Războiul împotriva Iranului a început în Europa!
Jul 18th, 2012 by admin
Statele Unite trimit în zona strategică a stramtorii Ormuz tot mai multe forțe armate, pe masură ce regimul de la Teheran își amplifică amenințările, în fața noilor sancțiuni ce vizează Iranul. Embargoul Uniunii Europene asupra petrolului iranian a intrat în vigoare. Tranzacțiile financiare și comerțul Iranului se gasesc sub interdicție.Teheranul este sub presiunea internațională pentru a renunța la programul nuclear. Uniunea Europeană este cea care a început deja războiul împotriva Iranului. Decizia UE de a impune un embargo asupra importurilor de petrol iranian, de a interzice noi contracte, precum şi îngheţarea activelor Băncii Centrale Iraniene reprezintă efectiv acte de război. Faptul că nave de război britanice şi franceze au însoţit portavionul american Abraham Lincoln în trecerea sa prin Strâmtoarea Ormuz, între golfurile Oman şi Persic și înapoi, în ciuda avertismentelor iraniene înflăcărate, indică faptul că guvernele UE, în special cele două cu cele mai mari capacităţi armate, sunt perfect conştiente de consecinţele posibile şi sunt pregătite de a le face faţă. UE a fost cel mai important client al Iranului, primind aproximativ un sfert din exporturile de petrol iraniene. Exporturile de petrol reprezintă peste 50 % din venitul guvernului iranian şi circa 80 % din veniturile sale în valută. Au rămas încă în afara embargoului China, Japonia şi Coreea de Sud, dar veștile din capitalele respective sunt bune. Se va ajunge la ceea ce secretarul de stat american Hillary Rodham Clinton denumea impunerea “sancţiunilor severe” care acum au devenit realitate cu ajutorul cooperării europenilor.
Regimul de la Teheran a admis că măsurile sunt foarte dure. Președintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a catalogat măsurile ca “cele mai severe și mai stricte sancțiuni impuse asupra unei țări“. De fapt sancțiunile împotriva Iranului au deja din 2011 un impact economic real. Unele rapoarte evaluează o reducere de peste 1 milion de barili pe zi de la finele lui 2011 în cadrul balanței de export al Teheranului. Astfel presiunea pusă pe bugetul Iranului într-o astfel de situație este datorată de faptul că 70% din buget este finanțat din veniturile obținute din vânzările de petrol. Iranul este izolat de sistemul bancar mondial singura soluție de schimburi comerciale fiind cea a barterului. Ce aduc aceste măsuri? Regimul iranian se confruntă deja cu o inflaţie ridicată şi o monedă care se depreciază rapid. Costul bunurilor de baza, precum pâinea, laptele sau carnea au crescut semnificativ de la începutul acestui an. Totodată, moneda iraniană și-a pierdut constant valoarea. Un dolar american este cumparat, în prezent, pe piața neagră, cu 20.000 de Riali, dublu față de nivelul din urma cu un an. Prețurile ridicate sunt efectul direct al sancțiunilor iar iranienii trebuie să se descurce fără alimente scumpe și să gătească alimentele cele mai ieftine din piață.
Ultima rundă de discuții desfășurată la Moscova între Teheran și cei 5 membri permanenți ai Consiliului de Securitate plus Germania ne asigură câteva observații. Datorită actualelor sancțiuni și în eventualitatea creșterii în diversitate a acetora în viitor, am putea spune că Teheranul va fi obligat să răspundă pozitiv. Dar, în realitate, nu este așa. Fie că sunt membrii delegației ONU sau ai bordului Agenției de Energie Atomică, cei care au negociat la Moscova, nu au cerut întreruperea îmbogățirii uraniului, au cerut continuarea procesului la cote reduse și acceptarea inspecțiilor la locurile de îmbogățire. În schimb Teheranul a cerut recunoașterea dreptului de a îmbogății uraniul. Iranieni ori nu au sezizat oportunitatea situației ori în mod sigur au alte intenții. Concluzia este că indiferent de sancțiunile economice, la orice cost, Teheranul va continua procesul. Ambițiile nucleare alimentează acum toate deciziile actualului guvern. Actualul context impune căteva evaluări asupra modului de acțiune al Teheranului referitor la: (1) derularea negocierilor; (2) creșterea pericolului militar; (3) dezvoltările interne în Iran; (4) evoluția pieței petrolului. Atât timp cât negocierile continuă Teheranul va percepe faptul că Vestul este interesat numai de programul nuclear și nu de schimbarea regimului caz în care nu va accelera programul nuclear. Dacă apare pericolul militar al unei posibile lovituri aeriene israeliene sau al formării unei forțe militare internaționale în Golful Persic atunci Teheranul își va schimba optica și va trece de la măsurile declarative la cele de ripostă. Sancțiunile economice în creștere tind să țină guvernul iranian la masa negocierilor dar până în prezent Teheranul a schimbat în continuu politicile interne pentru a evita tensiunile populare. Administrația de la Teheran evaluează că o oprire a exporturilor proprii va afecta piața petrolului și va ridica prețul acestuia. Asta va însemna că vor putea obține un profit mai mare pentru mai puțin petrol exportat. Întrebarea este dacă o scădere a ritmului de creștere al Chinei și criza din Europa va face ca prețul petrolului să crească la nivelul anticipat de autoritățile iraniene.
