scrupule.
Idee de bază a filozofiei pakistanezilor se referă la apărarea de inamicul principal: India. Tot ce folosește Islamabadul, descurajarea nucleară, terorismul, alterarea relației cu Washington, este în favoarea ținerii sub presiune a Indiei. Doctrina Pakistanului este de a folosi primul forța nucleară împotriva Indiei. Arsenalul are în dotare rachete cu rază scurtă de acțiune dotate cu capete nucleare. Strategia a dat roade pentru că de-a lungul istoriei Pakistanul a invadat de multe ori teritoriul Indiei, iar răspunsul indienilor nu a venit.
Terorismul transnațional a fost și el utilizat să țină sub control India. Din anii 60 Islamabadul a stabilit că strategia utilizării grupurilor teroriste este mai avantajoasă în războiul cu o armată puternică precum cea a Indiei. Au avut dreptate, în timp ce India a trimis în Kashmir 500000 de militari pentru a preveni tensiunile de la graniță, Islamabadul a atacat în inima Indiei, la Mumbai, în 2008.
America însă continuă să coopereze cu Islamabadul sperând că într-o zi administrația pakistaneză se va concentra pe problemele interne și nu pe cele externe. Astfel aducerea militarilor pakistanezi în programul dronelor, deschiderea pieței americane pentru textilele pakistaneze, cooperarea pe probleme perecum criza energetică a Pakistanului sau soluționarea disputei Kashmirului.
SUA a investit miliarde de dolari în Pakistan iar rezultatele sunt minime. Noi înțelegeri ar trebui găsite. Administrația Obama a mărit cu 48% ajutorul financiar către Islamabad în 2010 față de 2008 acesta mergând în proporție de 45% spre sectorul economic. Enhanced Partnership With Pakistan Act din 2009 a alocat 7.5 miliarde USD pentru o perioadă de cinci ani, în funcție de cooperarea în domeniul combaterii terorismului și de asigurarea unor alegeri democratice la Islamabad.În decembrie 2011 Senatul a hotărât înghețarea unei tranșe de 700 milioane USD datorată Islamabadului până când nu vor fi văzute efecte concrete în lupta împotriva celor care produc dispozitive explozive improvizate (IED) în Pakistan care sunt apoi trasportate și utilizate de teroriști împotriva trupelor NATO din Afganistan.
În ciuda tuturor divergențelor secretarul de stat Hillary Clinton a reconfirmat în 2011 că angajamentele luate de pakistanezi în ceea ce privește combaterea terorismului vor fi respectate. Americani au declarat că în cazul în care Islamabadul nu va respecta promisiunile făcute, un efect denumit în jargonul diplomatic-malign neglect-înseamnă renunțarea la ajutorul militar și civil, cooperarea în domeniul schimbului de informații, continuarea și probabil escaladarea utilizării dronelor, inițierea de operațiuni speciale peste granița cu Afganistanul și consolidarea relațiilor cu India- se va produce. La acestea se va adăuga declararea Pakistanului ca stat sponsor al terorismului cu consecința evidentă a impunerii sancțiuni. Vor urma apoi presiuni asupra Chinei și Arabiei Saudite să taie ajutoarele catre Islamabad.
Washingtonul este hotărât să închie victorios războiul din Afganistan iar cheia se află acum la pakistanezi. Dacă americani închid ajutorul militar și civil, pentru pakistanezi va fi imposibil să răspundă. Echipamentele militare ale Islamabadului sunt net inferioare celor americane iar faptul că vor tăia cooperarea în domeniul informațiilor este nerelevantă pentru că nici acum informațiile furnizate de pakistanezi nu sunt esențiale în proporție de peste 70%.
SUA are nevoie de o strategie în Afganistan care să nu se bazeze pe sprijinul Pakistanului. Asta însemnă că logistica de personal și echipamente ce se derulează acum în proporție de 40% prin Pakistan ar trebui să aibă rute prin Asia Centrală și Rusia. Forța care va putea fi operaționalizată în Afganistan ar fi în aceste condii mai redusă iar obiectivul va trebui să fie nu contrainsurgența ci contraterorismul. Odată cu retragerea celor 24000 de militari americani strategia de mai sus devine inevitabilă.Retragerea americanilor din Pakistan ar face loc fundamentaliștilor și probabil ar crea condițiile pentru un război nuclear în zonă.
