Despre război în general
Apr 4th, 2016 by admin
George S Patton, unul din cei mai cunoscuți generali americani din al Doilea Război Mondial, eliberatorul Luxemburgului, spunea: Timpul pentru a lua în considerare temerile tale este înaintea luării unei decizii de luptă importante. Acesta este timpul să-ți asculți temerile și fricile. După ce ai luat decizia evită-le și mergi decis înainte.
După generații de autoritarism și stagnare, punctate cu războaie între state și momente de represiune internă, Orientul Mijlociu a început să să miște odată cu Primăvara Arabă. Scânteia care a declanșat mișcările de protest a fost larg recunoscută ca fiind sinuciderea prin auto-incendiere a lui Mohamed Bouazizi, în Tunisia la data de 17 decembrie 2010. Rezultatele acestei acțiuni s-au răspândit în tot Orientul. În Egipt, Yemen și Tunisia, demonstrațiile au devenit adevărate revoluții care au dus la înlăturarea președinților tunisian (Zine El Abidine Ben Ali) și egiptean (Hosni Mubarak), iar ulterior și a președintelui yemenit Ali Abdullah Saleh. Existența mijloacelor de comunicație modernă precum Facebook sau Twitter au înlesnit organizarea revoltelor, fapt pentru care guvernele din mai multe țări afectate de proteste au blocat accesul la ele sau chiar la întregul Internet. Momentul a fost speculat și ulterior pregătit cu mare atenție la Moscova care dorea să-și recapete, de mulți ani, dominația în fostele state prietene ale URSS din Orientul Mijlociu (Libia, Siria, Egipt).
Evenimentele din Siria și Ucraina sunt două momente care au venit la pachet. În timp ce operațiunile militare din Ucraina erau în desfășurare, în paralel se derulau operațiunile diplomatice de salvare ale lui Bassar Al-Assad prin preluarea stocurilor de gaze toxice și discuții la nivel de guvern-opoziție la Geneva. Rusia și-a dorit, de la venirea lui Vladimir Putin la putere în 1999, să refacă fostul imperiu sovietic, să stabilizeze economia și să reia creșterea acesteia după terapia de șoc a lui Egor Gaidar (adjunctul primului ministru rus, un economist liberal în vârstă de 35 de ani, partizanul reformelor radicale), să modernizeze forțele armate, să pună în subordinea Kremlinului noii oligarhi[1] apăruți în perioada post gorbacioviană și nu în ultimul rând să se așeze la masă cu SUA pentru a discuta toate problemele globale tet-a-tet și fără intermediari. De asemenea nu dorea un partener economic puternic la granița de vest, așa cum este UE drept urmare a început cu meticulozitate o destrămare a coeziunii acesteia prin metode economice neortodoxe și prin implementarea de scheme de coruție la nivelul guvernamental al acestora. Dialogul bilateral și promisiuneile energetice ale Rusiei cu marile puteri economice Germania, Franța și Italia dar și cu țările est europene precum Cehia și Ungaria au fost elementele de bază al fracturării coeziunii Uniunii. Și nu numai. Imigrația sponsorizată de la est a dus la o instabilitate în țările de destinație a acestor imigranți dar și la o imagine tragică a unei Europe împărțită de garduri de protecție la frontiere (ultimii veniți în clubul celor cu garduri la graniță fiind sloveni care construiesc un gard la granița cu Croația și estonieni care înață un gard de 2,5 m la granița cu Rusia). De fapt Rusia lui Valdimir Putin, dorea a lume bipolară nicidecum multipolară, noțiunea de multipolară rămânând numai un lait motiv în media internațională fără o acoperire reală. America a pivotat în Asia, lăsând controlul securității Europei în mâna europenilor unde binomul Franța-Germania, încă în vogă, a pierdut din turație odată cu criza imigranților, dovadă fiind suportul necondiționat dat de președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker la solicitarea Cancelarului german Angela Merkel pentru realizarea de cote de imigranți în diferitele state ale Uniunii. Se pare că numai Europa de Est și Centrală se consolidează și se mișcă în altă direcție, direcție pe care am văzut-o la mini-summitul NATO de la București. Țările din estul Europei au trăit în comunism și știu ce înseamnă lipsurile materiale dar și lipsa libertăților individuale și sociale și nu doresc o reântoarcere a acestora.
Ce s-a discutat la București?
