Apr 26th, 2012 by admin
Toți analiști sunt de acord că Turcia este o putere economică și militară emergentă în Orientul Mijlociu. Refacerea fostului Imperiu Otoman nu mai este posibilă, în schimb recucerirea pozițiilor de influență în lumea arabă rămân chestiuni la ordinea zilei pentru Ankara.
Odată cu prăbușirea Pactului de la Warșovia și intrarea în criză a inamicul tradițional, Grecia, Turcia a făcut pași importanți în creșterea capacității sale militare operaționale. Noile echimpamente militare, de la avioane la nave, de la transportoare blidate la elicoptere, au dat Ankarei mai multă flexibilitate în atingerea obiectivelor politice proprii, în fața adversarilor din Orient. Ankara folosește forța militară pe care a construit-o în ultimii ani pentru a sprijini obiectivele unei politici externe agresive ce conduce în final o poziție dominantă în regiune.
De-a lungul ultimilor ani reticența militarilor de a acționa în conflitele din zonele adiancente, Siria și Israel a fost evidentă. Mai mult lupta împotriva kurzilor și-a diminuat din intensitate. Toate acestea s-au datorat, în primul rând, conflictului existent la ora actuală între administrația Erdogan și militari, și nu capabilităților militare pe care armata turcă le are la dispoziție. Dacă armata va rezista acestor vremuri de incertitudine, ea va deveni mult mai puternică decât cea creată de păritele Turciei moderne Ataturk.
Cu 14 submarine de atac și 17 fregate marina turcă este cea mai puternică din Orientul Mijlociu. Forțele aeriene turce au în dotare F16 și elicoptere de atac tip Bell AH-1W SuperCobra și utilitare Sikorsky UH-60 Black și se pregătesc acum cu cu instructori din SAU și NATO ( piloții turci sunt gata acum să antreneze forțele aeriene din Emiratele Unite și Chile). Forțele terestre sunt dotate cu cele mai moderne tancuri (M60T și Leopard 2A4) dar și cu echipamente de artilerie și vehicule blidate de ultimă generație (M113).
Multe din echipamente din dotarea forțelor armate turce sunt produse de propria industrie de apărarea care nu s-a dezmembrat odată cu dizolvarea Pactului de la Varșovia ci din potrivă, în ciuda unor greutăți, a funcționat și s-a modernizat în continuu, producând astăzi de la vehicule blindate și tancuri, la avioane fără pilot și în curând elicoptere.
Dar media, ca și în alte părți ale lumii, a indus opiniei publice faptul că armata nu este așa de competentă pe cât se spune. Elementul de căpătâi pe care l-au pus în presă pe tapet este rezistența armată și victimele produse de insurgența kurzilor din PKK, grupul fundamentalist militar, pe care militari nu au reușit să o învingă. Generalii spun că există o lipsă de cooperare între unitățile militare dislocate în zona kurdă dar și o lipsa de experiență a militarilor de a purta acțiuni în zonele muntoase și greu accesibile ceea ce face ca operațiunile împotriva insurgenților să fie dificile și să ducă la numerose victime de o parte și de alta. Kurzii duc în Turcia o luptă de gerilă care este similară cu cea a talibanilor în Afganistan.
De fapt liderii Partidului Justiție și Devoltare sunt conștienți de forța armatei turce și vor s-o transforme într-un instrument care să sprijine guvernarea și obiectivele politice ale administrației, stirbind astfel puterea de odinioară a acesteia.
Această confruntare între elita politică de la guvernare și cea din armată a fost devoalată în 2007 odată cu acuzațiile de complot la adresa unui grup de militari de rang înalt. Ca rezultat 300 de ofițeri, incluzând 60 de generali și amirali activi au fost întemnițați. Rezultatul: scăderea moralului armatei turce dar și promovarea unor ofițeri, fără experiență în cadrul comandamentelor NATO, în fucții de conducere în Ministerul Apărării Turce. Dacă acest trend al promovării va continua coeziunea și eficacitatea armatei turce va scădea dramatic. Se zvonește că acținile în justiție vor continua și s-ar putea ca la un moment dat acest pilon al stabilității în Turcia să se clatine dramatic.
Armata turcă este la o răspântie. Coplexitatea sistemului militar urmează o cale a formării sale de către clasa politică ceea ce reduce capacitatea de a acționa în conformitate cu cerințele regulamentelor militare. Turcia va intra în UE dar va pierde puterea militară care-i conferă autoritatea de astăzi în lumea arabă iar NATO va pierde din puterea de lovire în flancul sudic al Alianței.Turcia are a doua cea mai mare armată din Alianță.
