Alexandru Grumaz

Războiul din Ucraina nu merge așa cum a fost planificat de Kremlin.  Asta nu înseamnă că ucrainenii câștigă, nici nu înseamnă că înfrângerea Rusiei este inevitabilă. Este însă clar că războiul din Ucraina merge mai rău pentru ruși și mai bine pentru ucraineni. Conform planurilor, presupuse a fi capturate de la ruși, ceea ce se dorea a fi un blitz de 15 zile pentru a prelua controlul Ucrainei s-a transformat într-o serie necoordonată și blocată de pierderi nesustenabile, atât în echipamente, cât și în personal, și într-o strategie fără direcție, fără un final realizabil. Rusia este supărată pe faptul că partenerii și aliații NATO precum SUA, Regatul Unit și alți membrii ai UE trimit sisteme care asigură apărarea antiaeriană (sistem portabil Stinger) ceea ce împiedică cucerirea spațiului aerian al Ucrainei. Drept urmare, Ministerul de Externe al Moscovei pare să fi emis o amenințare cinică la adresa aviației europene joi dimineața, 10 martie: „Facem apel la țările UE și NATO să oprească trimiterea celor mai recente sisteme de arme regimului neviabil de la Kiev pentru a evita orice risc pentru aviația civilă și pentru alte mijloace de transport în Europa și nu numai.” . Războiul lui Putin în Ucraina deja escaladează mai repede decât și-ar fi imaginat majoritatea experților în urmă cu doar două săptămâni. El a încercuit acum marile orașe ucrainene cu armata sa și amenință că le va face ”praf și pulbere” cu arme termobarice (TOS-1A), muniții cu fragmentație și rachete ghidate (PGM) așa cum a făcut în Grozni/Cecenia sau în Alep/Siria. Acest lucru terorizează populația civilă și ar putea demoraliza rezistența ucraineană în devenire. El ar putea escalada conflictul într-o altă regiune, cum ar fi în Balcani, unde conflictele de lungă durată înfloresc permanent și unde Rusia are o rețea extinsă de servicii de informații (spioni). El ar putea stinge luminile într-un oraș important din SUA sau din Europa cu un atac cibernetic. Cel mai înfricoșător este că el a ridicat nivelul de alertă al forțelor nucleare rusești și ar putea lua în considerare introducerea legii marțiale. Există multe scenarii pentru finalizarea acestei crize. Din punctul meu de vedere două sunt semnificative: (1) escaladarea continuă a operațiunilor militare, potențial până la pragul nuclear (lovituri de nivel tactic); (2) o pace amară impusă unei Ucraine înfrânte, care va fi extrem de greu de înghițit pentru Statele Unite și pentru mulți aliați europeni. Opțiunea nucleară, de care se vorbește insistent, în ultimele zile, în cancelariile occidentale, implică utilizarea de către Rusia a unei arme nucleare tactice (o „armă nucleară nestrategică”) împotriva unei ținte militare specifice din Ucraina. O astfel de lovitură ar putea avea un scop militar, cum ar fi distrugerea unui aerodrom sau a unei alte ținte militare, dar ar avea ca scop în principal demonstrarea voinței de a folosi arme nucleare sau „escaladarea pentru de-escaladare” și înfricoșarea  Occidentului pentru a se retrage.

Situația actuală o imagine în oglindă a Războiului Rece

Mersul evenimentelor indică șapte factori care vor determina rezultatul și consecințele războiului din Ucraina. Aceștia sunt: (1) dacă Rusia reușește să preia controlul Kievului și, dacă da, cât timp durează acest control; (2) care va fi impactul sancțiunilor asupra Rusiei; (3) probabilitatea (sau improbabilitatea) unei „lovituri de stat împotriva” președintelui rus Vladimir Putin; (4) posibilitatea ca, în fața unui astfel de risc, Putin să ia „măsuri disperate” precum ordonarea unei lovituri nucleare;(5) rolul diplomatic și economic al Chinei; (6) durata și atenția pe care Occidentul o acordă acestei crize; (7) „daunele colaterale” ale războiului în termeni economici, militari și diplomatici dar mai ales în termenii migrației. Dacă cuplăm acești factori veți vedea cât de importante vor fi următoarele câteva săptămâni. Aceasta este prima mare criză a celui de-al Doilea Război Rece, care este în multe privințe ca o imagine în oglindă a Primului Război Rece, cu China partenerul principal, Rusia partenerul junior și cu un ”Război Fierbinte” în Europa de Est și nu în Asia de Est. Eu sincer nu știu cum va decurge criza și nu întrevăd la ora actuală un succes în negocierile bilaterale ruso-ucrainene, dar știu că aceasta va avea consecințe profunde asupra cursului competiției între superputeri