Despre summit s-a scris destul(?!) și nu am să reiau decât ceea ce președintele Klaus Iohannis a declarat că au fost evaluate ca prioritare 5 direcții de acțiune: (1) întărirea solidarității și indivizibilității alianței, inclusiv prin sporirea prezenței NATO; (2) întărirea NATO și continuarea procesului de adaptare pentru a răspunde riscurilor pe termen lung din est și nord; (3) consolidarea securității spațiului de la Marea Neagră la Marea Baltică; (4) consolidarea parteneriatului NATO și UE; (5) asigurarea ca dialogul cu Rusia va fi fundamentat pe respectarea dreptului internațional. Mini-summitul NATO de la Bucureşti este, în mod sigur, o încercare de a pune presiune pe puterile vest-europene, în vederea viitorului summit de la Varșovia din 2016, puteri vest europene care sunt din ce în ce mai dispuse să închidă ochii la încălcarea de către Rusia a normelor de drept internaţional în Crimeea şi în estul Ucrainei.
Ne este oare frică de un nou război în Europa? Nu chiar. Ne este frică de imprevizibilul acțiunilor lui Vladimir Putin, de un război hibrid cât și de forța triadei nucleare ruse care se poate răsfrânge, și numai din greșală asupra estului.
Europa de astăzi
De fapt dacă urmărești cu atenție agenda europeană sunt la modă mini-summiturile pe tema imigrației sau a NATO sau pe orice altă temă spre exemplu securitatea în Balcanii de Vest. De acord securitatea Balcanilor de Vest este importantă inclusiv pentru România cum important este accederea Muntenegrului în NATO și pregătirea celorlate state foste jugoslave pentru aderare la UE și la NATO. Dar toate aceste summituri denotă, în primul rând, o fracturare a Europei atât în interiorul UE cât și al NATO. Europa are nevoi de un nou lider care să coaguleze ceea ce părinții fondatori au reușit: crearea unui spațiu economic și politic comun unde bunăstarea și valorile liberalismului sunt la loc de cinste. Noi est-europeni aici vrem să fim și în mod clar nu ne dorim o Europă divizată! Reuniunea de la București a țărilor membre NATO, la o săptămână după avertismentele dure lansate de Rusia la adresta Romaniei, în contextul operaţionalizării bazei militare de la Deveselu, nu poate fi decât benefică pentru preşedinţia României şi pentru relaţia cu SUA. În acest moment parteneriatul strategic cu SUA este esențial iar cel cu Polonia, în condițiile în care la Varșovia este un guvern euroșceptic, trebuie accelerat pentru a avea un spațiu de manevră și de cooperare care să nu fie limitat de reglementările europene ce vor urma.
Planul de acțiune al Kremlinului pentru Europa
În Europa, apropierea NATO de granițele Federație Ruse prin lărgirile succesive ale Alianței cu state din fostul Pact de la Varșovia, a pus în aplicare, la Kremlin, un plan de destabilizare a flancului estic al Europei pentru că cel de refacere a vechiului imperiu cu fostele republici sovietice era pe agenda președintelui Vladimir Putin din 1999. Pentru Federația Rusă, Occidentul, dar, mai ales, Statele Unite rămân și după finalizarea Războiului Rece inamici de necontestat. După războiul din Cecenia cu care a debutat conducerea lui Putin la cârma Rusiei a urmat valul de mișcări populare din vecinătatea Federației Ruse. Rând pe rând, președinți și regimuri politice fidele Moscovei decenii la rând s-au prăbușit peste noapte. Totul a început cu Revoluția Rozelor în Georgia, la Tbilisi, în 2003 și a continuat cu Revoluția Portocalie izbucnită la Kiev, în Ucraina, la finalul anului 2004, pe fondul rezultatelor alegerilor prezidențiale ca să culmineze cu Maidanul pro-european de la Kiev din 2013, care l-a înlăturat pe Ianukovici și care a pus capac răbdării lui Vladimir Putin. În 2014 președintele Vladimir Putin a trecut la acțiune în Ucraina folosind conceptul, deloc nou, al războiului hibrid. Apoi după Acordul de la Minsk care a înghețat conflictul ucrainian a urmat Siria. Trei factori sunt importanți pentru a înțelege campania militară a Rusiei în Siria: (1) creșterea cheltuielilor militare ale Rusiei,(2) organizarea și participarea împreună cu Iranul și Hezbollahul la acținile din teren,(3) lipsa de coordonare a coaliției anti ISIS condusă de SUA. Odată președintele Putin a spus: un urs niciodată nu cere permisiunea de la cineva. Întradevăr în ultimii doi ani Putin a arătat lumii că este un Urs politic-de la ocuparea ilegală a Crimeei la recenta intervenție militară în Siria. Părerile despre comportamentul președintele Putin în Occident În timp ce deplângea la alegerile din 2008 presupusa slăbiciune a lui Barack Obama, fostul guvernator Sarah Palin își dorea un președinte ca Putin să se lupte cu urșii și să sape după petrol. Fostul primar al New York-ului Rudy Giuliani era copleșit de admirație față de Putin declarând: el ia o decizie și o execută… Asta este ceea ce înseamnă a fi lider. În schimb Zhanna Nemtsova, fata opozantului rus cel mai puternic al președintelui rus, cel care a fost împușcat Boris Nemtsov, spunea într-un interviu dat lui Christiane Amanpour la CNN despre Putin: Este un om al erei sovietice. Are cultura acelui timp. Putin are două adevaruri: petrolul și propaganda. A folosit prețul petrolul ca suport al ascensiuni. Acum când prețul a scăzut a rămas numai cu propaganda. Din această cauză este așa de popular în Rusia.