Sondajele Pew indică că 79% din pakistanezi cred că armata are o bună influență asupra direcției țării în timp ce guvernul beneficiaează de 20% încredere. Armata s-a dovedit capabilă de luptă cu teroriști în Swat Valley, iar fundamentalișit incapabili de a ocupa mai mult de 7 locuri în Parlament din 340 de locuri și astea în condițiile unei coaliții de partide islamiste denumită Muttahida Majlis-e-Amal.
Malign neglect nu va putea duce la o situație mai grea decât acum.
Probabil că o combinație stick&carott va fi una de urmat. Ajutor contra respectarea promisiunilor, aceasta este pe termen scurt calea de urmat.
Pakistanul are două exmple pe care le poate urma, două state islamice Iranul (o teocrație) și Indonezia (creștere economică, formarea unei clase medii,o societate civilă puternică). Ce va alege?
Opțiuni
Decizia de a continua cooperarea cu pakistanezii se bazează în fapt pe câteva opțiuni strategice regionale clare dar și pe evaluarea dinamicii interne a Pakistanului atât din punct de vedere economic cât și social.
În termeni regionali SUA are o relație de cooperare pe linia schimbului de informații cu partenerii pakistanezi care-i asigură realizarea programului de utilizare a dronelor în lupta împotriva teroriștilor (numărul loviturilor efectuate cu drone a crescut de la 9 în 2004 la 33 în 2008, 53 în 2009, 118 în 2010 și peste 60 în 2011). Utilizarea dronelor a eliminat din lupta între 1435 și 1822 de insurgenți și teroriști. Rezultatele obținute denotă că loviturile aeriene sunt de cele mai multe ori singura soluție militară în zone impracticabile operațiunilor militare.
O altă direcție strategică este, deocamdată, transportul materialelor și echipamentelor necesare în Afganistan prin Pakistan.
În cazul în care America va părăsi Pakistanul China va ocupa locul lăsat liber. Implicarea totală a chinezilor în Pakistan va schimba balanța de putere în zonă și ar transforma țara într-o nouă Coree de Nord, de data aceasta islamică. Factorul China este deja unul complex în regiune. În 2008 Islamabadul a intrat aproape în faliment iar Beijingul a refuzat să-l ajute. Beijingul folosește realția cu Pakistanul pentru a-i controla pe musulmanii uighuri situați în Pakistan, la granița cu China(aceștia au atacat în provincia Xinjiang).
În ultimul rând, faptul că Pakistanul este o putere nucleară îi face pe americani să fie prevăzători. Riscul ca aceștia să folosească loviturile nucleare împotriva Indiei este mare.
Cooperarea în domeniul economic dintre Washington și Islamabad poate fi de valoare în politica internă pakistaneză. În 2010 SUA a ajutat cu 3,5 miliarde USD Pakistanul dintre care 45% a mers în economie și 55% către armată. Proporțiile se vor schimba în favoarea economiei în următorii ani, oadată cu lansarea de noi proiecte.
India rămâne clar și pe termen lung inamicul Islamabadului. Prezența lui președintelui Obama în India și lipsa unei escale la Islamabad nu a trecut neobservată pe web-ul pakistanez. Comentariile au ajuns până la opinia că SUA vrea să preia arsenalul nuclear pakistanez, arsenal ce este văzut de populație drept asigurarea împotriva unui inamic de-o viață India.
Discuțiile dintre Washington și Islamabad pe tema teroriștilor nu găsesc audiență printre liderii pakistanezi. Aceștia consideră că eliminarea grupărilor teroriste este costisitoare și poate avea ca rezultat acțiuni de genul atacului din 2007 de la Moscheea Roșie soldat cu 154 de morți. Și așa preferă să nu interfereze cu fenomenul insurgent sau cel terorist. Administrația de la Islamabad revendică 35000 de pakistanezi morți, din 2001, în atacuri teroriste.
Angajarea Pakistanului va rămâne pe ordinea de zi a americanilor atât timp cât luptă împotriva teroriștilor fără a desfășura trupe pe teritoriul Pakistanez (intrarea pe teritoriu ar însemna de fapt un fel de casus belli).
Pe termen scurt în relațiile dintre cele două țări se va observa o reducere a ajutorului american. Pe termen lung pakistanezii știu că cele două țări nu împărtășesc interese comune chiar dacă politicieni de ambele părți spun că da. Pentru a menține angajarea Pakistanului este nevoie de mulți bani și de o cooperare militară strânsă. Armata pakistaneză este în final singurul partener cu putere de decizie în dialogul zonal.