Maskirovka cu arme chimice și radiologice

Subiectul actualei crize este încadrat de o nouă ”găselniță” de tip maskirovka care are accentul pus pe armele chimice și biologice sau arme radiologice pe care Ucraina le-ar putea folosi împotriva Rusie. Toate acestea sunt calculate și planificate înainte de începerea invaziei.  Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a acuzat, în cadrul unei prezentări la un Colegiu al Ministerului Apărării la care a participat și președintele rus Vladimir Putin, pe 21 decembrie 2021, că Statele Unite plănuiesc un atac chimic în Donbas. De asemenea președintele rus Vladimir Putin a susținut în discursul său din 24 februarie, înainte de invazie, că Ucraina se pregătește pentru un atac nuclear împotriva Rusiei. Atacurile precum cel rusesc din 4 martie asupra instalației nucleare Zaporoje sau bombardamentul rus din 6 martie asupra unei instalații de cercetare în domeniul fizicii din orașul Harkov, instalație care conținea un mic reactor nuclear ar putea fi încercări ale Rusiei de a declanșa un astfel de incident radiologic pentru care ar putea da vina pe Ucraina. Deconectarea din 9 martie a centralei nucleare de la Cernobîl ar putea fi, de asemenea, o încercare a Rusiei de a declanșa panică nucleară în legătură cu un potențial incident radiologic. Ceea ce este interesant este faptul că purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, a susținut în fața presei chineze, pe 8 martie, că Rusia a găsit laboratoarele pe care Statele Unite le-ar folosi pentru a desfășura planuri de cercetare bio-militare. Zhao a cerut Statelor Unite să dezvăluie informații despre ceea ce este stocat acolo și ce cercetări se desfășoară în aceste presupuse facilități. Zhao a cerut tuturor părților relevante să asigure siguranța laboratoarelor. Postul rusesc de propagandă de stat RT din China, post în limba engleză, a împărtășit declarațiile lui Zhao pe 8 martie și le-a legat de afirmațiile anterioare ale Rusiei, subliniind riscul prezentat de presupusele instalații americane de arme biologice din Ucraina. ”Rusia are un istoric în a acuza Occidentul de încălcările pe care ea însăși le comite“, a observat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki. „În decembrie, Rusia a acuzat în mod fals SUA că a desfășurat contractori cu arme chimice în Ucraina. Toate acestea sunt un truc evident al Rusiei pentru a încerca să-și justifice atacul premeditat, neprovocat și nejustificat asupra Ucrainei. Acum că Rusia a făcut aceste afirmații false și China a susținut aparent această propagandă, ar trebui să fim cu toții atenți ca nu cumva Rusia să folosească eventual arme chimice sau biologice în Ucraina sau să creeze o operațiune cu steag fals folosindu-le. Este un model clar”. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat reporterilor: “Nu dezvoltăm arme biologice sau chimice în interiorul Ucrainei. Aceasta este propagandă rusă“. „Am mai văzut Rusia folosind aceste arme în câmpuri de conflict”, a declarat ministrul britanic de externe Liz Truss joi, 10 martie la Londra. „Ar fi o greșeală gravă din partea Rusiei, adăugându-se la greșelile grave pe care le-a făcut deja Putin” a spus ea. Kremlinul a stabilit condiții informaționale pentru a da vina pe Ucraina pentru un atac chimic sau radiologic condus de ruși sau fabricat de Rusia împotriva civililor, ca pretext pentru escaladarea ulterioară a Rusiei. Probabil că Kremlinul încă evaluează acest curs de acțiune, dar creează condițiile necesare pentru a justifica violența mai largă împotriva civililor. Acest risc trebuie abordat. Ministrul forțelor armate britanice, James Heappey, a declarat joi, 10 martie, pentru BBC că a citit săptămâna trecută „informații la nivel foarte înalt” (se refera la bucla mică de informații din cadrul guvernului britanic) despre posibilitatea ca Rusia să folosească arme chimice și a lăudat Statele Unite pentru că și-au făcut publice informațiile cu privire la această chestiune ca un factor de descurajare pentru Moscova.