S-a dovedit că timpul s-a scurs diferit, din 2000 încoace, pentru Occident față de Rusia, iar la ora actuală indecizia aparține Vestului și impredictibilitatea Estului.
Reforma militară rusă
Am subestimat puterea militară a Federație Ruse pe care din 1999 Vladimir Putin a început s-o reformeze. Citind studiul elaborat de Consiliul European pentru Relații Externe (European Council on Foreign Relations/ECFR) varianta europeană a Consiliului pentru Relații Externe din SUA îți dai seama ce s-a reformat și ce nu în armata rusă. Slăbiciunile operaționale și tactice din războiul Ruso-Georgian din 2008, când forțele georgiene antrenate de SUA s-au dovedit mai agile și mai motivate decât s-au așteptat rușii au fost remediate în decursul anilor care au urmat prin ce mai mare reformă a armatei Federației Ruse din 1930. Reforma a fost împărțită în trei faze: (1) profesionalizarea armatei; (2) îmbunătățirea pregătirii de luptă prin micșorarea structurii de comandă și prin creșterea numărului de exerciții militare; (3) modernizarea armamentului și introducerea de armament nou[2]. Occidentul și SUA s-au focalizat pe modernizarea armamentului (faza trei) fazele unu și doi nefiind studiate îndeajuns. Pentru prima dată armata a căpătat o structură de piramidă cu câțiva decidenți la vârf și mai mulți ofițeri operativi la bază. De asemenea s-a introdus un corp profesional cel al subofițerilor, corp care lipsea în fosta armată sovietică (subofițerii în armata sovietică nu pregăteau trupa erau utilizați în activitățile administrative). Reforma structurală a cuprins și creșterea salariilor militarilor, de peste cinci ori, dar și introducerea metodelor moderne de management al personalului. Reformele au redus substanțial fondurile alocate personalului și au profesionalizat armata rusă, fondurile disponibilizate fiind direcționate către producerea și cumpărarea de echipamente higt-tech (perioada de pregătire pentru soldați a fost scurtată pe echipamente complexe) și au ajutat la creșterea pregătirii de luptă a forțelor de elită (parașutiști, infanteria navală și forțele speciale). Sistemul militar de educație a fost de asemenea reformat, bazându-se parțial pe sistemele din Elveția și Austria, cu introducerea tehnicilor de leadership state-of-art. Au fost schimbate uniformele și echipamentul personal pentru a crește încrederea în noua armată. A doua parte a reformelor s-a referit la structurile unitaților militare și a lanțului de comandă. Din cele 23 de divizii organizate de sovietici, noua conducerea a format 43 de brigăzi dotate cu armament nou, a căror mobilitate a crescut simțitor (pot fi dislocate în 24 de ore în teatrele de operații). De asemenea numărul de exerciții militare a fost mărit și au început să fie utilizate exercițiile în teatre de operații complexe folosindu-se un număr mare de militari și o logistică impresionată dar și trageri cu toate categoriile de armament din dotare (un an a fost necesar pregătirii a două divizii în anii de început ai războiului din Cecenia-1999). Practicile sovietice de mobilizare ale rezerviștilor, pentru a crește puterea de luptă a unităților active, au fost abandonate. Noile districte militare au la conducere comandamente întrunite de forțe armate iar numărul lor a fost redus. Acum comandații de districte militare au acces la toate categoriile de forțe armate care sunt dislocate în zona lor de resposabilitate (forțe navale, terestre și aeriene). Rezultatul acestei reforme în trei pași a constat în menținerea unei forțe gata de intervenție la granița Rusia-Ucraina de 150000 militari (dintre care 40000 în satre de alarmă) în timp ce în alte zone se desfășurau exerciții militare cu aproximativ 80000 de militari. Ultima fază, care este