Siria și vecinii în era post Assad
Aug 29th, 2012 by admin
Siria este aproape de finalul unui tragic conflict civil. Cât de violetă va fi închierea acestuia este greu de presupus acum, însă ce putem evalua este că finalul va implica în mod sigur vecinii. Analiștii de la The Economist au ajuns la concluzia , după 17 luni de lupte derulate de-a latul și de-a lungul Siriei, că acesta se află la un punct de cotitură. Ce a determinat această caracterizare? Atacul asupra comandamentului lui Bashar al-Assad pe 18 iulie, când mai mulți membrii ai elitei adminstrative și militare siriene incluzâd aici pe ministrul apărării și cumnatul președintelui au fost uciși. Siria are graniță cu Turcia, Irak, Iordania, Israel, Liban și o porțiune de litoral la Marea Mediterană unde se află baza militară navala rusească din portul Tartus. Situaţia actuală din Siria ar putea genera un conflict civil de durată şi chiar un război în Orientul Mijlociu, având în vedere infiltrarea “teroriştilor” şi implicarea altor state, precum Iranul, a atenţionat secretarul de Stat american Hillary Clinton. “Cei care încearcă să profite de nenorocirea poporului sirian prin trimiterea de intermediari sau de combatanţi terorişti nu vor fi toleraţi“, a atras atenţia Clinton. Plecarea lui Assad va avea implicații serioase în regiune, fiind o grea pierdere pentru Iran dar și crearea unei stări de tensiune la granița cu Turcia și Israel.
Revolta din ultimele 17 luni din Siria s-a dezvoltat într-un razboi civil la scară mare, unde forțele președintelui Bashar al-Assad încearcă să recâștige controlul unor zone urbane pierdute în fața rebelilor pe care îi portretizează drept suniți radicali ce vor să alunge regimul de la Damasc și care au inflitrați membrii ai grupării al-Qaida în interiorul lor. Regimul utilizează toate catgoriile de armament de la tancuri la elicopterele de atac, care au primite recent din Rusia. Assad nu poate reântoarce Siria la starea de dinainte de războiul civil. Este acest război unul de emancipare a poporului sirian care dorește să scape de teroarea administrației de la Damasc? Da. Au fost proteste pașnice la început, proteste influențate de stare din regiune unde primăvara arabă a descătușta popoarele vecine, proteste la care regimul de la Damasc a rămas impasibil singura tactică folosită de acesta fiind represiunea. Opoziția a preluat armele și conflictul a deveni pe zi ce trece unul sângeros de o brutalitate poate întâlnită numai în Libia. Adevenit un război sectar? Parțial afirmația se confirmă iar mărturie stau acțiunile din zonele centrale ale Siriei în munții dintre Homs și Aleppo.
Dacă regimul de la Damasc pică, Teheranul va suferi cea mai mare înfrângere de la Revoluția Islamică încoace. Așa se explică implicarea tuturor forțelor disponibile, controlate de iranieni din zona Levantului.
Siria nu trebuie privită ca având ca soluție a crizei căderea regimului Bashar al-Assad. Lucrurile sunt mult mai complicate. Siria este un amalgam de forțe sectare alawits, kurzi, șiiți și suniți. Fiecare dintre aceste grupuri își vor cere drepturile lor venite dinaintea dinstiei Assad sau păstrarea celor existente așa cum doresc actualii administratori. Ce înseamnă acest lucru? La fel ca în Irak ,iranieni vor juca una sau două cărți care le convin. Turcia și Irakul au regiuni la graniță cu populație mixtă ceea ce le va afecta evoluția în propria societate în anii ce vin. Cine va deține rolul de administrator al regiunii? Turcia. Ankara va trebui să unifice etnic Siria și va avea o negociere dură cu nordul acesteia uned populația majoritară este cea kurdă care fie vorba îmtre noi nu are încredere în turci. Are Irakul vreo importanță? Da. Kurzii din Irak și Siria sunt foarte apropiați dar Bagdadul nu vrea ca Siria să devină o bază operațională pentru kurzii de acolo. Atât turcii cât și irakieni nu vor o dezmembrare a Siriei. Și totuși o dorește cineva?
