Libia ! Go on ?
Mar 12th, 2011 by admin
Confruntările din Libia continuă. Revolta împotriva liderului libian, Muammar Gaddafi a început pe 15 februarie, la Benghazi, în estul ţării. La ora actuală comunitatea internaţională dezbate căiile de soluţionare. Cu sau fără „no-fly zone” Gaddafi îşi continuă atacurile sângeroase împotriva revoluţionarilor. Opoziţia libiană este lipsită de coeziune. Sunt opozanţi naţionalişti, liberal-democraţi, monarhişti şi islamişti, ei înşişi împărţiţi în mai multe curente. Deşi Comitetul Naţional de Eliberare, instanţa reprezentativă a opoziţiei libiene s-a transformat în Guvern provizoriu lipsa de unitate a opozanţilor complică alungarea liderului libian, Muammar Gaddafi. Lipsa de unitate se observă şi în operaţiunile militare din teren. În luptele desfăşurate, apărarea oraşelor a fost organizată ad-hoc de militari dezertaţi, la care se adaugă civili care folosesc arme grele, arme uşoare şi chiar… pietre. Comitetul este alcătuit din cei mai cunoscuţi politicieni libieni, toţi foşti apropiaţi ai regimul lui Gaddafi. Motiv pentru care mulţi protestatari caută să se ţină departe de aceştia. Aşa-numitul Comitet Naţional de Eliberare, transformat în Guvern provizoriu este prezidat de Mustafa Abdel-Jalil, fostul ministru al Justiţiei al lui Gaddafi. Această situaţie complică îndepărtarea lui Gaddafi dar poate complica pe viitor instaurarea tranziţiei. „Atacurile împotriva civililor din Libia pot fi considerate crime împotriva umanităţii, iar comunitatea internaţională şi ONU nu pot rămâne pasive dacă acestea continuă” declara secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, într-o conferinţă de presă. În plan diplomatic, Liga Arabă susţine proiectul unei zone de interdicţie aeriană deasupra Libiei. Informaţia vine de la Ministerul francez de Externe, care citează o declaraţie a secretarului general, Amr Moussa, făcută în faţa şefului diplomaţiei franceze, Alain Juppe. Cei doi au discutat duminică, la Cairo. Decizia comunităţii internaţionale de a împiedica o ţară să-şi utilizeze spaţiul aerian reprezintă una din măsurile de presiune politică dintre cele mai serioase. La fel ca în cazul lui Saddam Hussein, o zonă de interdicţie aeriană poate avea consecinţe dezastruoase cu efect de bumerang, alimentând ostilitatea lui Gaddafi contra Occidentului. Inerţia şi incertitudinea occidentală, la această decizie. Aceasta măsură ar putea fi singurul instrument imediat pentru a obţine două lucruri: unitatea Occidentului şi a ţărilor arabe într-o viziune comună cu privire la soluţiile crizei libiene şi obligarea lui Gaddafi de a părăsis actuala poziţie de lider Libian. Indiferent de soluţia aleasă, trebuie să se decidă cât mai rapid. Între timp, Kremlinul a decretat joi embargo asupra vânzărilor de arme către Libia. Preşedintele Dmitri Medvedev a semnat un decret, care interzice „exploatarea, vânzarea şi livrarea către Libia a oricăror arme” şi muniţii sau piese de schimb, potrivit unui comunicat al Kremlinului. Pe linie diplomatică forţele pro-Gaddafi dar şi opoziţia libiană au trimis emisari în mai multe state europene, pentru a le informa în legătură cu situaţia din această ţară africană. Ştirile de la Tripoli sunt contradictorii iar lipsa mass media de pe teren face posibilă interpretarea ştirilor în mod diferit.
