Alexandru Grumaz

Am asistat, în ultimul timp, la divese discuţii cu privire la rezultatele alegerilor şi la ceea ce ar trebui să facă noul preşedinte al României. Nu avem, din nefericire, răbdarea şi toleranţa necesare unei aşezări fireşti a lucrurilor. La Porţile Orientului totul este posibil! Dar înainte de a da sfaturi de tot felul trebuie să ne uităm în jurul nostru şi să analizăm situaţia din preajma graniţelor, ce se mai întâmplă prin Europa, ce parteneriate avem de onorat, dar şi alte „delicatese” care definesc noua geopolitică globală. Trebuie să înţelegem că dacă vrem să ieşim din meniul fix de la masa UE trebuie să ne implicăm cu toate forţele. Afirmaţia nu-mi aparţine. Ea este datorată fostului ministru de Externe polonez Sikorski. Este acum un moment propice care ne poate scoate din letargia instalată după aderarea la NATO şi UE. Este vremea să reconsiderăm poziţia noastră faţă de armată, faţă de dotarea acesteia şi faţă de resursele pe care le alocăm. Este momentul să regândim Strategia de Securitate Naţională. În Tratatul de la Washington, înaintea articolului 5, des invocat, este articolul 3, care vorbeşte de apărarea naţională. Unul fără celălalt nu poate fi citit!

După ce Vladimir Putin a preluat puterea, acum paisprezece ani, Rusia, cel mai mare exportator de energie, şi-a extins influenţa asupra pieţei energetice europene, încercând să obţină şi controlul asupra reţelelor de conducte, a facilităţilor de depozitare şi a instalaţiilor care livrează europenilor petrol şi gaze naturale ruseşti. Banii Federaţiei Ruse au început să curgă spre unele din fostele state componente ale Pactului de la Varşovia. Parlamentul Ungariei a aprobat un împrumut în valoare de 10 miliarde de euro din partea ruşilor, bani puşi la dispoziţie până în 2025, la o dobândă anuală cuprinsă între 4,50% şi 4,95%, pentru finanţarea construirii a două noi reactoare nucleare. Partidul Fidesz, aflat la guvernare, deţine o majoritate de două treimi în legislativul de la Budapesta. Proiectul de finanţare nu a fost aprobat de Uniunea Europeană, nefiind, conform legislaţiei comunitare, organizată o licitaţie deschisă pentru extinderea centralei. În cadrul unui acord bilateral, aprobat recent, compania pentru energie nucleară Rosatom, aflată sub controlul statului rus, va construi două reactoare noi la centrala nucleară Paks din Ungaria. În 2011, în Ungaria a fost un scandal care a implicat serviciile secrete şi ale cărui urme duceau spre foştii agenţi de legătură ai URSS. Lajos Galambos, fostul şef al serviciului de contraspionaj din Ungaria (Nemzetbiztonsági Hivatal/NBH/), între iulie 2004 şi mai 2007, a fost arestat fiind acuzat că ar fi făcut spionaj pentru Rusia, iar persoanele asociate acestuia au fost acuzate de spălare de bani ruseşti din care, între altele, au fost cumpărate acţiunile, în valoare de miliarde de forinţi, ale companiei petroliere MOL. Mai mult, potrivit presei de la Budapesta, serviciile secrete din Ungaria au fost direct implicate în achiziţionarea pachetului de acţiuni al MOL de către firma rusească Surgutneft. Rusia aplică astfel de scenarii în parte datorită recâştigării influenţei pierdute după Războiul Rece în state ale fostului bloc sovietic, acum membre ale Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice. Companiile energetice ruseşti îşi folosesc vechile contacte din anii comunismului. Un exemplu elocvent este compania cehă Slavia Consulting, a lui Miroslav Slof, un fost lider al tineretului comunist şi apropiat al fostului prim-ministru ceh, social-democratul Milos Zeman, care a mediat acordul prin care concernul rusesc Lukoil a aprovizionat 20% din carburantul folosit de aeroportul din Praga, în 2009. Kremlinul îşi ascunde bine intenţiile şi se bazează pe o reţea de companii deţinute nominal de europeni, în realitate controlate de Moscova, pentru a ataca fără să fie văzut. Aceste firme din ţări ale UE au deschis calea spre cumpărarea de către Rusia a unor companii energetice în toată Europa. În Europa Occidentală, Moscova a acţionat prin masive aranjamente lucrative cu unele companii energetice străine, care au devenit de facto susţinătoarele intereselor Kremlinului în propriile ţări. Ca să înţelegeţi cât de mult şi-au