Europa în vâltoarea alegerilor prezidențiale și a cursei înarmărilor digitale
May 17th, 2017 by admin
Liderii statelor membre UE au adoptat Declaraţia de la Roma (fără Marea Britanie), proclamând că Blocul comunitar reprezintă viitorul nostru comun, în pofida unor crize profunde care au şubrezit unitatea comunităţii europene.
Ceremonia de semnare a documentului a fost organizată în Sala degli Orazi e Curiazi, aflată în incinta Palazzo dei Conservatori din Roma, sală unde în urmă cu 60 de ani a fost semnat actul fondator al comunităţii. Declaraţia de la Roma a stabilit, fără echivoc, o Uniune Europeană cu mai multe viteze. Vom acţiona împreună, cu ritmuri şi intensităţi diferite acolo unde va fi necesar, dar mergând în aceeaşi direcţie, aşa cum am făcut în trecut, în conformitate cu tratatele şi păstrând uşa deschisă celor ce doresc să se alăture mai târziu. Uniunea noastră este nedivizată şi indivizibilă – se afirmă în textul Declaraţiei prezentate de Donald Tusk. România are ce negocia în noua viziune europeană: poziția geostrategică care include zona Marii Negre, agricultura cu care ne-am lăudat mereu și am făcut pariuri care mai de care mai haioase, niciodată onorate de guvernanți, apărarea frontierei externe a Uniunii, participare cu forțe militare la securitatea blocului comunitar. State precum Franţa și Germania vor stabili direcţia şi ritmul, iar celelalte state membre le vor urma dacă vor sau dacă pot. Restul este poezie! Să nu uităm că în Tratatul de la Lisabona sunt prevăzute 4 întâlniri pe an a șefilor de stat și de guvern din țările UE. În 2016 au fost 12 iar în 2017 (până acum) au fost 6. Este clar că lucrurile nu merg cum se așteptau fondatorii Uniunii. Se caută soluții la multitudinea de probleme cu care se confrntă UE. Ce urmează: Federația Europa! (dar nu pentru toți, numai pentru cei meritoși!) Peste 10 ani noii lideri ai Europei (pentru că actualii vor părăsi ringul politic) vor anunța la Roma înființarea Statelor Unite ale Europei! Unde vom fi noi? Depinde de conducători să nu aplaudăm din peluză.
Deocamdată migrația s-a reluat în Europa. Valul de migranți care vine de la Răsărit a lovit granițele României, în primele două luni ale anului 2017. S-a instituit, încă firav, o nouă linie de trafic ilegal dinspre Moldova spre România[1]. În Mediterană operațiunea NATO, Sea Guardian, de interzicerea a liniilor de migrație dinspre Turcia și Nordul Africii spre Europa, este în plină desfășurare. În acest timp Kremlinul lovește în propria[2] opoziție și continuă acțiunile împotriva Europei unite care este în pragul unor alegeri capitale pentru viitorul ei, vorbim de alegerile din Franța și Germania.
Războiul informațional
În abordarea rusă, informaţia către cetățenii fie ei ruși sau europeni, fie americani sau africani, trebuie controlată indiferent de canalul pe care este transmisă. Printre modalităţile utilizabile/utilizate avem difuzarea de ştiri false pentru răspândirea unor informații, campanii de postări pe reţele sociale, clipuri video defăimătoare pe YouTube, mesaje directe prin SMS sau chiar abordarea oamenilor pe stradă pentru a le comunica anumite mesaje. Avem două exemple la îndemână: conturile de Twitter ale canalului suedez de televiziune TV4, au început la un moment dat să transmită mesaje propagandistice ruseşti către urmăritorii abonaţi sau o serie de conturi din Finlanda, care au fost create iniţial cu scopul de a genera venituri prin tactica clickbait, au ajuns să transmită şi să repete mesaje ale propagandei ruse în limba finlandeză, oferind în paralel linkuri către site-ul Russia Today (RT). Fostul director al CIA Michael Hyden declara în 2016 că în campania americană Kremlinul s-a implicat cum nimeni nu a făcut-o niciodată într-o democrație consolidată ca cea americană. Acest tip de amestec, conform Cupolei de informații americane (sunt 17 agenții de informații în această structură) nu este un eveniment chiar nou, în fapt sunt reminiscențe ale fostei conduceri sovietice. Recentul amestec în alegerile americane a devoalat însă metode noi de lucru: s-au spart servărele celor două partide americane Republican și Democratic iar datele colectate clandestin au fost făcute publice prin WikiLeaks. Fostul Director al informațiilor americane, James Clapper, explica într-un raport neclasificat că