Războiul de 30 de ani
Mar 22nd, 2015 by admin
În timpul nostru, Orientul Mijlociu pare a fi destinat să testeze toate experimentele istorice simultan – imperiu, stat religios, dominație externă, război sectar toți împotriva tuturor – înainte de a se ajunge (dacă se va ajunge) la un concept de ordine internațională. Până atunci, regiunea va fi, alternativ, când cu Occidentul, când împotriva acestuia, scria Henry Kissinger, în capitolul dedicat islamismului și Orientului Mijlociu din lucrarea sa, Ordinea mondială (Penguin Press/New York/2014, pag. 96).
Din 1618 până în 1648, Europa a fost în război, un război purtat sub pretext religios. Cauza principală a fost lupta pentru hegemonie în Europa, în special ambiția Franței, condusă de cardinalul Richelieu, de a se profila pe plan european în detrimentul Imperiului romano-german și puterii Habsburgilor. Ce a urmat? Războiul de 30 de ani s-a încheiat prin pacea din Westfalia. Acesta a fost ultimul război religios important din Europa. Deşi războaiele n-au încetat, cauzele care au stat la baza lor nu au mai fost de natură religioasă, ci de natură politică sau comercială. Acordurile de pace constituie, deseori, momente de cotitură în istorie, iar din acest punct de vedere Pacea din Westfalia a fost un eveniment cu totul deosebit. Semnarea, în 1648, a acestui tratat a marcat naşterea unei noi Europe, un continent de state suverane. Tratatul din Westfalia a recunoscut principiul suveranităţii statelor, ceea ce însemna că fiecare parte semnatară se angaja să respecte drepturile teritoriale ale celorlalte părţi şi să nu se amestece în treburile interne. Nu o să discutăm astăzi despre Ucraina, ci despre Orientul Mijlociu, unul dizolvat în componente religioase şi etnice, aflate în conflict.
Miliţiile religioase şi forţele care le susţin încalcă graniţele după cum li se năzare, creând un fenomen al statelor care eşuează în controlarea propriului teritoriu. De-a lungul istoriei, Imperiul Otoman a fost, din punct de vedere geopolitic, cultural și ideologic statul islamic conducător al regiunii, un stâlp al stabilității și un gardian al securității musulmanilor. Dispariția Imperiului Otoman a îngăduit puterilor occidentale, precum Franța și Anglia, să intervină în arena Orientului Mijlociu, fapt ce a dus la divizarea regiunii în zone fără identitate națională, frontierele fiind trasate arbitrar sau conform cu interesele marilor companii petroliere occidentale. Orientul Mijlociu de astăzi se află în aceeași situație ca Europa anului 1618. Primăvara arabă a prăbușit nu numai dictatorii, instalați odată cu primii ani ai independenței acestor state, dar și țările în care aceștia au condus zeci de ani, deschizând Cutia Pandorei: războiul religios între suniți și șiiți, două ramuri ale islamului. Instabilitatea a cuprins Libia, Irak și Siria, ultimele două apărute în urma unui acordului Sykes-Picot prin care britanicii și francezii au împărțit răsăritul Orientului Mijlociu (așa-numita Siria Mare). Singurele state care au supraviețuit furtunii în deșert (Primăvara arabă) au fost fostele colonii franceze Maroc, Algeria și Tunisia. Astăzi, în Orientul Mijlociu, statele sunt incapabile să-și asigure securitatea unor porțiuni importante din propriul teritoriu, unde milițiile și grupurile teroriste acționează pe suprafețe mari, fiind implicate în războaie civile interne, dar și în războaie interstatale sau confesionale. Identitatea sectară și cea comunală sunt mai importante decât cea națională. De fapt, Orientul Mijlociu are la baza organizării sale comunitățile tribale susținute de resurse naturale imense, lorzii locali implicându-se atât în treburile interne ale țării, cât și în treburile celorlați vecini, actorii străini fiind incapabili să stabilizeze regiunea. Ceea ce se întâmplă acum se datorează dezintegrării instituțiilor statale în urma revoluțiilor și răspândirii focului generat de nemulțumirile sectare. Apariția pe arena internațională a Daesh (Statul Islamic) este datorată, fără îndoială, celor două crize din zonă: războiul civil din Siria, care a permis regruparea forțelor extremiste și stabilirea unui loc de comandament, și nefasta guvernare a administrației Nuri al-Maliki, în Irak, care a emanat gruparea.
