Alexandru Grumaz

Relațiile între marile puteri se reorganizează. SUA, China și Rusia caută noi legături între ele, dar și în exteriorul cercului de forță care-l constituie pentru a controla zonele de insecuritate globală sau pentru a-și îndeplini propriile strategii de securitate națională. Cine a câștigat în războiul dintre Occident și Federația Rusă, război purtat în Ucraina? Răspunsul este simplu: China. În primul rând, SUA au diminuat resursele din Asia-Pacific și au mutat trupe în estul Europei. Deși timidă, această mișcare va continua sub auspciile Comandamentului NATO și în conformitate cu deciziile agreate la Summitul NATO din Țara Galilor. Consolidarea flancului estic al NATO a devenit imperioasă în condițiile în care Kremlinul desfășoară o ofensivă împotriva fostelor state socialiste, și nu numai. Nu este numai o ofensivă militară, ci una economică și mediatică. Din punct de vedere militar, Federația Rusă și-a securizat Crimeea, unde este desfășurată Flota de la Marea Neagră și și-a deschis, în același timp, drumul spre resursele de petrol din Marea Neagră și din Mediterană. Urmează Georgia, asupra căreia presiunile, deocamdată politice, sunt în creștere.Rusia a trecut de la declarații la documente oficiale privind strategia militară. Nu sunt noi declarațiile, dar acum sunt înscrise în documentele oficiale ale Kremlinului.

Noua versiune a doctrinei militare a Rusiei, aprobată de preşedintele Vladimir Putin, desemnează consolidarea capacităţilor NATO şi proiectul scutului antirachetă din Europa de Est printre ameninţările la adresa securităţii ţării. În documente apare conceptul de disuasiune non-nucleară, care prevede menţinerea pregătirii forţelor militare convenţionale la un nivel înalt şi un angajament faţă de organizaţiile regionale de securitate, precum Comunitatea Statelor Independente (CSI) sau Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai (OCS). Federația Rusă îşi rezervă totuşi dreptul de a utiliza arsenalul nuclear în caz de agresiune împotriva sa sau a aliaţilor săi ori în caz de ameninţare pentru existenţa statului. Moscova mai precizează că una dintre principalele sarcini ale forţelor sale armate pe timp de pace va fi să asigure interesele naţionale ale Rusiei în Arctica, o regiune strategică pentru dezvoltarea economică şi aprovizionarea energetică viitoare a Rusiei, disputată de SUA, Norvegia, Suedia, Finlanda şi Canada. În aceste condiții, Forţele strategice ruse au testat o rachetă balistică intercontinentală (RS-24 Yars, introdusă în serviciu în iulie 2010, o versiune îmbunătăţită a rachetei balistice de tip Topol-M) pe care au lansat-o de la Complexul Spaţial Pleseţk, situat în nord-vestul Rusiei, către o țintă din poligonul Kura, în peninsula Kamceatka. Un fapt este evident: Rusia este prinsă în acțiuni pe patru direcții: Europa de Est și Occidentală, Asia Centrală și de Est, Caucaz și Orientul Mijlociu, Artica. De asemenea, Federația Rusă s-a înconjurat de conflicte înghețate, în proximitatea granițelor, în Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud și Nagorno-Karabah. Acum, un nou conflict înghețat a apărut pe harta Europei: Ucraina de est (Donețk și Lugansk). Ucraina luptă să devină membru al comunității euroatlantice, în primul rând pentru a primi un ajutor militar substanțial de la viitorii parteneri, dar șansele sunt minime în actualele condiții. Decizia Radei Supreme de a anula statutul de non-aliniere al Ucrainei și de a opta pentru aderarea la NATO nu înseamnă că Alianța Nord-Atlantică va începe procedura de aderare a Ucrainei, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în interviul acordat postului de televiziune norvegian NRK. Înainte de a prezenta cererea privind aderarea în NATO, Kievul trebuie să îndeplinească o serie de condiții, între altele, Ucraina trebuie să desfășoare reforme serioase, să organizeze lupta împotriva corupției și să crească eficiența activității aparatului de stat, a declarat secretarul general al NATO. Stoltenberg a subliniat că procesul pregătitor poate dura aproximativ 6 ani. Vor fi anii cei mai grei pentru vecinii noștri ale căror structuri politice și economice sunt măcinate de corupție.

