Ce mai face Europa?
Jan 30th, 2013 by admin
Este în criză! Și politică dar și financiară. Europa are în schimb un lider puternic. Germania are din nou prim-planul pe scena vechii Europe, cum îi placea lui Rumsfeld s-o denumească. Helmut Kohl a fost cancelarul “reunificării germane”. Gerhard Schröder, cel al păcii. Angela Merkel a fost cancelarul Europei în primul mandat iar în al doilea este cel al austerității. Sunt momente și personalități ale istorie care contează enorm în viitor: un Willy Brandt pocăit, în genunchi în ghetoul din Varşovia; Helmut Kohl şi François Mitterrand mână-n mână pe câmpul de luptă de la Verdun, şi, recent, Vladimir Putin cu premierul Donald Tusk la locul masacrului de la Katyń. Sunt de fapt gesturi de reconciliere ale unor războaie europene ale căror emoții nu s-au atenuat cu timpul. Acum, când destinul federal al Europei devine pe zi ce trece mai palpabil, proiectul european, ameninţat iniţial de contradicţia dintre politicile fiscale şi cele monetare ale naţiunilor din zona euro, se află în situaţia clară de a alege între a abandona moneda euro sau de a face un salt spectaculos către o adevărată guvernare economică europeană. Să nu uităm ceea ce Merkel sau Herman van Rompuy spuneau cu ceva timp în urmă: “Istoria ne arată că ţările care au o monedă comună nu se războiesc“(Merkel) sau”Odată cu moneda euro, ar cădea şi UE, şi prin urmare principala garanţie a păcii“(Rompuy).
David Cameron a pronunțat un discurs asupra viitorului relațiilor dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană. Cameron a promis votanților englezi un referendum pentru renegocierea acordului cu UE dacă câștigă alegerile din 2015. Angela Merkel a reacționat imediat și a declarat că: Germania și eu personal dorim Marea Britanie în Uniune ca parte activă a ei. Planificarea unui referendum de acum în cinci ani este o treabă riscantă și am să explic de ce. În părimul rănd oamenii de afaceri și companiile sunt oripilate de perspectiva că Marea Britanie va ieși din UE. Deja producătorii de mașini văd o schimbare în relațiile pe care le au în cadrul uniunii. Un așa numit exit în 2017 descurajează multinaționalele. În al doile rând deși 5 ani sună a termen îndepărtat nu este suficient timp pentru a se rezolva problemele financiare ale zonei euro și atunci ce va vota Parlamentul englez? În al treilea rând negocierile ulterioare referendumului pot merge prost și pot duce la concluzi care se ivește acum că Anglia vrea propriul ei drum. Riscurile sunt mari dar probabil Cameron are câțiva ași în mânecă?!Merkel este unul dintre aceștia. Germani vrea să lucreze cu liberali englezi și este gata să dfacă concesii.Care va fi situația peste 2 ani Vom vedea Acum șansele sunt 50% la 50% conform sondajelor de opinie. Ce spune presa din insulă? Decizia de încredinţare în mâinile poporului a apartenenţei la UE reprezintă “un mare risc, dar o manevră curajoasă”, scrie Tom Newton Dunn de la ziarul The Sun , comparând situaţia cu punerea “unui pistol încărcat la tâmplele liderilor UE şi a le spune: daţi Marii Britanii înapoi ceea ce vrea sau ar putea pleca”, descriind viitoarele negocieri la care va participa primul-ministru drept “un joc de pocher cu Bruxelles prin inducerea în eroare a adversarului şi pentru cea mai mare miză”. Da, discursul lui Cameron a readus în atenţia proiectului european principiul economic şi al interesului pe pieţele financiare, care ar putea fi primit bine în Olanda, Suedia, Finlanda. E rândul lui Angela să mute pe tabla de șah!
Marea Britanie se apropie de referendumul asupra independenţei Scoţiei prevăzut în 2014. Sabia lui Damocles, a separării, atârnă de asemenea deasupra Belgiei, unde naţionaliştii flamanzi pregătesc alegerile federale din 2014, şi deasupra Spaniei, unde Catalonia va încerca să creeze condiţii cât mai favorabile cu putinţă organizării unui referendum asupra independenţei sale, tot în 2014. Anul 2013 anunță și pregătește referendumurile din 2014.
