Băieți buni și băieți răi!
Feb 1st, 2012 by admin
2011 a fost anul în care o parte din băieții răi ne-au părăsit sau mai bine zis au părăsit scena politică. Osama bin Laden, Dragul Lider Nord Coreean, Kim Jong Il și trioul arab Zine el-Abidine ben Ali, Hosni Mubarak și Moammar Gaddafi. Osama a fost eliminat de Navy SEALS în Pakistan iar Kim a murit în urma unui atac de inimă, dar avea de ani de zile o sănătate subrezită de problemele cardiace. Cei doi puteau muri oricând în următorii ani, dar s-a întâmplat să fie în 2011.
Liderii arabi au părăsit scena politică în circumstațe diferite. Ei au fost detronații de proprii concetățeni, plini de frustrare și sătui de un regim dictatorial, legat de o lipsă a oportunităților economice și politice de exprimare.
Nu a fost despre un umil vânzător de legume care s-a sinucis sau despre impactul media asupra propagării revoltelor, a fost despre… umplerea paharului cu nemulțumiri.
Vă aduceți aminte cum a izbucnit primul Război Mondial? Prin asasinarea Arhiducelui Ferdinand. De îndată ce a avut loc evenimentul, Austria a adresat Serbiei ultimatumul. Serbia intră în război. Începe apoi jocul implacabil al alianțelor. Patru ani de război și de înfiorătoare suferințe.
Ce a rămas în urma atentatului ce a declanșat un război mondial? O dală de piatră. Astăzi la Sarajevo, o dală încastrată în trotuar, chiar acolo unde statea Princip când a tras, asasinul lui Ferdinand, poartă, gravate în granit amprentele încălțămintei lui. Într-o lungă inscripție cu litere chirilice se evocă împrejurarile atentatului care a adus milioane de morți pentru fiecare națiune europeană, națiuni care au plătit astfel un tribut greu primei conflagrații mondiale.
A fost anul 2011 unul transformațional?
Nu. A fost unul de tranziție. Vorbeam mai sus de disparția unor lideri. Întrebare care ne vine pe buze este: ce schimbări vor aduce aceste dispaiții?
În cazul lui Osama bin Laden niciuna. Adunările demonstranților din piața publică din Cairo sau cea din Bengazi nu au fost inspirate de el sau de organizația lui. Moștenirea lui este numai ura față de civilizația occidentală și față de democrație. Și în mod evident CRIMA abominabilă săvârșită la World Trade Center din New York. Cu certitudine descentralizarea care caracterizează terorismul astăzi însemnă, că alți teroriști vor duce mai departe palnifiacarea și executarea acțiunilor teroriste pentru deceniile ce vor urma până cănd își vor pierde legitimitatea. Lupta cu terorismul continuă.
Kim a fost relevant pentru sistemul stalinist păstrat cu sfințenie ca moștenire de la tatăl său, moștenire lăsată ulterior fiului cel mic. Preluarea puterii în Coreea de Nord de către Kim Jong-un, după moartea tatălui său, Kim Jong- il, nu a schimbat cu nimic modul dictatorial de conducere a ţării. Din contră, noul lider de la Phenian, pare decis să stopeze prin toate mijloacele orice încercare a nord-coreenilor de a fugi din ţară. Și asta ca primă măsură de retorsiune tot de tip stalinist. Armata este chemată din nou să-și facă datoria față de iubitul conducător care-i asigură bunăstarea.
Printre primele măsuri luate de noul comandant al armatei, de un milion de soldaţi, se află “lupta împotriva imigraţiei clandestine”, adică împiedicarea celor care vor să fugă de regimul comunist, prin controale mult mai severe la graniţele ţării. Noua putere de la Phenian este hotărâtă mai mult decât pe timpul lui Kim Jong Il să îi urmărească, aresteze şi, în final, să îi ucidă pe cei dornici de libertate.
Pe 19 decembrie 2011, când s-a anunţat decesul lui Kim Jong Il, regimul nord-coreean a închis complet toate punctele de trecere cu China timp de 48 de ore. Controalele au fost draconice. În același timp puterea comunistă nord-coreeană a instalat mine de-a lungul râului Tumen, râu ce este graniță între cele două ţări, pentru a-i descuraja pe nord-coreenii dornici să treacă în China.
