Alexandru Grumaz

Acesta este doar unul din mesajele prin care se anunțau rezultatele din primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța. Aluziile sunt dedicate lui Hollande și Sarkozy a cărui origine maghiară este binecunoscută. Anunțarea rezultatelor alegerilor,în Franța, este interzisă prin lege înainte de expirarea termenului de vot. Mesajul din titlu a apărut alături de alte mesaje, pe rețeaua de socializare twitter.

În timp ce Europa este în fața testului primelor alegeri prezidențiale, după criza economică și financiară care a bântuit în ultimii ani pe întregul continent, Asia se pregătește pentru o alianță de tip NATO între Rusia și China.

Franța a trecut ieri prin febra primului tur prezidențial în care  Francois Hollande a câștigat primul tur și se va duela în turul secund cu preşedintele în exerciţiu, Nicolas Sarkozy. Franța s-a săturat de Sarkozy iar Europa se teme de Hollande.

După cinci ani petrecuţi la Palatul Elysée, Nicolas Sarkozy a reuşit să devină cel mai nepopular preşedinte al Franţei și totodată singurul în funcție care nu cîștigă în primul tur al prezidențialelor de la Charles de Gaull încoace. Sarkozy a suscitat fascinaţie prin felul său atipic de a guverna.  Despre preşedintele francez s-au scris cele mai multe cărţi apropos de relaţiile sale cu politica, femeile şi banii, decât despre oricarea alt președinte francez.

În schimb, cel mai important fapt rezultat din aceste alegeri este scorul de 18% al liderului Marine Le Pen, care a bulversat opinia publică europeană.Spre ce ne îndreptăm? Spre o Europă xenofobă sau spre o Europă a națiunilor unde actualele instituții unionale pot deveni a o amintire a unei perioade de înflorire comună a țărilor ce compun bătrânul continent?

Libération, ziar de centru-stânga, e de părere că “victoria lui Hollande e una clară, la fel şi înfrângerea lui Sarkozy. Acesta din urmă nu a reuşit să-şi mascheze bilanţul şi nici să scadă scorul Frontului Naţional, ba dimpotrivă. Franţa nu scapă de aceste populisme “new look”, dediabolizate de formă, dar la fel de nocive pe fond. Franceziii vor avea de ales pe 6 mai între a întreţine mitul unei Franţe a trecutului şi a istoriei, închise în frontierele ei sau o Franţă ce trebuie scoasă din criza economică, socială şi morală“

Pentru moment, Hollande e cel avantajat, iar Sarkozy, cu spatele la zid. În aceste situaţii, însă, preşedintele-candidat este cel mai periculos pentru adversarii săi. Personal cred că Franța va avea un nou președinte care va echilibra avantajul luat de Cancelarul german Agela Merkel, într-o Europă în derivă. În caz contrar austeritatea va crea proteste de masă în întreaga Europă. Peste 80.000 de persoane au manifestat sâmbătă în centrul capitalei cehe Praga, la apelul sindicatelor. Oamenii au protestat faţă de programul de austeritate lansat de Guvernul de centru-dreapta al lui Petr Necas. Manifestanţii au cerut demisia Guvernului aflat la putere din 2010.

Sloganul său actual, imaginea pe care vrea s-o dea Nicolas Sarkozy este aceea de “candidat al poporului”. Pentru Wall Street Jurnal, însă, Sarkozy era recent botezat “Nicolas Le Pen”, din cauza politicii sale în domeniul imigraţiei. Două imagini aşadar opuse pentru acest avocat de formaţie, în vârstă de 57 de ani.

Cine va arbitra duelul Sarkozy-Hollande? Trei candidați.

Primul este Jean-Luc Melenchon care a anunțat sprijinul său pentru Hollande. El a revigorat visurile de egalitate şi universaliste pe care stânga franceză le-a moştenit din Iluminism şi revoluţiile din secolul XIX, potrivit AFP.

Pe locul doi este reprezentanta Frontului Naţional, extremista de dreapta Marine Le Pen (43 de ani).  60% din susținătorii ei îl vor vota pe actualul președinte Sarkozy.

În fine, centristul Francois Bayrou, (60 de ani) este un personaj solitar şi orgolios, convins că poate profita de lipsa de popularitate a lui Nicolas Sarkozy. El cere statului să “cheltuiască mai puţin şi să servească mai bine” şi avertizează că “este ultima dată când se poate salva modelul social şi republican” de care sunt ataşaţi francezii. Bayrou îşi acuză repetat adversarii de la aceste alegeri prezidenţiale că le ascund francezilor gravitatea situaţiei. El nu s-a pronunțat încă asupra unui dintre cei doi candidați.

Cei trei vor decide soarta președintelui francez care o să conducă în următorii cinci ani de la Palatul Elysee.

