Alexandru Grumaz

În decursul istoriei, tipurile de războaie, precum cel convențional, asimetric, de insurgență sau terorist, s-au perindat defilând precum renumitele modele la reuniunile de creație vestimentară de la Paris. Noul venit: Războiul hibrid. Utilizat în Ucraina, a luat prin surprindere o Europă întreagă, dar și o Alianță militară care încă savurează dividendele păcii care a urmat după încheierea (?) Războiului Rece. Diferența dintre Occident și Federația Rusă, în ultimii 25 de ani, a fost dată de faptul că Vestul s-a ocupat să asigure o relație importantă cu Moscova care devenea, astfel, un aliat strategic (a construit conducte de gaz, a constituit și dezvoltat o relație politico-militară în cadrul Comitetul NATO-Federația Rusă unde să se discute problemele de securitate europeană, a început un transfer de tehnologie înspre Moscova), iar Rusia a creat, în primul rând, o rețea de sprijin și de influență în Occident, bazată inclusiv pe rețeaua de spionaj a fostului KGB, începând cu media utilizată în propagandă (mai ales după 2008, când a câștigat militar și a pierdut propagandistic în Georgia) sub patronajul a două entități, Rusia Today și Sputnik, a finanțat think-tank-uri în marile capitale ale lumii unde se construiau viitoarele politici ale globalizării, a instalat spioni și oameni de influență în zone-cheie ale vieții politice din Occident, dar și din estul și centrul continentului, unde țările s-au racordat la UE și NATO. Apoi, după o perioadă de derivă (1990-1999), Rusia a reintrat în costumul neoimperial care dorea/dorește refacerea fostului URSS sau, dacă nu, cel puțin într-o Uniune Euroasiatică.

Artizanul noii atitudini este președintele Vladimir Putin, ajutat îndeaproape de un Comitet Politic Executiv 2.0, unde foștii ofițeri din servicii au o contribuție esențială. Serghei Ivanov, Serghei Șoigu și Igor Sechin sunt cei mai importanți politicieni, aparținând așa-numitului grup siloviki (oameni care au îmbrăcat de-a lungul timpului uniforme militare în servicii sau în armată). Sergei Șoigu este general și deține portofoliul Ministerului Apărării din 2012, Ivanov este șeful staff-ului prezidențial și provine din KGB, iar Sechin este un fost ofițer de informații care conduce compania petrolieră Rosneft. În loc să cheme Flota a VI-a din Mediterană, SUA și UE au aplicat sancțiuni acestor persoane din jurul lui Vladimir Putin pentru acțiunile din Ucraina pe care le-au organizat și condus. La rândul ei, Moscova a reacționat prin crearea unui fond de ajutorare a companiilor lovite de sancțiuni (în jur de două miliarde de euro), cu bani provenind din ceea ce a rămas în rezerva bugetară din 2014 și din Fondul de pensii. Cert este că sancțiunile aplicate, în contextul scăderii prețului petrolului (la Conferința de Securitate de la Munchen, ministrul de Externe al Qatarului, Kalid Mohamed A Al-Attiya, afirma că acesta are încă o marjă de scădere), au dus la reducerea bugetului Federației Ruse cu peste 10%, cu excepția alocărilor pentru armată care susțin programul de modernizare a tehnicii militare ruse. Din punct de vedere economic, Rusia suferă, ea fiind în principal un exportator de resurse și nu un producător de tehnologie avansată. Inflația galopantă și stagflația sunt elmentele de care se vorbește la Moscova astăzi. Recentul balans al Moscovei către Beijing nu este în avantajul ei, crescând puterea economică și așa mare a unui fost adversar, care, pe termen lung, își dorește Siberia populată cu chinezi.