în derulare, este aceea a introducerii de echipamente moderne nave, tancuri, avioane și rachete (de croazieră sau balistice). În prima fază nu a fost vorba de moderizarea complexului militar industrial a fost vorba de menținerea și modernizarea echipamentului existent și modalitatea de instruire a trupelor pentru a obține maximum de eficiență în folosirea acestuia. Reforma a implicat și apariția de noi concepte militare precum războiul hibrid. Ministrul Apărării Shoiugu, ultimul venit în cercul limitat a lui Vladimir Putin a crescut cheltuielile militare, finațând zeci de noi avioane și rachete dar și comandând noi echipamente militare, a mărit numărul de exerciții militare de la Marea Baltică la Pacific și de la Marea Caspică la Artică. Rusia de astăzi se bazează mai mult ca în trecut pe forțele convenționale și pe proiecția forțelor în teatre de operații din străinătate în zonele ocupate de sovietici înainte de 1990. Desfășurarea de Federația Rusă a unei forțe expediționare importante în Siria, pe apă și în aer, o campanie cu zeci de avioane de atac operând 24 din 24 de ore, utilizarea de rachete de croazieră da la mari distanțe (1500 km) au transmis un mesaj clar: forța militară a Rusiei devine un rival a capabilităților operaționale americane. De aceea summitul de la București are un rol de antemergător în crearea unei strategii de încercuire (vezi Lunga scrisoare a lui George F Kennan 1947) a Federație Ruse în viitorul apropiat.
Să nu uităm ce spunea învățatul general Sun Tzu: Războiul este ca apa. Se schimbă permanent tot aşa cum şi apa îşi adaptează forma la pământul pe care îl străbate. Va reuşi să învingă cel care-şi poate schimba tactica faţă de inamic sau adversar.
[1] Oligarhi precum Vladimir Gusinski, Boris Berezovski și în mod special Mihail Hodorkovski – deținătorii unor uriașe averi câștigate prin preluarea bunurilor statului, de cele mai multe ori privatizate prin metode discutabile; Gusinski și Berezovski au fost nevoiți să părăsească Rusia și să-și cedeze o bună parte a averii, iar Hodorkovski a fost închis într-o închisoare din Rusia, iar acțiunile pe care le deținea la compania IUKOS, cel mai mare producător de petrol din Rusia, au fost preluate de stat. Drept urmare Rusia are de plăti despăgubiri investitorilor francezi și belgieni peste 50 miliarede de euro confor Hotărârii Curți de Arbitraj de la Haga. Ca urmare a confruntării cu oligarhii, regimul lui Putin a reușit și să preia controlul asupra celor mai importante mijloace de informare în masă deținute până atunci de cei mai bogați ruși-în 2001 și 2002, canalele TV NTV, deținut de Gusinski, TV6 și TVS deținute de Berezovski; preluări asemănătoare au fost avut loc și în cazul ziarelor.
[2] Considerații: va fi implementată o nouă generație de tancuri care va asigura o mai mare protecție a echipajului și o mai mare mobilitate în teren (70% din tacurile exitente până în 2020 în jur de 2300 bucăți); echiparea cu noi vehicule de luptă ale infanteriei dar și cu noi vehicule de trasport personal (BTR); noi piese de artilerie și noi rachete (modernizarea rachetelor Iskander cu o rază de acțiune de 400 km) a căror precizie va fi sporită(sistemul Smerch va fi înlocuit cu sistemul Tornado) dar și piese de artilerie autopropulsată; planificatorii vor dezvolta strategii de răspuns rapid cu aceste echipamente noi pentru conflicte regionale și locale; în trupele de uscat sunt actualmente 300000 de militari, marea majoritate militari în termen, fiind organizati în 80 de brigăzi;crearea unei forțe de reacție rapidă profesionalizată (25% din totalul forțelor de uscat); în august 2015 a fost constituită o forță de peacekipeeng formată din 5000 de militari din compunerea Brigăzii 31 Aeropurtate;
