Alexandru Grumaz

 

 

 

 

 

 

Potrivit unei vechi tradiţii Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril, plănuieşte să facă o serie de vizite canonice Bisericilor Ortodoxe, în calitatea sa de nou cârmuitor al Bisericii de la Răsărit (www.interfax-religion.com). Patriarhul şi-a exprimat această dorinţă la dineul anual organizat de către Ambasada Greciei, cu prilejul prăznuirii Duminicii Ortodoxiei. Patriarhul rus a mai afirmat că ordinea în care vor fi vizitate Bisericile Ortodoxe va fi pe cât posibil cea înscrisă în diptice, unde sunt menţionate 15 jurisdicţii: cea a Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, precum şi cele ale Bisericilor Ortodoxe Rusă, Georgiană, Sârbă, Română, Bulgară, Cipriotă, Elenă, Albaneză, Poloneză şi cea a Bisericii Ortodoxe din Statele Unite ale Americii. 

 Pe 27 iulie vizita planificată în Ucraina a început ea derulându-se pe o perioadă de 10 zile şi cuprinzând oraşele Kiev, Liov, Doneţ, Sevastopol şi regiunea Vohinia (vestul Ucrainei). Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Intregii Rusii este ăn vizită în Ucraina la invitatia Mitropolitului Vladimir, al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, subordonată Patriarhiei Moscovei. Scopul central al vizitei au fost prilejuit de festivităţile dedicate Sfantului Cneaz Vladimir, Botezatorul Rusiei, comemorat pe 28 iulie. Biserica Ortodoxa Rusa, conform traditiei, s-a nascut la 988, prin crestinarea lui Vladimir cel Mare, depinzând initial de Patriarhia de la Constantinopol, pâna în 1589. Este una dintre cele 14 Biserici Ortodoxe Autocefale si are cei mai numerosi membri – 80 de milioane dintre cei 200 de milioane de credinciosi ortodocsi din lume. Patriarhul Moscovei nu-l recunoaste pe Patriarhul de la Constantinopol ca „primus inter pares“ – „primul între egali” -, un titlu traditional atribuit lui de catre alte Biserici Ortodoxe. Acest lucru a dat nastere în istorie, la dezacorduri si neîntelegeri. Ultima dintre aceste rupturi a avut loc în 1996, cu ocazia independentei Estoniei. Biserica din aceasta tara a solicitat sa intre sub jurisdictia Patriarhiei de Constantinopol, abandonând Moscova, iar Patriarhia de la Moscova nu recunoaste acest lucru. Astfel, s-a ajuns la controverse, precum retragerea Bisericii Ortodoxe Ruse de la Comisia comuna internationala pentru Dialog Teologic între Biserica Catolica si Biserica Ortodoxa Rasariteana, în semn de protest faţă de participarea estonienilor la reuniunea ce a avut loc la Ravenna, Italia, 8-14 octombrie, 2007.

 

 

 

 

Rememorare:

Patriarhii Bisericilor Ortodoxe din Constantinopol si Rusia au slujit recent Liturghia împreuna, demonstrând astfel unitate, dupa ani intregi de dezacorduri. Evenimentul a avut loc cu prilejul vizitei pe care Patriarhul Kiril al Moscovei si al Intregii Rusii a efectuat-o in Turcia în iulie 2009. Cu acest prilej, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a spus ca ambele Biserici trebuie sa depaseasca divergentele, subliniind statutul de „primul între egali“, cu rol istoric în relatiile diferitelor ramuri ortodoxe, dintre care Rusia este cea mai mare. „Din când în când, norii au umbrit relatia dintre Bisericile surori“, a spus Bartolomeu I dupa slujba, adresându-se Patriarhului Kiril. „Aceste lucruri… ar trebui sa ramâna urgent pe locurile lor, în paginile de istorie“(sursă ziarul Gardianul 17.07.2009). 