dorit ruşii controlul asupra resurselor energetice puse la dispoziţia Europei, să spunem că au angajat firme de consultanţă celebre, precum Kissinger&Associates şi Baker Botts, pentru o perioadă de timp, unde îi găseşti drept consultanţi pe foştii secretari de stat Henry Kissinger si James Baker. Gazprom, Rosneft şi respectiv Transneft au beneficiat de această consultanţă. În Cehia, spre exemplu, firma de comercializare a gazului numită Vemex, care deţine 12% din piaţa internă, vinde gaz rusesc din 2001, de când a fost înfiinţată, şi este controlată de Gazprom printr-o serie de alte firme din Elveţia, Germania şi Austria. North Stream – gazoductul care leagă direct Germania de Rusia, lăsând pe dinafară ţări de tranzit recalcitrante de genul Ucrainei sau a Poloniei – are ca preşedinte al boardului de directori (Nord Stream AG) pe fostul cancelar al Germaniei Gerhard Schroeder. Acesta a contrariat multă lume, acceptând acest post imediat după terminarea mandatului de cancelar. Schroeder e ajutat la Berlin de o reţea de foşti agenţi ai fostei Securităţi est-germane, STASI. Între ei, fostul şef al filialei Gazprom din Germania, care a lucrat cu Putin la recrutarea de spioni, când acesta era staţionat la Dresda ca ofiţer KGB, în anii ’80. 35% din importurile de gaze naturale ale Germaniei în 2012 au provenit din Rusia. Cea mai mare economie europeană este principala piaţă de export pentru Rusia. Inaugurarea conductei Nord Stream, în 2011, şi programul Germaniei de reducere a ponderii energiei nucleare sugerează o posibila creştere a dependenţei de gazele ruseşti. Mai mult, consumul din state precum Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda şi Suedia este asigurat în totalitate de gazele naturale din Rusia. Rusia va împrumuta Bulgaria cu aproape patru miliarde de euro, suma care va fi utilizată pentru construirea centralei nucleare de la Belene. Finanţarea va fi făcută de un parteneriat între acţionarii proiectului, respectiv National Electric Company (NEK) şi grupul german RWE. Toţi participanţii la proiect, inclusiv banca BNP Paribas, au fost de acord cu împrumutul rusesc. Bulgaria a fost scena unei crize politice, în 2014, care a dus la alegeri anticipate şi la schimbarea guvernanţei. Faptul s-a datorat divergenţelor legate de construcţia gazoductului South Stream. Guvernul Plamen Oreşarski, dominat de socialişti, a fost de la început considerat guvernul South Stream. Partidul Socialist este unul dintre cele mai pro-ruse prtide din Europa, motiv pentru care Bulgaria a fost numită Calul troian al Rusiei în Uniunea Europeană. Principalul contractor era însă compania rusă Stroytransgaz, deţinută de omul de afaceri Ghenadi Timcenko, aflat pe lista de sancţiuni a SUA şi UE. Principalul avocat al South Stream şi artizanul strângerii legăturilor cu Moscova este preşedintele socialiştilor bulgari, Serghei Stanişev, născut în URSS (mai exact la Kerson, în Ucraina) şi educat la Moscova, nimeni altul decât preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni. Bulgaria are acum un alt guvern şi o viziune mai bine concentrată spre valorile occidentale. Polonia cumpără 70% din necesarul său de gaze naturale de la ruşi, iar restul îl aduce din Germania, care le importă tot din Rusia. În aceste condiţii, Polonia a trecut la măsuri de creştere a independenţei energetice: construirea de terminale de gaz lichefiat la Marea Baltică. Orice mişcare pe piaţa energetică este atent monitorizată de serviciile de informaţii ruseşti. De aici apare coliziunea cu serviciile de contraspionaj din ţările UE. Serviciile poloneze de securitate au arestat un ofiţer de rang înalt din armată, suspectat de spionaj în favoarea Rusiei. Într-un comunicat scurt, Ministerul Apărării din Polonia a confirmat arestarea unui ofiţer, fără să precizeze ţara pentru care ar fi lucrat, în schimb, postul privat de radio ZET a anunţat că ar fi vorba de două persoane, un locotenent-colonel din armata poloneză şi un jurist cu dublă cetăţenie, poloneză şi rusă. Primele amănunte apărute în presa poloneză după arestarea celor două persoane, bănuite de spionaj în favoarea Rusiei, se concentrează asupra lui Stanisław Szypowski, un avocat cu dublă cetăţenie, ruso-polonă, care, potrivit