Alexandru Grumaz

Mali a devenit, în ultimele săptămâni, un nou punct fierbinte pe harta lumii odată cu intervenția militară a Franței în acest stat, intervenție sprijinită pe plan diplomatic de alte state europene și, desigur, de SUA. La 11 ianuarie, Franţa a declanșat o intervenţie militară aeriană şi terestră în Mali, considerând că doar astfel poate stăvili ofensiva islamiştilor din nord, regiune care, după vidul de putere creat în urma puciului din aprilie 2012, a devenit un sanctuar al grupărilor islamiste fundamentaliste. În ciuda mesajelor de susținere, la peste două săptămâni de la inițierea intervenției militare în Mali, Franța rămâne singură în conflict. UE pare că ezită, deși  Germania, Marea Britanie și Italia, dar și Canada și Belgia, au anunțat că sunt gata să sprijine Parisul, nu cu trupe, ci cu ajutoare umanitare și material logistic, iar Statele Unite le vor da francezilor avioane de transport și îi vor ajuta cu informații, prin intermediul rețelei satelitare americane. Suntem în prezenţa unei crize, în afara teritoriului UE, o criză într-o ţară la mai puţin de 6 000 de km de Bruxelles, o criză în care este necesară, a priori pentru majoritatea comunităţii internaţionale, un consens european. Este, de fapt, o criză ce poate afecta profund Europa. Cum? Resurse energetice ce vin din Africa de Nord și operațiuni teroriste ce pot fi declanșate din acea zonă. Întrebarea majoră a acestei intervenții este: pot fi islamiștii din Mali anihilați de Franța, în absența unei implicări militare masive, iar mai exact, fără intervenția NATO? Trei lucruri trebuie să cunoaștem despre Mali înainte de a discuta situația de acolo și cea din regiunea învecinată. În primul rând Mali este o țară constituită în grabă și divizată. Bântuită de animozitățile dintre nordul sărac și sudul bogat, de lipsa produselor de primă necesitate sau chiar de apariția fenomenului de foamete, are o istorie a federalizării și a renunțării la acesta sau a impuneri autonomiei locale și a renunțării la ea care a marcat ultimi 20 de ani. În schimb Mali are resurse importante de petrol, aur, diamante și uraniu. În al doilea rând Mali este considerat un stat model pentru democrație în Africa deși guvernul democratic a fost înlăturat de la putere de o lovitură de stat. O revoltă a soldaților furioși pe lipsa mijloacelor pentru combaterea rebeliunii tuarege și a gruparilor armate islamiste din nordul tarii degenerează în lovitura de stat în 2012. Junta condusă de capitanul Amadou Haya Sanogo se regrupează în Comitetul national pentru recuperarea democratiei și restaurarea statului (CNRDRE), suspendă constituția și decretează starea de asediu. Lovitura a demonstrat cât de superficială este legătura între elitele țării care manageriează alegerile și cei care guvernează. În al treilea rând este vorba de radicalizarea islamică a țării. Latenta din 2009, rebeliunea tuaregă reizbucnește în Mali odată cu întoarcerea în nordul țării a rebelilor care au luptat în Libia alaturi de trupele colonelului Mouammar Gaddafi. Oamenii lui Gaddafi s-au alăturat Mișcarii Naționale pentru Eliberarea Azawad (MNLA) care împreună cu al-Qaida din Magrebul Islamic și asistați de alte grupuri islamiste, în special Ansar Eddine (Aparatorul credinței), atacă orașul Menaka, aflat în nord-estul țării, în apropierea frontierei cu Niger. Violența luptelor provoaca fuga a mii de civili catre Burkina Faso, Mauritania, Niger și Algeria și impune regimul radical islamic în nordul țării. Vecinii statului Mali văd în acest lucru a amenințare la propria securitate. În aprilie 2012 MNLA anunță “sfârșitul operatiunilor sale militare” în nord și proclamă independenta Azawad. Pe harta Africii a apărut un stat fantomă, Azawad, pe care comunitatea internaţională nu-l recunoaşte, dar care creează un focar de tensiune în toată zona de vest a continentului negru. Decizia Franței de a interveni în forță în Mali, la cererea guvernului de la Bamako, a președintelui interimar Dioncounda Traore, este bine-venită în efortul conjugat al țărilor ce luptă pentru eradicarea terorismului transnațional în Africa. Intervenția militară, denumită generic Serval, vine după luni de contacte diplomatice în vederea stabilirii unei strategii de răspuns la fenomenul jhadist și odată cu rezoluția Consiliul de Securitate al ONU care autorizase desfășurarea unei forțe africane în coordonarea ECOWAS. Întârzierile în aplicarea deciziei au dus la desfășurarea și consolidarea în puncte strategice a insurgenților din nordul statului Mali. Franța a intervenit în fosta colonie având ca țel eliberarea populației, tradițional moderată, de Legea Sharia și prevenirea situației ca țara să devină un adăpost pentru organizația al-Qaida din Magrebul Islamic și grupurile afiliate. Teritoriile din nord, similar teritoriilor FATA din Pakistan, deveniseră un