Alexandru Grumaz

Încerc să țin pasul cu evenimentele din Siria. Ceea ce scriu acum, cu aproape 3 zile înainte de publicare, poate deveni desuet în ziua publicarii dar să încercăm să surprindem o imagine a situației din Siria. Evenimentele derulate acolo alimentează scenarii dintre cele mai nefaste în dosarul sirian, cu certe perspective de escaladare. În actualele condiții se profileazǎ la orizont în Orientul Mijlociu o remodelare a regiunii în funcţie de criterii etnice şi religioase. Soluționarea conflictului este pe agenda principalelor cancelarii Occidentale dar și a Rusiei, numai că modalitățile și abordările sunt diferite la fel ca și opțiunile finale. Iniţiativa ruso-americanǎ de organizare a unei conferinţe de pace la Geneva, denumită generic Geneva 2,  pe tema Siriei întîmpinǎ numeroase obstacole. Potrivit Moscovei principalul obstacol a devenit decizia Uniunii Europene de a ridica embargoul pe livrǎrile de arme cǎtre rebelii sirieni. Dintre forţele externe care-şi manifestă influenţa în determinarea traiectoriei conflictului din Siria, Federaţia Rusă joacă probabil cel mai important rol. Dincolo de tehnicile de obstrucţionare aplicate până acum în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, Federaţia Rusă s-a manifestat activ şi în zona susţinerii directe cu armament a Damascului. Dincolo de utilizarea armelor chimice, ipoteza regionalizării conflictului se cristalizează rapid pe fondul unor schimburi de amabilităţi precum cel dintre Siria şi Israel.  Mai nou Bashar al-Assad vorbeşte despre o presiune populară de a se deschide frontul împotriva Israelului.Totodată, Statele Unite au cerut ca mişcarea şiită libaneză Hezbollah (aproximativ trei-patru mii de combatanţi ai mişcării şiite libaneze Hezbollah luptă în Siria alături de forţele guvernamentale siriene) să se retragă imediat din conflict, în special din oraşul strategic Qousseir. Care este obiectivul acestei operațiuni? Închiderea/interzicerea traseelor strategice de aprovizionare a rebelilor, din bastionul Homs, pe rutele dintre dintre Tripoli și Homs via Qousseir dar și dintre Valea Bekaa și Homs via Qousseir. Luptele desfășurate pe rutele de asigurare a furniturilor militare duce războiul din Siria în Libanul de nord unde Hezbollahul (considerată organizaţie teroristă de către administraţia de la Washington) are concentrări masive de trupe. Într-un interviu acordat pe 30 mai, televiziunii Al-Manar, aparținând organizației Hezbollah, președintele sirian Bashar al-Assad a anunțat sosirea primului transport de rachete S-300 din Rusia iar directorul general al programului MIG al Rusiei, Serghei Korotkov, a declarat că Moscova va livra cel puțin zece avioane de luptă de tip MIG-29MM2 în următoarele săptămâni. Moscova măreşte practic miza, transmiţând încă o dată semnalul că fără prezenţa sa la masa decidenţilor, soluţionarea conflictului sirian nu este fezabilă. Rusia s-a aratat indignată(!?) de faptul că miniștrii de Externe ai Uniunii Europene nu au reușit să prelungească embargoul asupra armelor pentru Siria, deschizând, astfel, posibilitatea de a livra arme rebelilor ce se lupta cu guvernul sirian. Divergențele între ministrii de Externe ai Uniunii Europene au împiedicat reînnoirea embargoului privind armele pentru Siria, deschizând ușa larg unui posibil flux de arme către rebelii care se lupta să răstoarne guvernul președintelui Bashar al-Assad. Discuțiile ce au durat peste 12 ore au fost furtunoase. Austria, Cehia si Suedia au ajuns la întalnire ferm decise să se opuna transporturilor de arme, întrucat nu au încredere în opoziția siriană și se tem ca armele vor ajunge în mâinile grupărilor jihadiste. Și totuși rezoluția se va aplica definitiv după o nouă consultare a miniștrilor de externe ai UE ce va avea loc în august și asta pentru a nu periclita conferința de pace de la Geneva. Acum, Siria încearcă regionalizarea conflictului. Ținte:Israel și Turcia. Mai multe tiruri de rachetă au fost trase dinspre teritoriul sirian spre teritoriul statului evreu, producând însă doar pagube materiale neînsemnate. Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, acuza recent regimul sirian că este responsabil pentru dublul atac ce a avut loc în estul Turciei (46 de persoane ucise în localitatea turcă Reyhanli), la graniţa cu Siria, susţinând că acesta încearcă să transfere responsabilitatea atentatelor teroriste către autorităţile turce. Ankara, pe bună dreptate, este extrem de îngrijorată de potenţialul de contagiune pe care conflictul actual îl incumbă, mai ales cu cei peste un milion de refugiaţi între graniţele sale, realmente imposibil de ţinut sub un control strict. Conflictul din Siria a divizat deja statele lumii, a dus la tensiuni mari între sunniţi şi şiiţi, a lăsat în urmă peste 90.000 de morţi, s-a extins către statele vecine, în special Liban. Iar lucrurile se complică şi mai mult. Există divergenţe mari chiar între diferitele grupări ale rebeliunii, iar implicarea statelor din regiune a reuşit doar să le agraveze. Şovăielile şi disensiunile dintre rebeli irită Occidentul punând în pericol conferinţa internaţională de pace ce ar trebui să aibă loc în iunie, la Geneva. Opoziţia siriană, deşi s-a reunit la Istanbul, tot nu a reuşit să se pună de acord nici măcar dacă şi cine să participe la conferinţa de pace de la Geneva. Cui se datorează acest blocaj din sânul coaliţiei siriene ce luptă împortiva guvernului sirian? Este în bună măsură imaginea rivalității dintre doi actori importanţi din Orientul Mijlociu: Qatar şi Arabia Saudită. Qatarul sprijină Fraţii Musulmani din cadrul coaliţiei rebele şi se opune ca sub această mare umbrelă să intre alţi 20 de noi membri, aşa cum solicită Arabia Saudită, Statele Unite şi Franţa. În aceste condiții confeinţa de pace de la Geneva este în pericol pentru că acolo  nu vor fi reprezentate suficiente părţi ale opozanţilor lui Assad. Este nevoie ca autoritatea coaliției să fie deplină. Franţa, care insistase ca regimul Assad să plece pentru a avea loc conferinţa de pace, a renunțat la pretenţia sa. Acum, Parisul insistă ca la Geneva 2 să fie prezent măcar generalul Selim Idriss, comandantul aripii militare a coaliţiei, pentru că prin intermediul lui vor putea fi livrate arme britanice şi franceze către Armata Siriană Liberă. Propunerea este însă sub analiză pentru că nu întruneşte unanimitatea. De reținut: Franța și Marea Britanie au încă opțiunea unei întervenții militare în Siria dacă nu se ajunge la un acord. În momentul de faţă sistemului de putere al regimului sirian acționează sub stare de asediu și activează diverse scenarii cu ajutorul unor facţiuni de sorginte teroristă care traversează graniţele, devenite extrem de poroase din pricina valului de refugiaţi. Astfel un scenariu pus la cale de Damasc este atragerea Turciei în conflict. Ankara nu poate face nici o mişcare fără acordul Statelor Unite, fiind un stat NATO, care o dată ce alunecă în conflict va atrage după sine angajamente din partea statelor aliate, extrem de refractare faţă de intervenţia armată. Ankara acţionează având întotdeauna un ochi aţintit asupra mişcărilor kurde din perimetru, al căror apetit secesionist se alimentează generos din degringolada regională. Atentatul din localitatea Reyhanli ascunde semnificaţii ce exced registrul simplist al gesturilor încărcate de furie oarbă. Situat în provincia Hatay, oraşul Reyhanli