Și încă un fapt notabil: în America există un mare interes mediatic pentru odiseea electorală franceză şi tonalităţile sunt diverse, de la admiraţie nedisimulată, la uimire şi ironie. Candidații sunt disecați, fiecare în parte și apoi analizați de la modul cum privesc piețele finaciare, rolul și rostul acestora la modul în care sunt îmbrăcați.

De asemenea campania electorală a fost și ea la rândul ei disecată și analizată. Faptul că există un plafon al cheltuielilor, că statul rambursează în funcţie de prestaţia din turul preliminar, că accesul la mass-media în ultimele cinci săptămâni de campanie este egal şi strict reglementat, că spoturile publicitare sunt interzise, toate acestea constituie curiozităţi pentru americanul obişnuit cu un sistem radical diferit, în care banul este lăsat să decidă soarta alegerilor.

Dar să revenim la ceea ce se întâmplă în Asia.

Relația dintre Rusia și China are mai multe fațete. De la o relație politica reluată după 90 la una militară derulată în aceste zile. China are în primul rând nevoie de resurse energetice, acordurile semnate cu Rusia în acest domeniu fiind, de fapt nodul gordian al acestei relații…amicale.

Relatiile  bilaterale între cele două, în ultimul secol, au înregistrat suișuri și coborâșuri. Cele doua țări au trecut de la relații foarte apropiate în anii ‘50, la suspiciuni si rivalitati un deceniu mai tarziu, cand s-au indepartat ideologic și au început confruntarile la frontiera comuna.

Cele doua țări au semnat un acord de demarcare a părții estice a frontierei în 1991, urmat de un acord suplimentar în 2004. O înțelegere referitoare la frontiera vestică fusese semnată în 1994. China si Rusia au în 2008 un pact prin care au stabilit linia de demarcație a frontierei lor de 4.300 de kilometri, care a fost scena unor confruntari armate în timpul Razboiului Rece.

Acum cele două sunt într-o noua relație, de data aceasta ecopnomică. Rusia și China au semnat un acord privind construcția unei rafinării de petrol cu o capacitate zilnică de 260.000 de barili, în orașul Tianjin. Compania mixtă va fi detinută în proportie de 51% de partea chineză și de 49% de către partea rusă, situație comună pentru investițiile străine din China.

Acest acord reprezinta un pas înainte în direcția dezvoltării colaboarării energetice între cele doua tari.  Rusia a mai semnat acorduri de colaborare cu China, prin care în schimbul unui credit de 25 miliarde de dolari, Rusia va livra cărbune pentru termocentralele chineze pana în anul 2025. De asemenea, anul trecut China a semnat acorduri comerciale cu Rusia prin care și-a asigurat furnizarea a 300.000 de barili de petrol zilnic, pentru urmatorii 20 de ani.

Rusia este foarte interesata sa-si diversifice piețele de export ale gazului, dupa ce în Uniunea Europeana se confrunta cu o combinatie de reducere a cotei de piata, pe fondul eforturilor tarilor membre de a reduce dependenta de gazul rusesc si o scadere a consumului motivata de incetinirea cresterii economice din spatiul comunitar.

Pe  relația cu China, Rusia are concurență din partea fostelor state membre ale URSS, Turkmenistanul exportand deja gaze naturale către China.

Intrarea  Rusiei pe piata chineză  a gazelor naturale se va traduce printr-o volatilitate mai mare a ofertei in spatiul comunitar.

Și totuși de ce o relație militară bazate pe o pregătire comună? Chinezii au nevoie de ruși ca să-i pregătească militar în misiunile navale în special în tacticile antisubmarin. Actualele exerciții din Qingdao în China de est, în provincia Shandong a inclus două submarine, 16 vase militare și peste 4000 de marinari din forțele navale chinezești.  Rusia a implicat patru nave de razboi, exercitiile desfășurându-se în largul coastelor orientale ale Chinei, într-o prima actiune organizata in colaborare de cele doua mari puteri.

China și Rusia fac parte din cadrul Organizației pentru Cooperare de la Shanghai unde obiectivele comune nu se referă numai la politică ci și la activitățile militare.  China s-a eliberat semnificativ de influența Moscovei din punct de vedere militar. Dacă peste 90% din armele convenționale importate de Beijing în anii care au urmat căderii URSS, în 1990, proveneau din Rusia, importurile au cazut în 2007 la jumatate din volumul anului 2006  și au continuat să scadă în 2009 și 2010, potrivit SIPRI. Astazi, China este interesata înainte de toate de achiziționarea de tehnologie pentru a-și dezvolta propria sa industrie de armament. Or, Rusia refuză să vândă Chinei tehnologia și armele sale cele mai avansate, de teama de a nu fi copiate.

Acțiunea alimentează tensiunile dintre guvernul de la Beijing și țările asiatice cu care regimul comunist din China își disputa anumite teritorii bogate in resurse de petrol si gaze si nu numai.

Zone ale globului diferite, opțiuni diferite dar în final adunate parcă duc la o schimbare a pradigmei globale (!?). Ce ziceți?

Tags: alegeri prezidențiale, Franta, Hollande, Sarkozy