Și dacă vom avea un guvern de tehnocrați?
Nov 18th, 2011 by admin
Senariu ipotetic – luat dintr-un manual al bunelor maniere balcanice: România va avea un guvern de tehnocrați la fel ca în Italia sau Grecia.
Cum ar funcționa un executiv tehnocrat la București?
Afirmație: în România sunt multe persoane competente care ar putea forma un guvern de tehnocrati.
O nouă echipă ministerială ar putea pune accent pe diminuarea impozitelor, încurajarea consumului și orice alte măsuri, care ar determina o creștere economică capabilă să susțină plata salariilor și încurajarea investițiilor în România.
Statul român trebuie să atragă investițiile străine, iar pentru acest lucru are nevoie de impozite mai mici decât în țările vecine.
Problema este că dacă ești tehnocrat în România și nu ai mașinăria unui partid în spate, nu poți să întreprinzi nimic.
Poți să ai premiul Nobel, în Capitală, fiindcă nu se uita nimeni la tine ba dimpotrivă devii un paria.
Realitatea: în România rămânem la un tip de scenarii, iar în Grecia, Italia sau America sunt concretizate alte tipuri de scenarii.
Dar apare întrebarea: este un guvern de tehnocrați ceea ce ne trebuie pentru o perioadă de criză?
Să analizăm exemplele de mai sus. Piețele bursiere au reacționat pozitv la numirile primilor miniștri din Grecia și Italia. Ambii economiști, de renume, cu cărți de vizită impresionante.
Este suficient? Eu cred că nu.
Sunt părți întregi ale sistemelor politice și economice, nu numai financiare, paralizate sau gripate ca o reacție la criza economico-financiară a zonei euro.
Implicații ale acestor stări de fapt afectează grav democrațiile europene conducând la inovații politice, de tot felul, din partea liderilor politici.
În SUA a fost creat un super comitet, alcătuit din câte trei reprezentanți de la fiecare cameră și de la fiecare partid(republicani/conservatori) pentru a găsi soluții la reducerea unui deficit de 1.5 trilioane de dolari într-o perioadă de 10 ani.
În mod normal, deciziile fiscale aparțin Congresului SUA și sunt apoi aprobate de președinte. Acum congresmenii trebuie să voteze un plan care nu mai poate fi amendat sau votat pe articole. În cazul în care super comitetul nu vine cu un plan, sau Congresul nu votează pozitiv pachetul prezentat, tăierile intră automat în vigoare.
În Europa situația este diferită.
Tehnocrații sunt solicitați să echilibreze bugetele și să reformeze economiile. În Italia FMI va monitoriza programele de reformă. În Grecia, o troică formată din FMI, Banca Europeană Centrală și Comisia Europeană va superviza măsurile de austeritate luate de noul guvern în care s-a strecurat și dreapta de pe eșicherul politic. În Irlanda și Portugalia se află aceeași echipă de monitorizare. În Spania vor fi alegeri acum în noiembrie, iar Partidul Popular este favoritul majorității alegătorilor.
Sprijinul popular la alegeri este esențial pentru partidele aflate în competiție, cu condiția ca populația să aibă dorința ca zona euro să rămână în viață.
Este moneda euro populară în Europa?
Conform sondajelor lui German Marshall Fund, un think tank din Germania 53% din populația țărilor, care sunt în zona euro cred că moneda pe care o folosesc nu este potrivită pentru economiile proprii, iar 40% sunt împotriva acestei monede unice.
Și apoi este greu să concurezi în contextul unor programe de austeritate și într-o perioadă în care măsurile sociale sunt spulberate rând pe rând darămite să le mai și ceri să sprijine o monedă care nu le place.
America acuză disfucționalități ale sistemului, care a făcut din chestiunile administrative o oglindă a sistemului politic blocând decizii care, în mod normal, cer compromisul politic.
Europa lasă tehnocrații să se asigure că decizia politică nu poartă stigmatul partizanatului politic.
Problema comună a Americii și a Europei este aceeași: criza a discreditat clasa politică.
În anii crizei din 1930, în politica de pe cele două maluri ale Atlanticului, dreapta performa în Europa și… stânga în America!
Acum, indiferent că au opțiuni de dreapta, sau de stânga, votanții sunt împotriva guvernanților.
În 2008, democrații au câștigat în SUA, conservatorii în Anglia Suedia și Olanda (aici cu ajutorul dreptei). Acum în Danemarca a câștigat stânga, care se pregătește să câștige și în Franța.
Democrațiile clasice, nu cele originale, sunt în general mai flexibile la a rezolva problemele din situațiile de criză, iar politicienii pot distribui mai ușor austeritatea – pierzând nu foarte mult din legitimitate.
Ciudat este că votanții nu acceptă soluții de la oricare dintre politicieni, polarizându-se pe diferite teme. Tehnocrații trebuie să plătească nota greșelilor din trecut ale politicienilor găsind alternative viabile.
Dar tocmai aici este problema.Tehnocrații cer respect mai mult decât popularitate.
Ei se duc către soluții extreme. Și, în acest moment, singurii politicieni ce nu sunt acuzați de soluții nevalidate de viața social-economică, sunt cei de extremă dreaptă, care sunt aduși în arena politică fără să facă nici un efort.
Că se cheamă Partidul Libertății, precum cel din Danemarca sau din Austria, sau Frontul Național din Franța, acestea vor intra la guvernare după alegeri.
America este întodeauna diferită. Dar cele două mișcări Tea Party și Occupy Wall Street confirmă o frustrare populară.
Scenariul cu tehnocrații ca prim-dirijori ai orchestrelor ministeriale, aduce o analiză clară asupra căilor de rezolvare a crizei financiare, dar nu rezolvă distribuția durerii cetățenilor, odată cu scăderea sau creșterea taxelor sau cu distribuirea veniturilor.
Aceasta este treaba politicienilor.
Și chiar dacă guvernul este tehnocrat, politicienii nu vor pleca de lângă coșul cu bunătăți de dragul tehnocraților.
În fond și la urma urmei ce este un tehnocrat?
Numele ne indică nu doar o competenţă verificată, internă şi/sau, de preferat, internaţională, într-un anumit domeniu de expertiză, ci şi capacitatea de a exercita o formă de putere, sau de a fi protejat de aceasta. Or, ce fel de putere, alta decât politică, există într-un sistem democratic?
Închei spunând că prezenţa specialiştilor este bună, utilă, în ipostaza de consilieri şi de furnizori de proiecte alternative de viitor, fie în think-tanks independente, fie în centre de studii doctrinare ale partidelor.
Partidele ar trebui să îşi crească, în pepiniere proprii, tehnocraţi angajaţi politic, pentru a alcătui echipe de decidenţi în fiecare domeniu sectorial (probabil că deja și au astfel de echipe).
Decizia politică informată înseamnă exercitarea mandatului de reprezentare transmis prin vot, pe baza căruia trebuie apoi, să îi judecăm pe miniştrii noştri, tehnocraţi sau “doar” oameni politici.
Sunt un fan al utilizării specialiștilor în poziții în care sunt experți dar, dacă acum politicienii vorbesc despre guvern tehnocrat, recunosc implicit eşecul capacităţii lor de a guverna, care este singurul motiv pentru care sunt votaţi.