Războiul hibrid/spionajul

Euromaidanul a luat prin surprindere FSB care are, în atribuțiunile sale, obținerea de informații din zona fostelor state sovietice (vecinătatea imediată), zonă considerată ca făcând parte din  aria sa de resposabilitate și nu din cea a SVR (servicul de informații externe), chiar în condițile în care aceste zone se află în state independente. Din această cauză, urmează modificări ale structurilor, Agențiile Antidrog și Imigrări trecând în subordinea Ministerului de Interne, unde va fi numit unul din oamenii cei mai apropiați președintelui rus, fosta lui gardă de corp, Anatoli Sobchak (mentorul lui Putin), și partenerul de judo al președintelui rus, Vladimir Zolotov actualmente adjunct al ministrului de Interne. Spionajul este unul din elementele de bază ale Războiului hibrid. Poate chiar inițiatorul acestuia, prin calitatea materialelor puse la dispoziția decidenților de la Kremlin. Infrastructura de spionaj folosită de KGB/FSB în fostele republici sovietice/fostele state comuniste este în funcțiune și încă își face temele. Este o lume pe care nu o vezi decât rareori ieșind în scenă și atunci este, în general, pentru ultima dată (vezi cazul Litvinenko). De cele mai multe ori, vezi rezultatele, precum în Ucraina, prin anexarea Crimeei. Să ne aducem aminte de cazul lui Boris Karpichkov, fost agent KGB, născut în 1959, în Letonia/URSS, devenit inginer mecanic într-o fabrică din industria aeronautică. S-a înrolat în KGB, în 1984, urmând cursurile Academiei din Minsk. A fost repartizat la finalul cursurilor la Directoratul 2 (contra-spionaj) în divizia de la Riga, unde a ajuns la gradul de maior. După colapsul URSS, a intrat în noul serviciu de informații al Letoniei. Din noua poziție, a furnizat în continuare documente FSB, fiind pentru patru ani agent dublu. Noilor parteneri ai țării sale de la CIA le-a oferit, în schimb, în mod regulat, dezinformări. În 1995, a fost descoperit și a fugit în Rusia, unde a fost arestat pentru câteva luni. A reușit să părăsescă Rusia, folosind un pașaport fals, britanic, de pe vremea când lucra la KGB. În Marea Britanie, și-a folosit talentele de fost spion, lucrând sub o acoperire comercială din care a investigat, în beneficiul MI5, o serie de ruși aflați la Londra, precum Boris Berezovski și Roman Abramovici, dar și un grup numit Mărșăluim împreună (redenumit ulterior Nashi), în care s-a infiltrat, și care avea ca țintă discreditarea exilului rusesc dar și a unor ruși în exil, precum separatistul cecen Akhmed Zakayev, magnatul rus Boris Berezovski și fostul agent KGB Litvinenko. Karpichkov și șeful MI5, Jonathan Evans, într-o discuție pe tema spionajului rusesc, la Londra, au căzut de acord că Marea Britanie a fost/este o țintă de primă mărime pentru serviciul de spionaj rusesc, iar operațiunile au loc la aceeași scală ca în timpul Războiului Rece. În 2004, doi agenți ruși trimiși de Moscova (nume de cod Alvis și Irina), agenți pe care Karpichkov i-a întâlnit, aveau ca misiune să organizeze și să plătească participanții (4,5 lire/oră) la manifestații împotriva liderului cecen Akhmed Zakayev, dar și a ziaristei Anna Politkovskaya (asasinată de o persoană necunoscută, într-o scară de bloc în Moscova anului 2006). Nu au fost scutiți de demonstrații nici simpatizanții celor care erau împotriva Ktremlinului. O astfel de persoană a fost actrița Vanessa Redgrave, prietenă apropiată a liderului cecen Zakayev, împotriva căreia s-a organizat o astfel de demonstrație. Pentru fostul agent KGB Litvinenko, refugiat la Londra, s-au folosit mijloace agresive precum cokteiluri molotov aruncate după o astfel de manifestație, în gradina propriei case din Muswell Hill.