aceste operațiuni din timpul alegerilor au urmat o strategie pe termen lung care a imbinat operațiunile acoperite de căutare și adunare de informații de către agențiile guvernamentale rusești, folosirea media finanțată de stat și utilizare de terțe părți și așa numiții agenți de media plătiți de statul rus (trolii). Directorul FBI, James Comey, a confirmat în timpul audierii în comisia de specialitate a Congresului, că Biroul Federal de Investigații anchetează presupusa interferenţă rusă în alegerile prezidenţiale din 2016. Declarațiile lui Comey sunt prima confirmare oficială a anchetei, anchetă despre care șeful FBI a spus că este una deschisă și în derulare. Oficialul a explicat în fața comisiei că practica FBI este de a nu confirma anchetele în curs, dar interesul public face din acest caz unul special: Am fost autorizat de Departamentul de Justiţie să confirm că FBI, în cadrul misiunii noastre de contrainformaţii, anchetează eforturile guvernului rus de a interfera cu alegerile din 2016, iar acest lucru include anchetatarea naturii oricăror legături între persoane asociate echipei de campanie a lui Trump şi Guvernul rus şi dacă a existat o coordonare între echipa de campanie şi eforturile Rusiei, a declarat James Comey. El a confirmat că investigațiile au început în iulie 2016, dar a explicat că nu poate oferi mai multe detalii și nici dezvălui numele persoanelor vizate din cauza comportamentului lor (contactelor lor cu reprezentanți ai guvernului rus).
Lecții din Războiul Rece
Rusia se reântoarce la regulile din timpul Războiului Rece cînd sovieticii au început interferențele lor în alegerile din Occident. În octombrie 1983, când germanii din vest au protestat împotriva dislocării unor instalații nucleare în Berlin, KGB-ul a încercat să convertească mișcările pentru pace în favoarea îndeplinirii propriilor obiective militare. În timpul Războiului Rece sovieticii, împreună cu țările aliate, mai cu seamă RDG-ul, prin faimoasa poliție secretă STASI, au înțeles că prin exploatarea deschiderii pe care o practică democrațiile occidentale, ei pot obține o serie de avantaje. În anii 80 KGB-ul a organizat o mare operațiune acoperită în scopul opririi instalări de rachete cu rază intermediară de acțiune (1000-5500 km) în Europa de Vest. Sovieticiii au făcut tot posibilul pentru a ajuta inclusiv financiar organizațiile ce luptau pentru pace în Europa. Conform rapoartelor CIA, declasificate recent, Moscova s-a folosit de o rețea formată din activiști pacifiști plătiți și de publicarea în presă de articole specifice nevoilor atingerii obiectivelor propuse. Rușii au transmis informații neadevărate (fake-news) presei occidentale și au produs falsuri ale documentelor oficiale ale SUA și ale NATO. Adminstrația de la Casa Albă, la cel mai înalt nivel, a fost iritata de acestă campanie a KGB-ului. În ianuarie 1983 directorul CIA, William Casey i-a trimis un memorandum secret președintelui Ronald Reagan și principalilor consilieri (Secretarul Apărării, Secretarul de Stat și Consilierul de Securitate Națională) notând punctul de vedere, bazat pe fapte, al agenției. Staful prezidențial a considerat că aceste dezvăluiri sunt prea explozive pentru a fi ținute secrete. Documentul a fost circulat în guvernul american fiind în același timp transmis aliaților din NATO. Ulterior s-a realizat un draft pentru opinia publică-(declarația îi aparține lui Robert Gates la vreme respectivă șeful Departamentului de analiză a CIA). De asemenea KGB-ul s-a amestecat în alegerile din SUA, Europa de Vest și din Lumea a Treia. Odată ajunsă la punctul culminant, dezbaterea referitoare la rachetele cu rază intermediară, sovietici au organizat ceea ce cancelarul Helmut Khol a denumit – o campanie de propagandă masivă care viza interferența în afacerile interne ale Germaniei de Vest-scopul fiind eliminarea fostului cancelar din lupta pentru alegerile din 1983. KGB-ul a transmis materiale de propagandă în presă și a organizat mitinguri muncitorești în Germania Federală ce au oripilat inclusiv opoziția social-democraților. În anii 70 și 80 sovietici s-au amestecat în alegerile din SUA, acțiunile fiind devoalate în 1999 când Vasili Mitrokhin un fost lucrător al KGB a dezertat în stăinătate. El a declarat că rezidența din SUA primise ordine clare, în 1983, în timpul