agenţiei Reuters, a lucrat la proiectul construcţiei terminalului de gaz natural lichefiat (GNL) din portul Swinoujscie, la Marea Baltică, cel mai important proiect energetic polonez de reducere a dependenţei de Rusia. În cazul de spionaj Marek Biernacki, parlamentar polonez, a confirmat public că este vorba despre Rusia, mai precis de către GRU, serviciul de spionaj militar al Rusiei, iar vicepremierul Janusz Piechocinski a evocat, într-un interviu, posibilitatea expulzării mai multor diplomaţi ruşi. Terminalul GNL de la Swinoujscie urmează să fie deschis anul viitor, când va primi primele cantităţi de gaz din Qatar. Polonia a creat un model în strategia de găsire a unor surse de aprovizionare cu gaz, alternativă la gazul rusesc, care să elimine dependenţa de Gazprom. Altfel spus, dacă terminalul polonez se va dovedi un succes, există un pericol real ca şi alte state dependente de ruşi să importe modelul. Lituania a încheiat instalarea terminalului de gaz natural lichefiat (GNL) Independence din Marea Baltică. Vasul de 294 de metri a fost închiriat pe o perioadă de 10 ani de la Hoegh LNG din Norvegia, care va asigura mentenanţa terminalului şi personalul. Statoil din Norvegia va fi furnizorul de gaz lichefiat. În prezent, Lituania are un contract de livrare cu Gazprom din Rusia, care va expira însă la finalul anului 2014. Anul trecut, Lituania a cumpărat 2,7 miliarde de metri cubi de gaz de la gigantul rus, cel mai mare furnizor de gaze naturale din Europa. Terminalul de gaze naturale instalat în Marea Baltică asigură şi celorlalte ţări baltice, Estonia şi Letonia, posibilitatea de a importa gaz natural lichefiat. La 10 iunie, Lituania a amendat Gazprom cu 48 de milioane de dolari pentru încălcarea legilor antitrust. Două zile mai târziu, Gazprom a anunţat că vinde cele 37% din acţiunile pe care le deţinea la companiile lituaniene de distribuţie şi de transport de gaze naturale, iar guvernul lituanian s-a arătat bucuros să cumpere. În actualele condiţii în care UE a sancţionat Rusia, balticii au cel mai mult de pierdut. 25% din comerţul Lituaniei se face cu Rusia, respectiv 10% din cel al Estoniei şi Letoniei. Economia celor trei ţări este dependentă de Rusia în transporturi, porturi, logistică, agricultură, industria alimentară, dar mai ales în materie de energie. Dacă ruşii opresc gazul, există un singur depozit în Letonia care ar putea asigura alimentarea celor trei ţări pentru trei luni, dar atât. Nu există nicio legătură cu restul Europei şi nici facilităţi portuare pentru gaz natural lichefiat. Şi, cu toate acestea, ţările baltice nu au nici cea mai mică intenţie să se încline în faţa Moscovei şi a lui Putin. Preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, declara jurnalistului Michael Weiss: Noi am prins patru spioni în ultimii cinci ani. Această situaţie ne duce cu gândul la două posibile scenarii: ori noi suntem singura ţară din UE care are pe teritoriul ei spioni ruşi, ori noi suntem singura ţară care face ceva în acest sens! În 2008, Tallinul a suferit o lovitură dură în momentul în care  Herman Simm, fost ministru al Apărării, a fost deconspirat ca fiind spion rus. Simm a fost recrutat în 1985 de agenţii KGB ai fostului URSS. 10 ani mai târziu, a fost reactivat de Serviciul Străin de Informaţii (SVR). Deşi cazul nu este total elucidat, se pare că Simm a transmis ruşilor punctele tari şi slăbiciunile ţărilor membre ale Alianţei, profilul psihologic al liderilor militari şi civili din Alianţă etc. Aceasta a fost una din cele mai mari breşe făcute în sistemul militar al Alianţei Nord-Atlantice de la înfiinţarea sa.

Criza din Ucraina a scos la iveală atitudinea pro-rusă a ţărilor care înconjoară România (Ungaria, Bulgaria, Serbia), precum şi slăbirea angajamentului pro-occidental al unor ţări central-europene, precum Cehia şi Slovacia, ceea ce face din ţara noastră principalul avanpost al intereselor occidentale la Marea Neagră. Opţiunile noastre sunt limitate. România are ca alternativă parteneriatul strategic cu SUA, dar şi cu ţările din regiune care au dat dovadă fără echivoc de fermitate faţă de intenţiile subversive ale Rusiei, în primul rând cu Polonia şi ţările baltice.

Tags: Kremlin, petrol, Romania, Transneft