America şi „Momentul Sputnik”
Apr 17th, 2011 by admin
Războiul Rece a atins apogeul în anii 60. Criza cubaneză a rachetelor a fost vârful aisbergului. În anii aceia URSS era cu un pas înaintea americanilor în tehnologia rachetelor intercontinentale. Astfel Moscova a reuşit să plaseze pe orbită, în 1957, primul satelit realizat de om, Sputnik („companion” în traducere). Cine a fost iniţiatorul şi coordonatorul programului spaţial rus în acea perioadă? Serghei Pavlovich Korolev (1907-1966).
Korolev a fost o victimă a marii epurări staliniste din 1938, fiind încarcerat aproape șase ani în Gulagul Kolima. După eliberare, cursul vieţii lui s-a schimbat. A devenit proiectant de rachete și treptat figura centrală în dezvoltarea Programului de Proiectile Balistice Intercontinentale. A fost ales „patronul” Programul Spațial Sovietic, fiind primit ca membru al Academiei Sovietice de Științe. A coordonat proiectele Sputnik și Vostok din anii 1950-1960. Pasiunea inginerului sovietic Korolev pentru utilizarea rachetelor intercontinentale în zborul spaţial a devenit un atu al ruşilor în competiţia spaţială. În 1953 acesta a propus pentru prima oară utilizarea rachetei R7 în vederea lansării unui satelit pe orbită. Sprijinul venit pe neaşteptate de la Academia de Științe a URSS a trebuit să facă față opoziției puternice a liderilor militari ai armatei sovietice, unii dintre ei veterani ai celui de-al II-lea Război Mondial, dar și din partea unor membri de partid.
Anul 1957, a fost declarat Anului Internațional al Geofizicii. În acela an au fost vehiculate în presa americană o serie de concepte privind lansarea unor sateliţi în spaţiul cosmic. Dar guvernul Statelor Unite ale Americii nu părea foarte dispus să cheltuiască milioane de dolari pe aceste concepte, așa încât ideea a fost înghețată pentru o vreme. La Moscova grupul Korolev a folosit presa occidentală și ecourile posibilei aplicări ale acestui concept și au sugerat conducerii sovietice o competiție între cele două blocuri militare dar şi faptul că URSS ar trebui să fie prima ţară care lansează un satelit artificial în cosmos.
Programul de dezvoltare a primului satelit Sputnik a fost de fapt o realizare de o lună de zile!. Satelitul avea un design foarte simplu, constând din „ceva” puțin mai mult decât o sferă metalică polizată, un transmițător, instrumente de măsurare termală și baterii. O sfera de 58 cm în diametru cântărind aproximativ 83 kg ce a efectuat 1440 de orbite eliptice ( în 96 de minute fiecare), transmiţând la intervale periodice de timp un „bip electronic”. Korolev a fost cel care s-a ocupat personal de asamblare, surescitat de ideea realizării unei început de eră cosmică.
În sfârșit, pe 4 octombrie 1957, lansat cu o rachetă R7, satelitul Sputnik a fost plasat pe orbită. Aşa a început cursa spaţială între americani şi sovietici.
Care au fost consecinţele acestei lansări pentru americani? Au fost americani pregătiţi pentru o astfel de competiţie? Nu. Nici cultural şi nici psihologic. De data aceasta lucrurile nu mergeau în direcţia pe care ei o prevăzuseră. În orice societate există o corecţie când lucrurile nu merg bine. La fel şi la americani. Însă corecţia a depăşit aşteptările, americanii fiind convinşi că „sfârşitul” societatii lor este aproape, datorită succesului repurtat de sovietici.
Unul din liderii programului spaţial american Wernher von Braun, un inginer german care lucrase la proiectul rachetelor V2 a devenit designerul noului program spaţial american. La început cursa a fost dominată de URSS. După prima lansare spaţială a unui satelit a urmat un nou triumf prin lansarea în cosmos a primului cosmonaut Iuri Gagarin la 12 aprilie 1961 la bordul unei capsule Vostok-1. Propaganda sovietică a prezentat reuşita ca pe una a „omului nou” creat de sistemul comunist. Tristeţea i-a cuprins pe sovietici curând pentru că numai la trei săptămâni americani l-au trimis în spaţiu pe Alan Shephard. Cursa continua cu şi mai mare intensitate. A fost nevoie de un preşedinte vizionar precum John F. Kennedy care a redefinit termenii Cursei Spaţiale declarând în faţa Congresului SUA că: „obiectivul administraţiei americane este trimiterea unui om pe Lună şi readucerea sa pe Pământ”.
În 1966 părintele programului spaţial sovietic Korolev a murit iar programul a căzut pradă luptei pentru putere. Astfel au apărut mai multe direcţii divergente care nu au avut resurse financiare şi tehnice suficiente. Americani au triumfat pe 20 iulie 1969 odată cu lansarea misiunii Apollo 11 care a aselenizat pe satelitul Terrei, Luna. În anii care au urmat concurenţa spaţială a luat forme diferite pentru cele două naţiuni. Sovietici şi-au folosit resursele pentru construcţia unei baza spaţiale MIR iar americanii şi-au folosit resursele pentru crearea programului navetei spaţiale.
Pe 12 aprilie 1981,exact acum 30 de ani, naveta Columbia la bordul căreia se aflau comandantul John Young şi pilotul Robert Crippen şi-a luat zborul de la baza spaţială Cape Canaveral – Centrul Spaţial Kennedy. Columbia a deschis o nouă eră a explorării spaţiului cosmic. De atunci au avut loc peste 130 de misiuni importante pentru omenire.
„Momentul Sputnik” a declanşat o „nouă revoluţie tehnologică” pentru americani care în scurt timp i-a propulsat pe primul loc în lume. Supra reacţia la stimulul extern a fost deosebită.
Anul acesta în discursul adresat naţiunii preşedintele Barack Obama a menţionat „momentul Sputnik” ca pe unul care a propulsat naţiunea americană în fruntea ţărilor super industrializate. Ce a determinat acest moment? ….. O portocală în spaţiu şi cam atât!. Lăsând gluma la o parte America era atunci înaintea URSS în mai toate domeniile tehnice: electronică, chimie sau metalurgie. Şi cu toate acestea americani s-au panicat. Ce a rezultat? O revoluţie în educaţie şi în comunitatea ştiinţifică. America şi-a redesenat conceptul în care va privi lumea în viitor. Au urmat 40 de ani de succese în toate domeniile. 40 de expansiune economică americană reevaluată de momente precum Vietnamul sau de relaţia cu Japonia din anii 80.
Ce doreşte preşedintele american Barack Obama acum? O noua reevaluarea a bazei educaţionale şi elaborarea de noi concepte de dezvoltare pentru America. Ce va face? Va cheltui miliarde de dolari în programe de educaţie cu aplicaţii directe în economie şi de asemenea în cercetare şi dezvoltare. Va alimenta competiţia economică cu China care performează din ce în ce mai bine sectoarele economice. Este suficient? Nu ştim deocamdată. Vom vedea ce ne rezervă viitorul. În mod sigur va trebui să analizăm atent competiţia cu China. G20, BIRC sau G8 se transformă într-un simplu G2. Analişti i-au spus „Chimerica”.
