Revine Razboiul Rece?
Nov 5th, 2015 by admin
Richard Hass scria într-un articol intitulat Magnagementul furtunii perfectă în Europa: Un motiv al situației dificile pe care Europa o parcurge astăzi este incertitudinea. La 70 de ani de la al Doilea Război Mondial, la 25 de ani de la terminarea Războiului Rece și la 20 de ani de la finele războiului din Balcani dintr-o dată viitorul politic, economic și strategic al Europei este mai neclar decât acum câțiva ani[1].
Intervenția Moscovei în Siria a adăugat o nouă dimensiune relației SUA-Rusia, relație care este la cel mai scăzut nivel de încredere de la finele anului 1989, reamintindu-ne de situația din timpul Războiului Rece. Este necesară oare o recalibrare a relației puterilor Occidentale vis-a-vis de Rusia?. Da și acest fapt este o prioritate. Istoria nu se repetă în totalitate, așa cum sugera istoricul antic Tucidide, iar perioada Războiul Rece este diferită de cea actuală. Rusia nu este o putere globală rămânând doar una regională cu tendințe de globalizare, Pactul de la Varșovia nu mai există și Moscova nu are un aliat real în Europa nici măcar în Belarus. Rusia are însă o puternică Coloană a V-a, prezentă în toate sferele vieții statelor europene. Rusia folosește Războiul hibrid ca armă de atac în timp ce modernizează forțele armate convenționale. În timpul Războiului Rece Blocul sovietic (statele care compuneau Tratatul de la Varșovia) aveau o superioritate în forțele convenționale dislocate în Europa în timp ce Occidentul deși avea 300000 de militari americani pricipalul suport erau armele nucleare respectiv rachetele de croazieră Pershing. Astăzi statutul s-a inversat NATO având superioritatea forțelor convenționale iar Rusia bazându-se pe forțele nucleare, respectiv Triada nucleară.
Este un nivel mare de neîncredere între Occident și Rusia, nivel care nu a existat nici în cele mai dificile situații din timpul Războiului Rece. Este de asemenea clar că există animozități între liderii ruși și cei americani și între liderii ruși și unii lideri europeni, animozități care nu existau în timpul Răazboiului Rece. Întodeauna, și de o parte și de alta a Zidului Berlinului, se încerca, înainte de 1989, să se localizeze conflictele și să nu scape de sub control. Timpurile s-au schimbat, geopolitica continentului european fiind și ea diferită. Rusia care pe vremea URSS trata cu membrii NATO din vest care-și doreau apărarea colectivă și nu ridicau pretenții particulare la acțiunile Rusiei sovietice este pusă acum în situația de a trata cu noii membrii NATO, dintre care unii sunt la granița rusă, membrii care au pretenții la modul de comportare a liderilor de la Kremlin, toate acestea creând o nouă chimie explozivă, în special de partea rusă.
Flancul estic rămâne pe palierul de alertă ridicată după anexarea Crimeei în 2014. Există acest pericol în mod real? Da există sub forma de Război hibrid. Recent, noul președinte polonez, Andrzej Duda, și-a exprimat îngrijorarea potrivit căreia Polonia și statele din flancul estic să nu devină zone tampon între NATO și Rusia, pe fondul crizei de securitate din Ucraina. În același context extern și celelalte state incluse în acest format au relevat neliniștea lor față de evoluțiile din estul Europei. Dintre statele baltice, Lituania a publicat la începutul anului un Manual de supraviețuire în caz de conflict și a reintrodus stagiul militar obligatoriu, dar cu caracter temporar și pe o perioadă de nouă luni. Letonia a anunțat recent necesitatea ridicării unui gard de-a lungul graniţei cu Federaţia Rusă cu scopul a-şi întări frontiera, Estonia ridică un gard de 2,5 m la granița cu Federația Rusă, iar Polonia construiește un sistem de securitate higt-tech la granița cu Kaliningradul, enclava rusă, de la Marea Baltică. Așa dar o reuniune a statelor NATO din flancul estic al NATO s-a profilat a fi utilă încă din 2014 când liderii statelor din regiune s-au întâlnit la Varșovia și au discutat despre necesitatea redefinirii relației NATO-Rusia în contextul regional generat de anexarea ilegală a Crimeii și de summit-ul din Marea Britanie care a avut loc în luna septembrie a aceluiași an. Cât de utilă este reuniunea? Dacă va genera o coaliție a noii Europe, așa cu spunea Donald Rumsfeld, fostul secretar al apărării al SUA, atunci balanța de putere în cadrul alianței NATO va putea fi preluată de Polonia ca lider al coaliției nou formate, Franța și Germania rămânând la timona UE și așa divizată de politica lui Vladimir Putin. Statele care au luat parte la această reuniune regională la cel mai înalt nivel, la București, sunt Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria și România.
