Alexandru Grumaz

Țuțea spune într-unul din interviurile acordate după 1989 că: Istoria este făcută de Aleși!La fel s-a întâmplat și anul acesta în Germania la Conferința de Securitate de la Munchen. A fost un eveniment remarcabil nu numai prin faptul că s-au sărbătorit 50 de ani de la prima reprezentație dar mai ales prin participanții care au urcat pe podiumul ei- Henry Kissinger și Helmut Schmidt- împreună cu alți patriarhi ai construcției globale internaționale precum – Egon Bahr sau  Valéry Giscard d’Estaing – cei patru acumulând 370 de ani în politica mondială. Conferința a fost marcată de absența cancelarului Angela Merkel dar reprezentarea germană cât și noile linii de angajament consolidat în lume inclusiv angajamentul militar a reprezentat o schimbare fundamentală în politica externă și cea de securitate germană schimabare certificată de personalitățile prezente președintele Joachim Gauck, ministrul de externe Frank-Walter Steinmeier și cel al apărării Ursula von der Leyen. Președintele Germaniei Joachim Gauck a transmis un mesaj dur de schimbarea a politicii externe a unei țări democratice ce trebuie să uite trecutul și să devină un partener de încredere care să pășească în mod decisiv pe scena globală și să participe la soluționarea conflictelor internaționale. Domnul Gauck, un pastor luteran din fosta Germanie democrată, înainte de căderea Zidului Berlinului, le-a spus celor 80 de milioane de compatrioți, ceea ce Cancelarul Merkel nu a făcut, că intrarea în acțiune a Berlinului înseamnă de fapt cerința de a răspunde amenințărilor timpului nostru într-o lume într-o schimbare rapidă. Deși nu a menționat clar, s-a înțeles din luarea de cuvânt că Germania nu  a participat în Libia, refuzând să aprobe intervenția la ONU și să participe cu forțe militare, dar a fost prezentă în Afganistan din 2001 și în Balcani din 1990. În al doilea mandat al doamnei Merkel implicarea militară a Germanie a fost redusă, Berlinul refuzând implicarea în acțiunile militare, cum a fost cea din Mali unde armata franceză a dus greul operațiunilor împotriva teroriștilor și a insurgenților ce amenințau Europa. Germania însă s-a dedicat UE, având un rol central în soluționarea problemelor crizei economice și a zonei euro. Împreună cu președintele o serie de oficiali germani doresc regândirea politicii diplomatice și militare ale țării lor și asta deși Cancelarul abordează un ton precaut față de poziția propriilor conaționali nu cred că nu împărtășește opinia membrilor propriului cabinet. Criza din Ucraina și situația din Orientul mijloviu și Africa sunt elemente care-i fac pe politicieni germani să fie mai atenți la soluționarea crizelor dar și la parteneriatul transaclatic al Germaniei cu SUA. Ursula von der Leyen, prima femeie Ministru Apărării din Germania, a spus: Indiferența nu este o opțiune pentru Germania. După câteva zile de la încheierea conferinței a explicat, pentru Der Spiegel, că din punct de vedere militar o sprijinire cu forțe a Franței în Mali ar duce la oprirea dezintegrării statului african sub loviturile grupurilor islamiste fundamentaliste și desființarea unui avanpost terorist. Secretarul Apărării al SUA, Chuck Hagel, a felicitat-o pe doamna von der Leyen pentru noaua abordare a rolului Berlinului în Africa și au convenit să discute la Washington viitoarele detalii. Ministrul de Externe, Frank-Walter Steinmeier care a servit în două cabinete Merkel a reiterat cerința Germaniei către președintele Inukovici de a agrea propunerea demonstraților din Piața Independenței din Kiev pentru o apropiere de Europa. De asemenea ministrul de Externe a exprimat dorința ca Germania să-și pregătească un nou rol în Europa și să acționeze ca a patra economie globală: Germania este prea mare că să privească de pe margini. Interesante au fost comentariile personalităților prezente la reuniune referitoare la situația din Ucraina, situație care a fost un subiect de dezbatere important. Sergey Lavrov declara: Se pare că vestul decide care este opțiunea