Alexandru Grumaz

„Există o singură dovadă pe care sovieticii o pot aduce, dincolo de orice îndoială, care ar avansa categoric cauza libertății și a păcii. Domnule secretar general Gorbaciov, dacă doriți pace, dacă doriți prosperitate pentru Uniunea Sovietică și Europa de Est, dacă doriți cu adevărat liberalizare, veniți aici, la această poartă! Domnule Gorbaciov, deschideți această poartă! Domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid!”, declara Ronald Reagan la Berlin, la 12 iulie 1987.

Este actuala confruntare între Federația Rusă și Occident un nou Război Rece? Ceea ce se întâmplă acum este similar cu ceea ce s-a întâmplat în a doua jumătate a secolului al XX-lea, imediat după Al Doilea Război Mondial. Ce strategii vor alege liderii lumii în soluționarea acestui conflict? Un lucru este evident: indiferent care va fi finalul confruntărilor din Ucraina, relația Federației Ruse cu SUA și Europa nu va mai fi la fel cum s-a întâmplat în 2008, după invazia Georgiei de mașinăria de război a rușilor. SUA și Rusia au început resetarea relațiilor bilaterale. Arhitectul acestei resetări a fost profesorul american de științe politice de la Stanford, Michael A. McFaul. În cei 5 ani cât a lucrat în Administrația Barack Obama, inițial în calitate de consilier al președintelui Obama pe problemele Rusiei și ale Euroasiei, apoi, din 2012 până în februarie 2014, în calitate de ambasador al SUA la Moscova, s-au întâmplat multe lucruri în relațiile americano-ruse. McFaul a absolvit masterul de Studii Sovietice și Est-Europene de la Stanford University (1986) și a susținut un doctorat la Oxford în relații internațioanale. Pentru prima dată a mers în URSS în 1983, ca student la cursurile de limba rusă, de la Universitatea din Leningrad, iar în 1985 a învățat un semestru la Universitatea din Moscova. În 2008, după criza georgiană, Washingtonul și Moscova au căzut de acord asupra noului tratat privind reducerea amelor strategice New Strategic Arms Reduction Treaty (noul START), iar ulterior, în Consiliul de Securitate al ONU, au convenit noi sancțiuni împotriva Iranului, cooperând în transbordarea echipamentelor militare în/și din Afganistan și pentru securizarea materialului nuclear de-a lungul și de-a latul globului. În același timp, cu sprijinul Washingtonului, Rusia a aderat la Organizația Mondială a Comerțului și a beneficiat de implementarea unui nou regim de vize pe trei ani pentru turiștii și oamenii de afaceri din Rusia care călătoresc în Statele Unite. Pe lângă un nou tratat de reducere a armamentului nuclear, înființarea Comisiei prezidențiale bilaterale, cu cele 20 de grupuri de lucru, colaborarea pe dosare sensibile precum Iranul și Afganistanul, mandatul de ambasador al lui McFaul s-a remarcat mai degrabă printr-o serie de crize fără precedent în relațiile dintre Washington și Moscova, cele mai grave de după destrămarea URSS. Cele două s-au confruntat odată cu desfășurarea operațiunii NATO din Libia sau cu războiul civil din Siria, dar și pe tema criticilor administrației americane la adresa modului de prezervare a libertăților individuale ale cetățeanului rus de Administrația de la Kremlin. Istoria diplomației va nota spectacolul grotesc al arestării presupusului rezident CIA, Ryan Christopher Fogle, sau afacerea Snowden. Eșecul resetării este evident, deși acum cinci ani părea o modalitate ingenioasă de a relansa relațiile dintre SUA și Rusia. America, la începutul mandatului lui Barack Obama, era prinsă în războiul global împotriva terorismului, care a schimbat radical agenda de politică externă a Washingtonului, preluând toate resursele diplomatice disponibile astfel încât relația cu Rusia a rămas pe planul al doilea. Așa a apărut resetarea, ca o șansă de a construi o relație de tip nou cu Rusia. La Washington se spera că Moscova ar fi putut alege apropierea de Occident în fața expansiunii economice a Chinei, inclusiv în zona siberiană a Federației Ruse. Numai că Rusia lui Vladimir Putin, care, în 2012, revenea la Kremlin, avea alte intenții. Cele două puteri s-au despărțit, în fapt, de relația bilaterală, Rusia concentrându-se pe zona periferiei, punând presiune pe statele de la frontieră, pe fostele state sovietice, în timp ce America s-a concentrat pe relația bilaterală cu China și pe Pivotul Asia.