Problema fugarilor nord-coreeni ajunşi anual în număr destul de mare în China nu este nici pe placul autorităţilor de la Beijing, care au decis să suplimenteze cu 10.000 de oameni numărul celor ce păzesc frontiera. China nu este dispusă să primească nord-coreeni, dacă nu are niciun beneficiu economic. Aşa că regimul de la Beijing returnează aliatului său de la Phenian orice nord-coreean clandestin prins pe teritoriul său. În Coreea de Nord, fugarii sunt trimişi de regimul de la Phenian în aşa numitele “lagăre de reeducare” de unde rar se mai întorc la propriile familii.
De asemenea există informaţii conform cărora noul lider de la Phenian a dat ordin unei echipe speciale de securitate din Armata Poporului, aflată sub controlul său, ca defectorii să fie împuşcaţi imediat.
La doar câteva zile de la înscăunare, Kim Jong-un a interzis folosirea yuan-ului chinezesc în pieţe, deşi China este cel mai puternic aliat al regimului de la Phenian.
Exodul masiv al nord-coreenilor ce a început în 1990, când foametea şi sărăcia au devenit tot mai greu de îndurat. În prezent, se estimează că 23.000 de nord-coreeni trăiesc în Coreea de Sud, dintre care jumătate au fugit doar în ultimii cinci ani. Alte câteva zeci de mii de nord-coreeni s-ar afla clandestin pe teritoriul Chinei, sub ameninţarea constantă a arestării şi retrimiterii lor în ţară.
Ajutorul Beijingului este esnțial în aceste momente. China a decis să furnizeze Coreei de Nord un important ajutor alimentar şi energetic. Cu ocazia unei reuniuni a unor înalţi responsabili chinezi sub conducerea preşedintelui Hu Jintao, China a decis să transfere 500.000 de tone de hrană şi 250.000 de ţiţei vecinului şi aliatului său nord-coreean, a scris publicaţia Tokyo Shimbun, la Seul.
Întrebarea care se pune acum este: care va fi soarta Coreei de Nord? Țara este o relicvă a stalinismului cu o armată îndoctrinată de învățăturile Ciuce ale marilor lideri comuniști dar și cu arme nucleare în panoplia militară. China în calitatea ei de vecin și de sursă de mâncare și combustibil, în calitatea sa de principal partener de comerț este de fapt factorul cheie pentru viitorulu țării.
Pe de o parte o Coree de Nord instabilă poate produce un val de refugiați dar și un conflict în Peninsulă. Pe de altă parte o reunificare sub comanda Seulului și o intrare în orbita SUA ar creea mari probleme în zonă Beijingului. De aceea China pompează alimente și combustibil în timp ce încurajază Phenianul la reforme moderate.
Cât privește Primăvara Arabă lucrurile sunt mai complicate. Vor trece câteva decenii până când regimurile se vor stabiliza și-și vor alege o cale de urmat fie ea una teocratică sau una demomocratică. Avem experiența Iranului dar și a Irakului. Prima a condus la un regim teocratic al ayatolahilor care duce țara spre un conflict internațional de proporții. Irakul, după prăbușirea regimului lui Sadam Hussein a căzut într-un război civil. Viitorul Bagdadului este în ceață. Guvernul central este încă slab divizat disfuncțional și incapabil să oprească disputele sectare religioase.
Ce se va întâmpla în țările din Orientul Mijlociu?
Tunisia a avut alegeri libere și într-o oarecare măsură pașnice. Partidul islamist tunisian, reprimat dur în timpul fostului regim şi legalizat după revoluţie, îşi face astfel intrarea pe uşa principală a scenei politice tunisiene şi va avea influenţă asupra tuturor deciziilor care privesc viitorul ţării. Ennahda a obţinut 90 de mandate în Adunarea Constituantă care are 217 membri, devansând Congresul pentru Republică (CPR, stânga naţionalistă) cu 30 de mandate (13,82 la sută) şi Ettakatol (stânga) cu 21 de mandate (9,68 la sută).
Libia încercă construcția instituțiilor democratice. Are însă de rezolvat problema insurgeților. Miliţiile libiene fac legea în ţară şi nu se supun niciunei autorităţi. Mii de persoane sunt încarcerate în centre secrete de detenţie, în timp ce Guvernul interimar se chinuie să se afirme ca autoritate în ţară. Recentele violenţe de la Tripoli, Bani Walid şi Benghazi confirmă haosul ce domneşte în Libia după detronarea regimului Gaddafi. Lipsa controlului asupra miliţiilor libiene este dovada contextului dificil în care noul Guvern libian încearcă să păşească timid în perioada de tranziţie.