Tratatul de la Minsk
Să nu uităm că încetarea focului în Ucraina este numai o componentă a Tratatului de la Minsk, partea politică nefiind luată în considerare. Ucrainienii nu au arătat prea multă dorință de a îndeplini și partea politică a acestuia, la fel ca și separatiștii, iar America nu a fost pregătită să pună presiune pe administrația de la Kiev, în această direcție, în timp ce Rusia a declarat că nu vor face concesii fără schimbări importante în guvernanța Ucrainei. Kievul a blocat zonele separatiste aceste devenind pe zi ce trece tot mai integrate, politic și economic, în Federația Rusă. Lucrurile se îndreaptă spre o situație extrem de dificilă de vfapt o nouă zonă de conflict înghețat în interiorul Ucrainei.
Țările Baltice și politica lor
Țările Baltice sunt îndreptățite să fie îngrijorate de o eventuală agresiune rusescă ele fiind cele mai vocale în conducerea grupului de state care se opun Rusiei și acesta este un rol remarcabil pentru cei mai mici vecini ai Moscovei. Reacția de opoziție la intreprinderile rusești poate crea tentația Kremlinului de a testa soliditatea Articolului 5 al Tratatului de la Washington într-un stat sau chiar în două dintre statele Baltice. Dacă analizezi declarațiile oficialilor de la Moscova nu poți să nu observi că Țările Baltice sunt amenințate cu destabilizarea internă dirijată din afară și având ca executanți propriile comunități de etnici ruși. Mai mult, oficiali ruși deși susțin că președintele american Barack Obama asigură legitimitatea protestelor Balticelor, referitoare la agresiunea hibridă rusă, sunt sceprtici în ceea ce privește unui posibil atac convențional/nuclear împotriva Rusiei, pentru a proteja Riga sau Talin.
Summitul de la București
Nouă țări din Europa Centrala și de Est s-au întâlnit la București pentru a solicita o prezență sporită a NATO în regiune, ca raspuns la provocarile de securitate provenite din est și sud. Este o reacție la Războiul hibrid dus de Federația Rusă în Ucraina dar și la reacția Germaniei referitoare la extinderea NATO spre est (atât militar cât și prin adoptarea de noi parteneri). Europa Nouă a lui Rumsfeld devine pe zi ce trece mai vocală și mai puternică decât acum 10 ani. În schimb, oficiali germani citați de Wall Street Journal le-au transmis oficialilor aliați din NATO ca nu vor să tensioneze relațiile cu Rusia prin amplasarea de baze permanente NATO în est, mai ales acum când armistițiul din Ucraina pare să fie respectat. Polonia și Tarile Baltice însă presează pentru baze militare permanente. Secretarul General adjunct al NATO, Alexander Vershbow, a reprezentat Alinața la acest summit regional, prezidat de șefii statului roman și polon, Klaus Iohannis si Andrzej Duda. Și apropos refacerea alianței româno-polone care a asigurat salvarea tezaurului polonez și a elitei acestei țări la începutul celui de-al Doilea Război Mondial este de fapt elementul esențial al flancului estic din acest moment. Poate acum conceptul de Intermarium, la peste 100 de ani de la lansarea lui de către generalul polonez Jozef Pilsudski, concept îndreptat la vremea redactării lui împotriva Imperiului Țarist și apoi a Sovietelor, va avea posibilitatea de a se împlini în Formatul de la București.
Ce mesaje transmite Bucureștiul comunității NATO?
Participanții la reuniune au convenit să lanseze un mesaj comun, subliniind importanța unei adaptări strategice a NATO pentru situația de securitate actuală. Țările reprezentante au reiterat, de asemenea, hotărarea de a-și dubla eforturile pentru consolidarea graniței de est a NATO și a Uniunii Europene. Conform Wall Street Journal, statele membre au discutat creșterea numarului de trupe staționate de-a lungul frontierei ruse și punerea lor sub comanda oficială a Alianței, deși Germania nu ar fi de acord cu acest pas pentru a nu provoca Rusia. În timpul agresiunii rusești din august 2008 din Georgia, Germania a dat vina pe preşedintele Saakaşvili pentru că i-ar fi provocat pe ruşi. În 2008, occidentalii au pus presiuni pe guvernul de la Tbilisi ca să accepte exclusiv pacificatori ruși care, evident, nu erau imparțiali. Inițial, în semn de protest față de invazia Georgiei, UE a contramandat discuțiile programate cu Moscova referitoare la elaborarea unui parteneriat strategic UE-Rusia. Ulterior, în noiembrie 2008, la insistența Germaniei, Franței și Italiei, UE a decis să reactiveze negocierile de parteneriat cu Moscova. Liderii statelor mari din Europa Occidentală au insistat la vremea respectivă că menținerea unor relații detensionate cu Federația Rusă este preferabilă ostracizarii publice și izolării internaționale a Rusiei. Est-europenii indignați de toleranța excesivă franco-germană față de comportamentul agresiv și arogant al Moscovei i-au imputernicit pe oficialii de la Varșovia și de la Praga să semneze acorduri preliminare cu SUA pentru instalarea interceptoarelor antirachetă