Confruntat cu spectrul unei explozii a preţului la carburanţi deja vizibil pe pieţele petroliere şi la bursele importante de la New York Londra sau Tokio, preţ care rsică să compromită relasnaera economică, preşedintele Barack Obama a declarat la Casa Albă că „Muamar Gadafi a pierdut orice legitimitate şi trebuie să plece”. E pentru prima dată când Obama face public acest gen de apel. Pentagonul, la cerea liderului de la Casa Albă, a început să pregătească o serie de scenarii militare pentru a face faţă dosarului libiian. Întrebat ziarişti despre posibilitatea ca Statele Unite să acţioneze militar pentru a pune capăt crizei, preşedintele american dă asigurări că face în aşa fel încât să aibă la dispoziţie „toată gama de opţiuni”. Aceste opţiuni sunt „militare şi non-militare”, a precizat preşedintele Barack Obama. În Europa Franţa, prin voce preşedintelui Sarkozy cere insistent o intervenţie militară. Întrebarea: cu ce se va confruta o armată americană/alianţă în cazul opţiunii militare ? De reţinut în primul rând că Libia are cea mai modernă apărare antiaeriană după Egipt. Armata libiană dispune de circa 76 de mii de soldaţi. 2/3 sunt trupe terestre. Împreună cu aceste trupe mai dispune de o formaţie paramilitară de circa 40 de mii de luptători. De asemene trupele de uscat libiene pot alinia 800 de tancuri şi 2000 mii de vehicule blindate de infanterie, mii de rachete sol-aer. Problema: ce stoc de arme chimice are la dispoziţe regimul Gadafi?. Echipamentele noi de tehnică militară sunt distribuite în cazărmile din vest, controlate de Gaddafi, iar cele vechi ruseşti sunt în zona de este ocupată de revoluţionari.
Câteva observaţii referitoare la dotarea militară trebuie făcute. Libia a fost sub embargo din 1992 datorită războiul dus în Ciad în anii 80. Libia a anexat un teritoriu ciadian, şi s-a opus mai întâi trupelor franceze după care a fost ţinta ripostei americane. Apoi a desfăşurat o serie de atentate teroriste: doborârea unui avion al companiei americane Panam la Lockerbie şi apoi a unui aparat francez al companiei UTA în deşertul african. Embargoul a fost ridicat în 2004 doar de către euroepeni. În 1986 Libia reprezenta o ameninţare serioasă mai ales atunci când a lansat două rachete Scud împotriva insulei italieneşti Lampedusa. Armata aerului, atât de temută în aceste zile de manifestanţii libieni din opoziţie, este formată din 18 mii de militari şi dispune de aproape 400 de avioane potrivit Institutului Internaţional de Studii Strategice cu sediul la Londra. E vorba de aparate de fabricaţie sovietică de tip Mig, Tupolev, Suhoi şi elicopetere MI 35. Pregătirea piloţilor de vânătoare libieni, conform observatorilor internaţionali, nu depăşeşte circa 85 de ore zbor pe an, exerciţiu insuficient pentru a menţine competenţe valabile. Gaddafi mai dispune în jur de 25 mii de oameni din diverse ţări africane pe care colonelul de la Tripoli i-a recrutat şi care încă n-au fost toţi desfăşuraţi pe teren. Toţi sunt foşti combatanţi din ţări precum Nigerul, Ciadul, Mali sau Somalia. Finanţaţi încă din 1969 de când Gaddafi a ajuns la putere şi reuniţi într-o aşa-zisă legiune islamică, echivalentul libian al legiune străină franceze. Aceşti combatanţi se consideră că vor fi cei mai fideli dictatorului de la Tripoli.
Ce stim la ora actuală? Rebelii din Libia şi forţele pro-Gaddafi luptă pentru controlul ţări. Oraşul Zawiyah, situat la 40 de kilometri vest de Tripoli se află de joi, 10 martie, sub controlul forţelor loiale colonelului Muammar Gaddafi, în schimb oraşul Misrata, aflată la 150 de kilometri est de Tripoli era în continuare controlată de revoluţionari. Peste 4.200 de refugiaţi din Libia au trecut de pe 20 februarie până acum prin Postul de Frontieră de la Dehiba, potrivit Poliţiei tunisiene. Între timp, forţele loiale lui Muammar Gaddafi au continuat bombardamentele terestre şi aeriene asupra poziţiilor ocupate de insurgenţi în estul Libiei şi atacurile asupra protestatarilor în vestul ţării s-au intensificat. Libia a recaţionat dur faţă de Franţa după ce UE i-a cerut ieri de urgenţă lui Muammar Gaddafi să demisioneze ca urmare a violenţelor îndreptate spre populaţia civilă. Autorităţile de la Tripoli au decis ieri să suspende relaţiile diplomatice cu Franţa şi au ameninţat Italia cu represalii economice în cazul în care „va trăda” regimul de la Tripoli.
