Terorismul rediviva !?
Aug 29th, 2012 by admin
Revoltele “primaverii arabe” au deschis noi oportunități pentru rețeaua Al Qaida, rețea care încearcă să se reinventeze. Instabilitatea aparută în urma colapsului regimurilor arabe a creat un mediu permisiv pentru Al Qaida și nu numai, aici adăugânduse partidele islamiste, reorganizate sub diferite forme, cu o ideologie adaptată cerințelor actuale și care au fost supuse opresiunii autorităților de-a lungul timpului. Noi conducători politici sau militari apar în lumea arabă și se poziționează în fruntea acestor structuri, mulți dintre ei au studii în universitățile occidentale, fiind lideri care cunosc realitățile din lumea Occidentală. Influența Al Qaida se îndepartează de Afganistan și Pakistan pentru a se ancora în Yemen, Somalia sau Sahel. Această nouă realitate nu înseamnă renunțarea la paradisul pe care-l oferă Pakistanul în zonele tribale administrate de Islamabad în vestul țării.
Deși eliminarea lui Osama bin Laden și altor agenți importanți ai al-Qaida au slăbit gruparea teroristă, ascensiunea gruparilor afiliate al-Qaida în Orientul Mijlociu și Africa reprezintă încă o amenințare serioasă la adresa SUA, și nu numai. Raportul anual privind terorismul al Departamentului de Stat este elocvent în a sublinia această realitate obiectivă: “Deși miezul al Qaida din Pakistan a devenit mai slab, și-a păstrat capacitatea de a conduce atacuri regionale și transnaționale“. De asemenea la această amenințare deja existentă se adaugă amenințările statelor care sponsorizeaza terorismul precum Iranul, Siria, Sudanul, Coreea de Nord și Cuba.
La un an după eliminarea lui Osama bin Laden grupări precum Grupul al Qaida din Yemen, din Peninsula Arabică (AQAP) rămâne o amenințare la adresa occidentului. Mișcările din Libia, Siria și Somalia au permis liderilor teroriști coptarea de noi membri din zone precum Mali, Irak sau Nigeria, dar au permis, în același timp, preluarea de arme și muniții, inclusiv rachete sol aer, din depozitele guvernamentale abandonate de fostele regimuri.
Al Qaeda a rămas un brend sub care noii lideri ai terorismului global organizează actualele structuri teroriste ce vor fi inițial asmuțite către comunitățile locale din nordul Africii pentru a instaura și prelua conducerea unor administrații islamist fundamentaliste în vidul lăsat de fostele puteri. Și toate într-un proces accelerat de îndeplinirea a obiectivelor. Al Qaida de astăzi nu mai este o structură centralizată și ierahică așa cum a fost pe 11 septembrie 2001 sub lidershipul lui bin Laden.
Dintre toate aceste organizații afiliate al-Qaida, AQAP este cea mai periculoasă fiind formată din foști militanți saudiți afiliați grupării al Qaida din Yemen și care au obiective precise precum distrugerea și atacarea țintelor americane oriunde în lume.
Al Qaida din Magrebul Islamic a fost și este responsabilă de omoruri și răpiri de africani dar și de vestici, în timp ce islamiștii din Mali au distrus în mod permanent elemente ale culturii locale Timbuktu. În Somalia al Shabbab s-a confruntat cu trupele Uniunii Africane și au declanșat atacuri asupra vecinilor din Kenia. În Nigeria Boko Haram a avut ca țintă creștinii și personalul ONU.
Astfel de atacuri teroriste la nivel local distrug căile de comunicații și întrerup legăturile comerciale destabilizând administrația locală. În viziunea lui bin Laden obiectivelele care trebuie atacate se situau pe teritoriul SUA iar insurgența locală era considerată o distracție periculoasă.
După Osama bin Laden mișcarea s-a împărți în structuri militare independente care folosesc tactici militare acționând în diferite părți ale globului în special acolo unde guvernele sau serviciile de informații nu iau măsurile necesare stopării fenomenului. Deocamdată terorismul, cu unele excepții, se întoarce la rădăcinile sale locale ceea ce face ca acesta să devină într-o anumită proporție marginal. Liderii din Pakistan ai al-Qaida nu pot urmări conflictele locale sau influența în vreun fel evenimentele și de aici apare necesitatea cunoașteri îndeaproape a varietății acestor grupuri și a modului lor de acțiune dar și măsurile de dezagreagare a acestora. În ultima perioadă s-au remarcat contactele ce s-au realizat între diferitele grupări teroriste din Africa. Generalul Carter Ham care conduce Comandamentul American pentru Africa spunea în iunie că Boko Haram, al Shabaab și AQIM folosesc în comun fonduri și materialul explozibil avut la dispoziție în acțiunile de pe continent. Sunt aceste grupări parte a al-Qaida?