Odată cu alegerea Patriarhului Kiril presa rusa scria că misiunea acestuia nu va fi una uşoară, întrucât acesta trebuie să reafirme influenţa Bisericii Ortodoxe Ruse în fostele republici sovietice (Estonia, Moldova si Ucraina), dar şi în Grecia şi Serbia. Trebuie amintit faptul că Patriarhul Kiril a devenit în 1989 responsabil cu relaţiile externe ale bisericii sale poziţie în care a călătorit mul şi a avut contate ăn toată lumea întâlnindu-se de nenumărate ori cu Papa Benedict al XVI-lea iar declaraţiile sale fiind considerate la acea vreme dintre cele mai optimiste privitoare la relaţiile dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă Rusă. Cu toate acestea, cu o zi inainte de a fi ales patriarh, el a declarat ca mai e mult pâna la o întâlnire a “Patriarhului cu Suveranul Pontif”.

La zi:

În timpul Patriarhului Alexei al II-lea Ucraina, Preşedintele Victor Iuscenco, a avut o încercare de a dezlipi Biserica Ortodoxă Ucrainiană de suveranitatea Moscovei. De reţinut că populaţia Ucrainei este în proporţie de 90% ortodoxă şi este împărţită în două biserici Biserica Ortodoxă de sub suveranitatea Patriarhului Kievului (21% din populaţie aflată în principal ăn centrul sudul şi vestul ţării) şi Biserica Ortodoxă Ucrainiană autonomă sau de Est (74% din populaţie, biserică care deţine cele mai multe lăcaşuri de cult şi propietăţi ) sub suveranitatea Patriarhului Moscovei. Preşedintele Iuscenco, în timpul vizite de la Moscova din 2008, a avut o discuţie cu fostul Patriarh Alexei al II-lea, un apropiat al lui Putin (Preşedintele Rusiei la acel moment), pentru a discuta acest plan (conform analişilor de la Kiev el fusese întocmit de Piotr Iuscenco considerat a fi unul din consilierii pe problemele religioase al preşedintelui dar şi un om de afaceri influent cu relaţii în domeniul energetic atât în Asia şi Rusia dar şi în Europa fiind co-propietar al First Bank of Ukraine).Preşedintele Iuscenco spunea atunci ca şi acum : „cea mai mare speranţă a poporului Ucrainian este să trăiască în cadrul unei biserici unite şi independente” (la întălnire cu Patriarhul Kiril la Memorialul dedicat Marii Foamete 1923-1933). Răspunsul Ptriarhului Rusie a venit imediat pe un to ultimativ: „Această biserică există deja, domnule Preşedinte.O biserică independentă există în Ucraina şi dacă ea n-ar fi existat, nici Ucraina n-ar fi existat.Nu este vorba de nici un imperialism aici, de nicio dominaţie asupra altora . Nu este decât o dogmă ecleziastică ortodoxă clară: patriarhul este tată pentru toţi indiferent de culoarea paşaportului din buzunar şi de statul în care cineva trăieşte”   Diaconul Andrei Kuraev a fost mai direct în declarţii avertizând că separarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene de Patriarhia Rusa ar putea provoca un razboi civil în  ţara vecina. Iar misionarul rus Kraev a precizat “Ucraina, în graniţele ei actuale, reprezinta un conglomerat etno-confesional extrem de pestrit. În linii mari, se poate spune ca este un microimperiu, iar singura şansa de supravietuire a unui imperiu este sa înveţe să fie tolerant, sa învete sa perceapa diversitatea supusilor săi ca pe o bogaţie şi nu ca pe o problema”(sursă ziarul Gardianul din 29.07.2009).

