Alexandru Grumaz

Lumea devine din ce în ce mai complicată, iar sistemul relaţiilor internaţionale se reconfigurează. Criza globală devine catalizatorul şi pretextul. Actuala criză economico-financiară afectează arhitectura geopolitică a lumii. Puncte de pe agenda politică internaţională se vor renegocia. Unul dintre ele este în mod sigur relaţia Europei cu Rusia.

Primul ministru Vladimir Putin spune adesea că prăbuşirea fostei URSS ar fi „cea mai mare catastrofă geopolitică din secolul al XX-lea“. Acest lucru lasă impresia că Rusia nu a asimilat noua hartă a lumii. Violenţa războiului din Cecenia, şicanele şi jocurile pe care le face Rusia în Transnistria, Abhazia sau mai peste tot în spaţiul fostei URSS, toate acestea indică de fapt aspiraţiile Moscovei.

În acest timp la Bucureşti, ambasadorul Rusiei, Alexander Churilin, vorbind în contextul aniversării a 65 de ani de la al II-lea Război Mondial,  despre legăturile comerciale dintre Germania şi Rusia a menţionat că „restabilirea relaţiilor speciale dintre Moscova şi Berlin influentează în cel mai pozitiv mod toată Europa”- adăugând că relaţiile Rusiei cu Europa nu se limitează doar la legatura cu Germania. „Avem o relaţie perfectă cu Franţa, relaţii foarte bune cu Italia, Spania şi, în ultimii ani, şi cu Marea Britanie”, a spus ambasadorul Churilin, menţionând că uneori „se speculează multe şi se pune accentul pe confruntare”. Este cert că Moscova şi Londra au avut mai multe divergente diplomatice în ultimii ani, mergând până la expulzarea reciprocă de diplomaţi. În  schimb, relaţiile cu Franţa, Germania şi Italia, mai ales în domeniul energetic, unde au proiecte comune, au cunoscut o ascensiune. În acest contex o scurtă analiză a relaţiei Rusia- Germania şi a implicaţiilor acesteia în Europa este cred bine-venită.

Cum constata o analiză STRATFOR întâlnirea dintre cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Dimitrie Medvedev de la începutul lui iunie, sugereaza o timidă – dar deloc de neglijat – încercare a Germaniei de reorientare geopolitică pe termen lung. Cele doua axe ale securităţii economice şi politice germane din ultimii 65 de ani au fost parteneriatul cu Franţa şi securitatea economică a Europei. În ultima vreme, însă, Europa a devenit cam prea costisitoare pentru Germania (vezi cazul Greciei), iar perspectivele economice pe termen mediu nu sunt nici ele prea roze. 40% din nevoile energetice ale Germaniei sunt asigurate de către Rusia, iar firmele germane au nevoie de piaţa de desfacere a Rusiei şi de transferul manufacturilor într-o ţară în care mâna de lucru e suficientă şi ieftină. De  aici şi relaţiile speciale Germania-Rusia care au depaşit faza tatonărilor.Recenta întâlnirea dintre Franţa Polonia şi Germania a avut rolul de a-i linişti atât pe francezi, cât şi pe polonezi. De ce pe francezi? Pentru ca până acum trio-ul Germania-Franţa-Rusia s-a combinat în toate felurile cu putinţă – şi de fiecare dată a ieşit un razboi. În 1871, Prusia s-a aliat cu Rusia, atacând Franţa. În 1914, rusii şi francezii erau aliaţi împotriva nemţilor. În 1940, Rusia s-a aliat din nou cu Germania – şi ceea ce a urmat se cunoaşte. Germania are, aşadar, nevoie să-i convinga pe francezi că nu vor fi nici lăsaţi pe dinafară şi  nici a cincea roată la căruţă.  

