Alexandru Grumaz

Wallance „Chip” Gregson, asistentul secretarului apărării pentru afacerile de securitate din Asia şi Pacific, a dezvăluit că Pentagonul a catalogat cu un nou acronim ameninţarea creată de sistemele militare avansate de rachete ale Chinei. Armele anti-acces şi de protecţie zonală, denumite acum A2/AD sunt considerate că fiind pericole majore la obiectivele strategice ale SUA în regiunea Asia-Pacific conform precizărilor făcute de generalul locotenent (rezervă) Gregson cu ocazia seminarului derulat pe 14 decembrie la Institutul de Politici Progresive.

 „Aceste arme sunt destinate interzicerii accesului în regiunea Pacificului de vest sau pentru a opri abilitatea de a opera în interiorul zonelor vitale-preciza generalul Gregson şi explica în continuare-A2/AD ameninţă sistemele noastre de proiecţie a forţelor:bazele navale şi aeriene şi infrastructura logistică care le asigură operarea”. Fără îndoială rolul militar al Chinei este în creştere în Asia şi în acest context generalul Gregson a avertizat: „este evident că Beijingul urmăreşte o construcţie militară pe termen lung ce va sfârşi în a dezechilibra balanţa de securitate în regiune” Pentru a păstra sensul definiţiei acronimului o să prezentăm definiţia dată de generalul Gregson în limba engleză, A2/AD fiind un acronim care nu este limitat la definirea unui sistem de arme sau de tactici el defineşe: “a series of overlapping capabilities across multiple domains”(defineşte: o serie de capabilităţi care se întrepătrund de-a lungul mai multor domenii). În opinia generalului american pe Agenda ameninţărilor militare ale Beijingului, la capitolul priorităţi, se situează rachetele balistice anti-navă şi rachetele convenţionale cu dispozitive de ghidare de precizie ce pot distruge în primul rând portavioanele americane dar şi celelate nave militare din cadrul grupului naval.Alte puncte pe Agenda de ameninţări sunt considerate noile submarine chinezeşti (Song care se alătură celor 50 mai vechi, de tip Ming şi Romeo şi celor cinci submarine de atac nuclear de tip Han), noile sisteme de rachete sol-aer, noile sistemele de arme anti-satelit şi de tehnicile şi sistemele de război cibernetic utilizate din ce în ce mai frecvent de armata chineză. Conform unor analişti militari China are în prezent un portofoliu de contractate pentru construcţia a încă 25 de submarine noi, 16 dintre ele sunt în diferite faze de realizare. Printre acestea sunt în mod sigur şi proiecte de submarine de tip nou, stealth (invizibile), a căror dotare cu rachete balisatice nucleare moderne, este o prioritate. Toate acestea schimbă echilibrul puterii maritime din Pacific. Până în 2025, aşa cum avertizează specialişti militari prin intermediul unor publicaţii importante de la Londra şi Washington, marina chineză ar putea domina Pacificul. Totul trebuie privit însă cu precauţie iar evaluările trebuie să cuprindă nu numai elementele date de cantitatea dar şi de calitatea armamentului şi posibilităţile operaţionale ale acestuia. Avem multe elmente de adevăr dar şi multe legende. Nu există nici un dubiu că marina chineză se modernizează, îşi construieşte capabilităţi şi că se mişcă foarte rapid. Următorul pas este realizarea primului portavion, ce va da posibilitatea Beijingului să-şi proiectez forţele. Între timp China a început testările primului sau avion de vânătoare din a cincea generaţie. Avionul, denumit J-20, este conceput sa concureze F-22 (SUA) şi  T-50 (Rusia). Este China pregatită să-şi construiască propriul avion de vânătoare de a cincea generaţie? Depăşirea problemelor tehnologice şi de realizare a materiale specifice este încă o „nucă” greu de spart. Economia Chinei, aflată pe locul doi în lume, este cu siguranţă, motorul modernizării armatei chineze. Ministrul apărării al Chinei, Liang Guanglie a declarat pe 29 decembrie pentru ziarul Soth China Morning Post că în următorii cinci ani armata va face progrese importante în pregătirea sa pentru susţinerea „unui conflict în orice direcţie strategică” şi va creşte capabilităţile sale militare high-tech cât şi capabilităţile convenţionale.A mai precizat că Beijingul nu poate depinde de alţi pentru a-şi moderniza forţele armate. Actualmente obiectivele modernizării sunt marina forţele aeriene şi sistemul de rachete în timp ce  forţele terestre vor suferi reduceri substanţiale.

Comentariile generalului Gregson sunt în contradicţie cu părerea multora dintre oficialii administraţiei Obama care nu văd în creşterea militară a Chinei o ameninţare „necontrolabilă”. În finalul alocuţiunii, generalul, a încercat o explicaţie a celor prezentate spunând că „modernizarea militară în sine nu este o ameninţare, dar acest tip de abordare excede nevoile defensive ale Chinei în regiune-şi a continuat- în plus aceste noi tipuri de arme ameninţă fundamentul normelor de bază care au adus prosperitatea şi securitatea în Asia de Est deschizând căile maritime pentru a face comerţ şi a asigura asistenţa de securitatea”

În final aş dori să fac câteva precizări asupra Institutului pentru Politici Progresive. Misiunea Institutului pentru Politici Progresiste este de a defini şi a promova o politică modernă pentru America şi nu numai în secolul 21. Prin cercetările, politicile şi prin comentariile sale, Institutul concepe o nouă filozofie de guvernare şi o agendă publică inovativă adaptate Erei Informaţiiilor. Democratic Leadership Council şi think-tank-ul asociat Progressive Policy Institute, au fost catalizatori pentru modernizarea politică şi guvernamentală a guvernului american la finele secolului al XX-lea. Din analizele lor politice şi datorită inovaţiilor găsite a apărut o alternativă nouă, progresistă, în afara dogmelor uzate ale liberalismului şi conservatorism tradiţional. Principiile şi ideii de bază s-au constituit în ceea ce a fost denumit a „Treia Cale”. Principalele ideii sunt cuprinse în The New Progressive Declaration: A Political Philosophy for Information Age. Începând cu campania prezidenţială a lui Clinton din 1992, a Treia Cale este introdusă conceptual în politica americană ea fiind de fapt remodelarea progresistă a politicii globale. Inspirat de exemplul lui Clinton, Tony Blair a condus şi revitalizat Partidul Liberal din Marea Britanie, odată cu preluarea mandatului de premier. Şi când te gândeşti că pentru restul globului totul a început, oficial, într-o duminică de aprilie a anului 1999 când  preşedintele Clinton şi Democratic Leadership Council au găzduit o masă rotundă cu tema A Treia Cale: Guvernarea progressivă pentru secolul 21. La masa rotundă au participat cinci lideri mondiali: premierul britanic Tony Blair, cancelarul german Gerhard Schroeder, primul ministru olandez Wim Kok, primul ministru italian Massimo D’Alema, doamna Hillary Rodham Clinton şi  Al From preşedintele Democratic Leadership Council.De atunci a Treia Cale şi-a făcut loc încet dar sigur pe arena politicii globale.Cu ce rezultate? Vom mai discuta.