sactuar al teroriștilor. Apariția unui focar jihadist în Mali a luat prin surprindere Occidentul, principalul obiectiv fiind înlăturarea acestui pericol. Care sunt cauzele? Deși școlile coranice cu finanțare din Golf sunt inspirate de Wahhabist[1], tulpina dominantă a islamului din Mali a fost cea sufită[2] moderată, răspândită în mare parte din Sahel. Violența nu a fost o caracteristică în Mali, a cărei capitală Bamako a fost condusă de  africani, singurii care și-au manifestat independența față de administrație fiind tuaregi care nu au respect nici granițele stabilite prin tratate (tuargii sunt în general seculariști) nici administrația centrală care i-a marginalizat. Conflictul în curs de desfășurare între tuaregi și guvernul central a dat jihadiștilor  deschidere spre putere în nordul țării. Care sunt forțele care participă în conflictul din Mali? Jihadiștii sunt grupați în trei organizaţii teroriste aliate: Al-Qaeda din Maghrebul Islamic (AQIM), Mişcarea pentru Unitate şi Jihad în Africa de Vest (MUJAO) și Apărătorii credinţei (Ansar Eddine). O altă grupare este Mişcarea Naţională pentru Eliberarea Azawadului (NMLA), mişcare care militează, în principal, pentru drepturile tuaregilor, grupuri de nomazi care trăiesc în partea de nord a Africii, în deşertul Sahara, și care sunt în jur de 500 000 ocupându-se cu păstoritul. Iniţial NMLA a luptat alături de Ansar Dine pentru înfrângerea trupelor maliene şi constituirea Azawadului, în cadrul Rebeliunii Tuaregilor din 2012. Acum mișcarea a ales un drum diferit ca urmare a unor divergenţe religioase. Armata franceză luptă alături de  cea maliană, avănd un dispozitiv de 2500 militari atât cât Parisul a trimis în Afganistan. În sprijinul acestora, mai multe state africane – Niger, Burkina Faso, Togo, Senegal şi Benin – vor trimite peste 3.000 de trupe în viitorul apropiat. De asemenea Comunitatea economică a statelor Africii de vest (CEDEAO) autorizeaza trimiterea imediata de trupe în cadrul MISMA – Forța internatională de sprijin în Mali. Contingente venite din Niger, Burkina Faso, Senegal, Benin și Togo, sub comandament nigerian, se alatură armatei franceze. Astfel avioanele franceze de luptă de tipul Rafaele și Mirage au decolat de la N’Djamena – Ciad (Franța este unica putere occidentală care are baze militare în Africa) și au trecut la bombardarea pozițiile jihadiste din nord-estul țării, cu efecte devastatoare pentru insurgenți. Care sunt obiectivele pe termen lung ale Franței în Mali? Ministrul de externe francez Laurent Fabius a definit efortul militar ca având trei obiective, de complexitatea crescândă: blocarea avansării teritoriale a teroriștilor, restabilirea integrității teritoriale a Mali, și punerea în aplicare a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU pentru a elimina prezența jihadistă din zonă. Având în vedere starea precară a forțelor armate din Mali, îndeplinirea tuturor cele trei obiective va necesita mai mult timp pentru staționarea Franței în Mali decât câteva săptămâni pe care politicienii francezi și le-au propus inițial. În orice caz situația geografică a Mali este diferită de cea a Afganistan sau Pakistan și există un sprijin popular redus pentru jihadiști din Mali decât cel savurat de talibanii în regiunile tribale. De cît timp va avea nevoie Franţa şi trupele africane care se mobilizează acum pentru a-i neutraliza pe combatanţii islamişti din Mali, al căror număr este evaluat între 4000 şi 6000, şi care sunt răspîndiţi pe un teritoriu imens ce cuprinde deșertul african? Răspunsul a venit de la președintele François Hollande:„Cât timp va fi necesar pentru a învinge terorismul!“.  Președintele francez pare că își pregătește concetățenii pentru o intervenție care poate fi de durată. Chiar dacă nu va câștiga războiul din Mali, în sensul că teroriștii nu vor depune armele și nu vor semna capitularea, așa cum se întâmplă în războaiele clasice, Franța, va câștiga măcar timp. Grupările teroriste, slăbite de această luptă cu forțele speciale franceze, vor căuta probabil un alt refugiu. Rămâne de văzut unde. Şi cine se va angaja în următorul război. Concluzia este că nicio țară europeană nu dorește ca în vestul Africii, în coasta Europei practic, să apară un stat terorist care să organizeze acțiuni criminale și pe continent.

[1] Mişcare politico-religioasă a musulmanilor arabi suniţi de la sfîrşitul sec. 18 (din Arabia Saudită şi Qatar), bazată pe doctrina fundamentalistă musulmană, care avea ca scop revenirea religiei islamice la puritatea sa originală şi unirea tuturor arabilor într-un stat, conform preceptelor Coranului.

[2] Curent al misticii musulmane, apărut în sec. 8, în Persia (Iran), cu caracter anticlerical şi ascetic, care acorda importanţă primordială sentimentului intim de comunicare cu divinitatea, nu practicilor rituale.

Tags: Franta, Mali