Situația de război civil din Ucraina a delimitat cooperarea între cele două puteri, aceasta fiind diferită de cea care se derula în ultima decadă a perioadei Războiului Rece, când Rusia și SUA se percepeau ca fiind nici dușmani, nici aliați. Noua relație face însă ca Rusia și Occidentul să fie dușmani. În opinia mea, noul tip de Război Rece se deosebește fundamental de vechiul Război Rece. De ce? Noul Război Rece este unul ale cărui pagube produse ambelor părți vor fi considerabile, pentru că, spre deosebire de perioada anterioară, acest nou război cuprinde toate zonele, de la cea politică la cea economică, de la cea financiară la cea militară. Noul război va schimba structurile internaționale actuale, afectând întreg sistemul de relații. Lumea nu mai este bipolară, ca în trecut, iar în anumite regiuni, precum Asia-Pacific sau în Asia Centrală, jucători precum China și India au un rol important și nu doresc, deocamdată, un amestec în criza europeană. De asemenea, noul conflict nu se desfășoară sub umbrela Armaghedonului nuclear, deși Rusia își consolidează Forțele Strategice prin dezvoltarea de rachete de croazieră sau sisteme antirachetă multifuncționale, precum S-400. Astfel, în timpul Razboiului Rece, rachetele de croziera ruse erau gândite să atace centre de comandă, noduri de comunicații, ținte strategice fixe, în general, iar rachetele anti-navă erau gândite să distrugă portavioanele americane. Numai că aceste rachete sunt mari, supersonice, grele și destul de scumpe, astfel că, acum, Rusia dorește să dezvolte rachete de croazieră subsonice după modelul european și american, rachete mai mici, versatile, rachete cu scopuri tactice și rază lungă, capabile de lovituri chirurgicale și dotate cu focos clasic/nuclear (spre exemplu, racheta Kh-101/102). Washingtonul susține că Rusia a testat o noua rachetă de croazieră, ceea ce încalcă tratatul privind armele nucleare cu rază medie de acțiune, semnat de președintele american Ronald Reagan cu liderul sovietic Mihail Gorbaciov. Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF), din 1987, interzice o clasă întreaga de arme nucleare – rachetele balistice și de croazieră cu rază de acțiune între 483 de kilometri și 5.471 de kilometri. În aceste condiții, o criză europeană poate readuce rapid în prim-plan loviturile nucleare. Lecțiile Războiului Rece revin în actualitate, restudierea mecanismelor utilizate atunci pentru reducerea tensiunilor între cei doi rivali fiind obligatorie pentru Washington și Moscova. În acest context, controlul armamentului nuclear revine în prim- planul relației dintre cele două puteri.

Diferențe și asemănări între vechiul și noul Război Rece

Noul Război Rece se va asemăna cu cel vechi în unele din caracteristicile sale și se va deosebi în altele. Ce asemănări se pot identifica la ora actuală? Găsim cinci caracteristici similare între cele două tipuri de Război Rece.

În primul rând, declarațiile de declanșare a acestuia sunt similare cu cele ale lui Stalin și Winston Churchill. De data aceasta, protagoniștii sunt președintele rus Vladimir Putin și Alexander Vershbow, adjunctul secretarului general al NATO. Primul a declarat, după anexarea Crimeei, că Washingtonul și europenii sunt ghidați de legea armelor, fiind făuritori de coaliții militare constituite pe principiul dacă nu ești cu ei, ești împotriva lor, iar al doilea a declarat că Rusia poate fi considerată, după anexarea Crimeei, un adversar mai mult decât un partener.