Libanul este divizat în ceea ce privește Siria. Siria are suporteri dar și inamici declarați în Liban. Libanul va fi țara cea mai afectată din cauza situației din Siria pentru că balanța de putere care cuprinede inclusiv Hezbollahul va fi schimbată în defavoarea acesteia atât politic cât și militar. Asta nu însemnă ca Hezbollahul va deveni o organizație modestă ea va rămâne o forță de temut la granița cu Israelul. Clasa politică din Liban va trebui să definescă din nou politica de reconciliere națională. De ce ? Pentru că suniții se vor regăsi revigorați după Assad iar Hezbollahul amenințat.
Libanul este afectat acum de un val de răpiri, iar violenţele interreligioase se agravează pe zi ce trece. Două state vecine, Siria și Libanul cu situaţii politice complicate şi o demografie încă şi mai complicată. Echilibrul fragil din Liban dintre şiiţi, sunniţi şi creştini s-a fisurat. Într-o acțiune de comando 11 sirieni au fost răpiţi pe teritoriul Libanului, după un alt val de răpiri, când 20 de persoane au fost capturate şi duse într-un loc necunoscut. Autor: clanul Meqdad, de origine şiită, ca răspuns faţă de răpirea din capitala Siriei, Damasc, a unuia dintre membrii clanului Hassan Meqdad. Potrivit agenției media Al Arabiya, rebelii sirieni sunt convinşi că Hassan Meqdad făcea parte din grupul de 1500 de oameni trimis de Hezbollah în Siria pentru a-l ajuta pe preşedintele Bashar al-Assad. În plus, familia Meqdad este originară din valea Bekaa, nu departe de graniţa siriană, adică regiunea dominată de Hezbollah. Organizaţia libaneză este de sorginte şiită şi a fost dintotdeauna un aliat al regimului Assad din Siria, regim ce face parte din secta alawită, considerată o ramură a şiismului. Majoritatea sirienilor sunt însă sunniţi şi la fel cea mai mare parte a rebelilor. Să nu uităm că Libanul a fost sub ocupaţia Siriei începând din 1976 şi până în 2005 când sub presiunea comunităţii internaţionale ce a urmat după asasinarea premierului libanez Rafik Hariri, Siria a fost nevoită să îşi retragă trupele de pe teritoriul vecinului său. Acum, Libanul, după un război civil de 15 ani – între 1975 şi 1990, soldat cu circa 230.000 de morţi se află în pargul altuia.
Este Israelul pregătit să gestioneze perioada post Assad. Se pare că datorită schimbărilor complexe din lumea arabă, în ultimul an, răspunsul este unul paradoxal:nu. Siria se adaugă Egiptului sau Libiei complicând geopolitic regiunea. De fapt întrebarea trebuie reformulată: sunt pregătiți israelienii pentru schimbările din lumea arabă? Problemele Tel Avivului cu Siria se referă la armele chimice care nu trebuie să ajungă în mâinile Hezbollahului sau la dilogul privind înălțimile Golan. Apoi emanciparea care bântuie prin Orientul Mijlociu poate afecta și pe palestinieni având ca urmare noi revolte în zonele ocupate de aceștia.
America nu s-a implicat decât diplomatic, prin eforturile depuse în circuitele diplomatice în zona Orientului Mijlociu ale secretarului de stat, Hillary Clinton, și prin activitatea susținută din Consiliul de Securitate al ONU, și asta probabil și din cauza alegerilor care urmează să aibă loc. Europa nu este nici ea mai influentă decât SUA iar prezeța în zonă este vagă și inconsistentă. Rusia, un important actor în zonă, a preformat de pe o poziție de forță în Consiliul de Securitate al ONU, de unde a bloct toate demersurile comunității internaționale. Diplomația rusă a dat în schimb greș în zona Levantului și probabil că în final va plăti acest rol. Rusia nu are legături bune cu opoziția siriană dar dacă va reuși să protejeze comunitatea alawită în zona ei de viață va avea încă un rol pe eșicherul sirian.
Dinamica evenimentelor din Siria a fost condusă de sirienii însuși, de implicarea vecinilor Turcia, Arabia Saudită, Qatarul sau Irakul dar nu și din partea comunității internaționale. Etapa post Assad va fi mult mai complexă și va deschide ușa pentru mai mulți actori și acțiuni politice și militare dar și diplomatice. Geografia demografică a regiunii va fi prima care va avea de suferit iar fărâmițarea teritorială va fi un subiect la ordinea zilei pe agendele de negociere ale principalilor actori locali și internaționali.