Vă spuneam însă că aceia care au câștigat sunt chinezii. De ce? În primul rând, criza militară din Ucraina a atras, în Europa de Est, fonduri și mijloace militare americane care se îndreptau spre Asia. În al doilea rând, a oferit Chinei controlul, pe termen lung, asupra resurselor de petrol și gaz ale Federației Ruse. În același timp, noua situație a adus și o nouă dilemă pentru Beijing: care este calea spre modernizarea forțelor armate proprii în condițiile în care atât Rusia, cât și Ucraina erau/sunt parteneri importanți în această direcție? Așadar, cum se va dezvolta acest triunghi, fost echilateral la un moment dat? Dacă China urmărește scenariul în care Rusia este pionul principal, situația poate deveni inconfortabilă, pentru că Moscova are propriile interese de securitate națională, dar și economice, în Asia-Pacific, interese care diferă de cele ale Chinei. A doua variantă, relația cu Ucraina, care deține încă tehnologie militară rusească sofisticată, implică o deteriorare a relației cu Moscova, ceea ce ar fi dezastruos pentru industria aviatică chineză, bazată pe motoarele rusești (cele mai importate motoare rusești pe piața chineză sunt, de aproximativ 20 de ani, două modele, ambele similare ca performanță cu ceea ce vor chinezii să obțină cu al lor motor tip WS: AL 31 pentru Suhoi-27/30, la o valoare de 3,5 milioane de dolari bucata, și RD 93 (JF-17), o varianta a RD 33 de pe MiG-29, la o valoare de 2,5 milioane de dolari pentru un motor). Bineînțeles că în toți acești ani China a făcut tot ceea ce era posibil pentru a dezvolta/copia aceste motoare (anul acesta a utilizat un buget de 16 miliarde USD). Le-a studiat, le-a măsurat cu șublerul pe toate fețele, le-a dus la raze etc. Dar nu le iese nici picați cu ceară. În centrul atenției s-a situat motorul AL31 F, dar există și un program de dezvoltare a unui motor indigen, numit WS-13, care ar trebui să înlocuiască RD 33, cel mai probabil ar urma să fie o copie a acestuia. China tocmai se pregătește să cumpere câteva submarine de tip Amur, așa că acuzațiile și, în general, scandalul despre copierea tehnologiei va avea sigur o continuare de succes. Și când te gândești că India, cu toată logistica rusească acasă la ea, nu reușește nici pe departe performanțele chinezilor în producția de tehnică militară!

Dar să revenim la triunghiul enunțat. Între summitul APEC de la Beijing și reuniunea G20 din Australia, ministrul Apărării al Federației Ruse, Serghei Shoigu, a efectuat o scurtă vizită la Beijing, pentru a discuta despre exercițiile militare navale care ar urma să aibă loc, dar și în privința viitorului blocului militar format din Rusia și China în Asia-Pacific. Discuțiile pe teme militare le-au continuat pe cele din 2013 și de la începutul anului 2014, când mai multe înțelegeri militare în domeniul achizițiilor au fost semnate. Ele au inclus: vânzarea a 24 de aparate Su-35s (cel mai performant avion de vânătoare multirol al rușilor), vânzarea sistemelor antiaeriene S-400 (intenția este ca ele să domine spațiul aerian al strâmtorii dintre Taiwan și China), vânzarea a patru submarine clasa Lada (două vor fi construite în China), dar și posibila cumpărare a noului avion de transport Il-476. Pe de altă parte, relația Chinei cu Ucraina, în ultimii ani, a redus dependența de importurile militare din Federația Rusă. Din 1991, greutățile pe care Ucraina le-a întâmpinat în bugetarea forțelor armate au determinat-o să dezvolte industria de armament și să exporte principalele echipamente produse după licențe rusești, în special în Federația Rusă. Ucraina a fost vârful de lance tehnologică în timpul URSS în ceea ce privește construcția de motoare de toate tipurile pentru aviație, marină sau trupe de uscat. Ce au cumpărat chinezii? În principal, turbine pentru o gamă largă de avioane (250 de bucăți), turbine pentru propriile distrugătoare (întâi au importat, apoi au început să producă la uzina de motoare din Harbin), rachete aer-aer pentru avioanele J-11(copia avionului rusesc Su-27) și 50 de motoare diesel pentru tancuri. Sigur este că Rusia nu a fost deloc fericită cu sprijinul acordat de inginerii ucrainieni în transformarea lui Su-27 în J-11. Când rușii au preluat Crimeea, în martie 2014, chinezii s-au grăbit să preia din șantierul naval Feodosia, situat în peninsulă, hovercraftul Zubrcare, aflat în probe, pentru a fi trasportat cu o navă specială în China.