Dictatura a fost înlăturată, dar viaţa libienilor nu se poate încă descotorosi de moştenirea fostului regim. Raportorul ONU a descris o situaţie în care instituţiile statului sunt fie slabe, fie complet absente, iar lunga absenţă a formaţiunilor politice şi a unor organizaţii civice face tranziţia şi mai grea.
Ministrul libian al Apărării, care este responsabil de negocierile din Bani Walid a declarat că situaţia în acel oraş ar fi stabilă în prezent. Locuitorii afirmă că 90% din localitate se află sub controlul miliţiilor rebele. Forţele Consiliului Naţional de Tranziţie au înconjurat oraşul şi au adus armament greu. Oficial, trupele guvernamentale sunt acolo ca să “negocieze”.
Libia rămâne încă în război civil.
Egiptul este de departe cel mai important test pentru Orientul Mijlociu. Este casa a mai mult de o pătrime din populația lumii arabe de origină sunită.
Frații Musulmani au caștigat 47% din mandatele de deputați în urma alegerilor legislative din Egipt, primele organizate după îndepartarea de la putere a autocratului Hosni Mubarak. Partidul Libertatii și Dreptatii (PLJ), rezultat din miscarea Fraților Musulmani, a castigat 235 de locuri din cele 498 disputate în acest scrutin, desfașurat în mai multe etape, începand din 28 noiembrie 2011. PLJ are 127 de deputați aleși în sistem proporțional și 108 aleși prin scrutin uninominal cu două tururi. Pe poziția a doua s-a clasat partidul fundamentalist salafist al-Nour, cu 121 de locuri (circa 24%), în timp ce partidul liberal Wafd a reusit să obțină numai 9% din mandate. Zece locuri suplimentare în Parlament vor fi atribuite de șeful Consiliului militar care conduce țara, mareșalul Hussein Tantawi.
Viitorul Parlament va trebui să desemneze o comisie care va redacta o noua Constituție. Alegerile prezidențiale sunt prevazute la sfârșitul lunii iunie, iar depunerea candidaturilor începe la 15 aprilie.
În noile condiţii, se prefigurează un conflict deschis între islamişti şi armată, în condiţiile în care Fraţii Musulmani cer ca o coaliţie parlamentară, în care evident ar deţine majoritatea împreună cu salafiştii, să formeze noul Guvern. Armata, la rândul său, a declarat ferm că doar ea se va ocupa de numirea viitorului Executiv.
Până acum Fraţii Musulmani au repetat obsesiv că nu mai sunt organizaţia cu agendă radicală de acum câţiva ani, că a prevalat curentul reformist din interior, că Partidul Libertate şi Adevăr este unul care, deşi de inspiraţie ideologică islamică, are o agendă strict practică, cu măsuri în special economice, de ridicare a Egiptului nu doar din dărâmăturile revoltelor din ianuarie şi februarie, dar şi din corupţie şi ghemul sufocant de politici economice neinspirate puse în aplicare vreme de zeci de ani de regimul Mubarak. Egiptul rămâne piatra de încercare a Primăverii Arabe.
Iată ce scria cotidianul New York Times, reluat de RFI România în Revista Presei Europene cu Laurenţiu Diaconu-Colintineanu, despre Egipt și Rusia : Memoriu către preşedintele Dmitri Medvedev şi premierul Vladimir Putin. Subiect: Rusia şi Primăvara Arabă. Expeditor: un călător la Moscova şi Cairo. Stimaţi domni, poate credeţi că evenimentele din Egipt şi cele din Federaţia Rusă nu au nicio legătură. Gândiţi-vă mai bine!
Revoltele din Egipt şi manifestaţiile din Rusia nu au pornit din cine ştie ce mişcare ideologică. Oamenii caută ceva. Anume demnitate şi dreptate. Umilirea este cea mai subestimată forţă în politică. Oamenii vor suporta greutăţile, foametea, durerea. Vor fi recunoscători pentru locuri de muncă, maşini şi beneficii sociale. Dar dacă vă purtaţi cu oamenii precum un ţăran cu cireada de vite, lăsată moştenire sau vândută de la un proprietar la altul, să ştiţi că la un moment dat nu vor mai suporta. Acestea sunt sentimente, emoţii şi porniri care nu se pierd cu timpul. Tocmai d’aia aveţi, domnilor, nişte probleme mai mari decât credeţi.