Practic totul a început în august 2008 odată cu declanşarea conflictului din Georgia. Atunci liderii din Polonia, Cehia şi ţările Baltice l-au sunat la cancelarul german Angela Merkel să intervină pe lângă Moscova în rezolvarea crizei. Era pentru prima dată când acest lucru se întâmpla fiind o dovadă de încredere pe care Germania o câştigase de la plecarea lui Gerhard Schroder, considerat de acestia un apropiat al Kremlinului şi un prieten al Gazprom. Înainte de alegerea doamnei Merkel în calitate de cancelar, la sfârşitul anului 2005 , cele două guverne de la Berlin şi Moscova au fost extrem de apropiate. Putin şi Schröder au dezvoltat o prietenie personală.În politica externă Schröder a cerut sprijinul lui Putin pentru a se opune războiului condus de Statele Unite în Irak , în 2003, o mişcare care a speriat mai multe ţări est-europene. Atunci cancelariile din Europa au văzut în această coaliţie începutul unei noi alianţe ruso- germane, care ar putea aduce atingere relaţiei trans-atlantice şi ar spori influenţa Rusiei. Relaţia strânsă a lui Schröder cu Kremlinul nu a fost o excepţie. Helmut Kohl, fostul cancelar conservator, a cooperat spectaculos cu liderii sovietici Mihail S. Gorbaciov şi Boris Elţîn. Poziţia cancelarului Merkel este, însă, una diferită. Ori de câte ori a avut întâlniri cu Putin, sau Medvedev, a adus în discuţie problemele legate de libertatea presei, drepturile omului şi organizaţiile neguvernamentale. Multe din problemele de politică externă sunt diferit angajate de cei doi parteneri Merkel şi Medvedev. Astfel în ciuda opoziţiei „feroce” din Rusia, Germania a sprijinit Statele Unite, prin recunoaşterea independenţei provinciei Kosovo. Şi în timp ce cancelarului Merkel îi displace ideea ca Statelor Unite să utilizează o parte din resursele scutului antirachetă în Europa de Est, a mers până la capăt susţinând-o. De asemenea, Merkel a fost alături de Polonia, prin refuzul de a deschide negocierile privind un nou acord de parteneriat al UE cu Rusia, până când Kremlinul nu a încheiat embargoul său asupra unor exporturi agricole poloneze în Rusia. Această atitudine a Berlinului înseamnă două lucruri: în primul rând, că Rusia nu mai poate aştepta simpatia automată de la cancelarul german. În al doilea rând, prin adoptarea unei atitudini critice faţă de Rusia în diverse probleme economice sau politice, dar şi prin sprijinul acordat ţărilor din Europa de Est, Germania este acum într-o poziţie consolidată din care poate juca un rolul principal în modelarea relaţie pe termen lung a Uniunii Europene cu Rusia şi Caucazul.