campaniei prezidențiale, să colecteze date despre membrii stafurilor candidaților prezidențiali din ambele partide. La rândul lor rezidențele din întreaga lume au primit ordinul să popularizeze sloganul Regan înseamnă război. Operațiune era construită pentru a-i îngreuna lui Regan realegerea în cursa prezidențială din 1984. O astfel de propagandă cu documente false ale SUA și cu operațiuni media au fost de succes în Africa, Asia, Orientul Mijlociu și America Latină. La mijlocul anilor 80 sovieticii circulau un document fals al Consiliului de Securitate Națională a SUA care demonstra că administrația Regan se pregătește să dezvolte capabilități necesare declanșării primei lovituri nucleare (first-strike). În era pre-internet aceste documente circulau în toate cancelariile timp îndelungat, uneori, ani de zile. Veteranii din Departamentul de Stat și cei care au scris istoria serviciilor secrete vorbesc despre fake-news (nu sunt o invenție a lui Trump/sunt o redescoperire a noii mass-media) fabricate în laboratoarele KGB-ului prin care: cercetători în domeniul armelor biologice de la Pentagon au creat HIV-ul, faptul că oamenii bogați din SUA importă în secret copii din America Latină pentru a le folosi organele în operațiile de transplante sau faptul ca CIA a fost responsabilă de încercarea de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea.
O istorie la zi
Manipularea adevărului, cum spuneam mai sus, nu este un lucru nou. Cînd toţi devenim consumatori de spectacol şi de emoţie, în loc să rămînem cetăţeni care reflectează, devenim dependenţi de spectacolul livrat de mass-media unde adevărul începe să ne deranjeze.
Adevărul are consistență/greutate și respectă ceea ce Galileo a demonstrat și Issac newton a legiferat prin Legea gravitației[3]. Post-adevărul este lejer și pluteșe în jurul nostru deseori vesel. Suntem într-un fel de himnoză generală precum un turist în fața unei Cobre regale. Emoționați, mestecăm ca pelicani tot felul de povești care mai de care cu impact social, economic sau militar. Manipulare este cea care ne face să vedem diferit lucrurile față de realitate sau cum le place generalilor ruși să definească acestă operațiune ca fiind Maskiroska. După prima fază a guvernării la Kremlin, în care Putin a câștigat războiul din Cecenia, a urmat faza a doua lupta cu cei care s-au îmbogățit în perioada lui Elțân. În războiul contra oligarhilor una din primele măsuri ale lui Putin a fost distrugerea celor mai mari imperi media din Rusia, ale lui Berezovski, cândva aliat, şi a lui Gizinski. De atunci, statul a preluat controlul asupra întregului peisaj mediatic, în primul rând a televiziunilor cu acoperire naţională. De aici a fost simplu s-a trecut la peisajul media internațional prin crearea a două motoare de acțiune Russia Today și Sputnik. Vorbeam de implicarea Rusiei în alegerile din Europa. Un prim exemplu este amestecul și manipulare alegătorilor, în alegerile din Franța, în privința trecutului lor familial sau profesional (să nu credeți că francezii nu știu că Le Pen este sprijinită de Kremlin). Emmanuel Macron, care are șanse reale de a o învinge la alegerile prezidențiale pe favorita Kremlinului, Mariane Le Pen, îndură o campanie, susținută de trolli ruși, cum că ar fi homosexual. Povestea, în care se spune că în spatele lui Macron există un loby finanțat de homosexuali foarte bogați, a devenit virală după ce a fost difuzată de agenția Sputnik, o agenție de știri controlată de Kremlin. Fapte similare s-au produs în anii 60 și 70 când KGB-ul a răspândit același tip de zvonuri despre șeful FBI, J. Edgar Hoover și despre senatorul Henry Scoop Jackson. Am aflat odată cu dezvăluirile lui Mitrokhin (n.G.A. cartea scrisă de Christopher Andrew-The sword and the shild) că acuzațiile au fost răspândite de KGB în media americană acestea menționând faptul că Hoover a promovat în agenție homosexuali pentru a primi favoruri sexuale. În campania prezidențială din 1976 KGB-ul a difuzat un memorandum a lui Hoover, din 1940, măsluit, care devoala faptul că Jimmy Carter este homosexual. Să nu uitam în ianuarie 2016 în timpul crizei refugiaților tema unui asalt sexual la adresa unui tânăr rus cu origini germane a fost preluată inclusiv de ministrul de externe Sergei Lavrov, stârnind mânia cancelarului german Angela Merkel.