pentru poporul ucrainian. John Kerry declara: Poporul ucrainian nu trebuie constrâns. Nu face-ți o greșală, SUA este împreună cu ucrainienii care aspiră la democrație. Ministrul de Extern ucrainian Leonid Kozhara  către liderul opoziției Vitali Klitschko: Ești cu extremiști sau cu radicalii? Ești gata să împați responasbilitățile cu guvernul? Klitschko către Kozhara: Populația este sătul de actualul sistem din Ucraina! Am să închei escursul despre Ucraina cu declarația lui Zbigniew Brzezinski, fostul secretar de stat american: Situația în Ucraina poate fi rezolvată numai prin compromis în interiorul țării, între UE și Rusia și între SUA și Rusia. De asemenea Vestul și Rusia trebuie să contribuie financiar la salvarea Ucrainei de la colaps. O nouă relație UE-Rusia? Ministrul german Steinmeier către ministrul rus Lavrov: ce leagă Europa de Rusia? Ministrul rus Lavrov catre ministrul german  Steinmeier: suntem legați de tratate și acorduri! și continuă O zonă comercială între UE și Uniunea Economică Eurasia coagulată până în 2020 este cea mai bună opțiune pentru teritoriile dintre Rusia și UE. Europa a fost concentrată pe criza internă în ultimii ani și a neglijat relația cu Moscova. Moscova  a redevenit un actor global și are pretenția să fie tratată de la egal la egal. Europa s-a concetrat pe trasformarea propriilor instituții. Rusia a pivotat în zona Asia-Pacific și spre zona fostă a URSS din Asia. În termeni practici Bruxelles-ul a ignorat o relație politică cu Moscova aceasta devenind una trazacțională pe zona energetică. UE a creionat o politică asupra vecinătății Rusiei care nu a ținut cont și de opțiunile acesteai până în 2013 când cele două politici au intrat în coliziune în Ucraina. Relațiile între UE și Rusia au început odată cu semnarea Acordului de Parteneria și Cooperare semnat în 1994 și expirat fără rezultate notabile în 2007. Rusia a început acum o decadă, odată cu consolidarea puterii președintelui Putin, o transformare a politicii sale externe, în 2003 odată cu refuzul de a fi înglobată în Politica Europenă de Vecinătate. Moscova și-a dorit să fie tratată ca un partener egal cu marii Europei. Rusia s-a temut de intrarea UE în spațiul ei de securitate, iar Georgia și Ucraina făceau parte din acest spațiu. Din acestă cauză s-a opus aderării celor două la NATO în 2008, din această cauză a purtat un război cu Georgia, din această cauză Ucraina este astăzi în criză politică. Rusia se simte înconjurată din ambele părți de conglomerate economice: Parteneriatul Transaclantic de Comerț și Investiții al SUA cu UE și de Parteneriatul Trans-Pacific condus de SUA în Asia-Pacific. Răspunsul Kremlinului este: Uniunea Euroasiatică. Rusia este în copetiție cu UE și va determina, prin atitudine și acțiuni, o revizuire a politicii Bruxeles față de Kremlin și de zona periferiei sale. Primul pas l-a făcut Polonia cu sistemul de acordarea vizelor cetățenilor enclavei Kaliningrad. Urmează ca Bruxelles-ul să sprijine Moldova și Georgia prin angajarea directă a Moscovei pentru rezolvarea conflictelor înghețate din aceste zone, rezolvare care vine la pachet cu opțiunile Acordului de Asociere a celor două. Este un drum dificil și plin de compromisuri. Alte subiecte sensibile de pe agendă au fost acordul de pace între Israel și Palestina și programul nuclear iranian. La Munchen când ministrul de Externe al Iranului a urcat la pupitru  ministrul Apărării al Israelului a luat o decizie neașteptată și a rămas în sală. Cum citim acest moment? Ca o deschidere a Israelului către Iran sau faptul că ministrul Apărării urma la discurs(?!). Prințul saudit Turki bin Faisal, la finalul unei sesiuni dedicate procesului de pace din Orientul Mijlociu dintre palestinieni și israeliaeni unde au participat ministrul Justiției din Israel Tzipi Livni, negociatorul șef al PLO Saeb Erekat și trimisul special american  Martin Indyk, a întrebat-o pe ministrul israelian ce părere are despre acest proces în derulare între palestinieni și israelieni? Livni a răspuns: tu