Declarația de la Versailles

Președintele francez Emmanuel Macron și-a invitat cei 26 de omologi din întreaga UE să se întâlnească în celebrul Palat Versailles, joi pe 10 martie, întâlnire unde evenimentul dominant a fost invazia Ucrainei de către Rusia. Locația reverberează de ecourile celebrului acord de pace din 1919, când învingătorii aliați din Primul Război Mondial au stabilit termenii ordinii europene postbelice. „Declarația de la Versailles”, care s-a semnat, este menită să oficializeze schimbările ad-hoc de politică în Europa, pe care UE le-a implementat ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia. Măsurile aflate în discuție întăresc capacitățile militare, economice și de control al frontierelor existente ale uniunii, oferind totodată blocului noi puteri în acele domenii care îl vor împinge mai departe pe calea către federalism.

Simbolismul deciziei de a semna declarația la Palatul de la Versailles – unde a fost semnat Tratatul de la Versailles, un alt document esențial care s-a dovedit central pentru reconstruirea Europei după Primul Război Mondial, în 1919 – este evident. Cum va fi percepută această declarație? Este foarte greu de spus, deoarece nimeni nu știe cum va arăta lumea care va apărea după războiul din Ucraina. În fruntea agendei pentru discuțiile liderilor UE de la summit au fost aspectele militare ale războiului, care au căpătat peste noapte o nouă urgență, Ministerul rus al Apărării recunoscând că folosește arme termobarice (sisteme TOS-1A) în Ucraina. Liderii blocului au oficializat decizia istorică de săptămâna trecută de a finanța achiziționarea și livrarea de arme în valoare de 500 de milioane de dolari Ucrainei, pentru prima dată în istoria blocului când va trimite arme într-o zonă de conflict. De asemenea, au fost de acord să mărească finanțarea pentru Facilitatea europeană pentru pace, care va fi folosită pentru a plăti noul program de livrare a armelor, deși Germania și Olanda rămân sceptice, argumentând că mai există o sumă considerabilă de bani necheltuiți în fond. De asemenea, liderii UE au susținut pe deplin conceptul de Uniune Europeană de Apărare, un proiect favorit al președintelui francez Emmanuel Macron, care rămâne cel mai aprig susținător al „autonomiei strategice” – ceea ce însemnă în mod tradițional dezvățatul Europei de garanțiile de securitate ale SUA.

Acesta este, fără îndoială, momentul lui Macron. Deși summitul de la Versailles a fost planificat cu luni în urmă ca parte a președinției rotative a Consiliului UE, acum par să fie justificate ideile susținute de Macron privind autonomia strategică.  Chiar și premierul olandez Mark Rutte, în mod normal un atlantist ferm și anterior sceptic față de propunerile de autonomie strategică ale lui Macron, a recunoscut zilele acestea că „trebuie să ne sporim autonomia strategică, lucru pe care Franța l-a cerut de mult timp”.

Declarația acoperă o varietate de obiective în domeniul apărării, subliniind că principiile incluziunii, reciprocității și autonomiei decizionale ale UE sunt esențiale pentru securitatea generală a Europei. Potrivit Declarației, „o UE mai puternică și mai capabilă în domeniul securității și apărării va contribui pozitiv la securitatea globală și transatlantică și este complementară NATO, care rămâne fundamentul apărării colective pentru membrii săi”. Declarația subliniază că „solidaritatea dintre statele membre este reflectată în articolul 42 alineatul (7) TUE”. Și totuși pentru liderii din est, printre care se regăsește și România, declarația nu oferă mai multă claritate cu privire la articolul 42.7 din Tratatul de la Lisabona, clauza de apărare reciprocă a UE, formulată destul de vag. Liderii UE au aprobat consolidarea capacităților de apărare ale UE prin creșterea „substanțială” a cheltuielilor de apărare, sprijinirea proiectelor și achizițiilor militare comune, investirea în noi capabilități, cum ar fi securitatea cibernetică și conectivitatea spațială, precum și sprijinirea inovației europene în domeniul apărării și al industriei. După această aprobarea politică, Comisia Europeană și șeful politicii externe al UE, Josep Borrell, vor prezenta măsurile concrete de adoptat. Vom vedea în curând ce măsuri vor fi prezentate.