SIIL reprezintă al treilea val al jihadismului global. Primul val a fost condus de discipoli ai lui Sayyid Qutb, un egiptean islamist radical, cunoscut ca teoretician al jihadismului modern. Militanții au fost cei din generația lui Zawahiri, actualul lider Al-Qaida, care au căutat o justificare religioasă a faptelor lor. Principala țintă a terorismului primului val au fost inamici de lângă noi, adică administrațiile seculare și pro-occidentale din Orient. Primul lor act major a fost asasinarea președintelui egiptean Anwar Sadat, în 1981. Al doilea val a apărut în anii ‘90. Din 1979 și până în 1989, mulți militanți jihadiști au luptat în Afganistan împotriva ocupației sovietice de unde a și apărut noul lider al valului, Osama bin Laden. Bin Laden, pentru a găsi sprijin în acțiunile sale, și-a căutat justificarea în răspunsul pe care organizația sa trebuia să-l dea Americii, răspuns considerat de teroriști ca o acțiune defensivă, un jihad îndreptat împotriva dominației SUA asupra statelor musulmane din Orientul Mijlociu. SIIL este o extensie a extremismului jihadist global, pornit din specificul Irakului și mai puțin din războiul civil din Siria, unde eronat i se așează rădăcinile grupării. În timp ce Al-Qaida provine dintr-o alianță saudito-salafistă ultra-conservatoare și un jihadism egiptean radical, SIIL s-a născut dintr-o alianță nereligioasă dintre Al-Qaida din Irak (AQI) și elemente ale regimului lui Saddam Hussein, în special militari din servicii și armată sau foști membri ai partidului Baath, o alianță care se dovedește letală. SIIL reflectă anii lui Saddam la cârma Irakului, care au distrus societatea irakiană, împărțind-o între suniți și șiiți. Au venit anii de război, care s-au încheiat cu o administrație șiită, responsabilă de înrăutățirea situației sociale. Haosul din Siria, excluderea politică a suniților de către fostul premier Nuri Kamal al-Maliki au fost exploatate la maximum de membrii SIIL. La originea grupării extremiste este gruparea AQI, a lui Abu Musab al-Zarqawi, omorât de trupele americane în 2006, într-o acțiune cu dronă. Înainte de 2006, odată cu schimbarea regimului lui Saddam Hussein, organizația teroristă AQI și-a creat o bază de acțiune în Irak și a exploatat prăpastia creată în jurul relației dintre suniți și șiiți. Totul a început printr-un val de atentate împotriva șiiților, al-Zarqawi dorind să poziționeze organizația ca fiind eliberatoarea suniților din Orient, în ciuda avertismentelor liderilor al-Qaida, bin Laden și Zawahiri. AQI s-a concentrat pe inamicul de acasă, obiectiv preluat de SIIL, și nu pe cel al inamicului îndepărtat: America, ținta lui Osama bin Laden și a organizației sale. Bahdadi, la fel ca predecesorul său Zarqawi, vede în șiiți o coloană a cincea de infideli în cadrul islamului. Lupta pentru Europa și America au trecut pe planul al doilea, până când libertatea va fi restabilită acasă. AQI s-a reorganizat, după moartea lui Zarqawi, în închisorile irakiene, unde teroriștii operativi și insurgenți s-au conectat în rețele de luptă și l-au proclamat pe Abu Bakr al-Baghdadi drept liderul lor. Odată cu începerea războiului civil din Siria, grupul s-a reorientat, preluând o zonă din nordul Siriei în jurul orașului Raqa. Această localitate, situată strategic în valea Eufratului, la mai puțin de 200 km de granița siriană, a devenit baza militanților SIIL în 2012, când primii combatanți ajung aici, în sigura capitală provincială care scapă în întregime de sub controlul lui Bashar al-Assad. În Raqa, grupul a impus progresiv un regim brutal și extrem de organizat, care are toate atuurile unui stat. Organizația are o armată evaluată la 30.000 de luptători (incluzând grupul central, format din 18.000 de membri, la care se adaugă celelalte grupuri afiliate).