ești singurul care poți să stai pe aceiași scenă cu mine și să discutăm despre acest proces. Remaraca se leagă de dialogul dintre Tel Aviv și Riad din spatele scenei politice internaționale (?!) De asemenea Livni a spus despre inițiativa arabă că este o dezvoltare pozitivă iar conducerea Israelului consideră că prețul plătit pentru a nu ajunge la un acord de pace este mai mare decât în cazul în care acesta se încheie. Inițiativa de pace Arabă, intodusă sub auspiciile Arabiei Saudite, înseamnă recunoașterea Israelului de întreaga comunitate arabă cu condiția retragerii Israelului în granițele dinainte de 1967. Prințul bin Faisal a fost ambasadorul saudit la Washington, fiind apoi cel care a condus serviciile secrete și unul din emisarii către Occident al celor care fac politica externă la Riad. Dezbaterile pe această temă au fost dure iar presiunea americană prin secretarul de stat John Kerry imensă.  Tzipi Livni i-a spus lui Saeb Erekat: arată-mi o hartă din Palestina care are scris pe ea cuvântul Israel. Răspunsul lui Erekat: arată-mi granițele Israelului și am să vin cu o asemenea hartă. Mahmoud Abbas este la o răscruce de drumuri. Eșuarea încheierii unui acord de pace cu Israelul ar duce la o a treia Intifadă. Fatah și Hamass au început negocierile! John Kerry şi ministrul de Externe iranian, Mohammad Javad Zarif Khonsari au avut, în ultima zi a Conferinţei, discuţii private pe seama negocierilor în privinţa dosarului nuclear al Iranului. În discuţiile cu ministrul de externe iranian, Kerry a punctat din nou că este important ca Iranul să respecte angajamentele asumate în temeiul acordului interimar din luna noiembrie a anul trecut. Deşi SUA şi UE au suspendat unele dintre sancţiunile impuse Iranului în temeiul acordului interimar, Kerry i-a comunicat lui Zarif că SUA vor continua să aplice alte sancţiuni. Partea iraniană nu a făcut niciun comentariu imediat după încheierea discuţiei private dintre Kerry şi Zarif. Pe agenda conferinței au fost de asemenea relaţiile Rusia-NATO. Secretarul General al NATO Rasmussen şi-a exprimat îngrijorarea privind activităţile militare ale Rusiei în zona Arctică şi în apropierea graniţei cu Europa de Vest. La acaestă declarație Lavrov și-a exprimat îndoielile în privinţa oportunităţilor reale de cooperare dintre NATO şi Rusia, atât timp cât se pune prea mult accent pe logica liniilor de demarcaţie, care împarte lumea în aliaţi şi adversari. Ca deobicei forumul de la München s-a dovedit a fi util în sensul în care a pus în dezbatere probelmele internaționale actuale dar nu a pus pe masă soluții. Am aflat că actuala criză care a dus la reducerea bugetelor militare va afecta structurile militare europene începând 2024. Europa nu va mai putea proiecta forțe pentru a rezolva conflicte nici macar în Africa de Nord  în schimb va putea apăra bâtrânul continent de o eventuală invazie din partea Rusie. Datorită reducerii bugetelor militare Alianța NATO nu va mai putea acționa în misiuni în afara ariei acoperite de art.5 deși este cea mai de succes alianță de după al Doilea Război Mondial. De ce Dialogurile lui Platon? Platon, cel care a înființat Academia din Atena, prima academie a lumii occidentale, a încecat să-i deslușeacă viața lui Socrate, lângă care a petrecut 8 ani în renumitele Dialoguri. Socrate un filozof vestit, a fost un infanterist desăvârșit în trei campanii militare și a luptat alături de Alcibiade, general și om politic atenian, pe care-l salvează de la moarte dând dovadă de vitejie. Socrate ne interzice să gândim potrivit unor obișnuințe dobândite. Socrate se situează la antipozii confortului intelectual, ai conștiinței împăcate și ai seninătății blajine. Să-mi fie scuzată comparația dintre confortul nostru cotidian,  balcanic și ceea ce s-a întâmplat la Munchen. La Munchen găndire politică globală se centrează pe problemele actuale căutând soluții. Oare ne interesează mai mult decât fițele de la noi?

Tags: Conferința de Securitate Munchen, Helmut Schmidt, Henry Kissinger, Joachim Gauk