Forum România Jună
Aug 14th, 2011 by admin
Am participat zilele acestea în calitate de moderator, alături de importanţi profesori şi ambasadori, invitaţi împreună, la secţiunea Relaţii internaţionale şi securitate naţională a Forumului România Jună. Forumul are la bază ideea că tânăra generaţie trebuie să-şi asume în mod conştient construcţia propriului viitor, aşa cum s-a întâmplat în istoria tuturor marilor popoare, inclusiv în istoria noastră. România Jună devine o oportunitate unică pentru tinerii români din întreaga lume de a căpăta o voce puternică şi mai ales unită pentru propriul lor viitor. Ea se adresează studenţilor şi absolvenţilor români din ţară şi din străinătate care şi-au dovedit deja valoarea într-un cadru academic şi / sau profesional. Totodată, evenimentul marchează 140 de ani de la Marea Serbare de la Putna şi de la Primul Congres al Studenţilor Români de Pretutindeni, evenimente de o importanţă majoră în definirea şi consolidarea Statului Român modern. Despre acel moment istoric care a avut loc pe 15/27 august 1871, s-a scris: „n-are să fie serbarea unui comitet, nu a unei junimi; serbarea de la Putna trebuie să fie un act produs de o naţiune întreagă; serbarea de la Putna are să fie întrunirea naţiunii române în suvenirurile trecutului, în însufleţirea prezentului şi speranţele viitorului!”
Principalii organizatorii Liga Studenţilor Români din Străinătate prin Sebastian Burduja ( a studiat economie în SUA) şi Dragoş Preda (a studiat Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale la Paris) cu sprijinul Băncii Naţionale a României (BNR) şi sub “bagheta” impecabilă a guvernatorului BNR, academicianul Mugur Isărescu au realizat un lucru de excepţie! În mod sigur România are capacitatea de a se revigora în scurt timp cu o asemenea generaţie. Am să prezint mai jos scurta alocuţiune pe care am susţinut-o la secţiunea Relaţii internaţionale şi securitate naţională: „Geoeconomia şi diplomaţia economică”
Stimaţi colegi,
Avertisment
Suntem în plină criză economică mondială. Bursele se cutremură, guvernele reduc cheltuielile pentru a supravieţui, iar mişcările de stradă iau dimensiuni tragice. UE oscilează între o Uniune de state suverane, ce îşi impun punctul de vedere versus Tratatul de la Lisabona (vezi aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen cu aquis-ul comunitar îndeplinit) şi o Comunitate în care statele vor trebui să renunţe din ce în ce mai mult la suveranitate şi să adopte rigoarea economică germană, asta dacă vor dori să aibă garanţia salvării de la colaps.
În aceste condiţii a apărut Pactul Euro-Plus (la care România a aderat) şi care instituie de fapt guvernarea economică europeană. Cât de viabilă este această opţiune, pentru electoratul european, vom vedea. Cert este că Europa caută soluţii prin diplomaţii ei acreditaţi la Bruxelles. Există la ora actuală o generaţie de diplomaţi, de criză, cu un discurs total schimbat faţă de cel din anii ‘90 (exemplu diplomaţii polonezi). Ei încearcă să asigure un loc Europei, în contextul comerţului global şi în economia mondială. Ei trebuie sa menţină Europa în „business”.
Puterea economică versus puterea militară
Joseph S. Nye, fost adjunct al secretarului american al Apărării şi profesor la Universitatea Harvard, autor al lucrării “The Future of Power” (Viitorul puterii, n.a.), aminteşte că o serie de experţi anunţau, la sfârşitul Războiului Rece, că: “puterea economică, mai degrabă decât forţa militară, va determina în ce parte se inclină balanţa mondială de putere”.
În viziunea lor, puterea economică urma să devină cheia succesului în politică. Afirmaţia i-a făcut pe mulţi să creadă că noua ordine mondială va fi dominată de cele două mari puteri economice, ale momentului, Japonia şi Germania. Lucrul acesta nu s-a întâmplat! La fel acum, când China are procente de peste 10% în creşterea economică, iar unii experţi consideră acest lucru drept o schimbare în balanţa puterilor globale. Să nu uităm că America a fost cea mai mare economie a lumii, timp de 70 de ani, după care a devenit o superputere militară.
