Jurnal cu amintiri
Jun 19th, 2013 by admin
Colegiul Național Sfântul Sava, la 40 ani!
În fața aminitirilor suntem egali cu zeii.
Nici ei nu le mai pot schimba.
Ceea ce s-a întâmplat
nu mai stă nici în puterea lor
și nici a destinului.
Octavian Paler
15 iunie 2013 București.
Colegiul Național Sfântul Sava.
Cald afară, răcoare pe holul principal și în aulă, dar și în clase.
O atmosferă mai degrabă cazonă , prilej de duioase amintiri din cea mai frumoasă perioadă a vieţii.
Ce eram noi atunci?
Tineri ce porneau vijelios pe drumul dificil al vieţii începute sub auspiciile comunismului și ajunsă într-o tranziție fără de sfârșit.
Suficient de multă lume și nu puţină veselie.
Nu foarte mulți profesori în viață…
În schimb toți dintre noi, cu amintirea celor care au trecut dincolo de Styx…
Dar niciun reprezentant de marcă din conducerea colegiului.
Tradițional românește!
Cum altfel?
Toți fiind ocupați cu alte treburi…
De fapt se întâlneau doar simpli absolvenți, peste care au trecut anii și care nu le aduceau un plus de puncte politice acestora.
Te uiți în jur.
Pereții holului principal este împodobit cu absolvenții de renume ai colegiului, oameni care au marcat istoria României.
Te încearcă un sentiment de mândrie, că ai terminat același liceu cu I.C. Brătianu, Nicolae Bălcescu, Ion Gheorghe Duca, Take Ionescu, Constantin A. Rosetti, Gheorghe Tătărăscu sau Christian Tell și lista poate să continue.
Ne adunăm cu toții în aulă.
Aici am păstrat un minut de pioasă reculegere pentru dascălii decedaţi şi pentru colegii care ne-au părăsit mult prea devreme.
Niciodată nu-i vom uita!
Un ecran, așezat pe scenă, un video proiector și pozele noastre de la absolvire au invadat întreg universul, iar liniștea s-a lăsat peste sală.
Noi eram acei tineri?!…
Da, noi – cei de astăzi.
Mai ninşi de vreme…
Ei! Ce scriu eu?
Unii sunt chiar… tineri.
Am plecat spre clase.
Acolo, rând pe rând, am spus povestea vieții noastre.
Din ultimii 40 de ani.
Unele – extrem de emoționante, dar toate senzaționale.
Toţi sunt oameni realizaţi, cu familii şi nepoţi, profesori, medici, economişti, militari, directori, contabili, etc.
Au fost ore de frumoase aduceri aminte.
Impresionant a fost şi faptul că erau prezenți colegi din SUA, Canada, Germania, Israel, Franța şi Anglia.
Suntem universali!…
Adevărul?
Au trecut 40 de ani și citind tabelul cu informaţiile utile despre noi, transmis de sufletul acestei adevărate expediții Nicu Beneș (împreună cu Silvia, Vlad Luigi….), am cam uitat cum arătaţi …
Nu prea am putut construi o funcţie bijectivă între mulţimea numelor și mulţimea feţelor pe care le păstram în minte.
Asta e situaţia.
Nu am fost la întâlnirile anterioare, din diverse motive.
La 10 ani eram în timpul comunismului, iar colegii erau în străinătate, apoi după 89 am fost în tranziție, iar la 35 de ani de la absolvire eram în China.
Este adevărat că și acum tot în tranziție suntem!
Mulţumim Domnului că am apucat această vârstă.
Cu bune, cu rele, sănătoşi sau mai puţin …
Şi să dea Domnul ca să apucăm 68….78…poate și 88 ce ziceţi ?
Bună, mă mai ştii?
O întrebare pe buzele multora, dintre cei prezenți în curtea liceului.
Una devenită neîncăpătoare sâmbătă dimineaţă, pentru foştii absolvenţi, actualii maturi cu tâmple grizonate.
Mai graşi sau mai slabi, mai ridaţi sau mai preocupaţi faţă de cum erau altădată, în liceu.
Toţi iradiau însă de emoţie şi bucurie, cu un numitor comun: vorbeau aproape toţi odată, copleşiţi de surpriza revederii:
Bună, mă mai ştii?
Stăteam în faţa ta, mi se pare.
Pe unii îi mai cunoşti după fizionomie.
Măi Liviu, dar tu parcă te-ai mai îngrăşat.
Ne-am schimbat, asta e, sunt 40 de ani.
Am făcut ore de muzică?
Cu bune și cu mai puțin bune…pentru mofturoși, întâlnirea noastră a fost un succes.
Fetele au rămas frumoase și băieții tineri.
Cam atât despre ziua de 15 iunie.
Una care va rămâne în inimile noastre tinere, dar și a copiilor noștri… în poze.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne mai întâlnim de câte ori vrem.
Vă îmbrățișez cu dragoste colegială pe toți și vă doresc tot ceea ce-mi doresc și mie.
Clasa E/1973-2013