În al doilea rând, ambele părți văd conflictul ca fiind rezultatul acțiunilor celeilate părți (ne aducem aminte de Criza rachetelor din Cuba – 1962 și criza Berlinului – 1958-1961). Abia după trecerea acestor crize, cel două puteri au negociat Tratatul privind limitarea testelor nucleare, Tratatul de neproliferare a armelor nucleare și Tratatul de limitare a armelor strategice (SALT I).

În al treilea rând, cooperarea pe o largă paletă de probleme internaționale va fi imposibilă (Rusia a fost exclusă din G7). Singura situația de cooperare, similară cu cele din timpul Războilui Rece, va fi în cazul în care interesele Occidentului și ale Rusiei coincid.

În al patrulea rând, relațiile între militarii din Rusia și cei din America au fost înghețate, la fel ca negocierile privind rachetele nucleare. De asemenea, exportul de tehnologie cu dublă utilizare (civilă/militară) din SUA către Rusia a fost stopat, la fel ca accesul specialiștilor ruși la laboratoarele Departamentului de Energie al SUA sau la cele ale NASA. Fără îndoială că multe din acestea vor rămâne închise și dacă actualul conflict din Ucraina se va rezolva.

În al cincilea rând, deși precedentul Război Rece era centrat pe Berlin, actualul s-a deplasat în estul continentului și este centrat pe flacul estic al Alianței NATO, în triunghiul format de Ucraina-Belarus-Moldova. Astăzi, Moscova își fortifică Districtul militar Vestic, în timp ce NATO se reorientează militar către o zonă considerată de securitate după 1989, amplasând baze militare de mici dimensiuni din nordul continentului, din Țările Baltice până în sudul acestuia, în Turcia. Triunghiul amintit a fost zona unor conflicte militare devastatoare, derulate între imperii, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Țarist și Imperiul Otoman, în secolele XIX-XX.

Unii analiști argumentează că Rusia nu mai este ceea ce a fost URSS și nu mai contează la fel în ecuația geostrategică internațională. De aceea, nu putem numi această perioadă un nou Război Rece. Este o variantă ce poate fi luată în calcul, dar provocările Washingtonului, începând din Orientul Mijlociu și terminând în Asia-Pacific, sunt mult mai importante decât colapsul relațiilor cu Rusia sau neînțelegerile cu unii dintre europeni. Deși SUA au un buget militar de șapte ori mai mare decât al Rusiei și o economie care, deși își linge rănile unei recesiuni grele, este de opt ori mai mare decât cea a Federației Ruse, noua confruntare dintre Rusia și SUA a devenit un nou Război Rece, cu toate consecințele ce decurg din acesta. Lecția Crimeei dă fiori Administrației de la Tokio, deoarece răspunsul Occidentului la ocuparea peninsulei de Federația Rusă poate fi un model pentru o eventuală ocupație a Beijingului asupra insulelor din arhipelagul Senkaku. Mai mult, Rusia va avea un interes redus în a manageria, din poziția de membru permanent al Consiliului de Securitate, un astfel de conflict între Beijing și Tokio, iar cooperarea între Washington și Moscova, pentru eliminarea surselor de dezordine globală precum terorismul, schimbările climaterice, proliferarea nucleară și războiul cibernetic, devine caducă în actualele condiții. Cine va suferi din acest nou Război Rece? În primul rând, Rusia, care depinde de Occident mai mult decât viceversa. Moscova va fi împinsă în brațele Beijingului, care duce o politică multilaterală, bazându-se pe principiul neamestecului în treburile interne ale unei națiuni, dar a cărei economie în plină dezvoltare duce o lipsă acută de materii prime. Modernizarea Rusiei depinde de Occident, atât în industriile de bază, cât și în industria extractivă. Planurile speciale de modernizare, realizate prin alianțe, începute pe vremea fostului președinte, Medvedev, sunt acum o amintire. Ieşirile de capital din Rusia au crescut de aproape trei ori, în primul trimestru din acest an, faţă de trimestrul anterior, la 50,6 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel înregistrat după ultimele trei luni din 2008, când colapsul Lehman Brothers a declanşat criza financiară globală. Agenția de rating Standard&Poor’s a retrogradat Rusia pe fondul ieșirilor masive de capital și tensiunilor din Ucraina, care pun în pericol creșterea economică. Astfel, calificativul pentru această țară a fost redus la BBB- de la BBB, la doar o singură treaptă deasupra categoriei „junk” (nerecomandată pentru investiții). Președintele Vladimir Putin a aprobat introducerea unei taxe pe vânzări, care fusese eliminată în urmă cu zece ani, pentru creșterea veniturilor bugetare ale regiunilor, pe fondul problemelor economice amplificate de sancțiunile occidentale. Banca Centrală a Rusiei a început o campanie de a opri ieșirile de fonduri din țară, odată cu numirea unui noului guvernator Elvira Nabiullina, campanie care se înscrie într-o politică devoalată de președintele Vladimir Putin.  Închiderea a trei bănci, dintre care cea mai mare este Investbank, aflată pe locul 79 în Rusia după valoarea activelor, a fost motivată de instituție prin prisma problemelor privind plățile și operațiile suspecte observate în cazul acestora. Celelalte două banci sunt Smolensky Bank (locul 125) și Project Finance Bank (locul 129). Cumulat, cele trei au active de 67 de miliarde de ruble (două miliarde de dolari). Este o soluție la păstrarea fondurilor în Rusia această măsură a băncii centrale? Pentru moment, da. Revenirea Rusiei ca forță militară complică planurile adminstrației Obama de a reduce bugetul militar al SUA. Planurile operaționale ale Pentagonului de a securiza căile de comunicații din Marea Chinei de Sud și din Oceanul Indian vor avea acum o componentă de capabilități militare convenționale în Europa de Est. Așadar, o întrebare se naște: dacă sunt esențiale pentru Tratatul Colectiv de Securitate și pentru Uniunea Euroasiatică, țări precum Armenia, Belarus sau Kazakstan vor continua să rămână în sfera de influență a Rusiei în condițiile în care relațiile acesteia cu SUA sau UE sunt deteriorate? În noile circumstanțe, generate de reducere a PIB-ului, cota alocată armatei ruse se va reduce și ea, ceea ce presupune ca provocările ridicate de insecuritatea din Caucaz sau viitorul impredictibil din Pakistan și Afganistan să fie mai greu de digerat la Kremlin.

