Criogenia conflictelor înghețate
Aug 2nd, 2013 by admin
Finalul secolului anterior cu a sa perioadă marcată de Razboiului Rece ne-a obligat sa dezvoltăm o noua terminologie politico-militară pentru a defini conflictele de tip nou: înghețate sau asimetrice. Pentru analişti era limpede că se intra într-o nouă epocă, iar instrumentarul consacrat după cel de-al II-lea Razboi Mondial nu mai era valabil şi nu mai acoperea/măsura realitatea. Dintre pericolele actuale cu mare risc la adresa securităţii şi stabilităţii globale/regionale pe primele locuri s-au situat „conflictele îngheţate”. Cum le definim? Acele conflicte în care violenţele etnopolitice suprapuse cu secesiunea duc la stabilirea de facto a unui regim care nu este recunoscut de comunitatea internaţională şi nici de statul din care s-a rupt. Odată cu încetarea violenţelor şi stabilirea unui staus quo diferit de cel inţial, conflictul se consideră îngheţat. La mijlocul primului deceniu al noului secol existau pe glob circa 90 de conflicte deschise, 23 de conflicte caracterizate ca a fi înghețate – cu potenţial de aprindere imediată– şi 25 de conflicte caracterizate cu termenul de asimetric datorită varietăţii de factori incluşi în analiză. În anii ’90, Casa Albă şi Departamentul de Stat au considerat că UE este nepregătită să conducă procesul de extindere a comunităţii în Europa de Est. Au preluat initiațiva, au admis noi membri în NATO şi i-au stimulat pe noii candidaţi să adopte reforme liberale facilitându-le astfel încorporarea ulterioară în UE. Extinderea prin aderarea ţărilor din estul continentului la NATO şi UE, a creat pentru Europa o noua frontieră în acea zonă. Nepregătiţi şi relativ dezbinaţi, liderii occidentali, la acel moment, nu au reuşit să elaboreze o strategie clară faţă de noii vecini de la periferie. Nici acum nu sunt deciși cu privire la zona Schengen deși tehnic ea este realizată atât de România cât și de Bulgaria. La granița de est străjuiește Rusia, al cărui instinct de mare putere nu se pierde uşor și care pas cu pas se reântoarce la abițiile defunctei URSS. Federaţia Rusă, după contracţia autorităţii şi a prestigiului internaţional, odată cu puciul eşuat din august 1991, a început o nouă renaştere prin venirea la putere, ca preşedinte a lui Vladimir Putin. Acesta a declanşat o nouă stratergie în ofensiva redobândirii influenţei în zona Asiei Centrale, Caucazului şi a Marii Negre, bazată pe sprijinul serviciilor de informaţii ruse și ajutată de creşterea preţului petrolului şi a exportului de arme. Rusia odată cu extinderea şi derularea parteneriatelor UE şi NATO în fostul spaţiu sovietic, a trecut la o campanie de apărare a ceea ce consideră spaţiul său tradiţional de influenţă. Atenția s-a concentrat pe Nagorno-Karabah, Transnistria, Abhazia și Osteia de Sud zone de conflict înghețate și în același timp o armă de presiune de temut în politica internațională. De fapt regiunea Mării Negre unde zac astfel de conflicte este în acelaşi timp o punte către zona bogată în energie a Mării Caspice dar şi o barieră în faţa posibilelor ameninţări transnaţionale. Prezenţa în regiune a unor importante resurse naturale, în special energetice, locul şi rolul pe care regiunea o deţine în economia şi geopolitica transportului acestor resurse către pieţele de desfacere, lupta pentru controlul acestora şi uriaşul potenţial de influenţă şi putere asociat acestui control, explică de fapt prezenţa unor zone de conflict ce pot destabiliza întreaga regiune şi arunca în aer economia multor ţări beneficiare a energiei caspice. În cadrul recentului summitului G8 din Marea Britanie, Barack Obama, Vladimir Putin şi François Hollande, reprezentând cele trei state co-preşedinte ale grupului de la Minsk, au făcut declaraţii referitoare la conflictul îngheţat dintre Armenia şi Azerbaidjan, regiunea