SIIL, o emanație a al-Qaida, nu a depus jurământ în fața liderului rețelei teroriste, Ayman al-Zawahiri, dar a vrut, într-o vreme, să fuzioneze cu aripa oficială a al-Qaida în Siria, Frontul al-Nosra. Acesta din urmă a refuzat, deschizând calea unui război fratricid. La vârful ierarhiei SIIL se află saudiții și irakienii, militari irakieni din fostul regim al lui Saddam și șefi locali de trib, iar la baza piramidei se află sirienii, egiptenii, europenii și cecenii. Evaluarea serviciilor de informații americane arată că sunt în jur de 15.000 de luptători străini din 80 de țări (au intrat în Siria în jur de 1.000/pe lună), marea majoritate din țări precum Tunisia sau Arabia Saudită, dar și din Rusia, China și țările occidentale europene. SIIL a reușit să adune inclusiv băieți și fete din SUA, din clasa de mijloc din Denver, Minneapolis sau din suburbiile metropolei Chicago. În concordanță cu surse credibile, Baghdadi se bazează pe un Consiliu militar, format din 8-13 ofițeri, care au servit în armata lui Saddam. Generalul Abu Ali al-Anbani răspunde operațional de Siria, iar generalul Abu Muslim al-Turkmani are în grijă Irakul. Acești generali, care au făcut parte din Garda Republicană a Irakului, au reușit să transforme mercenarii lui Baghdadi într-o forță militară cu reguli stricte, care duc un război total, dar al căror comportament atroce este lipsit de cel mai elementar spirit umanitar.
Genocidul îndreptat împotriva comunităților Yazidis și Kurdă amintesc de atacul chimic din timpul lui Saddam asupra unor sate kurde. Odată cu înregistrarea arderii de viu a pilotului iordanian, jihadiștii din gruparea Statul Islamic au trecut la un nou nivel de violență și teroare. Și nu e vorba de un incident izolat, ci de o politică deliberată. Aceste acte brutale vizează crearea unei imagini extrem de dură, plină de cruzime. Brutalitatea și difuzarea ei au scopuri psihologice, strategice și ideologice. Presa mondială se află în fața unei dileme, iar guvernele lumii se pregătesc să pună la punct contrastrategii. Brutalitatea vine, în general, din educația elitelor conducătoare ale organizației. A treilea val de jihadism are în componență cadre rurale, fără pregătire teologică și educație universitară. Ei nu se bazează pe teologie pentru a-și justifica acțiunile, deși au o poliție ideologică similară cu a talibanilor, ale cărei acțiuni s-au făcut remarcate recent în distrugerea artefactelor dintr-un muzeu din Mosul. În mod ironic, Baghdadi are un doctorat la Universitatea Islamică din Bagdad, cu o temă referitoare la istoria islamistă, la cultura islamistă și la jurisprudența islamistă, fiind implicat în educația religioasă mai mult decât Osama (inginer) sau Zawahiri (medic). El nu este înconjurat de ideologi și nu a emis niciun manifest care să memnționeze viziunea sa asupra califatului pe care-l conduce sau a leadershipului pe care l-ar dori asupra jihadismului global. Sloganul lui Baghdadi este: victoria prin frică și terorism. Pentru moment, Baghdadi a câștigat prima repriză cu al-Qaida lui Zawahiri, cel care l-a susținut pe liderul Frontului Nusra, Abu Mohammed al-Golani, într-o luptă pentru leadershipul jihadismului global. Brutalitatea organizației a îndepărtat însă orice cleric musulman de grupul jihadist SIIL. Salafiștii îi aseamnă pe membri SIIL cu Kharijiti din timpul Profetului Mahommed (la început, susținători ai lui Ali, l-au părăsit în 657, imputându-i faptul că a acceptat ca problema conducerii comunității islamice să fie obiectul unor tratative; pornind de la ideea egalității tuturor credincioșilor, ei cred că imamatul și califatul pot reveni oricărui credincios, indiferent de originea sa etnică sau socială, dacă este responsabil din punct de vedere moral și religios).