Probleme de urmărit în actualul context

1. Viabilitatea tratatelor referitoare la securitatea europenă și globală.

Noul Răzbioi Rece, prin colapsul relațiilor dintre Rusia și Occident, a încheiat ciclul de aranjamente militare privitoare la armamentul nuclear și la regimul armelor strategice, aranjamente care au fost construite de-a lungul a zeci de ani. Cursa înarmărilor și a războaielor în zona cibernetică s-a deblocat. Următorul tratat pe lista celor care vor fi denunțate este Tratatul Cer Deschis (1992, Treaty on Open Skies), care permite inspecțiile aeriene în spațiul statelor europene. Tratatul din 1987, privitor la forțele nucleare cu rază de acțiune intermediară, este deja în discuție Rusia, conform unor specialiști, conducând teste cu astfel de rachete.

2. Relațiile SUA-Rusia în domeniul energiei.

Fiecare parte va încerca utilizarea petrolului și gazelor ca pârghie de reducere a vulnerabilităților proprii, dar și pentru a prelua rolul de lider pe această piață. În mod sigur, efortul de a diminua impactul schimbărilor climatice asupra Arcticii va avea de suferit.

3. Rolul Moscovei în diferite organisme internaționale este într-o continuă scădere (excluderea din G8).

4. Conflictele înghețate, precum Transistria sau Nagorno-Karabakh, au șanse mari să explodeze.

Pentru SUA și Europa, stabilitatea Ucrainei implică aducerea Rusiei la masa discuțiilor. Pentru Rusia, acest lucru înseamnă mutarea graniței Occidentului la porțile Moscovei. Limitarea daunelor produse de noul Război Rece nu înseamnă ca Vestul să tolereze dorința Rusiei de a controla noi teritorii în Europa, prin forța armelor. Dacă Occidentul nu va găsi o cale să oprească această dorință a Moscovei de a ocupa noi teritorii, inclusiv prin forța militară a NATO, atunci noul Război Rece se va accentua și va continua divizarea unei Europe și așa fragile.

