Turcia încotro?
Jul 11th, 2013 by admin
De la fondarea sa, din 1923, Republica Turcia s-a aflat la răscrucea dintre Europa și Orientul Mijlociu, între două lumi, și nu a aparținut clar niciuneia. Turcia este în schimb o punte între Europa, Asia, Caucaz și Orientul Mijlociu. Cu o populație majoritar musulmană, cu o societate democratică o economie de piață structurată Turcia este un actor unic în regiune, ale cărui relații cu vecinii vin din negura istoriei. Și totuși din punct de vedere al valorilor pe care le împărtășeste putem spune că Turcia încă aparține Vestului iar fără Turcia în cărți este greu să propui o strategie pentru Orientul Mijlociu. Primăvara Arabă și războiul civil din Siria au alterat politica internă din statele arabe și au avut un efect profund în dinamica puterii în regiune. State precum Egipt, Libia sau Tunisia fac eforturii în a-și crea noi sisteme politice. Astfel rolul de lider în regiune a devenit o chestiune critică. În anii 50-60 Egiptul condus de Gamal Abdel Nasser și sub mitul naționalismului arab a condus regiunea spre un conflict cu vecinii. Primăvara Arabă aduce o nouă eră a relațiilor dintre statele arabe. Turcia este considerată drept pivotul unei noi abordări regionale. Turneul lui Recep Tayyip Erdogan din 2011, turneu care a cuprins Cairo, Tunis și Tripoli a indus ideea că Ankara a devenit noul centru de putere regional. Ce oferă Turcia regiunii? Turcia este cea mai democratică țară din Orient și a 16 economie mondială, având cea mai puternică armată din regiune. Dar oare acestea sunt suficiente pentru ca lumea arabă să accepte un nou lider? Situația din Siria, relația șubredă cu Irakul și alinierea la opiniile Arabiei Saudite și a Qatarului pot oare influeța poziția de lider a Ankarei? Recenta reapropiere de Israel duce la refacerea axei Tel Aviv-Ankara atat de necesară într-o regiune extrem de tensionată. Cine sunt concurenții Turciei? Arabia Saudită, Iranul sau Egiptul toate având însă un deficit de loc neglijabil în soft power și capabilități limitate. Asta mă face să cred că fără un lider clar statele din regiune vor orbita unele în jurul altora câutând avantaje propriilor politicii și asta până când regiumul Assad se va prăbuși iar progranul nuclear iranian va fi oprit. De ce este Turcia un centru de putere? Pentru patru motive: infrastructura energetică, structuri financiare stabile, o economie în expansiune și o forță militară de invidiat. Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a făcut un pas în procesul de a face din Turcia un centru financiar regional odată cu inaugurarea noii burse de la Istanbul. Denumită ‘Borsa Istanbul’ (BIST), noua bursă combină Istanbul Stock Exchange şi Istanbul Gold Exchange. Logo-ul bursei este laleaua, simbolul tradiţional al Istanbulului în timpul imperiului otoman. În SUA centrul politic este Washingtonul, iar New Yorkul este centrul financiar, a declarat Erdogan după ce a bătut gongul la noua bursă. În Turcia, Ankara este centrul politic, iar Istanbul merită să fie centrul financiar, a adăugat premierul turc. Turcia este hub-ul de energie al Occidentului. Geografic este înconjurată la nord de Rusia, bogată în hidrocarburi dar care are propria infrastructură de transport prin nordul continentiului, la est se gasesc zacămintele de hidrocarburi ale Marii Caspice și Asiei Centrale iar la sud se intinde Orientul Mijlociu, cu uriașele lui rezerve de hidrocarburi. Ankara asigură în fapt tranzitul fluxurilor petroliere mondiale. Cererea tot mai mare de resurse energetice venita în special din Europa face ca toate privirile sa fie atințite spre bogățiile din Caucaz și Asia Centrala. Bazinul Marii Caspice adaposteste în adancurile sale aproape 7 miliarde tone de țiței, adică aproximativ 50 de miliarde de barili. Iată de ce, Asia Centrala reprezintă pentru Turcia o importanță aparte din punctul de vedere al securității energetice. Privind lucrurile din aceasta perspectiva Turcia are un rol important în asigurarea securității energetice a UE, ale cărei demersuri vizează diminuarea monopolului deținut de Rusia. Bogat in hidrocarburi, Azerbaidjanul, o fostă republică sovietică, este punctul de plecare pentru căi strategice de petrol din Marea Caspica spre Europa, asupra cărora Rusia și Occidentul își dispută controlul. O serie de rute ocolosesc Rusia, cum este oleoductul Baku-Tbilissi-Ceyhan care leaga Azerbaidjanul de Turcia via Georgia. Azerbaidjan și Turcia au semnat un acord interguvernamental pentru construcția gazoductului Trans-Anatolian (TANAP). Gazoductul va avea o lungime de 2000 de kilometri și va lega frontiera Azerbaidjan cu a Bulgariei travesând Turcia. Gazoductul va transporta gaze naturale din zacamantul Shah Deniz II (Azerbaidjan) către Europa. Datorită insuficienței fondurilor necesare operaționalizării proiectului consorțiul Nabucco a înaintat consorțiului Shah Deniz II o propunere privind construcția unui gazoduct numit Nabucco Vest. Acest proiect prevede să transporte gaze naturale, pe o lungime de 1300 km, gaze provenind din regiunea caspica, începand de la granița dintre Bulgaria si Turcia până la Baumgarten-Austria și mai departe. De asemenea există intenței firmei BP de a construi gazoductul South East Europe Pipeline, paralel ca traseu cu Nabucco, ce ar urma să aducă gazele naturale în Austria, de la graniţa turco-bulgară, prin