James Clapper, directorul Comunităţii de Informaţii din SUA organism care colectează informaţii de la 16 agenţii americane a declarat în timpul unei audieri în Senat, că liderul de la Tripoli nu poate fi înfrânt de rebeli, astfel că SUA trebuie să se aştepte la evoluţia războiului civil într-o situaţie similară celei a Somaliei. “Cred că, din punct de vedere al unui război de uzură, în timp, pe termen lung, regimul Gaddafi va învinge“, i-a avertizat pe senatorii americani James Clapper. Clapper a fost audiat în Comisia senatorială pentru forţele armate. Situaţia prezentată a zugrăvit o imagine sumbră: suprimarea revoltelor de către regimul Gaddafi, divizarea ţării în două sau trei părţi şi evoluţia războiului civil într-o situaţie similară celei a Somaliei. Oficialul american a explicat că rebeli care şi-a asumat autoritatea politică în provincia estică Cyrenaica – nu dispun de mijloacele de luptă necesare pentru a face faţă trupelor guvernamentale. Insurgenţii nu au decât câteva arme de mână iar de cealaltă parte, ei înfruntă militari profesionişti. Libia este departe de a un final de iasomie tunisiana(!).
Reformele din Africa continuă. Marocul stat cu 30 de milioane de locuitori a fost până acum scutit de tulburările majore care au cuprins ţările arabe. Au existat câteva manifestaţii de protest faţă de viaţa scumpă, protestatarii denunţând implicarea prea mare a familiei regale în economie şi abuzurile pe care le-ar face unii apropiaţi ai regelui.Sunt metode deja cunoscute. Ce promite însă Mohamed al VI-lea ? O reformă profundă a Constituţiei. Astfel: prim-ministrul nu va mai fi desemnat de rege în funcţie de preferinţele sale, ci va fi ales din rândurile partidului care a câştigat alegerile, va promova independenţa justiţiei, va creşte rolul Parlamentului, iar ţara va cunoaşte un proces de descentralizare. C e au adus aceste promisiuni? Liniştea. Saeed Binjebli, membru al unei mişcări de tineri care cer schimbarea a spus că regele a răspuns favorabil la toate cererile opoziţiei. Mohamed al VI-lea conduce ţara din 1999. Deşi asupra familiei regale planează bănuieli de corupţie, regele a lansat o serie de reforme importante spre exemplu a promovat rolul femeilor în societatea marocană (guvernul marocan are şapte miniştri femei, iar primarul unuia dintre cele mai mari oraşe, Marrakech este de asemenea o femeie).
Comunitatea internaţională a decis însă izolarea politică, militară şi economică a „ghidului” suprem de la Tripoli. ONU a trecut deja la sancţiuni împotriva sa, nici o ţarǎ nu-l mai considerǎ demn de a fi frecventat, proprii sǎi ambasadori şi miniştri îl pǎrǎsesc, averile familiei plasate în strǎinǎtate sunt îngheţate. Acum aproape două săptămîni, posturile de televiziune din lumea întreagă reluau o frază spusă de unul dintre fiii lui Gaddafi : „avem trei planuri, preciza el, planul A care este să luptăm şi să murim în Libia, planul B care este să luptăm şi să murim în Libia, planul C care este să luptăm şi să murim în Libia…”. Iată genul de formulă care poate fi redutabilă în plin război psihologic, într-un moment când raportul de forţe este incert. De fapt atât a rămas din temutul Gaddafi. Războiul psihologic întreţinut e drept de media în căutare de senzaţional.
