Fort McNair
Jul 3rd, 2009 by admin
În 1996 am plecat în SUA la Washington D.C. pentru a urma cursurile Universitati Nationale de Aparare (National Defense University). Aveam gradul de locotent-colonel, 42 de ani, un ofiţer care până în 1990 nu a trecut graniţa României nu a avut paşaport şi nu a zburat niciodată cu un avion. A fost pentru mine începutul unei noi cariere militare care mi-a adus ulterior cele mai mari satisfacţii. Am să încerc să rememorez căteva din momentele petrecute în universitate şi modul în care un simplu ofiţer inginer din estul Europei a ajuns absolventul celei mai prestigioase universităţi militare din lume obţinând Masterul în Strategia Resurselor de Apărare. Este o experienţă unică, este un dar Dumnezeiesc. Sper să aveţi răbdare să citiţi gândurile care vor fi asternute pe „hârtie”.
National Defense University a apărut din nevoia de a pregăti lideri miltari şi civili în vederea evaluării provocările de securitate naţională şi internaţională prin programe educaţionale multi-disciplinare. Astăzi NDU are în componenţă 5 colegii, cel mai nou colegiu fiind College of International Security Affairs înfiinţat în 2002. Am să încep această rememorare prin prezentarea istoriei locului pe care se află situată universitatea.
Fortul Lesley J. McNair este situat în Washington D.C. pe o „limbă de pământ” aflata la întâlnirea a două râuri Potomac şi Anacostia, fiind garnizoană militară de mai bine de 200 de ani şi a treia locaţie după West Point şi Carlisle Barracks în ceea ce priveşte durata de serviciu. Fortul a fost infiinţat pe o suprafaţă de 28 de acri şi denumit Greenleaf Point, fiind inclus de Maiorul C Pierre L’Enfant în planurile sale de apărare ale capitalei Washinghton.
In 1794 aici a fost a construit în 1794 un arsenal. Fortificaţiile acestuia nu au putut opri însă atacul trupelor britanice în 1814. Soldaţii americani încartiruiti la arsenal au fost evacuaţi cu o parte din cantitatea de praf de puşcă pe care o deţineau, spre altă locaţie,abandonand însă o cantitate destul de importanta într-un puţ special săpat. Cei 47 de soldaţi britanici care au ocupat fortul au gasit depozitul si au încercat distrugere acestuia, unul dintre ei aruncand un baţ de chibrit aprins în puţ. Nesabuinta acestuia a provocat o explozie devastatoare omorând 30 dintre soldaţii britanici (Redcoats-denumirea dată de americani militarilor britanici datorită tunicilor pe care le purtau) şi distrugând în acelaşi timp clădirile arsenalului.
În 1826 a fost cumpărat terenul situat la nordul Arsenalului şi s-a construit primul penitenciar federal unde au fost închişi conspiratorii acuzaţi de asasinarea preşedintelui Abraham Lincon. Aici au fost executaţi cei găsiţi vinovaţi (patru) de conspiraţie printre ei aflându-se şi prima femeie executata conform regulilor federale-Mary Surratt.
În 1857 pe aceleaşi terenuri s-a construit un spital utilizat în timpul războiului civil pentru tratarea răniţilor. Locul a fost denumit Arsenalul Washington.1881 este anul închiderii şi transferării arsenalului la Quartemaster Corps. Din 1889 până în 1909 aici a fost deschis un spital general acesta fiind precursorul spitalului Walter Reed Army Medical Center (Miorul doctor Walter Reed a fost cel care a contribuit prin studiile sale la descoperirea cauzelor „febrei galbene”). 90% din clădirile existente astăzi sunt constrite sau remodelate înainte de 1908.
Odată cu apariţia Army War College, fortul care era denumit acum Washington Barracks, devine centrul de pregătire al liderilor militari americani. Primele clase s-au desfăşurat în 1904. Army Industrial College s-a înfiinţat în 1924 pentru a pregăti ofiţerii dar şi civili pentru funcţiile importante din organismul militar dar şi din cel guvernamental fucţii ale căror atribuţiuni prevad utilizarea resurselor naţionale pentru apărare în caz de pace sau de război. Au urmat alte reorganizări în 1943 Army War College fiind transformat pe rând în Army-Navy Staff College şi apoi National War College în 1946. În 1976 cele două colegii National War College şi Industrial College s-au unit şi s-a înfiinţat National Defense University. Fortul a fost redenumit în 1948 după comnadantul trupelor de uscat din al doilea Război Mondial, ucis în Normandia Franţa pe 25 iulie 1944.
Astăzi fortul Lesley J. McNair găzduieşte National Defense University.