Nagorno-Karabah, exprimându-şi regretul pentru neputinţa celor două părţi de a găsi o soluţie în cursul negocierilor. Cei trei preşedinţi au declarat: Franţa, Rusia şi SUA reiterează angajamentul de a ajuta în continuare Armenia şi Azerbaidjan să găsească o soluţie paşnică şi de durată conflictului pentru regiunea Nagorno-Karabah. Ne exprimăm regretul că, în cadrul negocierilor, cele două părţi, în loc să depună eforturi pentru a ajunge la o soluţie paşnică, bazată pe interese mutuale, au preferat în continuare să caute doar avantaje unilaterale. Grupul Minsk, co-prezidat de Franţa, Federaţia Rusă şi SUA, are ca membrii permanenţi Belarus, Germania, Italia, Suedia, Finlanda, Turcia, precum şi Armenia şi Azerbaidjan. Nagorno-Karabah, este de jure parte componentă a statului azer fiind cu o populație majoritar formată din armeni. Eforturile de intermediere la nivel internaţional în vederea rezolvării conflictului au fost iniţiate în februarie 1992 în cadrul aşa-numitului proces de la Minsk al OSCE. Introducerea Principiile de la Madrid, adoptate în 2007 și publicate cu prilejul summitului G8 din 2009 constau în returnarea teritoriilor adiacente regiunii Nagorno-Karabah către controlul statului azer; un statut interimar pentru Nagorno-Karabah, cu asigurarea garanţiilor pentru securitate şi drept la autoadministrare; stabilirea unui coridor care să lege Armenia de Nagorno- Karabah; stabilirea ulterioară a statutului final pentru Nagorno-Karabah prin organizarea unui referendum; dreptul persoanelor deplasate intern şi a refugiaţilor de a se întoarce la fostele locuinţe; garanţii internaţionale de securitate care să includă operaţiuni de menţinere a păcii. Cazul acestui conflict a revenit anual pe agenda summitului G8 și pentru faptul că cele două țări în conflict nu au achesat în scris la aceste principii. Atenţionările SUA, Franţei, Rusiei către Armenia şi Azerbaidjan de a nu recurge la o soluţie manu militari a conflictului ascunde de fapt interesele reale ale Vestului pentru stabilitatea regiunii caucaziene. Nu este în beneficiul nimănui dacă se ajunge la un conflict armat, dar mai ales nu este în beneficiul Vestului, pentru care resursele energetice din Caucaz, sunt importante. Mai sus, pe harta geopolitică a regiunii de frontieră a UE este Transnistria o altă zonă de conflict înghețat. Dezechilibrul artificial creat pe linia de demarcaţie, frontiera impusă de o lege unilaterală adoptată de către autorităţile separatiste pe Nistru, poate escalada rapid într-o manieră la fel de artificială cum a fost creată. Ceea ce putem vedea în acest moment la graniţa nerecunoscută a regiunii separatiste este o manifestare tipic sovietică a Moscovei, care nu iese din tiparele obişnuite prin care reuşeşte să influenţeze decisiv cursul ales de conducerea unei ţări (Moldova) din așa numită sferă de interese. Ceea ce este ciudat este că diplomaţiile occidentale nu reuşesc să anticipeze măcar puţin aceste acţiuni care au loc (vezi situația de la granița dintre Georgia si Osetia de Sud, după ce Tbilisi a acuzat Rusia că instaleaza garduri de sârmă ghimpată), de regulă vara, când administraţiile europene în măsură să ofere o reacţie concludentă sunt oarecum amorţite. Toate acestea acțiuni sunt foarte bine puse la punct, plănuite în detaliu şi urmărind rezultate clare pe termen mediu şi lung (vezi evoluția confictului Rusia-Georgia din vara lui 2008). Concluzia acestor evenimente este evidentă: aceea de a crea destul probleme pe Nistru, astfel încât riscul pe care urmează să şi-l asume UE în toamnă la Vilnius să fie mult prea mare şi să amâne decizia de a semna vreun acord cu Chişinăul. Reprezentantul Moscovei, vicepremierul Rogozin, a pus punctul pe „i” în această problemă, cu prilejul sărbătorilor ocazionate de Ziua Victoriei în Moldova, declarând că marea problemă este alegerea orientării