Bulgaria, România şi Ungaria. În acest moment Turcia importă aproape 97% din necesarul de energie. În aceste condiții și având în vedere noua strategie a regională a Turciei regimul de la Ankara s-a hotărât să reducă importurile și să demareze un program de construcție a centralelor nucleare. Prima centrală nucleară a ţării va fi construită în oraşul Akkuyu de pe malul Mediteranei şi va avea o capacitate de 4.800 de MWh. Ea va fi ridicată de ruşii de la Rosatom, care au propus recent un parteneriat francezilor de la Electricite de France. GDF Suez, este implicată în construirea celei de-a doua centrale nucleare a Turciei, de la Sinop, în apropierea oraşului Soci. La începutul acestei luni, turcii au semnat un contract în valoare de 22 de miliarde de dolari cu japonezii de la Mitsubishi Heavy Industries şi de la Itochu Corporation, care vor construi alături de francezii de la GDF Suez centrala cu o capacitate de 4.800 de MWh. Pe lângă infrastructura energetică Turcia a inițiat un proiect grandios pentru aceste timpuri de criză: construcția unui canal de transport maritim cu o lungime de 45 de kilometri, care va lega Marea Neagră de Marea Marmara, în încercarea de a decongestiona traficul în strâmtoarea Bosfor. Numele acestuia este Kanal Istanbul și este un propiect anunțat de premierul turc Recep Tayyip Erdogan încă dinaintea alegerilor parlamentare din 2011. „Acesta este deopotrivă un proiect energetic, de transport, de dezvoltare urbană, cercetare, proiectare, precum şi de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie a mediului. El va permite protejarea mediului în zona Istanbulului, a resurselor de apă, florei şi faunei”, a precizat premierul Erdogan. Alături de strâmtoarea Dardanele, Bosforul formează una dintre cele mai importante rute de transport maritim, legând Marea Neagră de Marea Mediterană. Nu doar energetic, Turcia dorește să devină principalul nod geostrategic din Orientul Mijlociu, existând un proiect generat de relațiile cu China de a crea noi rute comeciale pe uscat, ca alternativă vulnerabilităţilor rutelor maritime. Dacă va fi realizat traseul liniei rapide de tren va lega Kars oraș de la granița cu Armenia, cu canalul Marmara care se construiește sub strâmtoarea Bosfor, continuând până la Edirne orșul de la granița cu Bulgaria și Grecia. Proiectul liniei euroasiatice de cale ferată va uni China cu Spania și Marea Britanie pe calea ferată. O analiză a agenției Stratfor consemna sec: consecinţa unor greşeli în politică externă a Turciei a condus la transformarea doctrinei “zero probleme cu vecinii” în doctrina “zero vecini fără probleme”. Care au fost acestea? Privind harta regiunii vedem că relația cu Israelul a fost întreruptă pentru o perioandă de timp, sunt disensiuni teritoriale cu Grecia și Cipru, cu Siria starea este una de conflict armat, cu Armenia sunt disensiuni istorice. Georgia şi Ucraina reprezintă fiefurile Rusiei şi un teritoriu în care Turcia s-a ferit să intre, deşi de curând a semnat un acord de furnizare gaz cu Ucraina. Cu UE problemle sunt mult mai complexe Franța și Germania fiind deocamdată împotriva unei aderări a Turciei. Faţă de acest dezechilibru geopolitic, Turcia s-a reorientat spre SUA asumându-şi explicit şi entuziast un rol în implementarea scutului antirachetă american. Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS) din Washington a lansat recent raportul „The Turkey, Russia, Iran Nexus. Driving Forces and Strategies” unde au fost investigate cooperările bilaterale politice, economice şi de altă natură între ţările cu interese majore în regiune (studiul a fost structurat pe trei paliere: Rusia-Turcia, Rusia-Iran, Turcia-Iran). Studiul menționează politica Turciei în Caucaz ce reprezintă o mare îngrijorare pentru Moscova. Se menționează două axe: axa Nord-Sud formată din Rusia-Armenia – Iran, în contrast cu axa Est-Vest, reprezentată de Turcia-Georgia-Azerbaidjan. Experţii ruşi, menționează studiul, se aşteaptă ca Ankara, mai devreme sau mai târziu, să revină în Caucaz, şi să-şi crească prezenţa în zonă. Potrivit unor oficiali ruşi, citați în raport, sub guvernul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), Turcia a căpătat din ce în ce mai multe trăsături islamice, iar oficialii de astăzi nu mai reprezintă avocaţii secularismului. Creșterea profilului internațional reprezinta un obiectiv strategic promovat constant de Turcia in ultimii ani. Ieșirea din scena a lui Mubarak, un mediator tradițional in zona extinsă a Orientului Mijlociu, a facilitat parcursul regional al Turciei. Turcia constituie un model pentru zona Orientului Mijlociu, însă trebuie să ne raportam la un proces istoric parcurs de Ankara și influențat decisiv de valorile occidentale, în special de relația cu SUA și de calitatea de membru NATO. Rolul de hub energetic în tranzitul catre Europa va fi o carte politico-strategica pe care Ankara o va juca în funcție de evoluția procesului de aderare la UE. Totodata, să nu excludem posibilitatea unei coordonari cu Rusia. Scriitorul Orhan Pamuk susţina de curând că „visul roz al Europei, în care credeau toţi” s-a destrămat – poate, pentru că Turcia nu mai este atât de săracă ca odinioară. Poate şi pentru că nu mai este condusă de armată, ci are o societate civilă puternică. Ţara merge tot mai mult pe propriul său drum. Iar acesta nu pare să ducă spre UE.
