Alexandru Grumaz

 

 

 

 

 

 

 

În fiecare an începând din 1975 pe malul Lacului Como, în Villa d’Este situată în oraşul italian Cernobbio are loc forumul internaţional economic Ambrosetti. Forumul dezbate problemele curente ale economiei mondiale. Invitaţii sunt şefi de state, miniştiri, laureaţi ai Premiului Nobel şi oameni de afaceri. De fapt acest forum nu este altceva decât un mini-Davos.

Teme importante au fost puse în discuţie anul acesta: „O privire asupra economiei mondiale-Când şi cum se va sfârşi criza?”,  „Ziua de mâine văzută astăzi – Dezvoltări ştiinţifice şi tehnologice”, „Israel, Palestina, Irak, Iran, Pakistan şi Afganistan”, „SUA în noua administraţie”, „Valori, leadership şi opinia publică în Europa”, „Probleme critice şi perspective ale capitalismului” „Cum afectează demografia lumea”. Printre participanţi la forum s-au numărat Simon Perez-preşedintele Israelului, Giorgio Napolitano-preşedintele Italiei, Vaclav Klaus – preşedintele Republicii Cehia, Francois Fillon –premierul Franţei, Mahmoud Abbas „Abu Mazem”-preşedintele Autorităţii Palestiniene, George W Buckley CEO 3M,Wolfgang Ischinger preşedintele Conferinţei de Securitate de la Munhen, Yotaro Kobayashi, fost preşedinte la Fuji Japonia, Cardinalul Camillo Ruini, Fred Thompson fost senator de Tennessee, Varia Vike-Freiberga fost preşedinte al Letoniei. Citind cu atenţie temele şi lista cu participanţii ne dăm seama de complexitatea şi importanţa formului.

 În cuvântul său la forum, primul ministru francez Fillon, a declarat: „Criza a modificat ideologic peisajul economic şi politic European” exprimându-şi  satisfacţia faţă de reacţia guvernului englez care până nu de mult era un apărător „entuziast” al  liberarismului şi al politicilor unei economii de piaţă libere ajungând actualmente să accepte ideea că deschiderea pieţelor nu este suficientă şi că intervenţia limitată a statului cât şi investiţiile, sunt forme necesare de bună funcţionare a unei pieţei eficiente. Premierul a prezentat participanţilor trei priorităţi pentru o strategie europeană: (1) investiţiile în cercetare şi inovare, (2) revitalizarea proiectului cunoscut sub denumirea de Strategia Lisabona, (3) restaurarea rezervelor financiare publice printr-un plan de micşorarea a datoriei. Scopul final al acestor măsuri este acela de prezervarea a modelului social actual.

 

Felipe Gonzales, fostul premier spaniol, a pregătit şi prezentat un raport despre viitoarea strategie a UE în care avertizează că rigidităţile culturale ale corporaţiilor cât şi cele privitoare la muncă diminuează competivitatea Europei. Premierul preciza  „Există o rigiditate culturală provenită din interesele economice, industriale şi politice. Nu există mobilitate în Europa. Nu sunt noi iniţiative” Afirmaţiile ne conduc  de fapt la o nouă politică pentru dereglementarea pieţei muncii în condiţiile în care se doreşte creşterea spiritului antreprenorial. Această strategie va trebuii pregătită şi implementată de noua Comisie Europenă dar şi de cele 27 de guverne membre.

 

O serie de factori trebuie avuţi în vedere. Creşterea şomajului, păstrarea bonusurilor bancherilor şi reducerea cheltuielilor publice sunt factorii destabilizatori ce vor provoca un an 2010 negru cu mişcări sindicale, risc ce trebui luat în consideraţie şi evaluat din timp de fiecare guvern. Intervenţia statului comportă riscul adâncirii crizei pe care o traversează economiile europene acum. Parteneriatul strategic dintre guvern şi marile companii, aşa numiţilor „campioni naţionali”, întăreşte corporatismul. În aceste condiţii, supravieţuirea intreprinderilor mici şi mijlocii este în pericol. Previziunile pentru anul 2010 luând în calcul cele de mai sus indică o creştere economică de 1% pentru UE, în timp ce Asia are o creştere prevăzută de 4% iar SUA de 2%.    