geopolitice a puterii de la Chişinău. În viziunea lui Rogozin fuga la Bruxelles n-a dat roade şi nici nu va da. Oficialul rus a subliniat şi alternativa, adică Uniunea Vamală Eurasiatică unde Republica Moldova va fi fericită. În acest contex Bucureștiul a fost pentru câteva zile în atenția cancelariilor occidentale. Două vizite de cel mai înalt rang ale oficialilor din domeniul securităţii globale au avut loc în capitala României: Nikolai Platonovici Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse și John Brennan, proaspătul director al CIA. Ambii au fost primiți atât de președite cât și de primul ministru. Știm despre aceste întâlniri din comunicatele oficiale dar este clar că avem de a face cu două vizite cu conţinuturi diferite şi o simbolistică greu de ignorat. Ce putem presupune este faptul că pe agendele celor doi oaspeți s-a aflat și problema arealului de la granița dintre spațiul de influență al Rusiei și cel al UE (inclusiv Marea Neagră) areal ce cuprinde și zonele conflictelor înghețate (Moldova și Georgia). De ce? Pentru că în acest areal, mai precis la Soci se va desfășura un eveniment de importantă strategică pentru Moscova: Olimpiada de iarnă 2014. Vizita lui Nikolai Patruşev a fost una de deschidere a cooperării pe unul dintre cele mai sensibile domenii între România şi Federaţia Rusă, componenta de securitate. Este vorba de o relaţie care începe să se construiască în zona schimburilor de informaţii şi a combaterii unor ameninţări comune celor două părţi: terorismul trasfrontalier. La nivel politic dialogul este blocat, după invitaţia adresată preşedintelui României de Vladimir Putin, prezent la Bucureşti cu ocazia summitului NATO din aprilie 2008. Declanşarea războiului ruso-georgian, în 8 august 2008, şi suspendarea relaţiilor dintre NATO şi Federaţia Rusă au dus la anularea vizitei programate în septembrie 2008, iar o altă oportunitate la acest nivel nu a mai apărut. Dorește Moscova o resetare a relației cu Bucureștiul? Este un răspuns care necesită timp și dovezi palpabile. Deocamdată suntem pe tărâmul simbolisticii. Nikolai Patruşev este unul dintre deţinătorii unei felii importante a puterii în Federaţia Rusă şi are un cuvânt greu de spus în probleme de securitate şi în raport cu preşedintele Vladimir Putin. Trebuie să înțelegem că apropierea jocurilor olimpice de iarnă de la Soci crează a stare de neliniște la Moscova care trebuie combătută cu un schimb atent de informații critice în special cu vecinii. În ceea ce-l priveşte pe noul director al CIA, John Brennan, a fost o vizită în familie dar cu o semnificație specială ea venind imediat după ce s-a instalat în funcţie şi şi-a preluat problematica aferentă postului(a fost instalat acum 3 luni). De obicei șeful CIA face aceste vizite în zonele cu care cooperarea este intensă. În timpul vizitei Brennan a acordat calificativul de remarcabile celor două servicii de intelligence româneşti – SRI şi SIE – mărindu-le cota de credibilitate pe arena internațională a intelligence-ului. Ce devoalează aceste vizite? Relevanţa ţării noastre şi forţa serviciilor sale de intelligence în terţe spaţii şi în cooperarea cu cele mai mari şi mai importante servicii similare ale lumii; o dezghețare a dialogului dintre Moscova și București; recunoșterea importanței parteneriatului strategic româno-american care în viziune dezvoltărilor ulteriore ale acestui areal devin de importanță covârșitoare (vezi revoltele din Turcia și decizia parlamentului turc de a schimba rolul forțelor armate în viața publică). Va fi o vară fierbinte pentru Chișinău? Da, pentru că va avea de pregătit semnarea la Vilnius a Acordul de Asociere al Republicii Moldova la UE. UE are nevoie de Moldova în proiectul european, pentru ca povestea Uniunii să fie una de succes. Cât despre conflictele înghețate vom mai vorbi… și anul viitor.