Toate aceste grupări pot fi considerate ca parte a rețelei globale Al Qaida al cărui lider actual Zawahri, însoțit de veterani precum egipteanul Sayf al Adl și guianezul Adnan al Shukrijumah, cel care a planificat în 2009 atacul la metroul din New York, încă încercă s-o coordoneze. Nici unul dintre aceștia nu-l pot înlocui pe Osama bin Laden, următorul pe lista dar care și el a fost ucis ar fi fost Abu Yahya al-Libi. Ultimul apel al lui Zawahri a fost adresat militanților să asigure debarcarea lui Bashar al-Assad în Siria.
Actuala conducere al Qaida se bazează pe recrutarea de teroriști și crearea de celule în străinătate. Legenda lupului singuratic care atacă obiective este demodată deși ea se mai utilizează în zone greu accesibile informativ. O întreagă logistică se pune în funcțiune odată cu organizarea unui atac chiar cu bombă umană. Pentru AQAP a rămas și dictonul “do-it-yourself attacks” ceea ce însemnă că dacă acționezi singur nu contează câte victime faci important este să creezi panică în rândul populației. Fenomenul terorist s-a manifestat și în Europa. După atentatele de la 11 septembrie 2001 din SUA, Europa a fost și ea lovită de o serie de atacuri teroriste, comise de extremiști islamici. Atacul din orașul francez Toulouse, din fața colegiului iudaic, soldat cu patru morți, nu este singular în Europa. În noiembrie 2003 Turcia în Istanbul a avut loc primul atac major după atentatele de la 11 septembrie. Patru mașini-capcană au explodat în fața unor sinagogi, a Consulatului Britanic din Istanbul și a sediului general al băncii HSBC. În total, 57 de oameni au murit, alți 700 fiind răniți. 74 de oameni au fost puși sub acuzare de autoritățile turce, care au susținut că aceștia aveau legături cu rețeaua Al Qaeda. În 11 martie 2004 în Spania mai multe explozii simultane au avut loc în patru trenuri pline cu navetiști, la Madrid. Atentatul s-a soldat cu 191 de morți și 1.800 de răniți, fiind considerat cel mai grav atac terorist de pe teritoriul Europei. Autorii atacului au susținut că s-au inspirat din acțiunile organizației Al Qaeda. Pe 7 Iulie 2005 în Marea Britanie patru atacatori sinucigași, dintre care trei erau născuți în Marea Britanie, au fost autorii atacurilor sângeroase de la metroul din Londra și dintr-un autobuz. 56 de oameni au murit, iar alți 700 au fost răniți.
Osama bin Laden a fost fără îndoială cel mai proeminent terorist în primul lui deceniu al secolului, victimele atribuite organizatiilor Al-Qaeda în SUA si Europa ajungând la cateva mii. În Orientul Mijlociu și întreaga lume Islamica au murit 40 000 de oameni în atentatele organizatiilor care s-au considerat Al-Qaeda sau afiliate la acesta organizatie, inclusiv evenimentele teroriste din Indonezia (Bali) si India (Mombai).
Ce concluzii se pot trage din evoluția acestui fenomen? Există un pericol islamic fara doar si poate în Europa violenta latenta fiind prezentă precum si canalele care pot deveni active extrem de rapid pentru ca aceasta violenta sa se manifeste. Focarele de terorism islamic s-au mutat din sudul și vestul Europei spre Peninsula Scandinavă. Apar tot mai multe acțiuni în estul și centrul Europei. Egiptul de astăzi stă totuși sub influența metodelor lui Osama fapt care devine îngrijorător într-o Africă musulmană unde noile regimuri care se pregătesc să preia puterea au o vădit factură islamică fundamentalistă. Iranul și gruparea terorista al Qaida, condusa de Ayman al Zawahiri, au dezvoltat o relatie operationala si se pregatesc sa atace tinte din Occident. Surse din serviciile de informatii sustin ca Iranul antreneaza agentii al Qaida pentru a utiliza explozibili, îi furnizeaza retelei bani si adăpost, în cadrul unei intelegeri la care s-a ajusn in 2009. SUA este ingrijorată de aceasta legatură. Anul trecut au pus o recompensa de 10 milioane de dolari pentru informatiile care ar conduce la liderul al Qaida din Iran, sirianul Ezedin Abdel Aziz Khalil, cunoscut precum Yasin al Suri. Doar Zawahiri, liderul gruparii teroriste, “valoreaza” mai mult pentru americani decat Yasin al Suri. Osama bin Laden a fost la apusul popularitatii sale în lumea careia îi apartinea iar dispariția sa a fost punctul final al unui capitol foarte activ al terorismului mondial. Războiul cu teroriști continuă pe un front invizibil pentru omul de rând. Este locul unde nu se dau grade sau decorați. Se moare… din când în când.