Mapa/harta verde

Consilierul militar principal al președintelui Joe Biden, Președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore al SUA, Generalul Mark A. Milley poartă cu el ceea ce personalul său numește „marea hartă verde” a Ucrainei oriunde merge – în interiorul Pentagonului, la întâlnirile de la Casa Albă cu președintele Biden și în călătoriile în străinătate. Harta lui Milley este un compendiu al informațiilor americane despre atacul nemilos al Rusiei asupra Ucrainei. Versiunea de hârtie nu este ceva deosebit de elegant, ci doar o diagramă care arată locațiile, numerele și căile probabile de asalt ale vastei forțe ruse care operează în Ucraina. Dar harta documentează ceea ce Milley, Președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore al SUA, și cei mai buni consilieri ai săi cred că ar putea fi cel mai cuprinzător compendium de informații operaționale din istoria războiului. Harta verde a fost actualizată zilnic pe măsură ce Milley a călătorit de-a lungul flancului NATO, de la Marea Baltică până la Marea Neagră. În timpul opririlor din Belgia, Germania, Polonia, Letonia, Estonia, Lituania și România, el a apelat la informațiile sale pentru a informa aliații NATO și a consulta comandanții americani cu privire la înaintarea Rusiei în interiorul Ucrainei. În acest conflict îngrozitor, datele și informațiile compilate pe hartă au fost cea mai puternică armă a Americii. Milley a discutat cu trupele americane și aliații NATO despre dilemele prezentate de invazia președintelui rus Vladimir Putin. Alianța condusă de SUA vrea să ajute Ucraina asediată cu arme defensive, a căror livrare Milley a inspectat-o ​​lângă granița cu Ucraina. Dar America vrea să evite orice implicare directă între Rusia și națiunile NATO care ar putea escalada la război nuclear.

Milley este un absolvent al Universității Princeton, cu cunoștințe enciclopedice despre istoria militară. Cântărind pericolele unei confruntări cu Rusia, el citează teoreticieni ai războiului de la Carl von Clausewitz la Thomas Schelling. Această concentrare intelectuală l-a determinat pe Milley să ceară personalului său o modalitate de a vizualiza atacul pe care îl plănuia Rusia. Hărțile sunt instrumentele de bază ale strategiei militare.  Milley a avut înaintași care au divinizat harta de la George Washington la Dwight D. Eisenhower și care s-au aplecat peste hărți pentru a studia tactica și strategia inamicului.

