Conferinta de Securitate de la Munchen sau redescoperirea Europei!
Mar 2nd, 2013 by admin
La Munchen s-a desfășurat cea de-a 49-a ediție a Conferinței de Securitate unde politiceni de prim rang, diplomaţi şi lideri de opinie au oferit o avanpremieră a relaţiilor internaţionale din acest an. Prima conferinţă s-a desfăşurat în anul 1962 şi a fost organizată de către editorul german Ewald von Kleist. Iniţial, conferinţa se ocupa doar de probleme legate de apărarea militară, ulterior aria tematică s-a extins, prin abordarea unor subiecte de interes strategic internaţional şi militar global. Este cel mai important eveniment care marchează începutul fiecărui an calendaritic. 2013 a adus în sălile de conferință peste 350 de personalități politice din 50 de state ale lumii.
Conferinţă este o acţiune privată și se constituie într-o platformă neoficială de întîlniri, unde au loc consultări importante pentru viitoarele decizii politice la nivel înalt, la ea participând oficiali din cancelariile guvernamentale de pe tot globul sau din instituțiile internaționale. La recenta sesiune au participat vicepreședintele John Biden, cancelarul german, Angela Merkel, secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov şi premierul britanic, David Cameron. Pentru ordinea de zi, coordonatorul conferinţei, Wolfgang Ischinger a stabilit trei teme principale: pericolele unor atacuri cibernetice, periclitarea securităţii mondiale, în urma crizei economice globale şi problema securităţii în regiuni de criză, strategiile de siguranţă şi rolul NATO. Pe agendă au fost subiecte fierbiți precum situația din Siria și din Mali, dosarul nuclear iranian și situația din Egipt. Să ne amintim că la reuniunea de anul trecut, organizatorul Ischinger, şi-a exprimat îndoiala că o eventuală demisie a preşedintelui Mubarak va declanşa în Egipt o primăvară democratică și a avut dreptate:Criza adevărată, de obicei începe, abia după ce un regim perimat se prăbuşeşte sau a fost măturat. Ischinger s-a exprimat că el aşteaptă din partea politicienilor europeni ca aceştia să ţină cont de experienţele dobîndite în urma răsturnării regimurilor dictatoriale din estul continentului European şi să ajute Egiptul: Europa are datoria să transmită egiptenilor puterea pentru a dezvolta o conştiinţă similară. Europa să demonstreze că se află totdeauna, acum şi în viitor, de partea progresului, a deschiderii, a democraţiei, a statului de drept. Acest ajutor să le oferim. Asta putem face. Ce se întâmplă acum în Egipt este și o consecință a modului în care cancelariile europene au reacționat în 2012. La conferința din acest an a fost prezent vicepreședintele american John Biden a cărui cuvânt a devoalat liniile geopolitice globale pentru următorii ani ai politicii americane din al doilea mandat Obama, la fel ca în 2009 când administrația Obama a preluat primul mandat la Casa Albă. Europenii jubilează de această dată pentru că vicepreședintele a reafirmat că America și Europa vor rămâne aliați apropiați și pe viitor – oldest and closest allies. Europa este piatra unghiulară a angajamentului nostru cu lumea și catalizatorul cooperării noastre globale a spus Biden și a continuat Nimic nu s-a schimbat (n.a. în relații dintre noi). Anunțul administrației Obama că pivotul strategic pentru Washington va fi regiunea Asia-Pacific a creat temeri printre elitele europene. Astfel, Biden s-a văzut nevoit să menționeze motivațiile care au dus la succesul alianței trasaclantice în ultima decadă: cooperarea cu Europa în Afganistan și Libia dar și în ceea ce prevește scutul antirachetă cooperarea cu România Spania și Turcia. Concluzia este că America va fi o putere atlantică dar și o putere în Pacific. Istoria cestui nou concept a început anul trecut tot aici la Munchen odată cu declarația secretarul de stat Hillary Clinton care a invitat Europa ca împreună cu America să participe la un secol de evoluții pe scena arealului Asia-Pacific. Apelul a fost repetat de această dată de Biden: Avem un interes important în regiunea Asia-Pacific, regiune care este în creștere. Deci vom intensifica eforturile noastre în realizarea acestor interese mergând înainte împreună. Conferința s-a constituit într-un pas important în readucerea în prim plan a dialogului dintre Moscova și Washington. Vicepreședintele Biden și ministrul de externe rus Sergei Lavrov au avut o întrevedere tet-a-tet. A fost o întălnire post resetare a relațiilor bilaterale. La reuniune vicepreşedintele american a declarat că Washingtonul şi Moscova continuă să aibă divergențe de opinii în ceea ce priveşte Siria, Iranul, scutul antirachetă, extinderea Alianţei Nord Atlantice, respectarea drepturilor omului si problemele democraţiei. Printre motivele „reale” de divergenţă cu Rusia, Joe Biden a amintit tratamentul impus de Rusia celor doua regiuni secesioniste ale Georgiei. Joe Biden a declarat că SUA nu vor recunoaşte independența regiunilor secesioniste Osetia de Sud și Abhazia, recunoscute