Mangerierea istabilității la periferia granițelor Chinei
Jun 12th, 2012 by admin
Redefinirea liniilor majore de politică externă ale SUA are repercusiuni majore asupra întregii arhitecturi a relaţiilor internaţionale. S-au creat anumite reflexe ce determină o legătură intimă între direcţiile majore de politică externă ale SUA şi acelea ce descriu principalele direcţii ale NATO precum şi a statutului tradiţional de iniţiator de politici mondiale al SUA.
Noua strategie a Pentagonului, “Susţinerea Conducerii Globale Americane: Priorităţi pentru apărare în secolul XXI” oficializează orientarea politicii militare şi externe a SUA dinspre Orientul Mijlociu, înspre Asia. Documentul declară că “interesele economice şi de securitate ale SUA sunt legate indisolubil de evoluția care se întinde din Pacificul de Vest și Asia de Est înspre Oceanul Indian şi spre Sud.”
Richard Haass în eseul “Reorientarea Americii” scris de Richard Haass, președintele Consiliului pentru Relaţii Externe avertiza că SUA a devenit “preocupată de Orientul Mijlociu… şi nu a acordat atenţia corespunzătoare Asiei și Pacificului de Est, acolo unde se va scrie o mare parte din istoria secolului douăzeci şi unu“. Considerând “redescoperirea Asiei” ca binevenită Haass a declarat că SUA ar trebui să se asigure “că China nu va fi niciodată tentată să-şi folosească puterea sa tot mai mare pentru acte de constrângere“
Reorientarea militară a Pentagonului înspre Asia merge mână în mână cu ofensiva diplomatică a SUA, pentru a reduce influenţa economică şi politică a Chinei în întreaga Asie cât și pe plan internațional.China a acumulat influență în Asia în timp ce SUA a fost prinsă în războaiele din Irak şi Afganistan.
China este percepută astăzi ca o superputere economică dar și ca una militară în devenire. Deși bugetul militar este încă o necunoscută, creșterea acestuia a ajuns să depășeacă, din evaluările analiștilor americani, bugetul militar al Marii Britanii devenind, cu o sumă evaluată între 120 și 180 miliarde de USD, al doilea buget militar după cel al SUA. Cheltuielile militare chineze au forma unui aisberg care nu-și devoalează decât partea superioară așa că orice frază pe această temă trebuie luată cu precauție. Modul în care Beijingul folosește resursele financiare, pe termen lung, nu le cunoaște nimeni și, dacă armata chineză se va dezvolta în ritmul de până acum, Statele Unite vor putea fi depasite în ce privește cheltuielile militare până în anul 2020. Există însă prea multe variabile, iar prognozele pot suferi modificări.
Relațiile politico militare dintre SUA și China privite în perspectiva faptelor petrecute de-a lungul ultimelor decenii (conflictul China Taiwanul din 1996; incidentul avionului american EP-3 din 2001; interceptarea vasului de cercetare al marinei americane USNS Impeccable la 70 mile marine de insula chineză Hainan în 2009; implicarea unui submarin chinez din clasa Song, fără să fie detectat, în exercițiile militarea americane desfășurate sub comanda portavionul american USS Kitty Hawk şi lovirea sonarului unui crucişător american în 2009 de un submarin chinez) ne fac să previzonăm că interesle celor două puteri se vor ciocni undeva într-un viitor nu prea îndepărtat. Motivul principal: goana după resurse a Chinei, resurse necesare continuării creșterii economice fără de care Beijingul nu va rezista social.
Relația dintre SUA și China, acel așa numit G2, este una care creionează nu numai relațiile în zona Asia Pacific dar și pe cele globale. Politicienii din Beijing și Washington au devenit mult mai susceptibili, în ultima perioadă de timp, la mișcările unuia față de celălalt. Cu cât anxietatea și incertitudinea cresc cu atât mai mult se diminuează încrederea între cele două puteri.
Rămase de decenii la faza de discuții și tatonări, împărțirea regiunilor din Pacific, abia se ivește după furtuna financiară abatută în ultimii ani asupra Americii și Europei. Est un adevărat uraganul politic care amenință să se dezlanțuie în zona Pacificului cât de curând.
Deocamdată China se pregătește pentru a 18-a Conferință a Partidului Comunist Chinez. Răgazul până atunci va fi umplut cu reluarea discuțiilor informale dintre liderii de top chinezi actuali și cei din trecut, dialog care s-a desfășurat fără întrerupere din 1954 și până în 2003 când a fost întrerupt de opreședintele Hu Jintao. Beidaihe este stațiunea de vară a liderilor chinezi dar și locul de desfășurare al conferinței informale, în luna iulie-august. Mao și Deng au folosit această reuniune în aramonizare intereselor diferitelor grupuri din conducerea administrației chineze. Este din oportun acest forum.