Cum va răspunde SUA la atacul de la alegeri?
Întrebarea actuală nu se pune dacă Rusia va ataca cibernetic din nou. Întrebarea este când? În 2015 firma FireEye descoperea că hackerii ruși au fost în spatele atacului cibernetic care a oprit livrare de energie electrică în Ucraina. Nicio altă țară nu a fost acuzată că a condus astfel de atacuri cibernetice. De fapt generalul maior Ivan Vorobiev nota în 2013 că informația este o nouă specie de armă. Teama de un război cibernetic a devenit reală. Pentagonul a definit spațiul cibernetic ca al cincilea domeniu de acțiune militară (aer, apa, sol, spațiu cosmic) Dacă analizezi modul de acțiune al diferitelor entități ruse următoarele ținte în SUA sau în Europa (în afară de alegeri) vor fi rețelele de comunicații și IT și infrastructura critică. Aceste atacuri pot avea forme diferite de la atacul asupra 911 sau 112 la atacul operatorilor de telefonie. Este puțin probabil ca Rusia să atace alte categorii care pot aduce cu ele un răspuns militar. Rusia preferă o strategie care să intensifice ceața și să cauzeze confuzie în jurul acestui război informațional. Administrația SUA a dezvoltat încă din 2013 un plan de protecție împotriva vulnerabilităților din infrastructură. Drept urmare departametele din administrație fac o serie de verificări de rutină. Europa are la Bruxelles un astfel de plan? Obama a cerut pentru pregatirea măsurilor în vederea unor eventuale atacuri cibernetice 19 miliarde USD pentru 2017, Trump a propus 61 de miliarde USD pentru 2017. Sectorul privat cheltuia 80 de miliarde USD acum cinci ani pentru probleme de securitate. SUA are la dispoziție armele (soft, bombe logice, troienii etc.) necesare unei acțiuni de retorsiune cibernetică. În domeniul cibernetic posibilitățile de răspuns sunt aproape nelimitate. Motivul pentru care administrația Obma s-a referit la o cursă a înarmărilor digitale a fost dat de faptul că atât Rusia cât și SUA au în panoplia de război cibernetic o multitudine de arme digitale. Este un ciclu de avantaje fără de sfărșit pe care Rusia și SUA le desfășoară pentru ca cealată să fie inconfortabilă cu noua poziție. Acum administrația Turmp trebuie să se decidă cât de inconfortabilă vrea să fie.
În 2016 Christopher Painter coordonatorul problemelor de spațiu cibernetic de la Departamentul de Stat (are UE/MAE în schemă?!) declara: activitățile cibernetice pot, în anumite circumstanțe, să constituie un atac armat care atrage după sine dreptul de răspuns așa cum este defint de articolul 51 din Carta ONU. Acest lucru, tradus, înseamnă că SUA poate răspunde legal, la un atac cibernetic al rușilor, cu forțe militare convenționale, într-un efort de a descuraja Rusia de la o eventuală escaladare a operațiunilor.
[1] Ministerul Administrației și Internelor a anunțat că a crescut cu 44% numărul cetățenilor străini depistați în momentul trecerii ilegale a frontierei. Au fost identificate cu peste 30% mai multe grupuri de migranţi decât anul trecut. Au fost depistate 351 grupuri de migranţi si au fost identificaţi 140 traficanţi/facilitatori. Ca modalitate de trecere frauduloasă a frontierei, 197 dintre migranții depistați au încercat să treacă granița ascunși în mijloace de transport, 1.031 au fost depistați acționând ilegal la frontiera verde, iar celelalte 396 de persoane au fost depistate încercând să treacă ilegal folosindu-se de alte metode (documente de călătorie și vize false, substituire de persoană, evitarea controlului de frontieră etc.).
