Goodbye Gaddafi !
Mar 20th, 2011 by admin
Regele Idris al Libiei 24 December 1951 – 1 September 1969
Preşedintele J F Kennedy spunea despre intervenţiile militare limitate „odată ce bei un pahar de apă şi efectul dispare mai bei unul” Remarca a fost făcută cu ocazia respingerea sfatului primit de la consilierii săi militari pentru a creşte numărul de militari americani împlicati în Vietnam. Desigur Libia nu este Vietnam sau Irak. Are caracteristici diferite iar liderul ei nu este unul iubit de lumea arbă. Timp de decenii Libia a fost Terra incognito iar liderul ei un excentric. Timpul lui Gaddafi s-a epuizat… războiul a început. Faptul că acţiunea militară a venit prea târziu sau la timpul potrivit este inca prematur pentru a fi comentat. Comunitatea internaţionlă şi-a unit forţele pentru a învinge un dictator a cărui cruzime i-am cunoscut-o în aceste săptămâni când s-a războit cu propriul popor. O remarcă este abţinerea la vot a Rusie şi Chinei care în ciuda interelor militare şi economice din Libia nu au votat împotriva deciziei ONU. Este remarcabilă schimbare de optică de la Moscova şi Beijing. De asemenea puteri emergente precum India şi Brazilia s-au abţinut de la vot. O coalitie de moment s-a realizat in mod spectaculos. Sa fi avut dreptate Nostradamus cand prezicea un razboi in nordul Africii in luna martie ?
Trupele loiale liderului libian Muammar Gaddafi continuă atacul asupra forţelor rebele care au luat controlul în mai multe oraşe ale Libiei. Gaddafi a anticipat mişcările noii alianţe militare, forţele loiale regimului au dezlănţuit masacrele în regiunile rebele. Simpatizanţii lui Gaddafi au înconjurat, în semn de adeziune faţă de liderul libian, obiectivele declarate drept ţinte de francezi în Tripoli. Forţele liderului libian au avansat sâmbătă către Zenten, bombardând periferia oraşului situat la sud-vest de Tripoli şi aflat acum sub controlul opoziţiei. Benghazi este sub asediu. În acest timp francezii au pus în aplicare hotararea Consiliului de Securitate al ONU de a impune o zonă de no-fly, o suprafaţă de 1,7 milioane kmp, desupra Libiei şi au atacat prima ţintă. La Paris diplomaţia merge înainte. Franţa a găzduit un summit internațional Uniunea Europeană – Uniunea Africană – Liga Arabă, în prezența secretarului general al ONU, Ban Ki-Moon și a șefei diplomației americane, Hillary Clinton pentru a lua ultimele decizii referitoare la decizia de utilizare a forţei în Libia. Avioanele franceze Mirage şi Rafale au decolat de la baza Solenzara (la o oră de zbor distanță de Tripoli), din sudul Corsicii şi survolează deja Libia pentru a împiedica „atacurile aeriene” ale forţelor lui Muammar Gaddafi asupra Benghazi. În timpul primelor radurilor avioanele franceze au distrus mai multe tancuri libiene. Franța este în prima linie a conflictului. Marea Britanie aduce în luptă avioane de atac Tornado și de vânătoare Typhoon. Statele Unite nu au precizat modul în care se vor implica, însă ar putea folosi avioane F 15 și F 16, care se află la baza Sigonella din Sicilia, deci foarte aproape de Libia. Barack Obama a exclus trimiterea de trupe terestre. Portavionul USS Enterprisse este în Marea Roşi şi se îndreaptă spre Mediterană. Spania, Danemarca şi Canada se alătură şi ele cu câte 6 avione de lupta în zilele ce urmeza. Germania prin vocea Cancelarului Angela Merkel a declarat că susţine total rezoluţia ONU dar Germania nu va participa militar la operaţiuni. Portavionul Charles De Gaulle cu 60 de avioane la bord este în Mediterană împreună cu distrugătoarele USS Barry şi USS Stout purtătoare de rachete ghidate, cu navele USS Kearsarge şi USS Ponce şi nava de comandă şi control USS Mount Whitney. Aducerea de noi forţe navale americane este în derulare. De asemenea este în zonă submarinul USS Providence purtător de rachete de croazieră. Intrarea în conflict a militarilor americani s-a făcut prin lovirea în cursul zilei de ieri a unor ţinte de pe teritoriul Libiei. Un oficial militar american a declarat că au fost lansate 110 rachete de croazieră Tomahawk, scopul fiind acela de a distruge apărarea antiaeriană libiană. Forţele occidentale au lovit ţinte de-a lungul coastei Libiei saţii radar şi bateriile de apărare antiaeriană, folosind lovituri din aer şi de mare. Este operaţiunea „Odiseea Dawn” prima derulată în lumea arabă din 2003 planificată de SUA, Marea Britanie, Franţa, Canada şi Italia. Recţia cea mai vehementă a venit din partea teocraţiei de la Teheran. Ruşii şi-a exprimat regretul faţă de operaţiunea militară şi a cerut oprirea ei. Moscova pierde teren în Orientul Mijlociu lărgit. Orice vitorie a Occidentului este o pierdere a unor relaţii speciale construite în Magreb de fostul URSS şi preluate astăzi de noile structuri de la Kremlin. Franţa a redevenit liderul Europei, preşedintele Sarkozy impunându-şi soluţia pentru Libia. A evitat probail cea mai mare „cruciadă a imigranţilor” din istoria contemporană a Europei. Lumea arbă va participa la operaţiuni şi asta numai şi pentru a demonstra că este de partea revoluţionarilor. Este în fapt o nouă abordare a liderilor arabi în ceea ce priveşte relaţiile între ei.