 

În intervenţiile lor industriaşii europeni s-au arătat  din ce în ce mai nemulţumiţi de faptul că băncile centrale din alte părţi ale lumii (în special din zona economiilor emergente din Asia) nu depun eforturi pentru a combate inflaţia. Alături de aceştia Joaquin Almunia, comisarul european pentru afaceri monetare, a declarat că inflaţia reprezintă „un pericol pe tot cuprinsul globului, în special pe pieţele emergente”, şi a cerut o coordonare mai mare în privinţa politicilor monetare. „De fapt la întălnirea anuală a FMI, UE va ridica aceast subiect” a precizat Almunia. Problema pare totuşi dificilă pentru că multe economii emergente înregistrează o creştere economică peste inflaţie iar reprezentarea lor în forumurile internaţionale este limitată. O interpretare interesantă a fost aceea a lui Umberto Paolucci preşedintele lui Microsoft Europa care şi-a exprimat părerea că „Europa plăteşte pentru atitudinea sa anti-inflaţionistă cât şi pentru afecţiunile  sale structurale pe termen lung”.

 

În pregătirea summitului de la Pittsburg dar şi pe fondul  optimismului privind evoluţia actuală a economiei mondiale a avut loc o întâlnire a miniştrilor de finanţe din ţările membre ale grupului G20. Concluzia generală este că deşi s-au agreat o serie de măsuri ce urmează a fi luate nu s-a găsit o cale comună pentru evitarea unei noi crize. Miniştrii de finanţe ai G20 au decis să continue acordarea de ajutoare de stat pentru funcţionarea economiilor proprii până în momentul înregistrării unei creşteri durabile. Totodată miniştrii au hotărât să sporească de trei ori resursele FMI. În timpul reuniunii, dificultatea cu care s-au luat deciziile anticriză şi cele de modificarea a regulilor financiare, pentru evitarea unei noi crize, a fost marcată de opoziţia dintre Statele Unite şi Franţa. Creşterea economică actuală, înregistrată de Germania şi Franţa, a făcut ca cei doi miniştri de finanţe să se opună propunerii făcute de omologul lor american, care doreşte să oblige băncile să-şi sporească rezervele, în vederea garantării unor operaţiunile financiare riscante. Propunerea americană a avut de partea sa sprijinul Marea Britanie a cărei recesiune economică continuă. Alt punct neelucidat între părţile amintite a fost legat de reducerea bonusurilor primite de bancheri. Preşedintele Sarkozy susţinut de cancelarul Merkel a propus  plafonarea bonusurilor.Francezii au obţinut limitarea  acestora  în funcţie de performanţele băncilor pe termen lung. De fapt propunerea s-a lovit de cultura financiară a americanilor care presupune libertatea salariilor în sectorul privat.

La întâlnire s-a convenit în principiu reglementarea sancţiunilor împotriva paradisurilor fiscale, care refuză să ofere date cu privire la tranzacţiile pe care le efectuează. Reglementările urmează să fie elaborate în perioada următoare urmând să intre în vigoare din martie 2010. În privinţa acordării unei ponderi mai mari puterii de decizie a Chinei şi Indiei în cadrul FMI, statele europene şi-au exprimat adeziunea la propunere dar nu au renunţat la cele 30% din voturi iar SUA nu a agreat ideea de a pierde din cel 17%. Alte două probleme referitoare la recuperarea pachetelor de stimulente acordate economiilor şi impactul crizei asupra statelor sărace au fost subiecte neglijate în cadrul discuţilor.