[2] Boris Nemţov (2015) În anii 1990, Nemţov a fost una dintre figurile politice marcante ale perioadei post-sovietice fiind cunoscut ca unul dintre „tinerii reformişti” din Rusia. El a devenit viceprim-ministru şi a fost vehiculat o bună perioadă de timp ca posibil viitor preşedinte. În 2011, Nemţov a organizat proteste masive de stradă, în urma rezultatelor alegerilor parlamentare, scriind totodată o serie de rapoarte cu privire la corupţia de la vârful puterii. În februarie 2015, la câteva ore după ce a îndemnat cetăţenii să participe la un marş împotriva implicării militare a Rusiei în estul Ucrainei, Nemţov a fost împuşcat în spate de către un atacator necunoscut, chiar în apropierea zidurilor Kremlinului.Boris Berezovski (2013) Unul dintre cei mai cunoscuţi magnaţi ai Rusiei şi apropiat al lui Boris Elţîn, despre Berezovski se spune că a jucat un rol esenţial în aducerea la putere a lui Putin. Cu toate acestea, el nu a putut să îşi exercite influenţa asupra noului preşedinte aşa cum îşi imaginase. Războiul său cu Vladimir Putin l-a determinat pe magnatul rus să se autoexileze în Marea Britanie, de unde a promis că îl va da jos pe Putin din fruntea statului. De asemenea, în anul 2009, Berezovski a acuzat Kremlinul de orchestrarea uciderii lui Alexander Litvinenko. Patru ani mai târziu, Berezovski a fost găsit mort în baia propriei sale case din Marea Britanie, cu un lanţ în jurul gâtului, ceea ce a vrut să pară ca fiind o sinucidere. Stanislav Markelov şi Anastasia Baburova (2009) Markelov a fost un renumit avocat pentru drepturile omului, fiind cunoscut ca reprezentant al civililor ceceni în cazurile de încălcare a drepturilor şi libertăţilor de către armata rusă. De asemenea, el a reprezentat-o şi pe jurnalista Anna Politkovskaia, asasinată în 2006. Markelov a fost împuşcat de către un necunoscut în apropierea Kremlinului, iar Anastasia Baburova – jurnalistă la Novaia Gazeta – şi-a găsit şi ea sfârşitul în timp ce încerca să-l ajute pe Markelov. Autorităţile ruse au închis repede cazul, susţinând că un grup de neo-nazişti a fost în spatele asasinatului celor doi. Sergei Magniţki (2009) Avocat de profesie, Magniţki a murit în închisoare în noiembrie 2009, după ce a fost victima unor violenţe, fiindu-i refuzate în mod intenţionat îngrijirile medicale. Juristul a fost arestat în 2008, după ce a denunţat o escrocherie financiară în valoare de 5,4 miliarde de ruble (130 de milioane de euro) pusă la cale de către oficiali din cadrul poliţiei şi fiscului, în detrimentul statului rus şi fondului Hermitage Capital. Atunci, Magniţki a fost inculpat pentru fraudăfiscală chiar de către oficialii pe care el i-a denunţat. Alexander Litvinenko (2006)
Alexander Litvinenko, fost agent secret rus, a murit la Londra, în noiembrie 2006, în urma otrăvirii cu substanţa radioactivă poloniu 210. Pe patul de moarte, Litvinenko l-a acuzat pe Vladimir Putin ca ar fi ordonat asasinarea sa. Fostul agent ajunsese să aibă divergenţe cu Moscova, emigrase în Marea Britanie şi lucrase pentru serviciul de informaţii MI6.
[3] În 1590 Galileo Galilei a demonstrat că obiectele cu greutăţi diferite cad pe Pământ cu aceeaşi acceleraţie. Mai puţin de un secol mai tarziu, în 1666, Isaac Newton a analizat mişcările mai multor obiecte cosmice şi a formulat legea gravitaţiei universale: fiecare corp din Univers exercită o forţă de atracţie (gravitaţie) asupra tuturor celorlalte corpuri, care variază în funcţie de masele corpurilor şi de distaţa dintre ele.