Un stat modern este acela care deţine monopolul utilizării legitime a forţei şi care permite pieţelor interne să opereze liber. Evident, puterea militară necesită o putere economica înfloritoare. Resursele economice pot produce comportamente de tip “soft power”, dar şi putere militară, pot finanţa “puteri hard” şi îi pot atrage şi pe alţi în „mrejele” acestui joc al puterii.
Resursele economice sunt din ce în ce mai importante, însă ar fi o greşeală să nu ne mai gândim la rolul puterii militare. În condiţiile în care probabilitatea folosirii forţei între state – sau a ameninţărilor, cu recurs la manu militari -, este mai scăzută decât in trecut, impactul războiului conduce actorii raţionali să-şi achiziţioneze „asigurări” militare scumpe. Un exemplu elocvent este zona Mării Chinei de Sud, unde vecinii Beijingului se întăresc, din punct de vedere militar, SUA fiind principalul furnizor.
Geoeconomia şi diplomaţia economică
“În lumea aceasta, pe cale de a deveni globală, interesele politice ale națiunilor se supun intereselor lor economice. Aceasta glisare semnifică deschiderea unei noi ere, cea a geoeconomiei“. (Pascal Lorot)
Contextul actual impune de fapt o noua paradigmă în relaţiile internaţionale: geoeconomia. Într-o lume multipolară, echilibrul puterii găseşte în factorul economic o pârghie mult mai fină de reglare, decât pârghia militară. Acum, geoeconomia conduce geopolitica, schimbând alianţele la nivel global. Spre exemplu, în Europa, la ora actuală, Germania încearcă crearea unui spaţiu comun, economic şi de securitate, care să includă şi Rusia. Asta înseamnă, practic, reîntoarcerea la viaţă a Organizaţiei Europene pentru Cooperare Economică, constituită in 1948.
Ce impune geoeconomia? Dezvoltarea unei diplomaţii economice care să aducă, în prim plan, cunoaşterea strategiilor de afaceri (spre exemplu a multinaţionalelor). Formarea unor deprinderi noi, pe care trebuie să le deţină diplomaţii economici ai secolului al XXI-lea. Acestea să includă, pe lângă caracteristicile diplomaţiei generale, şi pe cele ale diplomaţiei de afaceri. Diplomaţia economică permite reprezentarea şi susţinerea intereselor naţionale, la nivel internaţional, iar strategia pe care acestea o urmează, tipică fiecărei ţări, afectează relaţiile dintre state la nivel internaţional.
De pildă, un diplomat poate să monitorizeze şi să raporteze aplicarea unor politici economice, de interes strategic, dintr-o ţară străină, pentru a oferi, factorilor naţionali de decizie, informaţiile necesare pentru a-şi ajusta influenţa externă şi a maximiza interesele de stat.
Reconsiderarea diplomaţiei economice este ideea pentru care pledez. În contextul internaţional actual se dezvoltă relaţii de interdependenţă, între economiile statelor. La origine, aceste raporturi rezidă în creşterea înregistrată, la nivel mondial, a schimburilor de mărfuri şi de servicii, precum şi a investiţiilor externe şi a fluxurilor financiare, incomparabil mai mari decât cele din domeniul producţiei.
Sub acest aspect, diplomaţia economică actuală pătrunde în mijlocul afacerilor economice interne. Aşa cum precizam anterior, expresia dominantă a puterii. în perioada contemporană este, în principal, de natură economică. Iată de ce, diplomaţia economică capătă noi conotaţii, iar dezvoltarea unei activităţi corespunzătoare, în acest domeniu, este profund dependentă de capacitatea statului de a reforma principiile de guvernare, incluzând şi noile tendinţe inevitabile, ce ţin de mondializare.
Derularea unei activităţi diplomatice eficace, vis a vis de agenţii economici, devine un imperativ pentru fiecare stat şi guvern. Întreprinderile funcţionează într-un mediu global, unde problemele sociale, politice şi economice sunt amplificate, la scară planetară, în timp ce statele rămân …naţionale.
Naţionalitatea unui produs sau a unei întreprinderi a devenit o chestiune relativă, apărarea intereselor naţionale fiind dificil de identificat. Centrele de putere şi reţele lor de influenţă s-au deplasat, realizând diverse alianţe, între fabricanţi, ce scapă, de cele mai multe ori, din aria de monitorizarea a statului.