Va începe un război al unei coaliții militare cu Iranul? Atât timp cât situația din Siria este încă neclară în mod sigur răspunsul este negativ. Armata SUA are acum în zona Golfului Persic 40.000 de soldați, a căror primă sarcină este să îi liniștească pe aliații lor cu privire la măsurile de siguranță pe care le pot lua. Situația este mai tensionata decât în trecut, odată cu noile sancțiuni impuse Iranului de la 1 iulie. În zonă sunt desfășurate avioane de luptă, de la F16 la F22, unele dislocate de la bazele din Asia, nave militare, de la portavioane la nave pentru deminare, elicoptere speciale care pot detecta și neutraliza minele pe care Iranul le-ar putea pune în calea navelor care tranziteaza stramtoarea Ormuz. Toată această Armadă se pregătește pentru un exercițiu care va avea loc în septembrie și care se va axa pe neutralizarea minării strâmtorii Ormuz. Pentagonul pune accent acum pe instrucția trupelor de elită ale aliaților din regiune, acestea fiind pregatite să intervină în caz de nevoie.
Și dacă ne uităm la geografia Iranului aceasta ne devoalează încă un loc cu potențial ridicat de conflict: Marea Caspică. Confruntarea dintre Teheran și Moscova însoțită de alte trei sate foste sovietice (Kazakhstan, Azerbaijian și Tukmenistan) se duce pentru câteva trilioane de petro-dolari. Odată fosta mare era fieful Rusiei acum este locul unei posibile confruntări militare. Kazakhstanul a ținut exerciții aeriene de apărare a terenurilor petroliere. Pe o hartă pusă la dispoziția presei erau indicate forțe ostile a căror origine la plecare era localizată în Iran. De asemenea celelate două state construiesc forțele militare capabile să apere propria bogăție: petrolul. Această nouă situație duce la o cursă a înarmării fără precedent în acea zonă. Flota Rusă a Caspicii, cu baza în Baku, este renumită prin echipamentele militare navale precum hovercraftul/avion denumit generic Monstrul Caspian. Caspica a început să conteze din 1991, iar de atunci incidentele navale între riverani au devenit o permanență. În realitate Marea Caspică este cazul clasic de dilemă a securității, în care pregătirile unei țări riverane pentru apărare sunt percepute de către ceilalți riverani drept acte ofensive.
Iranul prin vocea președintelui parlamentului iranian Ali Larijani este gata să adopte o legislație care să închidă Strâmtoarea Ormuz drept răspuns la embargoul UE. Președintele Comitetului Șefilor de Stat Major din Iran, generalul Hassan Firuzabadi a precizat că acest lucru se va întâmpla dacă securitatea țării o va cere. Iranul, simţindu-se încolţit, se poate dezlănţi într-o încercare disperată de a introduce isterie pe piaţa petrolului. Teheranul nu are capacitatea s-o facă pentru o perioadă lungă de timp fără a-și diminua propria capacitate de a exporta spre pieţele pe care ar reuşi să le păstreze. Arabia Saudită ar putea fi o țintă. Sabotajul sau atacurile cu rachete asupra rafinăriilor, conductelor şi a altor instalaţii în locuri precum Abqaiq şi Ras Tanura ar putea fi prezentate ca fiind operaţiuni cu “steag fals” de către insurgenţi şiiţi locali, concentraţi în provincia de est a Arabiei Saudite.
Confruntarea militară pe care mulţi europeni, dar și SUA, au căutat să o evite ar deveni inevitabilă, chiar dacă factorii de decizie iranieni nu-şi fac iluzii cum că ar putea în cele din urmă câştiga un asemenea conflict. Să nu uităm lecțiile istoriei. Japonia imperială nu a atacat Statele Unite pentru că a fost atacată fizic de către acestea, ci mai degrabă pentru că fusese presată economic (aşa cum este presat Iranul acum), până la punctul în care a considerat că războiul era preferabil unei strangulări lente. Nimic nu a schimbat faptul că mulţi lideri militari japonezi, printre care amiralul Isoroku Yamamoto, planificatorul atacului de la Pearl Harbor, credeau că înfrângerea Japoniei era inevitabilă într-un astfel de război.