La spionaj se adaugă o armă de temut: media. Moscova a extins rolul televiziunii de știri a Kremlinului, RT, și a lansat un serviciu de radio și de website-uri de știri, Sputnik News (denumit după primul satelit lansat în cosmos de sovietici), care va fi prezent în întreaga lume. Planul Kremlinului pentru o expansiune globală ale media de stat rusești a fost primit cu suspiciune, mai ales în statele foste membre URSS. Conținutul noii platforme media Sputnik News va fi produs în 130 de orașe din 34 de țări din întreaga lume și va avea birouri, printre altele, la București, Chișinău, Kiev, Minsk și Belgrad, dar și birouri regionale la Beijing, Washington și Cairo. Rețeaua de radio Sputnik va opera în 30 de limbi străine din anul 2015 și va transmite peste 800 de ore de conținut pe zi. Kremlinul nu numai că a dezvoltat propria structură media globală, dar a început să cumpere ziare falimentare sau nu din Occident, precum Evening Standard și Independent (propietar, oligarhul rus Aleksander Lebedev, care a lucrat ca spion în Londra în timpul lui Gorbaciov), pentru a putea folosi mai ușor branduri care spun ceva locuitorilor din acele țări. Pe fondul tensiunilor în creștere dintre Rusia și Occident, planurile pentru Sputnik News sunt doar o componentă a strategiei media în continuă schimbare a Kremlinului destinată spațiului internațional și care face parte din Războiul hibrid. Ce face UE? Gândește la realizarea unei alternative prin crearea unui post TV în limba rusă care să reprezinte o sursa alternativă de informații față de presa controlată de Kremlin. Profesorul și expertul de la European Council on Foreign Relations, Andrew Wilson, unul dintre cei mai buni cunoscători europeni ai Federației Ruse și în special ai Ucrainei, se întreba, într-un articol scris în 2011, de ce mai are nevoie Vladimir Putin de conceptul de tehnologie politică după ce a reușit să obțină dominația cvasi-totală asupra politicii și economiei ruse. Conceptul de tehnologie politică este născut în Rusia și exportat în întregul spațiu ex-sovietic care desemnează un spectru larg de mijloace de manipulare a populației pentru a garanta controlul politic deplin al celui/celor aflați la putere. Acest concept este practicat astăzi de Kremlin la nivel European. Este un Al Treilea Război Mondial, sub o altă formă, mult mai sofisticată, care se derulează sub presiunea triadei nucleare deținută de Federația Rusă. Tehnologia politică include difuzarea de informații false, cultivarea asiduă a unei varietăți de teorii ale conspirației, șantajul și distrugerea publică a adversarilor prin materiale compromițătoare, dar și acțiuni acoperite cum ar fi crearea de false partide de opoziție, false ONG-uri independente ori false publicații independente, care, sub aparenta onorabilitate, să servească interesele stăpânilor politici. Conceptul este strâns legat de manipularea economiei și piețelor și de controlul strict asupra serviciilor secrete, instituțiilor de forță și ale justiției, care pot fi oricând asmuțite împotriva adversarilor reali sau desemnați. Așa au fost înlăturați vechii oligarhi precum Mihail Hodorkovski și au apărut cei de astăzi, care sunt pe listele de sancțiuni ale SUA și UE. Cât de puternică este această armă creată de Kremlin? Priviți deruta din unele cancelarii europene și modul în care este privită relația cu Moscova. Aceasta a început să fisureze unitatea UE, dar și a NATO. Este România în pericol? Da. Acțiunea se cheamă Maskirovka! Să luăm un exemplu: în țările baltice, unde există o puternică minoritate rusă, Moscova a ales tactica website-urilor sub acoperire pentru a putea penetra spațiul public non-rus. Rețeaua  Sputnik a înființat în țările baltice mai multe site-uri de știri și investigații care publică materiale explozive, realizate de jurnaliști autohtoni (plătiți în condiții care nu pot fi refuzate) în limba țării, reușind în acest fel să influențeze și să manipuleze dezbaterea internă fără ca publicul larg să fie conștient că totul este controlat de la Moscova. Aceleași soluții se aplică și în România și nu sunt total necunoscute de serviciile de informații. De aici apare și necesitatea unor măsuri de contracarare, lute de servicii, chiar folosind mult huliții ofițeri acoperiți din presă. Kremlinul este mare maestru în crearea de partide politice-fantomă care fac opoziție de fațadă și nu îi este greu să creeze și o falsă presă de opoziție. Are jurnaliști acoperiți? Nu știm, dar bănuim că nu este străin de astfel de finanțări. Pe plan politic, Moscova cultivă cu grijă atât partidele de extremă stânga, moștenite de la Uniunea Sovietică, dar și partidele naționaliste, considerate în Occident de extremă dreapta, precum Frontul Național (Franța), UKIP (Marea Britanie), Liga Nordului (Italia) și Jobbik (Ungaria), pe care le finanțează (prima reuniune internațională găzduită de Crimeea ocupată a fost un congres al partidelor de extremă dreapta, organizat de Kremlin la Ialta). În noul război, generalii ruși au șters granița dintre războiul convenționl și cel neconvențional, compensând deficitul de înzestrare cu tehnică de ultimă generație existent față de Occident. Primul contact cu noul tip de război: preluarea de omuleții verzi a Crimeei. Trupe fără însemne militare, înarmate până în dinți, au ocupat Crimeea în câteva zile, în vreme ce Kremlinul vorbea de fasciștii care ar fi ocupat guvernul legitim de la Kiev și l-ar fi forțat pe președintele Viktor Ianukovici să plece în exil la Moscova. Noul război utilizează pe scară largă mijloacele politice, economice, informaționale, umanitare, în general măsuri non-militare. Toate acestea sunt suplimentate prin măsuri militare acoperite prin presiuni militare la graniță (desfășurări de trupe în vederea efectuării de exerciții militare), inclusiv prin acțiuni de conflict informațional și acțiuni ale forțelor speciale. Există un răspuns al NATO la acest tip de război? Da. În răspuns la conflictul din Ucraina, NATO a decis să dezvolte un set de mijloace ambițioase prin care să descurajeze și să se apere împotriva adversarilor care conduc astfel de războaie. Războiul hibrid destabilizează statul și polarizează societatea, centrul de gravitate al acestuia fiind populația.

