Chevaliers de la table ronde !
Mar 24th, 2011 by admin
Franţa a dat tonul intervenţiei militare în Libia. Deşi pare prematur Parisul este în căutarea unor soluţii diplomatice sau politice pentru a soluţiona criza libiană. În culisele diplomaţiei mondiale se discută din ce în ce mai serios despre un posibil scenariu politic al ieşirii din criză. Situaţia continuă să se inflameze în nordul Africii piesele dominoului fiind antrenate rând pe rând. Marocul se îndreaptă spre o monarhie parlamentară şi devine un model pentru întreaga regiune bântuita de revolte. Celelalte monarhii Bahrein, Arabia Saudită, Iordania şi Oman pot aborda aceiaşi viziune mai ales că legitimitatea religioasă le permite acest lucru (excepţie Bahrein unde monarhul este sunnit iar majoritatea şiită). Lecţiile din Maroc sunt bine-venite iar pe termen lung şi ceilalţi vor fi nevoiţi să le aplice dacă doresc să rămână la putere. Până la finele anului lumea arabă va avea o altă configuraţie bazată în principal pe valorile democratice. Religia determinantă islamul nu a jucat deocamdată un rol în aceste scenarii. Dar odată transferurile de putere efectuate către noile regimuri va intra în scenă. Că în statele Orientului se vor instala democraţii noi sau monarhiile se vor democratiza rămâne să vedem în viitorul apropiat.
În Siria poliţia a deschis focul împotriva protestatarilor de la Deraa, oraş situat în sudul Siriei, punct central al protestelor împotriva regimului condus de Bachar al-Assad. Cel puţin 100 de cadavre ale manifestanţilor au fost aduse la spitalul din localitate. Forţele de ordine au tras înspre cele câteva sute de tineri sosiţi din satele învecinate, în momentul în care aceştia au încercat să intre în centrul oraşului Deraa. Iniţial forţele de ordine au deschis focul asupra unor persoane care participau la funeraliile a şase oameni ucişi într-un raid în timpul nopţii ce a vizat o moschee. Violenţele din Siria se adaugă celor din Bahrein sau Yemen. Şi în Siria totul a început de la o chemare postată pe Facebook. Pe 9 martie monarhul Marocului Mohammed VI-lea a apărut la televiziunea naţională flancat de fratele şi copilul său. Anunţul a fost deosebit de important: a împuternicit un grup al elitei marocane din care nu lipseau dizidenţi importanţi să redacteze o nouă constituţie în care puterea monarhului să fie egală cu cea a primului ministru ales prin vot democratic. A chemat la realizarea unui sistem judiciar independent, la o distribuţie echitabilă a puterii în provincii şi la redactarea unor mendamente care să asigure libertăţile şi drepturile individuale precum şi egalitatea între sexe. De asemenea referitor la triburile existente în Maroc, în regiunea Berberă, unde limba cea mai utilizată este Amazigh, a cerut ca aceasta să devină alături de arabă limba oficială a eritoriului. Să nu uităm că şi Marocul a avut parte de demonstraţii care cereau reforme economice şi sociale nu şi plecarea regelui de la conducerea ţării. Monarhul marocan este singurul care a constituit în 2004 o comisie de stabilirea a adevărului şi de reconciliere pentru perioada în care tatăl său a fost la putere şi când s-au comis o serie de abuzuri sau brutalităţi începând cu cele din al Doilea Război Mondial.
