Yemenul în drum spre un razboi civil?!
Jun 5th, 2011 by admin
Luptele se răspândesc pe întreg teritoriul Yemenului. Ciocnirile dintre fortele guvernamentale şi cele mai importante forte tribale din ţară continuă atât în capitala tarii Sanaa cat si in alte zone ale tarii. Astfel in sudul tarii la Taiz peste 50 de oameni au fost ucisi iar în oraşul de pe litoral Zinjibar forţele prezidenţiale au „curmat” o insurecţie presupusă a fi generata de Al-Qaida. După mai bine de patru luni de proteste, peste 300 de oameni şi-au pierdut viaţa în ciocnirile violente cu forţele loiale preşedintelui Saleh. Protestatarii cer înlăturarea şefului statului care conduce Yemenul din anul 1978. Ţara este devastată de revolta musulmană şiită şi de grava lipsă de apă. Protestele sunt alimentate de şomajul ridicat, sărăcia generalizată, corupţia guvernamentală şi lipsa de libertate politică. Yemenul a devenit fieful al-Qaida, locul de unde se lansează atacurile împotriva Occidentului. Administratia Obama a trimis în Golf (Arabia Saudita şi Emiratele Arabe Unite) un specialist în contraterorism John Brennan pentru a sprijin cele doua state in relizarea unui acord intre Saleh si protestatari. Înțelegerea a fost de trei ori denunțată. SUA şi aliaţi din zona se tem de instalarea haosului în regiune, regiune unde sunt principalele resurse petroliere globale.
De fapt la ora actuala se duc lupte între forţele armate loiale presedintelui Saleh şi cele loiale fostului general Ali Mohsen al-Ahmar dar şi intre fortele prezidentiale şi cele tribale. Daca fortele militare se vor alatura fortelor civile atunci razboiul civil este aproape de a izbucnii. Preşedintele Yemenului a escaladat lupta sa pentru supravieţuirea la conducerea ţării şi a trecut la utilizarea forţelor speciale yemenite antrenate şi echipate de SUA. Administratia Obama i-a avertizat pe lideri yemeniţi să nu utilizeze aceste forţe şi a taiat fondurile alocate Yemenului pentru pregatirea acestora. SUA cheltuieşte milioane de dolari în fiecare an pentru unitatea specială antiterorism, cu scopul de a lupta împotriva sucursalei yemenite Al-Qaeda.
Un purtător de cuvânt al guvernului, Tareq al-Shami, a confirmat faptul că unitatea de combatere a terorismului din Fortelor Centrale de Securitate a fost dislocata în zonele de confruntare. Forţele loiali preşedintelui Ali Abdullah Saleh duc lupte indarjite cu triburile loiale lui al Sadeq-Ahmar şeful confederaţiei tribale Hashed una dintre cele două grupări principale tribale din Yemen. Tatăl său Abdullah Bin Al Hussein-Ahmar – care a murit în 2007 – a fondat partidul islamist Islah de opoziţie. Fratele Sheikh Sadeq lui Hamid al-Ahmar este un om de afaceri important şi membru de frunte al partidului Islah. El a cerut în mod repetat demisia preşedintelui Saleh. Un alt frate, Sheikh Hussein Bin Abdullah al-Ahmar, a demisionat din Consiliul Poporului ca urmare a masurilor luate de preşedintele Saleh de a folosi forta impotriva protestatarilor.
Misiunea Brennan este binevenită: diplomaţia SUA este esenţială pentru combaterea terorismului. Brennan are avantajul celui care a fost ambasador in Yemen dupa 9/11 . Provocarea lui este de a aduce consensul între fortele din interiorul Yemenului si cele internationale pentru a-l determina pe presedintele Ali Abdullah Saleh, care a condus ţara în diferite forme din 1978, sa demisioneze, asigurand astfel canalizarea eforturilor impotriva celui mai important nod terorist al-Qaida din Peninsula Arabică (AQAP). De la formarea sa în ianuarie 2009, AQAP a organizat acţiuni împotriva SUA, prin utilizarea teroriştilor precum nigerianul Umar Farouk Abdulmutallab, acuzat că ar fi incercat să detoneze o încărcătura explozibilă la bordul unui avion american pe ruta Amsterdam şi Detroit, dar şi tactici inovatoare, cum ar fi bombele plasate în cartuşele cu cerneala ale unor imprimante ce erau transportate pe avioane cargo.
Protestatari din pieţele oraşelor din toată ţara nu doresc ca presedintele Saleh sa fie ales pe viata şi nici ca fiul sau Ahmed sa-i urmeze la conducerea ţării. Dezertarea în martie a generalului Ali Muhsin al-Ahmar, comandantul Diviziei Blindate nr. 1 a oferit un minimum de protecţie a protestatarilor. Ambasadori în Yemen din intreaga lume au demisionat, subminând legitimitatea regimului. Aşa a început lupta actualului preşedinte pentru a rămâne la conducerea ţării.
Care ar fi abordarea actuală? Abordarea ar trebui sa cuprindă: părăsirea puterii de actualul presedinte şi crearea unui guvern interimar de coaliţie; aprobarea de alegeri anticipate cu asistenţă internaţională pentru a le pregăti şi monitoriza(la 20 septembrie 2011 se vor implini cinci ani de la ultimele alegeri); desfasurarea programelor de asistenta umanitara, nu ca un substitut la o soluţionare politică, ci ca un suport necesar pentru istaurarea unui nou regim democratic; continuarea monitorizării Al-Qaida şi lupta împotriva militanţilor acesteia. Organizaţia Naţiunilor Unite şi-ar putea arăta angajamentul faţă de rezolvarea crizei yemenit prin numirea unui reprezentant special la Sanaa, un de diplomat de calibru(posibili): algerianul Lakhdar Brahimi sau diplomatul egiptean Nabil Fahmy.
Cel mai mare câştigător într-un război civil în Yemen ar fi Al-Qaida din Peninsula Arabică, care s-a format în 2009 din fuziunea dintre ramurilor yemenite şi saudite. Liderul spiritual al acesteia este născut în America, clericul Anwar al-Awlaki.
Locuri precum Afganistan Yemen sau Somalia sunt zone cu mare potenţial terorist unde SUA trebuie să colaboreze cu forţele de la putere în vederea eliminării grupărilor teroriste prezente în acestea spaţii. În cazul în care aceasta strategie nu va da rezultate, atunci „strategia peste orizont” a vicepresdintelui Joe Biden, de a lupta împotriva sanctuarelor terorismului, va avea un cuvânt greu de spus.
Raspunsul la intrebarea din titlu este : Nu. Presedintele Saleh dupa ce ce a fost ranit de o schije de mortier a plecat in Arabia Saudita la tratament. Se va mai intoarce? Nu. In Sanaa populatie este in strada iar momentul pentru creareea unui Consiliu de Uniune Nationala care sa preia puterea este bine venit.