Care este soluția pentru combaterea SIIL? Nu este una ușoară, pentru că, în condițiile actuale, un actor non-statal s-a transformat într-un stat mai mult sau mai puțin organizat, care are o administrație ce guvernează teritoriile ocupate din Siria și Irak. Aceste teritorii sunt supervizate de 12 administratori care conduc consilii ce administrează problemele financiare, media și afacerile religioase.
În era post 9/11, SUA au construit o infrastructură de culegere a informațiilor, de derulare de operațiuni militare și o legislație contrateroristă care au stat la baza constituirii de agenții specializate, în valoare de un trilion de dolari, care au avut ca țintă al-Qaida și afiliații ei. Conform unei investigații a ziarului The Washington Post, din 2010, 263 de organizații guvernamentale americane au fost create sau reorganizate pentru a răspunde nevoilor generate de un nou atac de genul celui din 11 septembrie de la World Trade Center. Aici se include Departamentul pentru Securitatea Teritoriului (Department of Homeland Security), Centrul Național de Contraterorism și Administrația Securității Transporturilor. Fiecare an a adus pe masa administrației peste 50.000 de rapoarte asupra activitățiilor clasificate drept teroriste. Toată această infrastructură a făcut ca acțiunile teroriste pe teritoriul SUA să fie sporadice. Dar SIIL este cu totul altceva. Gândiți-vă că militarii americani au folosit raidurile forțelor speciale și drone pentru capturarea liderilor Al-Qaida, inclusiv a lui Osama bin Laden (75% din liderii organizației au fost doborâți de rachetele lansate de aceste echipamente). Lichidarea liderilor SIIL, care este destul de complicată, dată fiind localizarea acestora în zone urbane, nu este o soluție, deoarece Statul Islamic și-ar continua existența prin structurile create pentru ca acesta să funcționeze. Tacticile tradiționale de contraterorism, care presupun tăierea finanțărilor jihadiștilor, propaganda și recrutarea nu mai funcționează în cazul actual. Finanțarea se face din colectare de taxe și export de petrol pe piața neagră din Irak, Turcia, Iordania și Siria, incluzând aici și regimul de la Damasc. Între 1 și 3 milioane de dolari pe zi, bani proveniți din această piață intră în vistieria Statului Islamic (gruparea are sonde în Siria și Irak și vinde petrol neprelucrat). Petrolul este una din fațetele finanțării, dar gruparea, odată cu ocuparea orașului Mosul, a jefuit banca centrală și celelate bănci din zonă, a vândut pe piața de antichități tot ce a găsit prin muzee (se pare că distrugerea unui muzeu maschează dispariția unor artefacte, unele statui fiind replici ale originalelor, conform unor analiști din domeniul artelor!), au jefuit casele particularilor și au vândut bijuterii și mașini, au stabilit taxe de tranzit pentru șoselele pe care le controlează în nordul Irakului și fac comerț inclusiv cu bumbacul și grâul care se produce în zona Raqa, coșul cu pâine al Siriei. Propaganda al-Qaida a fost una religioasă pentru a recruta luptători, în vreme ce aceea a SILL este nu numai religioasă, ci una care îndeamnă la aventură și putere personală, totul în sprijinul comunității islamice.
Tradiționalelor tactici contrateroriste trebuie să li se opună, în condițiile actuale, tactici ce derivă din războiul de coaliție, o combinație între loviturile aeriene asupra punctelor vitale ale structurii Statului Islamic și utilizarea forțelor terestre. Cert este că avem un război care nu mai este similar cu cel dus cu ceva timp împotriva terorismului de tip Al-Qaida. De asemenea, reconcilierea politică din Irak între suniți și șiiți este esnțială în revenirea triburilor sunite la matca lor. Cooptarea foștilor lideri politici și militari din vremea lui Saddam, care nu au avut de a face cu justiția, este importantă. Până când în Siria nu se va ajunge la o înțelegere regională și internațională pentru a pune capăt conflictului civil, SIIL va continua să-și întărească pozițiile în teritoriile ocupate. Odată mașinăria militară și administrativă a lui Baghdadi dezasamblată, în urma ei nu vor rămâne teorii, idei sau o moștenire ce va trebui urmată. În urma ei va rămâne praful deșertului și suferința celor care-și plâng morții.