În loc de concluzii:

De ce Ucraina? Pentru că este considerată în contextul geo-strategic actual cea mai importantă ţintă a Rusiei.După conflictul ruso-georgian din august, anul trecut, unii lideri politici, în special din Europa şi Statele Unite, şi-au exprimat temerea ca urmatoarea ţintă a Moscovei va fi Crimeea, care a fost anexata Ucrainei în 1954 de liderul sovietic de atunci, Nikita Hrusciov. Crimeea este locuită aproape în întregime de rusofoni, iar sentimentul prorus este foarte puternic în  regiune. Vizita Patriarhului în Crimeeea, la Svastopol, locul unde cele două flote rusă şi ucrainiană din Marea Negra îşi au bazele dar şi discursul ţinut de patriarh este extrem de importantă în economia acestei deplasări în Ucraina: “Rugaciunea mea fierbinte astăzi a fost ca fraţii să nu se uite niciodată unii la ceilalti prin vizorul armei, să nu ridice niciodată mâna unii asupra celorlalţi”(conform AFP). Crimeea este şi va rămâne pentru Rusia puctul strategic la Marea Neagră, locul de unde se exercită controlul militar al Strămtorii Bosforului dar şi al traseelor resurselor energetice din Asia ce tranzitează zona. Este cheia de la porţile Orientului dar şi a Asiei.

Planul de unificare al Bisericii Ortodoxe Ucrainiene este perceput la Moscova că pe o trădare dar şi că o pierdere a zonei de influenţă vizita patriarhului ne facând altceva decât să marească schisma între cele două biserici ucrainiene şi să împiedice astfel reunificarea.Moscova nu mai doreşte o nouă soluţie că cea din Estonia din 1996.

Vizita vine într-un moment bine ales înaintea alegerilor din Ucraina.Ce le vor spune prelaţii înaintea alegerilor enoriaşilor ? Se  vor implica în aceste alegeri ? Rămîne de văzut dar rolul biserici este în Ucraina unul de prim rang.

De fapt toate ţările din fostul Tratat de la Varsovia trebuie să lupte cu cutumele datorate desprinderii de maşinăria de propagandă a Moscovei şi de infiltrarea în propriile structuri statale ale ofiţerilor de informaţii străini. S-a terminat Războiul Rece dar culegerea de informaţii sau influenţarea deciziilor din poziţii cheie a rămas o prioritate. Biserica n-a scăpat nici ea, în timpul comunismului, de controlul serviciilor de informaţii, fiind utilizată pentru a culege informaţii şi a infiltra proprii agenţi în mediile din ţara unde-şi avea sediul. De aceea ne punem întrebarea: ce înseamnă independenţa bisericii Estoniene sau Ucrainiene? Eu cred că este lesne de înţeles dintr-un anumit punct de vedere.

Vizita actuală şi cele care vor urma vor fi puncte de reper în ofensiva Moscovei de recuperare a sferelor de influenţă pierdute în ţările cu populaţie majoritară ortodoxă şi ele trebuie evaluate cu mare atenţie. Ortodoxia joacă un rol extrem de important în viaţa acestor ţări.

Aş vrea să închei acest scurt crochiu de analiză politică reîntorcându-mă la Biserica Ortodoxă Română ce este şi va rămâne un factor de echilibru în lumea ecleziastică de astăzi, în această „mare slavică” ce ne înconjoară. Să nu uităm că s-au împlinit 10 ani de la vizita din 7-9 mai 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea în Romania, vizită considerată prima a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă şi care este considerată a fi una istorică în relaţia între cele două Biserici. Şi aş mai vrea să nu uităm  ce spunea Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel cu prilejul cinstirii Zilei Eroilor de anul acesta: „Puterea de a îndura istoria, atunci când nu o poţi schimba, echivalează cu o înţelepciune şi cu o forţă de supravieţuire în faţa pericolului autodistrugerii sau a sinuciderii fără rost. Poporul român a rezistat pe acest pământ pentru că a avut înţelepciune, putere de jertfă şi de răbdare atunci când nu putea să biruie cu armele. Prin această înţeleaptă îndurare cu speranţă a supravieţuit şi migratorilor, şi imperialiştilor lacomi şi dictaturilor distructive, umplând istoria cu Crucile de pe mormintele lor şi de pe bisericile înălţate ca pe făclii de înviere şi speranţă”.