Din punct de vedere juridic operaţiunea din Libia se înscrie într-o formulă aprobată de fapt de rezoluţia 1973 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin care se justifică recurgerea la forţă împotriva dictatorilor care îşi masacrează populaţia. Dar oare termeni mai corespund? După războiul din Irak termenul „dreptul la ingerinţă” a fost şters din codurile juridice internaţionale şi a apărut „responsabilitatea de a proteja”. În acest moment însă intervenţia în Libia deschide de fapt un teren juridic nou, pentru că este justificat „războiul umanitar”. De fapt logica intervenţie în Libia ne duce cu gândul şi la alte locuri unde intervenţiile militare ar trebui să aibă loc. Spre exemplu Yemen, Siria sau Coasta de Fildeş ţară în care un preşedinte care a pierdut alegerile nu vrea să plece de la putere utilizând forţa împotriva opozanţilor. De ce să nu includem pe această listă şi Iranul. Dar poate că tipul nu a sosit pentru Teheran.
Spectrul unui impas militar îi preocupă acum pe politicienii occidentali. Colonelul Gaddafi dispune de mijloace pentru a se menţine la putere cu toate că băncile din Europa sau America i-au îngheţat conturile. Trupele fidele şi cele formate din mercenari sunt plătite la zi (conform unor ştiri din Benghazi fiecare mercenar primeşte câte 100 USD/zi). În acelaşi timp revoluţionarii libieni nu reuşesc să se impună din punct de vedere militar. Să nu ne iluzionăm că revoluţionarii de la Benghazi şi din alte oraşe ale Libiei ar putea fi transformaţi peste noapte într-o armată eficientă, bine antrenată şi bine înarmată. O operaţiune de acest gen necesită câteva luni bune pentru un început cât de cât militar.
Franţa şi Marea Britanie îşi păstrează rolul de lideri politici ai operaţiunii militare din Libia, chiar dacă NATO va înlocui prezenţa americană, care va fi substanţial diminuată. La Bruxelles ambasadorii NATO au reuşit o platformă comună numai în lansarea operaţiunii „Protecţia unită” de supraveghere a respectării embargoului militar impus de ONU Libiei. În acelaşi timp specialişti în operaţiunile militare de la NATO au încheiat planificarea pentru supravegherea zonei de interdicţie aeriană în Libia decisă de ONU, dar pentru moment, „lansarea acestei operaţiuni face obiectul unor consultări interne„ (n.a. dure) în conformitatea cu explicaţia purtătorul de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice, Oana Lungescu. Opoziţia Germaniei şi a Turciei ca Alianţa să se implice în acţiunile militare vine direct în sprijinul dorinţei Franţei şi Marii Britanii. De fapt Franţa acceptă doar un rol în care Alianţa se ocupă numai de partea logistică şi de cea de planificare. Parisul a indicat clar că nu va împărţi comandamentul acestei operaţiuni decât cu Marea Britanie şi SUA.
Care sunt scenariile posibile de ieşire din criză ? Care sunt pentru moment implicaţiile acţiunilor militare din Libia? Absolut nimeni nu poate prevedea ce se va întâmpla în Libia în următoarele zile sau săptămâni. Ce se ştie cu certitudine acum că se va întâmpla: nici un soldat occidental nu va pune piciorul pe solul libian. Nu se ştie pentru cât timp va fi valabilă afirmaţia.
Nu se exclude o eventuală reluare a contactelor cu regimul lui Gaddafi. Secretarul de Stat american Hillary Clinton a afirmat că diverse „persoane” din anturajul liderului de la Tripoli i-ar fi contactat pe aliaţi în vederea găsirii unei ieşiri din criză convenabile pentru toată lumea.
Ar putea Gaddafi să organizeze alegeri libere în ţara sa în prezenţa observatorilor internaţionali? Nu avem un răspuns la întrebare. Perspectiva unui război civil de lungă durată în Libia este şi ea un scenariu care nu se bucură de succes în Occident. Muammar Gaddafi joacă actualmente rolul de victimă a unui Occident care vrea să recolonizeze nordul Africii pentru bogatele sale resurse de petrol. Va avea ecou în lumea arabă această poziţie? Deocamdată nu pentru că arabii sunt toţi, la un loc, ocupaţi cu propriile revoluţii. Orientul mijlociu lărgit se află în pragul unui an revoluţionar de genul celui din 1848 aşa cum s-a desfăşurat el în Europa. Dar pentru ca democraţiile europene să se consolideze au fost necesari încă 100 de ani.