reprezintă un perimetru îndelung disputat cu Turcia, acesta făcând iniţial parte din unitatea adminsitrativă Alep, ce aparţinea Siriei din perioada otomană. Mozaicul etnic din acest spaţiu este deja de natură să capaciteze tensiuni, având în vedere că peste o treime din populaţia de 1,5 milioane a acestui teritoriu este de origine arabă. Deloc întâmplător este că în aceste teritorii s-au resuscitat organizaţii precum Partidul de Eliberare al Poporului Revoluţionar, cărora le-a fost atribuit atentatul din luna martie asupra sediului partidului de guvernământ AKP. Iată cum Bashar al-Assad loveşte exact în acele puncte sensibile din Turcia, unde energii destabilizatoare aşteaptă să fie resuscitate. Pentru moment, Ankara depune eforturi susţinute pentru edificarea unui acord de pace cu forţele kurde staţionate în nordul Siriei, proces ce pierde tot mai multă credibiliatate în faţa electoratului ce urmează a fi chemat la vot în alegerile prezidenţiale de anul viitor. La granița cu Israelul atacurile cu rachete asupra înălţimilor Golan sunt o  operaţiune în principiu de răspuns aşteptat din partea Siriei dar care deschide cutia pandorei în raport cu un perimetru ce se poate transforma într-un adevărat punct de rezistenţă. Din punct de vedere militar, statul evreu este net superior Siriei, însă completarea tabloului cu acest nou front s-ar putea dovedi adevărata scânteie declanşatoare a haosului regional. Damascul, sau cel puţin zona de putere pe care Assad o controlează, nu va trece la acţiuni militare de amploare împotriva Turciei sau a unuia dintre vecini. Teama de a nu declanşa o intervenţie de proporţii americană, legitimată eventual de utilizarea arsenalului chimic este mult prea vie. De ce am folosit cuvântul balcanizarea Siriei? Spațiul balcanic, precum știm, a fost o regiune contoversată și contestată, mozaic de etnii și religii, cu o multitudine de potențiele conflicte latente gata să izbucnească oricând. Imperiile coloniale au împărțit regiunea Orientului fǎrǎ sǎ ţinǎ cont de criterii religioase, de limbǎ, de culturǎ, de tradiţii, de tip de economie. Exemplul elocvent este Libanul, un mozaic de etnii şi de religii (18 comunitǎţi religioase sunt recunoscute). Siria la rândul ei este un mozaic uman, unde alauiţii reprezintǎ doar 12 la sutǎ din populaţie, deşi din sînul acesteia s-au ridicat clanurile care au deţinut puterea dupǎ ce Siria a devenit independentǎ. Există acum pericolul real ca redesenarea regiunii să aibă loc la fel ca în fosta Yugoslavie, acum două decenii. Siria este deja împǎrţitǎ “de facto”: rebelii suniţi au luat sub controlul lor anumite teritorii unde au introdus de altfel legea islamicǎ, Al-Assad şi trupele care îi sunt fidele controleazǎ o altǎ bucatǎ a ţǎrii, în timp ce kurzii şi comunitatea druzǎ au jucat pe cartea neutralitǎţii. De notat totuşi cǎ tendinţa naturalǎ a kurzilor este de a se uni cu ceilalţi conaţionali ai lor din regiune pentru a forma un Kurdistan independent. Libanul este deja separat pshilologic şi mental între şiiţii din Hezbolah, pe de o parte şi celelalte comunitǎţi care n-au privit cu ochi buni anii de ocupaţie sirianǎ. Irakul este fragmentat între şiiţi şi suniţi, primii privind spre Iran iar ceilalţi spre Arabia Sauditǎ. Încheierea crizei din Siria pare să nu aparţină unui viitor foarte apropiat. Incidentele actuale ridică mari probleme de securitate Turciei cu consecinţe firești: creşterea instabilităţii în regiune, scăderea nivelului securităţii statului turc, care vor atrage după sine în mod inevitabil un interes din partea Ankarei în vederea aplicării unor măsuri militare. Va coopera Turcia cu Israelul în soluționarea crizei?

Tags: Damasc, Homs, Siria