Care este situația la periferia Chinei, ca o posibilă sursă de conflict în viitor ? Cele mai importante motive de îngrijorare de la periferia Chinei sunt: proliferarea armelor nucleare, terorismul transnațional, disputele teritoriale și consecințele unei instabilități politice interene ale unor state din zonă.
Proliferarea nucleară este cea care pune problemele cele mai mari la periferia Chinei. Corea de Nord dotată cu 8 la 9 rachete nucleare și un guvern totalitar este prima pe lista care dă dureri de cap atât la Beijing cât și la Washington. Discuțile în șase implicând Corea de Nord, Coreea de Sud, China, Rusia, SUA și Japonia sunt în impas și nu se vor relua curând cu toate eforturile depuse de diplomația americană. Phenianul continuă să dezvolte rachete intercontinentale dar și să vândă tehnologie unor țări precum Iran sau Siria. Pakistanul prezintă un set diferit de îngrijorări: riscul ca o organizație teroristă cu sediul în Pakistan să fure sau să utilizeze rachetele nucleare pe care Islamabadul le are. Raidul care a dus la capturarea și înpușcarea lui Osmabin Laden demonstrează că administrația pakistaneză este supusă unor influențe din zonele tribale care într-o bună zi poate prelua controlul administrativ al țării. În privința Pakistanului China nu este îngrijorată pentru că are deja relații politico-militare deosebite, Islamabadul fiind aliatul de nădejde al Beijingului în zonă și inamicul declarat al Indiei. India este în schimb o putere nucleară iar relația ei cu Beijingul nu este una înfloritoare. Desele conflicte dintre cele două, la granița de nord, pot reapărea oricând. India a depașit China în poziția de cel mai mare importator de arme. Achizițiile militare ale Indiei reflectă relațiile tensionate cu Pakisanul și amenințarea crescândă care vine dinspre China.
Grupurile teroriste din Afganistan și Pakistan sunt o provocare pentru chinezi. Cooperarea acestora,Mișcarea Islamistă de Est din Turkmenistan, cu separatiști uiguri din provincia Xinjiang crează probleme autorităților de la Beijing.
Principala zonă cu potențial ridicat de generare a unui conflict este Marea Chinei de Sud unde disputele teritoriale sunt la ordinea zilei. Marea Chinei de Sud este a doua cea mai circulată rută comercială maritimă din lume după volumul de marfă care o tranzitează. Pe lângă importanţa strategică, Marea Chinei de Sud are o populaţie bogată de peşte şi rezerve importante de petrol (7,7 miliarde de barili rezerve dovedite şi 28 miliarde de barili rezerve estimate). Asta face ca toate ţările care au ieşire la această mare – China, Taiwanul, Filipine, Malaezia, Brunei, Indonezia, Singapore şi Vietnam – să aibă pretenţii asupra apelor teritoriale ale celorlalte ţări, fiecare revendicând mai multe insule nelocuite din largul mării. Ascensiunea Chinei şi întărirea componentei militare navale a făcut ca zona să devină una cu un risc ridicat de confilict. Două din statele cu care SUA are acorduri de apărare au probleme cu China referitoare la insulele din largul mării: Japonia cu insula Senkaku/Diaoyu și Filipine cu reciful Scarborough Reef și insula and Spratly.
China este înconjurată de state clasificate de analiști ca fragile sau cu risc ridicat de conflict. Șapte din paisprezece – Afganistan, Pakistan, Myanmar, Laos, Nepal, Corea de Nord și Tafjikistan sunt considerate ca state cu risc de conflict ridicat; opt state din zonă sunt cotate cu nota șapte pe o scară de evaluare a autocrației-Afganistan, Myanmar, Kazakhstan, Kirgizstan, Laos, Corea de Nord, Tadjikistan și Vietnam; șapte au insurgențe în desfășurare-Afganistan, Myanmar, India, Laos, Nepal, Pakistan și Tadjikistan și șapte au un risc ridicat în afaceri- Afganistan, Myanmar, Kirgistan, Nepal, Corea de Nord Pakistan și Tadjikistan.
Relația SUA cu țări din regiune, cu care are angajamente ferme de securitate, face din China o sursă de fricțiune din cauza intereselor ei în zonă. Bilaterala SUA-China, asistată nu de figuranți vecini sau îndepartati, ci de princialii actori aflați la fata locului: India, Indonezia, Japonia și Coreea de Sud acompaniată de un sistem de alianțe strategice, asigură securitatea regională.