și, respectiv, a instalațiilor radar (anul 2008). Acum în 2015 o bază este operațională cea de la Deveselu. În 2014, cu mai puțin de o săptămână înainte de summitul NATO din Țara Galilor, mai multe state membre ale alianței nord-Atlantice au cerut anularea Actului Fondator NATO-Rusia (actul specifică restricțiile pentru detașarea trupelor NATO în teritoriul fostului bloc comunist), după intervenția militară a Rusiei în estul Ucrainei (Polonia, statele baltice și Canada fiind inițiatoarele acestui demers) în așa fel încât trupele alianței să poată fi mai ușor staționate pe teritoriul statelor din fostul bloc sovietic. Germania s-a opus acestei acțiuni. Recent, noul președinte polonez și-a exprimat îngrijorarea potrivit căreia Polonia și statele din flancul estic să nu devină zone tampon între NATO și Rusia, pe fondul crizei de securitate din Ucraina. De fapt, Andrei Duda, președintele Poloniei, a dat un mesaj extrem de important odată cu prima vizită desfășurată de la preluarea președinției, în Estonia, la exact 75 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop Molotov (a fost semnat pe 23 august 1939 și a dus la împărțirea teritoriilor poloneze, ale Țărilor Baltice și ale României) pe 23 august 2015. Din păcate criza actuală a imigrației cât și criza din Ucraina fac ca relațiile dintre statele UE să fie tensionate. Moscova care nu este departe de niciuna dintre acestea este singura care profită de fracturile din Uniune. La acestea se adaugă criza din Siria care a devenit un generator de imigrație în Europa și unde Moscova este din nou implicată. Noul summit organizat de Donald Tusk, președintele Consiliului European, în Malta la La Valeta în zilele ce urmează este o nouă oportunitate pentru a soluționa criza de încredere din interiorul UE. În grafologia chineză semnul pentru criză este identic cu cel pentru oportunitate. De fapt de cele mai multe ori ele merg mână în mână. UE se află atât în criză dar are și oportunități pentru a ieși întărită din aceasta.
Rusia în Siria
În ciuda eforturilor Rusiei în Siria de a lovi ISIS și cu această ocazie de a se apropia de Washington pentru a coordona acțiunile militare și diplomatice inclusiv tranziția din Siria, administrația Obama nu se lasă înduplecată și nu acceptă strategia Kremlinului sau mai bine zis jocul de puzzle a lui Putin. Cooperarea Rusiei cu Iranul va costa substanțial Moscova în relațiile cu Iordania, Arabia Saudită, Egiptul și Turcia. Pierderea Egiptului, un cumpărător important de armament dar și a Turciei un hub necesar de tranzit al energiei provenite din Rusia către Europa face ca președintele Putin să aibă opțiuni greu de făcut în ceea ce privește Siria.
Ce ne așteaptă?
(1) Odată cu organizarea și finalizarea summitul regional NATO de la București președintele Klaus Johanis și-a asumat o responsabilitate mare, alături de președintele polonez Andrei Duda, în ceea ce privește stabilitatea regională, responsabilitate care trebuie concretizată într-o alianță politică economică și militară a statelor estice (de tip Weimar sau Vișegrad) a căror voce să conteze la sediul NATO de la Brusellex dar și la sediul UE toate aceste țări fiind legate nu numai de o istorie comună dar și de consecințe comune ale crizelor europene de astăzi.
(2) Cât privește criza imigrației din Europa trebuie să ne uităm cu atenție la situația din Ucraina pentru că vorbim acum de o escaladare a relației Rusi-NATO. Să ne imaginăm că operațiunile militare ale Rusiei nu merg bine în Siria. Asta înseamnă că nu există o bază pentru o posibilă ridicare a sancțiunile la adresa Moscovei de către UE și în același timp se lansează o nouă dilemă în ceea ce privește Ucraina. Președintele Putin va avea ca opțiune o nouă acțiune militară în Ucraina, ocuparea întreg teritoriului și determinarea unui flux de 3-4 milioane de refugiați ucrainieni în Europa, pe baza faptului că SUA livrează arme guvernului de la Kiev iar aceștia încearcă să rezolve prin forță conflictul din est, de la Dombas.
Atenție este doar un scenariu!.
Există totuși această tentație în unele zone ale Kremlinului și scenariile trebuie luate în considerare oricât de SF ar fi. Există o tentație a guvernului de la Moscova de a da prioritate cheltuielilor militare chiar și într-o situație de recesiune economică și acest lucru pentru a demonstra că Rusia nu poate fi dată la o parte de la masa deciziilor globale. Pentru grupul de siloviki din jurul președintelui Putin determinarea de a face orice pentru a proteja interesul Rusiei nu este doar o filozofie este o predispoziție emoțională. Din păcate mulți politicieni români nu înțeleg cât de complicată este situația internațională și cât de aprope suntem nu de o nouă conflagrație cât de un nou Război Rece cu întreg cortegiul său de consecințe.
[1] Richard Hass este președintele Consiliului pentru relații Externe un NGO important în politica americană