Evenimentul anului vor fi alegerile legislative din Germania, probabil la finele lunii septembrie. Angela Merkel, care se bucură de o rată de popularitate record, are şanse bune de a fi aleasă pentru un al treilea mandat de cancelar. Aceasta îşi va menţine deci politica ei europeană de rigoare, atât de populară pe lângă alegătorii săi. Dar va avea de asemenea nevoie de stabilitate, ceea ce ar putea favoriza politica de intervenţie a Băncii Centrale Europene în criza datoriilor. Întrucât această politică, deşi nu prea populară la Berlin şi pe lângă Bundesbank, totuşi a calmat pieţele şi a oferit un răgaz celor mai importanţi şi mai fragili parteneri ai Germaniei, precum Italia, Spania şi Franţa. Deocamdată Uniunea Creștin Democrata a Angelei a pierdut puterea, în favoarea Social Democraților și a Verzilor, e adevarat la un singur loc, în Saxonia Inferioară. Ce ne spune acest lucru: partidele mici vor dispărea de pe scena politică odată cu aceste alegeri(Partidul Democratic Liber este un exemplu). De altfel vom avea alegeri în Italia în februarie cu o miză majoră: “tehnocratul” Mario Monti va putea el continua să guverneze fără a fi ales, dar cu sprijinul unei coaliţii de partide centriste? Vom vedea astfel dacă o politică de rigoare în concordanţă cu aşteptările pieţelor şi ţărilor partenere este suficientă pentru a redresa o ţară.
Grecia l-a acuzat de acțiuni crminale pe șeful Agenției de statistică a statului Elen, Andreas Georgiou. Acuzațiile vin după 15 luni de investigații. Echipa lui Georgiu a mistificat cifra deficitului din 2009 cifră luată în calcul la acordarea pachetului împrumutului inițial pentru Grecia. Și în final despre război. Europa este în război în Mali. Franța este cea care duce greul operațiunilor. Și totuși un fapt ne pune pe găduri. Degradarea situaţiei în Mali ar fi putut fi evitată dacă europenii ar fi studiat ţara cu atenție. Considerată timp de ani de zile drept un far al democraţiei, Mali s-a cufundat în sărăcie, revelând din nou problemele legate de frontierele coloniale artificiale. Lupta pentru independenţă a tuaregilor, cu rădăcini străvechi, şi-a atins apogeul în 6 aprilie 2012, odată cu declararea independenţei teritoriului denumit generic Azawad, situat în nordul ţării. Timp de decenii, tuaregii au fost ignoraţi, dispreţuiţi. Pentru a lupta împotriva unei mişcări independentiste iniţial laice, a fost tolerată formarea unor miliţii islamiste, reiterând astfel greşeala făcută în Afganistan. Rezultat: tuaregii s-au sprijinit pe liderul libian Gaddafi, şi apoi pe islamişti: cei din urmă au invadat nordul ţării, la începutul anului 2012, acaparând şi denaturând lupta tuaregilor. În şapte ani, numărul democraţiilor în Africa a scăzut de la 24 la 19. Este un eşec, pentru Europa şi pentru Occident. Între timp, China priveşte şi-şi freacă mâinile de mulţumire. Prezenţa ei creşte pe continentul African. În momentul de faţă, intervenţionismul Chinei constă în a construi drumuri, şi nu în a face război. Este fără niciun dubiu colonialism, dar de un alt soi. Bazat pe rezistenţă şi răbdare. Ce ar trebui să facă Europa pentru a nu lăsa Beijingului controlul asupra Africii şi Asiei. Este necesară o dezbatere europeană asupra acestui subiect.
Da și un ultim subiect: și totuşi trebuie să continue să se iubească!. Parisul şi Berlinul sărbătoresc aniversarea Tratatului de la Elysée, aflat la baza cooperării dintre cele două capitale. În acest timp cuplul franco-german este în criză. Francezii strâmbă din nas în faţa succesului economic german. Germanii nu pregetă să sublinieze slăbiciunile francezilor. Vâlva mediatică din jurul evenimentului este revelatoare mai ales a unei dorinţe de a vedea cuplul franco-german făcând lucruri mari. Și totuși cei doi lideri nu au prevăzut nicio iniţiativă politică majoră prevăzută pe agenda de anul acesta. Dimpotrivă, nemţii îi dispreţuiesc pe aceşti francezi rămaşi economic în urmă iar francezii denunţă setea de putere germanică. Germanii sunt acuzaţi de a dori să ucidă uzina Peugeot și faptul că nu recunosc superioritatea franceză în industria spaţială etc. Angela Merkel este imperială, Germania un pic imperialistă, iar Franţa se angajează pe calea îngrijorătoare a germanofobiei.
România se pregătește să devină grânarul Europei!? Într-un context de criză mondială, bătălia pentru resurse va deveni și mai acerbă. În timp ce UE se întoarce spre Rusia pentru nevoile sale energetice și probabil va găsi cum să profite de piaţa africană a resurselor, 2013 va marca o bătălie feroce în domeniul produselor agricole de bază şi a furnizării de carne iar unul dintre statele membre ar putea să o aprovizioneze cu produse agricole. Cu o condiție: românii să-și conștientizeze atuurile. Poate România intra în acest joc sau vom rămân… provinciali?