Ce se va întămpla în continuare? Odată cu plecare lui Gaddafi, țara se va confrunta cu o luptă continuă între forţele de eliberare ale Libiei şi elementele dure ale regimului Gaddafi. Pe primul plan sunt fiii lui Gaddafi–Saif al-Islam, Khamis, Al Saadi și Mutassim–şi miliţiile care-i sprijină. Să nu uităm Irakul din vremea lui Saddam şi a fiilor acestuia Uday și Qusay. Saif al-Islam, cunoscut de ani buni în Occident şi-a dezvăluit caracterul său cu adevărat violent similar cu al tatălui său în interviul televizat în care a promis o „baie de sange” pentru cei care nu se supun ordinii de stat. Pe teren, multe dintre atacurile împotriva demonstranţilor şi ale simpatizanții sunt ordonate de Khamis Gaddafi, comandantul Brigăzii 32, cea mai bine dotată şi pregătită unitate specială a regimului. Al Saadi o „stea militară” în urcare a fost trimis spre a suprima revolta din Benghazi. În sfârşit, consilier al Consiliul Naţional de Securitate Mutassim şi-a organizat în 2008 propria miliţie pentru a ţine pasul cu frații săi, adăugându-şi ca prieteni mulţi consrvatori ai regimului.
La începutul anilor 1990, Gaddafi şi-a neglijat o parte a armatei sale mai ales corpul ofiţerilor proveniţi din triburile Al-Warfalla şi Al-Magariha. Mai mult i-a obligat pe generalii şi coloneii proveniţi din aceste triburi să se retragă la pensie după revoltele din Tunisia şi egipt. Gaddafi a slăbit în mod deliberat corpul ofiţeresc Libiei după o succesiune de tentative de lovitura de stat de către ofiţerii de rang inferior din aceste triburi. Astfel propriul tirb al-Qaddadfa a avut numai de câştigat cei selecţionţi fiind acceptaţi în unităţile de elită şi favorizaţi de pregătire şi de tehnică performantă. La toate acestea s-a adăugat şi dezastrul din războiul pirdut în Ciad în 1980 pentru care Gaddafi nu a uitat să plătească „poliţele”.
De remarcat că stabilitatea Libiei de la lovitura de stat din 1969 s-a datorat alianţei dintre triburile al-Qaddadfa, al-Magariha, şi al-Warfalla care a permis dominaţia tribrilor din vest asupra celor din est asupra Cirenaica. Gaddafi a demonstrat că împotriva unor teorii care certifică că ar fi păstrat identitatea tribală, acţiunile sale au relavat exact reversul. În noua configuraţie triburile importante vor fi al-Magariha şi al-Warfalla. Au aceste triburi conştiinţă naţională? Se vor coagula acestea împreună cu clasa de mijloc constituită sub conducerea lui Gaddafi? Mişcarea Grupul de luptă Islamic prezentă în Libia este cunoscut pe plan internaţional pentru afilierea ei cu al-Qaida. Cum va reacţiona? Dar reţelele Salafi şi Fraţii Musulmai? Renaşterea mişcării Sanussia Sufi este încă în memoria libienilor.Ea a fost principala structură a rezistenţei împotriva ocupaţiei italien şi sprijiunul necondiţionat al monarhiei conduse de regele Idris care a deţinut puterea între 1951 şi 1969.
Scenariu posibil ?!
Gaddafi nu va renunţa la putere. El va folosi întreg arsenalul militar din dotare inclusiv rachetele Scud cu încărcătură neconvenţională. Va decalanşa un plan de atacuri teroriste a ţintelor din Europa (?!). În mod sigur va pierde un război pe care-l duce împotriva propriilor cetăţeni. Problema vor fi costurile. Libia se va întoarce la monarhie şi va fi primită cu căldură în rândul monarhiilor araba. Dar asta va dura ceva timp. Şi când tegândeşti că acum câţiva ani Gaddafi era primit cu fast şi …cort la Paris sau la Roma. Asta datorită faptului că la nivelul comunităţii mondiale nu există un set de reguli de conduită al membrilor ei în relaţiile internaţionale cu care fiecare cancelarie ar trebui să fie de acord.