 

Concluzionând, miniştrii finanţelor din cele mai industrializate 20 de state ale lumii, nu au reuşit să ia hotărari ferme cu privire la multe din problemele de pe agendă, dar au adus în prim-plan disensiunile care continua să existe pe cele două maluri ale Atlanticului. Aceştia au acceptat însă să continue pentru moment misiunea de „salvatori” ai economiilor naţionale. Secretarul Trezoreriei americane, Timothy Geithner a cerut crearea unui nou mediu pentru „industria financiară” explicând că deşi acţiunile concertate conduse de guvernele naţionale şi de bancile centrale “au tras economia mondială de la marginea prăpastiei, condiţiile pentru o revigorare susţinută de cererea din sectorul privat nu sunt încă stabile“.

În final avem 3 puncte importante convenite: (1) bonusurile bancherilor vor fi acordate în  funcţie de performanţele pe termen lung ale instituţiilor din care fac parte, (2) Consiliului de Stabilitate Financiară, instituţie internaţională de reglementare, va fi cea care va stabili măsuri specifice asupra bonusurilor bancare, (3) s-a convenit  implementarea unor  standarde globale asupra politicilor de salarizare, precum şi  limitarea bonusurilor garantate.

Discuţiile de-a lungul summitului dar şi lipsa de corelare a punctelor de vedere dintre diferiţii participanţii a făcut-o pe Christine Lagarde, ministrul francez de finanţe, să declare la un moment dat că „există tentaţia de a reveni la «business as usual», însă nimeni nu doreşte o revenire a crizei. De aceea regulile trebuie schimbate“.

Preşedinţia UE a hotărât organizarea unei reuniunii la Bruxelles pe 17 septembrie pentru a coordona împreună cu ţările membre propria poziţie ce va fi adoptată la summitul G20. Aceleaşi probleme care au fost dezbătute la întâlnirea miniştrilor de finanţe ai G20 vor face şi obiectul agendei întâlnirii de la Bruxelles. „Lumea are nevoie de leadership în astfel de condiţii” a declarat primul ministru suedez Reinfeldt. Înainte de această reuniune va fi organizată o întâlnire a miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor din ţările membre UE. De fapt preşedinţia suedeză doreşte calmarea reacţiilor manifestate de o serie de ţări ale UE apărute odată cu începerea crizei când acestea nu au fost invitate la discuţiile conduse de Franţa şi Germania.

Două scrisori adresate premierului suedez şi având ca temă problemele crizei au fost facute publice zilele acestea de diverse publicaţii. Una semnată de preşedintele Sarkozi, cancelarul Merkel şi premierul Brown care solicită restricţionarea bonusurilor din sistemul bancar şi legarea lor implicită de performanţe (obiectiv atins deja). Cealaltă scrisoare redactată şi semnată de şapte miniştrii ai UE (lipseşte semnătura ministrului de finanţe Alistair Darling al Marii Britanii) cer restricţionarea acestor bonusuri pentru cel puţin un an. Cele şapte ţări Suedia, Franţa, Olanda, Luxemburg, Germania, Spania şi Italia vor împărţirea banilor pentru bonusuri pe un număr de ani, acestea urmând să reflecte performanţele, pe termen lung, atât cele individuale cât şi cele ale băncii.

De fapt ne aflăm în momentul în care putem spune cu certitudine că riscul mare preluat de sistemul financiar, de bănci în principal, a fost factorul esenţial al actualei crize mondiale.Urmează o criză a sistemului de asigurări? Nu ştim dar bănuim o serie de nerguli în acest sistem. G20 va trebui să alinieze poziţiile de pe cele două maluri ale Atlanticului şi să găsească soluţiile pentru o nouă reglementare financiară globală. Este momentul în care acţiunile trebuie coordonate la nivel global iar instituţiile actuale reformate. The New Deal al secolului XXI trebuie realizat, altfel nu va exista o ieşire reală din criză, ci numai paleative pentru diferite durate de timp în diferite ţări în funcţie de resursele financiare la dispoziţie. Consensul reformei financiare este de fapt consensul viitorului nostru. Europa are nevoie de un Bill Gates.