Anul Iranului?
Jan 21st, 2013 by admin
Anul 2013 este considerat ca fiind încărcat de tensiuni de ordin geopolitic şi economic. Tensiunile, predictibile de astfel, se accentuează, pe măsură ce anul se va scurge, ele urmând să ia forme violente. Care sunt de fapt motivele reale de îngrijorare: Iranul, Siria, islamismul care cîştigă teren în Orientul Mijlociu, fragilitatea economiei din ţările Europei de sud, rivalitatea dintre Japonia şi China. Care este însă cel mai mare pericol pentru stabilitatea internațională? Iranul.
2013 riscă să devină anul Iranului dacă programul nuclear al ayatolahilor nu va fi oprit de politica sancțiunilor economice, iar intervenția militară va deveni o necesitate. Practic Israelul aşteaptă ca administraţia Obama să găsească o soluție la problemă în următoarele şase luni, ceea ce într-un fel şi preşedintele american şi-a asumat ca misiune în capania electorală. Obama a afirmat că nu va permite Iranului să se doteze cu bomba atomică. Cum îi va convinge America pe şefii islamişti de la Teheran să renunţe la acest proiect şi dacă nu cumva o prea lungă tergiversare americană îi va obliga pe israelieni să intre direct în joc şi să bombardeze ei înşişi instalaţiile nucleare iraniene? Aceasta este întrebarea la care politicienii din cancelariile Occidentale trebuie să găsească un răspuns. Evident această problemă trebuie tranşată în anul curent într-un fel sau altul. Problema unui război împotriva Iranului însemnă o sursă de instabilitate globală ce va genera reacții în lumea musulmană și va rupe echilibrul geostrategic global menținut până în acest moment. Relațiile Israelului în zonă dau măsura echilibrului din Orient. Recenta solicitare a lui Mahmoud Abbas, președintele Autorității Palestiniene, prin care acesta a cerut Adunării Generale a ONU să acorde Palestinei statutul de stat observator la ONU a generat reacții contradictorii în întreaga lume. Votul Adunării Generale a fost unul confortabil în favoarea palestinienilor. Israelul a reacționat prin continuarea politicii aterioare de colonizare a teritorilor din Ierusalim, premierul israelian Benjamin Netaniahu declarând că nu acest lucru constituie un pericol pentru întreaga lume în schimb Siria şi Iranul, da. Începutul anului 2013 marchează împlinirea a 2 ani de la izbucnirea conflictului sirian, considerat la vremea respectivă un fenomen firesc asociat valului revoluţionar cunoscut sub titulatura de Primăvara Arabă ce a măturat Africa de Nord și Orientul Mijlociu. Tunisia sau Libia, au fost răsturnate la distanţa de doar câteva luni de la declanşarea convulsiilor de stradă iar în statele bogate în petrol din orient monarhii terifiaţi de posibile escaladări şi-au asigurat linștea cu noi privilegii acordate populației şi diverse indulgenţe. Situaţia din Siria este, de bună seamă, pe cât de atipică pe atât de dramatică. Perioada prelungită de conflict şi aparent fără o cale imediată de ieşire este completată de un teribil tablou statistic pe care ONU l-a dat publicităţii chiar în primele zile ale anului 2013. Războiul civil din Siria a depăşit pragul de 60.000 de victime, în contextul în care alte 20.000 de persoane sunt date dispărute. Războiul din Siria riscă să se prelungească şi să facă jocul islamismului, al integrismului, al celor care vor un război sfînt generalizat, al unei ideologii demne de evul mediu, retrogradă şi periculoasă pentru lumea liberă şi mai ales pentru Occident. Lipsa intervenției Occidentului în Siria pentru a-i ajuta pe rebeli, face ca islamiştii să-și consolidează statutul de eroi ai acestui război dus împotriva regimului încarnat de Bashar al-Assad. Jihadiştii îşi construiesc acum fundamentele unui mit al eroismului lor pe care nimeni nu va putea să-l dărîme multă vreme de acum încolo. Iranul continuă să îmbogățească uraniu pentru scopuri civile (!?) și își arată muschii în exerciții militare în Strâmtoarea Ormuz unde se ciocnesc de puterea aliată cu SUA care patruleze în zonă. Ultimul incident a fost al unui vas pescăresc care a reușit să avarieze periscopul unui submarin nuclear american conform declarațiilor venite la începutul anului de la comandamentul Flotei a V-a Americane situat în Bahrein. Marile puteri şi în primul rând Israelul, suspectează Teheranul că vrea să se doteze cu arma atomică sub acoperirea programului său nuclear civil, lucru dezminţit de regimul islamic. La finele anului trecut marina iraniană a efectuat exerciţii militare în strîmtoarea Ormuz, cu angajarea unor submarine, nave de război şi a aviaţiei. Teheranul a ameninţat că ar putea