ca state de Rusia şi că Washingtonul susţine că orice stat suveran are dreptul să îşi aleagă alianţele pe care le doreşte. La rândul său Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, s-a încadrat în discursul virulent a lui Putin din 2007 cand a cerut ca Occidentul să nu se mai amestece în afacerile interne ale Rusiei. Rusia s-a arătat din nou determinată să refuze orice intervenție externă în Siria iar Assad să rămană în continuare în controlul arsenalului de arme chimice. Și de data asta America este pregătită să treacă peste frustrările Rusiei privitoare la scutul antirachetă și să elaboreze noi propuneri de cooperare pe alte teme, propuneri ce vor fi devoalate prin vocea consilierului de securitate națională Thomas Donilon în așa fel încât să continue dialogul referitor la armele nucleare, incluzând aici armele nucleare non-strategice pe care militari ruși le doresc în afara controlului acordurilor strategice de limitare. O înțelegere pe aceste teme ar face productivă vizita președintelui Obama în Rusia în vara lui 2013. Dezacordurile dintre Rusia și America nu sunt datorate numai chestiunilor tehnice sau problemelor specifice ele au rădăci în politica internă a Rusia, în mobilizarea de către adminitrația de la Kremlin a bazei politice naționaliste pentru soluționarea problemelor interne sau externe. Însă, administrație Obama este determinată, să continue resetarea relațiilor cu Rusia, pe o gamă largă de probleme, în cel de-al doile mandat. Să nu uităm ca în discursul inagural președintele Obama a spus: O decadă de război s-a încheiat. Da, Doctrina Eisenhower se reântoarce la Casa Albă. Vicepreședintele Joseph Biden vorbește elocvent în public despre cooperare trans-atlantică dar, în spatele ușilor închise, mesajul său principal este că America și aliații săi europeni au nevoie de un nou mod de a gândi responsabilitățile în această lume lipăsită de predictibilitate. Iranul a rămas pe agenda Washingtonului așa cume ne-a spus-o chiar vicepreședintele american Joseph Biden care a aruncat mănușa guvernului iranian declarând că administrația Obama este dispusă să înceapă discuțiile bilaterale cu Teheranul, fără condiții. Biden, în mod natural, nu a evidențiat ceea ce SUA ar pune pe masă. Din această cauză atunci când Ali Akbar Salehi, ministrul de externe al Iranului, a trecut la tribună a existat un interes imens în sala conferinței. Auditoriul a dorit într-adevăr să știe ce spune Iranul despre oferta SUA. Salehi este unul dintre cei mai experimentați diplomați din Orientul Mijlociu. Salehi a răspuns – Nu avem bariere - adăugând – Ne dorim ca aceste negocieri să aibă loc pe baza de egalitate. Dorim ca negocierile să fie cuprinzătoare. Este acesta un progres? Nu pentru ca peste câteva zile Ayatollah Ali Khamenei, cea mai înaltă autoritate iraniană a respins oferta americană declarând că acesta nu rezolvă problemele bilaterale între cele două țări. Modul în care Iranul vede lumea este pur si simplu prea diferit de orice perspectivă Occidentală. De ce este importantă pentru Europa întâlnirea de la Munchen? După conferința din 2009 primul mandat al Preşedinţiei Obama a fost marcat de o retrogradare a Europei din poziţia de principal partener al Statelor Unite. În urmă cu patru ani, la forumul informal desfăşurat la München, vicepreşedintele Joe Biden plasa reorientarea relaţiei Washingtonului cu Moscova (aşa-numitul “reset”) în prim plan. În intervalul scurs de atunci, Casa Albă a pus mare preţ pe “pivotul Asia”, reorientându-şi diplomaţia şi politicile de securitate conform cu noul interes situat în Pacific. Anul acesta Biden a grantat asistenţei, compusă din influenţi actori ai scenei politice globale şi din abili traducători ai limbajului diplomatic, că SUA trebuie înțeleasă ca o putere deopotrivă atlantică dar şi pacifică. Dincolo de această plasare strategică, nimic nu este agreat pentru că însăşi evoluţiile din zona Asia-Pacific sunt impredictibile. Datorită acestui lucru Europa şi Statele Unite trebuie să-şi gândească strategiile în privinţa Asiei într-un efort comun, nu în paralel şi, în nici un caz, nu la concurenţă. Ce l-a determinat pe şeful Administraţiei de la Casa Albă să schimbe tonul față de 2009? Excludem varianta unei pasiuni instantanee pentru spaţiul transatlantic. Asia şi China sunt importante şi importanţa lor va creşte, însă, Europa rămâne cel mai mare spaţiu economic conectat la piaţa americană ( 600 miliarde USD schimburi comerciale) iar aceasta s-a putut observa cel mai recent pe parcursul crizei europene a datoriilor suverane, ale cărei repercursiuni s-au simţit din plin pe piața americană. Așadar, să mulţumim crizei pentru că a dat un nou imbold unei relaţii bilaterale intrate într-un con de umbră?! Referirea lui Joe Biden la importanţa relaţiei transatlantice şi la acordul de liber schimb transatlantic este mult mai mult decât o simplă curtoazie. Europa este pilonul pe care se sprijină orice angajament global al Americii.