Mersul războiului în Ucraina

Imaginile din satelit colectate de firma privată Maxar Technologies, o companie americană de tehnologie spațială, indică faptul că vastul convoi militar rusesc din apropierea Kievului – care se întinsese anterior pe aproximativ 60 de km – s-a dispersat în mare măsură și redistribuit în zonele adiacente Kievului. Operațiunile rusești în jurul Kievului au rămas în mare parte blocate în ultimele 24 de ore. S-au manifestat doar reorganizări ale dispozitivelor militare. Armata ucraineană a raportat că a oprit avansurile rusești „în toate direcțiile” și că forțele ruse și-au redus ritmul ofensivei. Forțele ruse vor necesita probabil o perioadă mai mare decât pauzele operaționale anterioare de 48-72 de ore pentru a-și întări suficient forțele pentru a relua atacul asupra Kievului, dacă vor fi în măsură sa asigure logistica necesară (carburanți , muniție și alimente pentru trupe). În prezent, infamul „convoi de 60 de km” este cea mai lungă parcare din lume, deoarece multele eșecuri logistice raportate i-au oprit capacitatea de a se deplasa. La nivel tactic, armata rusă pare să fi pierdut capacitatea de a soluționa sarcinile de bază. De la întreținerea regulată a tehnicii la disciplina în formațiunile tactice, videoclipurile venite din conflict sunt pline de exemple de soldați ruși care nu au abilitățile, de cel mai scăzut nivel, necesare pentru supraviețuire și mobilitate, cu atât mai puțin pentru a efectua complexitatea manevrei armatelor combinate. Militarii rușii au plecat la război cu mâncare pentru trei zile(!?).  Statul Major ucrainean a raportat pe 10 martie, că forțele ruse ocupă un inel de poziții la nord și la vest de Kiev, care trece prin Poliske, Kukhari, Borodyanka, Andriyivka, Motyzhyn, Horenychi, Bucha și Demydiv. Forțele ruse au făcut avansuri ușoare în Motyzhyn și Bucha, două orașe la vest de Kiev, dar pozițiile ruse din periferia nord-vest a Kievului au rămas aceleași în ultimele 24 de ore. Forțele ruse nu și-au abandonat eforturile de a încercui Kievul din vest și sud-vest, ci au regrupat și au înlocuit în mod predominant pierderile de luptă în ultimele 24 de ore. Forțele ucrainene au respins atacurile rusești asupra Vyshhorod (la aproximativ 18 kilometri nord de Kiev de-a lungul malului de vest al râului Dnipro) și asupra Moșchun (aproximativ 20 de kilometri nord-vest de Kiev pe râul Irpin) pe 10 martie. Din surse ucrainene, care nu pot fi verificate din alte surse independente, Belarus furnizează forțelor ruse combustibil și provizii și le permite forțelor ruse să folosească bazele din Belarus, dar nu și-a angajat propriile forțe. Sea așteaptă ca în următoarele 24 de ore acestea să intre în conflict și să deschidă, probabil, un front în vestul Ucrainei. Avioanele rusești continuă să opereze din mai multe baze aeriene din Belarus. Rusia acorda mai multa atenție consolidării forțelor în vestul Kievului. Pe direcția operațională Nord-Est avem orașul Cernihiv încercuit unde se duc lupte crâncene. Două armate ruse (A 2 și A41) și o divizie de tancuri T-90 încearcă forțarea direcție spre Kiev unde în suburbii au întimpinat o rezistenta acerba din partea forțelor ucrainene.  Forțele ruse au continuat, în ultimele 24 de ore, eforturile de a-și consolida controlul asupra liniilor lor de comunicație către estul Kievului de-a lungul axei Sumy, deoarece forțele ucrainene continuă să le conteste. În Nord-est forțele ruse au continuat să bombardeze Harkov pe 10 martie, dar nu au reînnoit încercările de a lua orașul printr-un asalt terestru la scară largă. Totodată forțele ruse din jurul Harkovului au început o ofensivă în sudul acestuia. Ele avansează spre sud-est de pe axa Harkov și caută, probabil, să se conecteze cu forțele ruse care avansează spre vest din Donbas, dar este puțin probabil să facă acest lucru în viitorul apropiat, având în vedere că forțele ruse au încercat și nu au reușit să cucerească orașul Izyum după atacul început pe 8 martie. Forțele ruse continuă să bombardeze Mariupol. Statul Major ucrainean a raportat că forțele ucrainene continuă să apere cu succes orașul. În ceea ce privesc operațiunile militare din sud  Statul Major ucrainean a declarat, de asemenea, că forțele ruse „încearcă să câștige un punct de sprijin” în așezările de la aproximativ 25 de kilometri sud și sud-est de Nicolaev, indicând că acestea întâmpină dificultăți în avansarea spre nord-vest dincolo de râul Inhul. Cert este ca forțele infanterie marine ruse din largul portului Odesa și-au pierdut răbdarea și vor încerca debarcări amfibii oriunde de-a lungul coastei Mării Negre, de la Odesa până la gura râului Bug de Sud, în următoarele 24-48 de ore.