Așadar, relația dintre Beijing și Kiev a adus tehnologie militară Armatei de Eliberare Populară a Chinei, expertiză inginerească în capabilitățile navale și tehnologia realizării componentelor pentru diferite tipuri de motoare utilizate în echipamentele militare. Cât despre relația dintre Ucraina și Federația Rusă, aceasta s-a bazat, în domeniul militar, pe cooperare în producția comună de echipamente militare. Ucraina a fost principalul furnizor de piese de schimb și motoare pentru tehnica sovietică/rusească, întrebarea actuală fiind: cum vor reuși rușii să supraviețuiască independent în acest domeniu? Rusia și-a propus independența față de industria ucraineană de armament, începând cu 2004, odată cu Revoluția Portocalie. Acum, industria de armament ucraineană nu poate supraviețui pentru o perioadă lungă fără subvenții de la stat, în lipsa cumpărătorului rus (președintele Petru Poroșenko a crescut bugetul militar de la 600 de milioane la 2 miliarde și intenționează să-l ducă la 3 miliarde de euro, în 2017, în vreme ce Polonia are un buget de 10,4 miliarde și nu este în război cu Rusia, iar bugetul militar al României este de 1,5 miliarde de euro!). De asemenea, multe din piesele și subansamblurile utilizate în echipamente ucrainene proveneau din Rusia, ceea ce face ca, în afară de vehiculele blindate ușoare și tancuri, Ucraina să nu poată produce alte tipuri de echipamente. Drumul spre Vest al Ucrainei pune Beijingul în fața unui posibil adversar occidental, iar dependența de tehnologia ucraineană face ca, în cazul unui conflict în Asia-Pacific, Beijingul să fie nevoit să facă față embargoului UE. Cu un buget, estimat de Raportul Pentagonului adresat Congresului SUA  de 154 de miliarde USD, în 2013, Beijingul trebuie să aleagă între Ucraina și Rusia pentru a-și dezvolta capacitățile militare. Va furniza Beijingul Kievului muniție pentru sistemele BM-21 Grad sau BM-30 Smerch, în condițiile în care ucrainenii au utilizat acest tip de muniții masiv în timpul conflictului din estul țării? China nu este aliatul rușilor și are asemenea muniție în stoc/producție. În definitiv, dacă Rusia înarmează doi inamici declarați ai Chinei, Vietnamul și India, de ce n-ar face și Beijingul același lucru cu Ucraina? Este o balanță delicată, pe care Beijingul trebuie s-o țină în echilibru. Probabil de aceea Serbia a devenit ținta celor doi (Serbia este primul partener strategic al Chinei în Europa de Est și Centrală, podul peste Dunăre, în lungime de 1,5 km, fiind cea mai mare lucrare de infrastructură construită de chinezi în Europa de Est). Beijingul, dar și Moscova (în cadrul pregătirii pentru aplicațiile comune ruso-sârbe SREM-2014 au fost parașutate două vehicule BMD-2, pentru prima oară în Serbia, iar Belgradul și Moscova au înființat, pe aeroportul din Nis, un Centru regional pentru situații de urgență, unde staționează avioane rusești gata să intervină în regiune, la cererea altor țări), și-a îndreptat întreaga atenție asupra Belgradului. Europa se confruntă acum cu două ofensive: una condusă de Moscova, într-un război hibrid, și una de Beijing în domeniul economic, tehnologic și investițional (investitorii tradiţionali au părăsit Europa, în perioada cea mai neagră a crizei datoriei suverane, companiile chineze au profitat şi au inundat cu investiţii ţările cele mai grav afectate de criză, precum Spania sau Portugalia, principalele sectoare europene de interes pentru chinezi fiind cel energetic şi cel imobiliar).

În loc de concluzie: China a avertizat Europa în legătură cu inutilitatea tentativelor întreprinse pentru a tensiona relațiile ei cu Rusia. Beijingul este dispus să profite de orice oportunități de afaceri pe piața rusă, pe fondul deteriorării relațiilor cu Uniunea Europeană. Ne dorim să avem legături economice foarte strânse cu Rusia. Vrem să îmbunătățim relațiile dintre Rusia și UE. Atunci când apar posibilități de consolidare a cooperării cu Rusia, de ce nu am profita de ele? Este un lucru evident. Nu suntem noi cei care am pornit acest conflict, a declarat, ironic, ambasadorul chinez în Germania. În opinia publicației „Huanqiu”, concurența din spațiul cosmic și din cel virtual are legatură cu disputele privind controlul asupra apelor teritoriale. De aceea, în regiuni precum Oceanul Înghețat, Pacific sau Indian se duce o bătălie cruntă pentru influență și este posibil ca, la un moment dat, aceste conflicte să declanșeze următorul război mondial. În aceste condiții, se ridică urmatoarea întrebare: cum poate China să-și dezvolte armata, astfel încât să protejeze eficient interesele statului?