Scenariul cel mai probabil: ciocnirile violente vor continua în Libia iar ţara va intră într-o spirală a unui război civil. În ciuda mijloacelor de luptă extrem de rudimentare, rebelii încearcă să ţină piept nenumăratelor asalturi ale forţelor loiale colonelului Gaddafi, la Benghazi şi Ajdabiya.
Coaliţia va continua raidurile în zonele de conflict importante Misrata şi Tripoli. Aici următorul pas va fi intervenţia trupelor speciale în teren. Cu sau fără voia unor cancelarii europene fără această implicare nu se vor obţine evoluţii favorabile. În orice condiţii situaţia civililor devine insuportabilă. Situaţia umanitară este dramatică. Numărul libienilor care fug peste graniţe este în creştere. Insula siciliană Lampedusa, care poate găzdui maxim 850 de imigranţi în condiţii bune este invadată acum de mii de libieni, dar şi egipteni şi tunisieni. Conform unor surse, pe insulă s-ar afla acum şase mii de imigranţi.
După 6 zile de război un raport al Pentagonului relevă că avioanele coaliţiei internaţionale au efectuat 336 de zboruri operative şi 108 atacuri aeriene de la începutul operaţiunilor. O treime dintre zboruri a fost efectuată de avioanele americane F15, F16 şi Harriers. Evident în condiţiile în care instituţiile civile sunt folosite de trupele loiale lui Gaddafi pentru a adăposti comandamentele locale riscul unor victime colaterale este ridicat.
Ce s-a pierdut din cauza mişcărilor revoluţionare din Orientul Mijlociu lărgit? În primul rând s-a slăbit cooperarea pe linie de informaţii legate de grupările teroriste sau de indivizii căutaţi pentru legăturile lor cu Al-Qaida sau celelalte grupări teroriste cu sediul în Orientul Mijlociu lărgit. O parte dintre deţinuţii de la Guantanamo au fost predaţi forţelor de ordine din ţările de origine. Informaţiile despre aceştia sau despre alţi deţinuţi/suspecţi pentru activităţi teroriste s-au diminuat datorită eliberării lor din închisorile unde erau încarceraţi sau datorită incapacităţii serviciilor de informaţii de a mai aduna informaţiile despre aceşti din cauza altor misiuni primite. Luând pe rând ţările în care revoluţiile au avut loc putem concluziona: Tunisia continuă să asigure un flux sub cel normal solicitând timp pentru a reconstrui sistemul informaţional antiterorist; Libia parteneriatul este închis la ora actuală(Libia a fost cel mai important partener pe linia contraterorismului din Africa); Egiptul cooperează în continuare dar există temeri că următorul guvern va fi necooperant în distrugerea celulelor islamiste; în Yemen preşedintele Saleh pierde puterea iar statul va deveni unul ruinat dar un paradis al teroriştilor. În perioada următoare serviciile de informaţii şi militarii din SUA, Franţa, Marea Britanie dar şi din celelalte ţări ale UE se tem de acţiunile Al-Qaida care va exploata situaţia de haos existentă în nordul Africii. În Peninsula Arabă Al-Qaida a ucis mai mulţi militari yemeniţi. Mulţi dintre deţinuţii yemeniţi sa întors în fostele grupuri teroriste odată cu returnarea lor în Yemen. Said Ali al-Shihri adjunctul sefului Al-Qaida din Peninsula Arabia s-a reîntors în sânul organizaţiei. Osama bin Laden are acum drumul liber către Sanaa. Vor acţiona americani unilateral în cazul în care acţiuni teroriste vor fi iniţiate din Yemen?. În mod sigur răspunsul este da. Războiul total împotriva terorismului continuă. Este singurul lucru care nu va înceta.