Câteva concluzii generale

Nu există încă indicii că armata rusă se reorganizează, reformează, învață lecții sau ia alte măsuri care ar duce la o schimbare bruscă a ritmului sau a succesului operațiunilor sale, deși disparitățile numerice dintre Rusia și Ucraina lasă deschisă posibilitatea. În primul rând pentru rușii par neclare care sunt obiectivele lor de nivel strategic. Este posibil să fi crezut cu adevărat propria lor retorică despre ucrainenii care vor întâmpina armata rusă, sau poate că au presupus că ucrainenii vor accepta pasiv dominația rusă. Dar fără ca niciuna dintre aceste ipoteze să ajungă la bun sfârșit, cursa planificată către Kiev și alte orașe  din est nu pare a fi un plan complet. În plus, niciuna dintre aceste presupuneri nu ar fi trebuit să fie considerată validă la acea vreme, iar acum, în retrospectivă, ambele par fanteziste. Desigur, problemele armatei ruse au o natură complexă. Vehiculele fără combustibil pe drumul spre Kiev devin ținte ușoare. Vehiculele distruse devin obstacole pentru aprovizionarea în continuare cu combustibil și alimente a celorlalte. Soldații flămânzi își părăsesc vehiculele în căutarea hranei. În schimb, ucrainenii s-au dovedit mult mai eficienți și mai feroce decât estimau majoritatea observatorilor înainte de conflict. Ei au luptat o campanie eficientă de rezistență distribuită în timp ce au acumulat efecte tactice în locații cheie. Au integrat și adaptat noi sisteme de arme pentru a exploata vulnerabilitățile rusești, iar forțele pe care s-au bazat ucrainenii pentru a exploata aceste slăbiciuni rusești au avut, de asemenea, un profit disproporționat de mare. Forțele Speciale ucrainene (SOF) au efectuat atacuri mobile împotriva mijloacelor blindate și vehiculelor rusești blocate pe șosele. Unitățile de apărare teritorială au fost mobilizate pentru a-și apăra orașele locale și mediul rural. Acestea sunt exemple de forțe care nu sunt nici costisitoare și nici nu necesită o logistică masivă în comparație cu formațiunile mecanizate grele ale grupărilor tactice de batalion rusesc. Pentru a remedia problemele de organizare a efortului de voluntariat, Ucraina a adoptat o lege care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2022. Legea a instituit o Forță de Apărare Teritorială ca ramură de sine stătătoare în cadrul armatei. Unele dintre posturi sunt pentru soldați profesioniști celelalte pentru rezerviști. Forța va include în final 10.000 de posturi de carieră în timp de pace și va organiza 120.000 de rezerviști în 20 de brigăzi. Din păcate  Rusia a inițiat invazia înainte ca această forță să poată fi pe deplin înființată, dar, totuși, oferă o structură de organizare pe măsură ce războiul continuă.

În timp ce logistica rusă nu a reușit să-și dea seama cum să mute combustibil, apă, muniție, alimente și piesele de schimb pentru vehicule lor, liniile de aprovizionare ucrainene par simplificate. Ei utilizează echipe mobile dotate cu  rachete anti-tanc Javelins și NLAW și rachete anti-aviație Stingers. Ucrainenii au exploatat, de asemenea, incapacitatea Rusiei de a atinge superioritatea aeriana. Sistemele portabile de apărare aeriană (MANPAD) continuă să doboare aeronavele rusești cu aripi fixe și rotative la un ritm care va deveni nesustenabil pentru armata rusă într-un viitor apropiat. Forțele aeriene ucrainene încă zboară, antiaeriana ucraineană dotată cu vechile sisteme S-120, S-200 sau S-300 încă doboară avioanele rusești iar dronele ucrainene/turce Bayraktar susțin lovituri consistente împotriva forțelor ruse de la sol. În timp ce rușii au fost afectați de dificultăți de logistică și de rachetele trase de partea ucraineană, ei încă nu se confruntă cu o adevărată insurgență populară. Videoclipurile din orașele ocupate rusești arată proteste și confruntări verbale între ucraineni și forțele ruse, dar probabil că nu va dura mult până când aceste ”insulte” se vor schimba în cocktailuri Molotov aruncate spre tehnica militară rusă.

Dacă istoria este un ghid, experiența americană în Irak și experiențele comune americane și rusești din Afganistan sunt instructive. A lupta este una a menține controlul este de cele mai multe ori imposibil mai ales când vorbim de o țară de mărimea Ucrainei.