În aceste condiţii, de pierdere a monopolului de stat, la monitorizarea afacerilor, centrele de decizie ale diplomaţiei economice tind să se transfere de la stat, la diverse organizaţii internaţionale devenite deţinătoare reale de putere. Statul rămâne cel ce negociază crearea competenţelor autorităţilor internaţionale şi care contribuie la elaborarea politicilor lor. Ca urmare, statul se constituie ca principalul actor al diplomaţiei economice, chiar dacă nu rămâne singurul.
Măsuri pentru o diplomaţie economica pro-activă
Diplomaţia economică presupune, în primul rând, sprijinirea reprezentanţilor economici în exterior, pentru a face faţă mediului de afaceri şi competitivităţii la nivel internaţional. În general, trebuie să acţioneze preventiv, conform strategiei naţionale economice şi nu in funcţie de o perioadă de criză.
Ce ar trebui să facă un reprezentant în exterior?
Să luăm câteva exemple, multe foarte cunoscute, şi din această cauză neaplicate:
Să reprezinte interesele naţionale, prin „lobby”, la nivelul instituțiilor, organizaţiilor şi oamenilor de afaceri din exterior;
Să rezolve (de preferinţă amiabil) disputele comerciale şi să negocieze liberalizarea fluxurilor comerciale internaţionale;
Să formuleze recomandări pentru decidenţii guvernamentali;
Să faciliteze negocierile între parteneri (sau posibilii parteneri) pentru încheierea de tratate şi înţelegeri comerciale;
Să comunice apariţia restricţiilor de export/import;
Să promoveze cooperarea, la nivel multilateral sau bilateral, în domenii conexe dezvoltării economice, precum protecţia mediului, colaborarea ştiinţifică şi tehnologică;
Să folosească sistemul instituţional autohton (Camerele de Comerţ) pentru a asigura legături comerciale cu partenerii străini.
Economia trebuie înţeleasă cu harta în faţă! Într-un sistem economic globalizat , complex şi dinamic, când raţionalitatea nu te mai ajută în luarea rapidă a deciziilor, trebuie să faci recurs la cultura specifică, inclusiv la geografie. Geoeconomia poate furniza elementele-cadru necesare unor bune opţiuni.
În mod cert, necesitatea şi utilitatea unei diplomaţii economice rezidă în toate particularităţile noii economii, a sfârşitului secolului XX şi începutul celui actual, a cărui atribut este : mondializarea.
Dacă în perioadele anterioare, de evoluţie a capitalismului mercantilist (1818-1850); concurenţial (1850-1890); monopolist (1896-1970), problematica misiunilor diplomatice, cu orientare economică şi comercială, nu era atât de actuală, în prezent diplomaţia economică trebuie să aibă un caracter mult mai ofensiv şi constructiv, în politica externă a statelor.
Permiteţi-mi să închei cu un citat din Herbert Hoover, al 31-lea preşedinte american -1929-1933 -, în vreme de criză: “Fericiţi cei tineri, că ei vor moşteni datoria naţională”.
Preşedintele era inginer minier şi credea că soluţiile inginereşti eficiente vor fi utile tuturor problemelor economice şi sociale. Poziţia şi perspectiva lui au fost zdruncinate de marea criză economică, care a început în timpul preşedinţiei sale.
NOTĂ:
Activitatea personalului, cu atribuţii economice, trimis in străinătate, este organizată sub forma unui Birou al consilierului economic, în cadrul misiunilor diplomatice ale României, sau Birouri Comerciale proprii, în ţări, sau centre comerciale, ce prezintă interes pentru România. Menţionez că atribuţiile şi competenţele personalului M.A.E., din reţeaua de reprezentare externă, sunt stabilite prin Hotărâre Guvernamentală şi privesc activităţile specifice de diplomaţie economică, aspectele comerţului exterior, cooperarea economică, investiţiile şi integrarea economică europeană. În M.A.E funcţionează Direcţia Generală de Diplomaţie Economică.
Fondatori ai disciplinei geoeconomice sunt consideraţi Edward Lutwak, în S.U.A., şi Pascal Lorot, în Franţa, acesta din urmă conducând, din 1997, şi revista “Geoeconomie”.