Care sunt lecțiile cele mai importante ale Războiului Rece?

Războiul Rece este termenul folosit pentru a descrie relațiile între SUA și Uniunea Sovietică (URSS), fiecare fiind în fruntea unor alianțe de mare forță, între 1947-1989. Războiul a fost denumit generic rece, deoarece relațiile între cele două puteri au fost la cote mediocre și nu au degenerat în conflicte armate. Cauzele Războiului Rece sunt relativ simple: frica americanilor de comunizare masivă în Occident, sub presiunea armatei sovietice; antipatia pe care o nutrea Truman față de Stalin; frica URSS de bomba atomică americană; aversiunea URSS față de capitalism; acțiunile URSS în zona sovietică a Germaniei; expansiunea URSS în partea de vest a Europei de Est și trucarea alegerilor care au avut loc în aceste țări, imediat după consumarea celui de Al Doilea Război Mondial; frica sovieticilor de un atac al americanilor; nevoia URSS de a avea o graniță de vest sigură; tendința de expansiune a comunismului în varianta sovietică. Pe lângă tradiționala rivalitate între cele două puteri, conflictul s-a bazat și pe o ciocnire de ideologii (între sistemul democratic capitalist din SUA și sistemul totalitar din URSS).

Cum este sistemul din Federația Rusă de astăzi? Răspunsul ne devoalează cu certitudine o stare de fapt care va duce la o explicție, dacă avem sau nu o confruntare ideologică.

1. În timpul vechiului Război Rece, capul de afiș au fost greșelile date de interpretările geopolitice eronate asupra unor acțiuni ale părții adverse. Un exemplu este invazia sovietică în Afganistan, în 1979, care a fost considerată de Washington ca o formă de a câștiga controlul asupra resurselor petroliere din Golful Persic, ulterior prin influența nemijlocită asupra Iranului. Acum, construcția scutului atirachetă conduce la astfel de concluzii greșite la Moscova, socotindu-se că acesta este îndreptat împotriva Rusiei și împiedicând construcția unei relații militare NATO-Rusia. Soluționarea acestei stări de neîncredere este una din condițiile necesare pentru o diminuare a intensității noului Război Rece.

2. A doua lecție se referă la interacțiunile care au existat între cele două părți în timpul Războiului Rece. Criza ucraineană nu a beneficiat de aceste interacțiuni, Rusia folosind în propriul interes mișcările revoluționare de la Kiev.

3.A treia lecție se referă la dotarea cu echipamente militare de ultimă tehnologie. Statele Unite s-au impus prin programe militare masive, determinând Moscova să investească, la rândul ei, în programe militare, ceea ce a făcut ca bugetul sovietelor să se micșoreze dramatic. Războiul Stelelor, declanșat de Ronald Reagan, a dus la prăbușirea economică a URSS. În anii ’80, SUA au introdus în dotare o nouă generație de avioane multirol (F-16, F-15, F-18), iar sovieticii au introdus în replică MiG-29 și Su-27. În ceea ce privește bombardierele strategice, din 1986 americanii au beneficiat de serviciile lui B-1B Lancer, sovieticii construind și ei aparatul Tu-160, echipat cu rachete de croazieră de tip AS-15. Noua generație de rachete balistice intercontinentale americane MX (LGM-118A Peacekeeper), funcționând cu combustibil solid, care nu necesitau nicio pregătire în vederea lansării, a intrat în înzestrare în 1986. Sovieticii, la rândul lor, au creat, în 1987, rachetele similare bazate pe sol de tip RT-23, precum și R-39, R-29 RM, plasate pe submarine, dispunând fiecare de câte 4-10 focoase nucleare independente. În 1983, Administrația Reagan a decis amplasarea a 464 de rachete de croazieră (GLCM) prevăzute cu ogive nucleare la două baze aeriene britanice, în Belgia, în Olanda, în Germania și Italia. Alte 108 rachete balistice Pershing II urmau să fie amplasate în Germania. Până la urmă, s-a ajuns la un acord între Mihail Gorbaciov și Ronald Reagan, semnat la Washington, la 8 decembrie 1987, privind eliminarea rachetelor cu rază scurtă și intermediară de acțiune (500-5.500 km). Până în 1991, au fost distruse 2.692 de asemenea rachete, 846 ale SUA și 1.846 ale URSS. La toate aceste echipamente militare s-au adăugat sateliții de recunoștere, navigație și de comunicații, care au jucat un rol important în creșterea capabilităților militare americane.

