Secretele lui Colin Powell
Aug 18th, 2010 by admin
(continuare-concluzia la capitolul unu)
PRINCIPIILE LUI POWELL
1. Obţineţi performanţă şi schimbaţi priorităţile organizaţiei. Ridicarea nivelului de performanţă şi contestarea status quo-ului sunt doi factori cheie în obţinerea succesului. Ajutaţi-i şi pe alţii să facă acelaşi lucru. Oferiţi oamenilor instrumentele, tehnologia şi pregătirea de care au nevoie pentru a-şi îmbunătăţi competenţele şi a mări nivelul de implicare personală la nivelul responsabilităţilor. Ajutaţi-i pe oameni să se dezbare de obişnuinţă şi de atitudinile mentale care nu mai sunt viabile. Încurajaţi experimentele şi iniţiativele inovatoare pentru a înlocui “vechea ordine”. Încurajaţi o cultură a curiozităţii constante şi a inovaţiei, în care există din ce în ce mai puţine lucruri sacre.
2. Definiţi noile reguli ale jocului şi invitaţi-i pe toţi să participe. Articulaţi cu claritate o agendă vastă (incluzând priorităţi, obiective, valori) şi puneţi la dispoziţia oamenilor mijloacele şi pregătirea necesară pentru a putea acţiona cu autoritate. Insistaţi ca fiecare să-şi asume răspunderea în definirea celor mai bune metode prin care pot fi atinse obiectivele din agendă.
3. Asiguraţi-vă că oamenii cu adevărat performanţi sunt mai mulţumiţi decât cei cu rezultate slabe. Răsplătiţi-i pe cei care demonstrează loialitate faţă de noua agendă. Nu uitaţi că acesta nu este un joc de sumă nulă şi că recompensele sunt accesibile oricui atâta vreme cât competenţa primează. Nu alegeţi însă soluţia uşoară de a împărţi beneficii nediferenţiat, indiferent de merite.
4. Debarasaţi-vă de angajaţii incompetenţi. Powell, aşa cum face orice conducător eficient, îi pune la zid pe cei care nu pot sau nu vor să-şi îmbunătăţească rezultatele. Organizaţiile conduse cu o mână forte nu-şi pot permite să tolereze ineficienţa, oameni care nu numai că bat pasul pe loc şi consumă resurse, dar şi stau în calea (sau, mai rău, îi demoralizează) celor cu performanţe reale.
5. Luaţi în considerare posibilitatea că, dacă nu scoateţi pe nimeni din sărite, poate nu sunteţi destul de exigent. Cred că aceasta este lecţia pe care o transmite implicit acest capitol. Iar ostilităţile îndreptate spre ţinte aleatorii nu pot face decât rău. Exemplul lui Powell sugerează că subminarea creatoare a status quo-ului ar trebui să fie un principiu central al conducerii.