Adversarul încearcă să influențeze decidenții politici prin combinarea mijloacelor militare (exerciții de anvergură cu trupe sau zboruri cu avioane de bormbardament nuclear) cu acțiunile subversive (acținuni clandestine care evită atribuirea acestora statului agresor). Și așa, fără un război convențional pe teren, o intervenție NATO este lipsită de argumente. Pentru NATO, această amenințare neregulară este o provocare instituțională, care necesită o cooperare cu organizațiile internaționale, în special cu cele europene, precum UE. Va putea face față Alianța întregului spectru de amenințări? Este puțin probabil, numai dacă ne gândim la eforturile pe care le-a făcut acesta în ultimii ani în domeniul cibernetic. În orice caz, este bine să ai un răspuns coerent pe o direcție, urmând ca împreună cu factorul politic să răspunzi și la celelate provocări. Răspunsul actual al NATO la politica de descurajare a unui război hibrid este un răspuns militar rapid, o Forță de Reacție Rapidă unde logistica este deja prepoziționată în posibilele zone de operații militare (în conformitate cu scenariile agreate). Această politică are, pe lângă partea de descurajare militară, și unele slăbiciuni:(1) consensul statelor membre asupra sursei de conflict;(2) pentru contracararea acțiunilor nu este suficientă numai puterea militară convențională, ea poate fi prea puțină și prea târziu utilizată, în funcție de decizia la nivelul Alianței;(3) o descurajare bazată numai pe forța militară nu este credibilă, Alianța având nevoie de o politică flexibilă care să determine descurajarea cu o gamă variată de instrumente. Din aceste slăbiciuni apare necesitatea ca NATO să-și asigure cooperarea cu o instituție care are o serie de instrumente complementare celor militare: UE. De ce nu s-au implementat deciziile Consiliului UE în domeniul securității, luate în 2013? Oare din cauza dividendelor păcii temporare de după Războiul Rece sau ca urmare a unor neînțelegeri la nivelul evoluțiilor internaționale? Să ne amintim ce declara fostul director al CIA, George Tenet, despre liderul Al-Qaida, Osama Bin Laden: prima informație pe care Agenția a lansat-o în Sinteza Prezidențială Zilnică (P.D.B.), adresată președintelui american Bill Clinton, la 4 decembrie 1998, cu trei ani înainte de 9/11, avea titlul Bin Laden pregătește deturnarea de avioane civile americane și alte atacuri. Mă gândesc la faptul că factorii de decizie nu răspund în legătură cu ceea ce se întâmplă cu informațiile puse la dispoziție de serviciile de informații. Cooperarea inter-instituțională, răspunsul la informațiile serviciilor, crearea unui sistem de planificare comun trebuie să devină o cutumă a securității europene (Consiliul European din iunie 2015 oferă o astfel de oportunitate), dar și asigurarea fondurilor necesare sprijinirii acțiunilor. Prevenirea unui Război hibrid este mai importantă decât angajarea în contracararea lui. Faza militară a Războiului hibrid din Ucraina va duce, în final, la un conflict înghețat cu consecințele de rigoare pentru Kiev, dar și pentru comunitatea internațională. Statele sunt vulnerabile atât timp cât conceptul de Reformă a Serviciului de Securitate (SSR) nu este aplicat în totalitatea lui, care include și buna guvernare, controlul societății civile și aplicarea legii. UE a încorporat acest concept SSR în operațiunile din Politica de Apărarea și Securitate Comună.

Cum te aperi într-un asemenea război? Nu te poți apăra cu tancurile împotriva atacurilor și nu poți lansa rachete de croazieră pentru a opri propaganda ostilă. Războiul hibrid sau non-liniar este, potrivit profesorului Mark Galeotti, de la New York University, un război postmodern, nedeclarat în mod oficial, dar purtat în permanență, cu mijloace militare și non-militare, de la operațiuni sub acoperire la atacuri cibernetice și chiar până la operațiuni masive de lobby. Tot ce am văzut în Ucraina este, de fapt, o vastă operațiune propagandistică îndreptată împotriva singurului adversar pe care l-a recunoscut Rusia/URSS vreodată: Occidentul democratic. Dificultatea pentru Occident și pentru NATO – o alianță concepută în secolul al XX-lea, în timpul Războiului Rece, pentru a preveni o acțiune ostilă a unui inamic exterior teritoriului statelor componente– este să se adapteze la aceste forme perverse de război ale secolului al XXI-lea, dar și să se modernizeze în structurile sale politice și militare.

Tags: Război hibrid, Rusia, spionaj, URSS