închide Strîmtoarea Ormuz ca răspuns la un eventual atac împotriva Iranului. Statele Unite şi-au întărit de anul trecut prezența în Golful Oman. Strategii militari continuă aplicarea scenariilor de pe planșete. În Israel vor avea loc alegeri generale anticipate în 22 ianuarie 2013, iar premierul Bejamin Netanyahu şi-a lansat campania, delarînd că partidul său este cel mai în măsură să apere ţara de un potenţial atat nuclear iranian. Likudul, partidul conservator al lui Netanyahu, împreună cu partidul fostului ministru de externe Liberman, conduc în sondajele de opinie. La finele lui decembrie, publicaţia the Jerusalim Post a organizat un sondaj referitor la viitoarele alegeri din Israel. Sondajul însă a confimat trendul descendent pe care se află alinaţa condusă de Netanyahu. Până recent acesta se bucura de un avantaj substanţial în sondaje, lucru ce i-ar fi permis formarea unei coaliţii de guvernare ce nu include partide extremiste şi ar fi fost mai flexibila în ceea ce priveşte politica externă. În actualele condiții există pericolul ca actualul premier să nu obțină majoritatea. Situaţia este îngreunată de faptul că fostul ministru de externe şi principalul aliat de coaliţie al lui Netanyahu, Lieberman, este anchetat într-un caz de corupţie. Chiar dacă este găsit nevinovat imaginea sa nu mai poate fi reparată până la alegerile din 22 ianuarie. De partea cealaltă, nici opoziţia nu reuşeşe să se adune într-un singur bloc cu toate că au ca scop comun victoria împotriva lui Netanyahu. Fostul lider al Kandima, Tzipi Livni, ce acum are propriul partid, ar putea teroretic, dacă mai găseşte doi parteneri de coalţie să depăşească alianţa Lieberman-Netanyahu, ceea ce i-ar permite să formeze coaliţia de guvernare, dar în ciuda unor eforturi susţinute, cel puţin până la acest moment, a eşuat în acest demers. Pe plan intern există două posbilităţi, întoarcerea unui cabinet Netanyahu ce va avea o flexibilitate similară cu a celui actual sau o revenire spectaculoasă a lui Livni. Pe plan extern accentul s-a mutat încet dinspre Iran către Autoritatea Palestinană. Procesul de pace este în continuare blocat şi diferiţi politicieni au idei opuse legate de reluarea sau nu a acestuia. Israelul este încolțit de războiul din Siria, de amenințarea relației militare dintre forțele iraniene și Hamas și de presiunea programului nuclear iranian program aflat într-o fază avansată. O analiză a conflictului recent derulat între israelieni și palestinieni denumit codificat Pillar of Defense a demonstrat că din punct de vedere militar Israelul este pregătit să facă fața unui atac cu rachete. Colaborarea între compania israeliană Rafael şi cea americană Raytheon a dus la realizarea şi implementarea proiectului Iron Dome ce reprezintă deja o realizare majoră utlizată cu succes în conflictul cu Hamas. Proiectul, care se doreşte a fi dezvoltat pentru a acoperi raza de acţiune a rachetelor de până la 250 km, va transforma Iron Dome într-un sistem de apărare antirachetă de rază scurtă şi medie. În acest context Iron Dom va fi completat în următorul an de aşa-numitul ,,David Sling”, numit şi ,,Magic Wand” sau ,,Stunner”, un sistem de apărare antirachetă comparativ mult mai flexibil, proiectat pentru a face faţă rachetelor lansate nu numai de pe uscat, dar şi aerian şi marin. Lupta cu Iranul se derulează la ora actuală la nivelul declarațiilor belicoase dar și la cel al implementării tehnologiei militare pentru contracararea unei acțiuni ostile. Un asemenea sistem reprezintă o posibilă apărare de maximă eficacitate pentru o serie de state care au situaţii potenţial conflictuale în proximitatea lor. Rachetele interceptate de David Sling sunt de rază medie şi lungă. O informaţie încă neconfirmată este aceea că aceste sisteme pot fi utilizate şi de pe vehiculele antiaeriene Spyder, tranformându-le în interceptoare mobile, spre diferenţă de Iron Dome. David Sling va atinge capacitatea operaţională iniţială în 2013, conferind apărăriii israeliene o valoare adăugată incomensurabilă. În cazul în care David Sling va dovedi o eficienţă similară cu cea a Iron Dome-ului, Israelul, un stat înconjurat de inamici, va deveni aproape intangibil, cel puţin la nivel teoretic. Acest lucru va avea în primul rând implicaţii profunde asupra conflictului dintre Israel pe de o parte, şi Hezbollah şi Iran, pe de altă parte. Mai mult, şi la fel de semnificativ, se va schimba probabil în mod radical echilibrul puterii în regiune. Cum se întâmplă de obicei în timp ce procesul de pace este blocat, cel de reconciliere este relansat.