4. O altă lecție a fost aceea a manipulării sistemului energetic global (prețului petrolului). Washingtonul a provocat o scădere de patru ori a preţului petrolului sovietic prin strânsele legături pe care le avea cu Arabia Saudită, Mihail Gorbaciov fiind nevoit să accepte negocierile pentru dezarmare reciprocă. Administrația de la Kremlin nu vroia şi nici nu putea să ignore nevoile alimentare, medicale şi de înapoiere tehnologică ale ţării, numai ca să facă faţă militar Americii. Soluția de astăzi a gazelor de șist, produse și livrate Europei de America, se va concretiza în 2-3 ani și va lovi în plin giganții ruși Gazprom sau Rosfnet. Europa se va desprinde de dependența de gazul rusesc.

5. În timpul Războiului Rece, au contat evenimentele și nu planurile și politicile. În noul Război Rece, SUA și UE vor trebui să influențeze alegerile Rusiei mai ales prin pregătirea evenimentelor decât prin încercarea de a schimba drumul ales de Moscova. Astfel, Washingtonul și UE vor trebui să sprijine regimul de la Kiev în recâștigarea încrederii locuitorilor din Estul Ucrainei, prin acordarea Administrației ucrainene de fonduri  și asistență economică, chiar și militară, și prin crearea unui mediu în care Ucraina poate coopera atât cu Rusia, cât și cu UE.

6. Lecția lui Kennan, Doctrina îndiguirii URSS (Containment Doctrine) lansată de George Kennan, o figura legendară a gândirii și acțiunii politice americane în secolul al XX-lea, tatăl Războiului Rece.

Kennan a fost autorul principalei abordări strategice americane din anii Războiului Rece, cunoscută sub numele de Containment Doctrine. Numeroasele și atât de originalele contribuții ale lui Kennan în planul întemeierii intelectuale a politicii externe americane pot fi doar menționate în aceste laconice rânduri. Diplomatul american a lucrat în anii tinereții sale la ambasadele americane din țările baltice și în Germania nazistă. După război, grație cunoștințelor sale exceptionale de limbă și civilizație rusă, a ocupat o poziție importanta la Ambasada americană din Moscova. De acolo, la solicitarea Departamentului de Stat, a trimis, în 1946, ceea ce a intrat în istorie drept Lunga telegrama în care, cu perspicacitate și fără ambiguitați, a formulat un diagnostic de un dramatic realism al scopurilor și metodelor sovietice în plan internațional. În 1952, a fost trimis să conducă Ambasada americană de la Moscova, însă a fost rapid expulzat din ordinul lui Stalin, întrucât făcuse o declarație în care compara situația diplomaților vestici din URSS cu aceea pe care o trăise în Germania nazistă.

Noul Război Rece are un atribut important: războiul din Ucraina. Dacă acesta se adâncește, noul Război Rece se adâncește. Ucraina este pivotul, dar nu totul depinde de Ucraina. Evoluțiile recente au pus capăt unui interval de parteneriat și cooperare dintre Occident și Rusia, de un sfert de secol după Războiul Rece. Agenda internațională referitoare la Siria, Iran, Afganistan și Coreea de Nord va fi blocată.  Kremlinul a devenit din nou suspicios, întocmai ca în vremea vechiului Razboi Rece. Acuzele adresate Occidentului sunt la ordinea zilei și toate acestea numai pentru faptul că nu abandonează principiile sale democratice și le aplică în mod egal în raport cu toate statele. Astăzi, pentru Kremlin, orice s-ar petrece în spațiul est-european este opera Occidentului, este mâna SUA, inamicul numărul unu al Rusiei.