De câteva săptămâni se desfaşoară un interesant joc tactic între Moscova şi Berlin. Interesele germane, transced, uneori, pe cele europene, sau pe cele ale NATO. Această politică a Germaniei, de după 1990, devine o obişnuinţă şi acest lucru nu mai surprinde pe nimeni. Evident Germania a jucat împotriva intereselor Poloniei şi a ţărilor baltice, în complicitate cu Rusia, în problema gazelor. Oare s-a mutat acest joc pe graniţa de Est a UE? Cu ocazia întâlnirii din 4-5 iunie dintre preşedintele rus Medvedev şi cancelarul german Merkel, a fost semnat un Memorandum în cinci puncte care aduce în prim-planul discuţiilor bilaterale o „cooperare specială” a UE şi a Rusiei în soluţionarea problemei transnistrene (de fapt punctul patru este cel mai consistent din cadrul înţelegerii). Memorandumul, care nu a fost primit cu entuziasm de celelalte cancelarii europene, statuează crearea unui nou organism UE-Rusia care să reunească pe şefa relaţiilor externe a UE Catherine Ashton şi pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov în vederea „realizării unui schimb de opinii privind problemele actuale ale politicii internaţionale şi de securitate”. Comitetul ar urma să „elaboreze orientări pentru operaţiunile civile şi militare” şi ar „face recomandări” pentru redactarea de soluţii comune, la „diferitele conflicte şi situaţii de criză” în formatele internaţionale relevante la care UE şi Rusia participă. Cum precizam mai sus punctul patru face o introspecţie în conflictului îngheţat din Transnistria, Republica Moldova, şi prevede: „identificarea unei soluţii pentru conflictul din Transnistria, urmărind să obţină progrese tangibile în interiorul formatului „5+2″, cu menţiunea că „această cooperare ar putea include un angajament comun al UE şi al Rusiei care ar garanta o tranziţie lină de la situaţia prezentă la stadiul final“. S-a consultat Berlinul cu Bruxelles înainte? Greu de precizat. Memorandumul Merkel-Medvedev nu a apărut din neant, ideea că un asemenea document ar avea girul UE, a fost mai mult sugerată. La 1 iunie, şeful delegaţiei de cooperare a Parlamentului European cu Rusia, Kurt Fleckenstein spunea explicit: „conflictele din Republica Moldova şi Georgiei nu pot fi aduse în UE”, iar rezolvarea lor trebuie să cuprindă „opinia oamenilor din zonele de conflict”, dar şi „implicarea Rusiei şi a UE“. Directorul programului „Rusia-Eurasia” al Consiliului german pentru probleme de politica externa, Alexander Rarh, consideră că acordul Medvedev- Merkel, semnat la 5 iunie, poate fi  un raspuns al Uniunii Europene la iniţiativa preşedintelui rus de a încheia un nou pact de securitate europeană. Expertul susţine că germanii au spus: „Haideti să rezolvam problema retragerii trupelor ruse din Transnistria, din cauza careia nu functioneaza Tratatul privind limitarea fortelor conventionale în Europa şi nu există încredere în regiunea Marii Negre, iar apoi ne vom intelege asupra arhitecturii comune de securitate“, adaugand ca nu erau prea multe şanse ca ideea unui astfel de comitet să ţină.

Berlinul previzionează o relaţie bilaterală specială cu Moscova care i-ar fi mai utilă decât cea derulată în cadrul UE. Germania şi Rusia trebuie să facă faţă presiunii americane şi ascensiunii Chinei, iar o asemenea alianţă, fie ea şi conjuncturală, este utilă. Ce poate însemna asta pentru Europa: o nouă arhitectură. Dar pentru Republica Moldova?. În condiţiile eforturilor pronunţate ale Chişinăului de a se apropia de UE, Rusia îşi consolidează bastioanele pe Nistru. Cum? Conlucrare clar stabilită cu Ucraina şi Germania şi  utilizarea formulei de transformare forţelor sale militare staţionate în Transnistria în forţe europene (sau OSCE) de menţinere a păcii. În aceste condiţii şansele europene ale R. Moldova vor depinde, între altele, de un consens ruso-german. Rămâne o şansă europeană pentru R. Moldova la graniţa de Vest: România. Romånia îi poate fi un partener european special, aşa cum nici un alt stat nu are cum să-i fie. Cert este: Rusia a schimbat cadenţa. Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, caută investitori peste Ocean. În paralel, Moscova discută cu Franţa, Germania şi Polonia despre comitetul Rusia-UE şi Tratatul de Securitate în Europa. Cât despre Marea Neagră numai de bine(!?).Chiar în prima zi a vizitei liderului de la Kremlin în SUA, comandantul Forţelor Navale ale Federaţiei Ruse, amiralul Vladimir Visoţki, a anunţat întărirea arsenalului Flotei ruse a Mării Negre. Conform amiralului, efectivele forţei navale cu baza la Sevastopol, în Ucraina, vor fi întărite, până 2020, cu 15 noi nave de luptă şi submarine. Ce urmează: manevre navale comune Rusia Ucraina Turcia.